Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2440/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2440
Ședința publică de la 14 Mai 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu Judecător
- - Judecător
- - Judecător
Grefier:
*********
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 303 din 02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul arhivă, intimata pârâtă DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR Gad epus întâmpinare, iar recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Codul d e procedură civilă; se învederează că recursul a fost declarat în termenul legal și a fost depus la instanța competentă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.303 din 2.02.2009 Tribunalul Gorjar espins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată pe cale de apărare de către pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G, ca fiind neîntemeiată.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu sediul în B,- B sector 2 și respinge acțiunea față de această pârâtă.
A respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
În considerentele sentinței s-a reținut că, potrivit art. 14 al. 1 lit. a și b din Legea nr. 435 din 27 noiembrie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar, publicată în Monitorul Oficial din 7 decembrie 2006, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea pot fi acordate, cu avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerului Sănătății Publice, un spor de până la 30% din salariul de bază corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, pentru condiții periculoase sau vătămătoare, precum și un spor de maximum 15% din salariul de bază pentru activități care se desfășoară în condiții de stres sau în condiții deosebite.
De asemenea, potrivit art. 4 din același act normativ, salarizarea personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar se asigură cu încadrarea în resursele financiare alocate anual potrivit legii, resurse care, conform art. 3 provin din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat.
În consecință, s-a constat că dispoziția legală invocată de reclamantă nu instituie în sarcina instituției publice angajatoare, în speță Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G, o obligație de plată a sporurilor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, respectiv pentru activități desfășurate în condiții de stres sau condiții deosebite, ci posibilitate pentru aceste instituții de acorda asemenea sporuri, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea de salarizare, adică Legea nr. 435/2006, condiții printre care se înscrie și aceea referitoare la încadrarea în resursele financiare alocate anual.
Regulamentele invocate de reclamantă conform înscrisurilor depuse la dosar privind stabilirea și acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 435/2006, nu creează nici ele obligație de acordare unor asemenea sporuri ci, așa cum s- înscris în art. 1 din regulament, ele stabilesc doar locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor în raport de condițiile în care se desfășoară activitatea, precum și de condițiile de acordare acestora.
De altfel, fiind un act normativ cu putere inferioară, creat pentru asigura punerea în executare a legii, act normativ cu putere superioară, regulamentul nici nu ar putea deroga sau crea drepturi și obligații pe care legea nu le consacră.
Cum, instituția pârâtă a comunicat faptul că nu au fost alocate fonduri bugetare pentru capitolul de cheltuieli "sporuri salariale", cererea reclamantei prin care solicită drepturi bănești în condițiile art. 14 din Legea nr. 435/2006 și care nu se încadrează în resursele financiare alocate, este neîntemeiată, demersurile administrative de identificare și stabilire a persoanelor cărora li se cuvin asemenea sporuri, solicitate de și efectuate de DSVSA G, nefiind de natură ca prin ele însele să creeze o obligație de plată, ci constituind, cel mai probabil, acțiuni prealabile necesare pentru determinarea unui cuantum bănesc aproximativ ce ar trebui asigurat de la bugetul de stat.
Pe de altă parte, s-a reținut că nu au fost stabilite până în prezent categoriile de funcționari și condițiile de acordare a sporului, textul de lege condiționând acordarea lui de existența unui act administrativ al ordonatorului principal de credite, ținându-se seama însă de încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat, instanța neputând așadar că se substituie autorității prin condiționarea încadrării în cheltuielile de persona instituindu-se o altă limitare a posibilității acordării a acestui spor, modul în care se efectuează salarizarea funcționarilor publici fiind prevăzută în legea cadru și în legile anuale de salarizare a funcționarilor publici.
Invocarea normelor privind salarizarea personalului din unitățile bugetare, a personalului contractual și restului funcționarilor publici constituie adăugare la lege, în condițiile în care sistemul de drept comun nu permite analogia legii.
S-a constat însă, în conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă, lipsa calității procesuale pasive a Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în condițiile în care reclamanta nu are raporturi de serviciu directe cu aceasta, ea fiind salariată în cadrul DSVSA G, neproducându-se dovezi cu referire la existența unui raport juridic obligațional în care această pârâtă să fie subiect pasiv, pe de altă parte, în conformitate cu HG nr. 130/2006 și OG nr. 42/2004, unitățile din subordinea au personalitate juridică, art. 5 lit. din OG 42/2004 stipulând în mod expres că direcțiile veterinare au personalitate juridică iar finanțarea cheltuielilor curente și de capital se asigură din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat.
S-a apreciat în raport de dispozițiile legale enunțate că direcțiile sanitar-veterinar sunt unități din structura, cu personalitate juridică, având astfel capacitate procesuală, în speță reclamanta neavând raporturi juridice de serviciu cu autoritatea în domeniu, orice obligație revenind în consecință pârâtei DSVSA G, plata drepturilor bănești decurgând din raporturile de muncă cu această pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A precizat că în baza art.14 din Legii 435 /2006, funcționarii publici din cadrul DSVSA sunt