Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 243/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 243
Ședința publică de la 02 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 3: Magdalena
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII" PENTRU DE SINDICAT împotriva sentinței numărul 1675 in 25 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL COMUNEI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) numire in funcție publica.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII" PENTRU DE SINDICAT și intimatul pârât PRIMARUL COMUNEI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimatul pârât nu a depus întâmpinare.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința numărul 1675 in 25 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins cererea formulată de reclamant SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII" PENTRU DE SINDICAT, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI.
S-a reținut că prin cererea înregistrată sub numărul 1994 din 24 iulie 2006, în registrul Primăriei Com., reclamanta reprezentată a solicitat transformarea postului de personal contractual de referent asistență socială, în funcție publică, în conformitate cu dispozitiile art. 111 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Reclamanta a formulat aceeași solicitare și prin cererea înregistrată sub numărul 2755 din 2 iulie 2008.
Din cuprinsul Carnetului de Muncă seria nr. -, având ca titular pe reclamanta ( fostă ), s-a constatat că raportul de muncă a început în anul 2004, reclamanta fiind titularul postului de director Cămin Cultural, ulterior - Director Cămin Cultural ( 01.10.1996 ), ( 01.02.2006 ), cu Studii Superioare ( 01.02.2007 ), de Specialitate ( 01.04.2007 ).
Din cuprinsul fișei postului înregistrată sub numărul 27 ianuarie 2006 de Primăria Com., rezultă că atribuțiile referentului din cadrul Compartimentului Protecție Socială - Primăria, prezintă caracterul de atribuții de putere publică.
Pentru reclamantă se prezintă și Diploma de Licență nr. 656 din 8 august 2007, emisă de Universitatea Tîrgu-J, emisă titularului, realizându-se dovada absolvirii studiilor superioare în specialitate juridică.
Prin Hotărârea nr. 17 din 30 septembrie 2008 adoptată de Consiliul Local al Com., a fost aprobată transformarea postului de personal contractual al referentului de specialitate din cadrul Compartimentului Protecție Socială, în funcția publică de Inspector grad principal, treapta a II a, cls.
HCL nr. 17/2008 prezintă referatul de legalitate nr. 17422/17903-17905 din 3 noiembrie 2008, emis de Instituția Prefectului Jud.
Prin adresa nr. 5570 din 19 noiembrie 2009, intimata arată că reclamanta a fost numită în funcția publică de Inspector grad asistent, clasa I, treapta I, în urma avizului ANFP nr. - din 2 septembrie 2009, avându-se în vedere, pe de o parte, exercițiul unor prerogative de putere publică, iar pe de altă parte, vechimea în specialitatea studiilor superioare de 2 ani și 4 luni de care beneficiază reclamanta.
Aceste împrejurări de fapt rezultă și din Dispoziția nr. 1372 din 12 noiembrie 2009 emisă de Primarul Comunei, din cuprinsul Avizului favorabil acordat de ANFP adresei de stabilire a funcțiilor publice din structura de specialitate a primarului, emisă sub numărul 3033 din 20 iulie 2009.
Instanța a reținut că dispozițiile legale aplicabile sunt reglementate de art. 90 cuprinsul Capitolului 10 - Dispoziții finale și tranzitorii al Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în temeiul art. XXVI din legea 161/2003, în OF. 251 din 22 martie 2004, în conformitate cu care "funcțiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate și instituție publică, în parte, de conducătorul acesteia ori prin hotărâre a consiliului județean sau, după caz, a consiliului local, pe baza activităților prevăzute la art. 2 alin. 1) și 3) și cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici".
Prin legea 251/2006 ( publicată în OF. 574 din 4 iulie 2006 ) privind modificarea și completarea Legii 188/1999 se introduce un nou articol, 91 indice 3, în conformitate cu care "autoritățile și instituțiile publice care au prevăzute în statele de funcții posturi de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atribuții dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (3), au obligația de a stabili funcții publice în condițiile art. 90.
Alineatul 3) al dispoziției legale mai sus menționate prevede că "persoanele încadrate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în posturi de natură contractuală care au fost stabilite și avizate ca funcții publice vor fi numite în funcții publice de execuție dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 50 și condițiile de vechime în specialitatea studiilor corespunzătoare clasei și gradului profesional ale funcției publice, iar conform alin. 4 drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții publice în condițiile alin. 3) se stabilesc potrivit salarizării funcțiilor publice în care au fost numite.
Instanța a reținut, ca un fapt probatoriu dovedit în cauză, faptul că reclamanta îndeplinește condițiile de recrutare în funcție publică, reglementate de art. 50 din Legea 188/1999.
Cu toate acestea, instanța a constatat ca nefiind îndeplinite cerințele art. 90 din Legea 188/1999, privind existența avizului conform, emis de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, având ca obiect transformarea postului de personal contractual, în funcție publică de execuție, începând cu data de 01.07.2006; în acest sens, instanța a constatat că avizul favorabil emis de ANFP sub numărul - din 2 septembrie 2009, act administrativ prealabil și obligatoriu în procedura transformării, nu poate produce efecte decât pentru viitor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII - REPREZENTANT LEGAL AL RECLAMANTEI, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
In dezvoltarea motivelor de recurs s-a aratat că instanța de fond nu a ținut cont că potrivit fișei postului, reclamanta exercită atribuții ce presupun exercitarea prerogativelor de putere publică și are dreptul de a beneficia de transformarea postului deținut în funcție publică.
Dupa ce, in prealabil, tribunalul a retinut dispozitiile legale aplicabile spetei, in mod gresit a apreciat asupra caracterului avizului favorabil emis de ANFP sub nr. - din 2 septembrie 2009 ca fiind act administrativ prealabil si obligatoriu in procedura transformarii, care nu ar putea produce efecte decat pentru viitor si nu a constatat ca avizul nu a fost obtinut pentru ca nu a fost solicitat de catre intimatul parat.
În consecință s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii.
În drept, s-au invocat disp. art. 299-316.proc.civ. iar potrivit art. 242 Cod proc.civ. s-a solicităm judecarea și în lipsă.
Legal citat in cauza, intimatul parat Primarul comunei nu s-a prezentat in fata instantei si nu a formulat intampinare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în raport de dispozițiile art.3041Cod Procedură civilă, Curtea apreciază ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat, in contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI, sa se constate indeplinirea cerintelor prevazute de lege pentru numirea reclamantei in functia publica de executie corespunzatoare studiilor medii incepand cu luna iulie 2006, promovarea in clasa in functia publica detinuta incepand cu luna februarie 2007 si, pe cale de consecinta, transformarea postului de natură contractuală ocupat de aceasta în funcție publică și acordarea drepturile salariale cuvenite potrivit legii funcționarilor publici.
În raport de obiectul acțiunii deduse judecății, în mod pe deplin justificat, prima instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 107 și art. 111 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru transformarea postului din personal contractual în funcție publică, fiind obligatorie obținerea avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
În contextul în care legiuitorul a condiționat legalitatea măsurii transformării postului de natură contractuală în funcție publică de avizarea acesteia, instanța de judecată nu poate cenzura această etapă.
Deoarece în cauză nu a fost parcursă procedura legală pentru transformarea postului, în conformitate cu prevederile art.107 din Legea nr.188/1999, aceste aspecte nu pot fi remediate de către instanță, cu atât mai mult cu cât P nu este parte în cauză.
În considerarea celor expuse, văzând și dispozițiile art.312 alin.1 cu referire la art. 304 pct.9 Cod Procedură Civilă, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII" PENTRU DE SINDICAT împotriva sentinței numărul 1675 in 25 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL COMUNEI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.DV
2 ex./01.03.2010
Jud.fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Laura Mariana Chimoiu, Magdalena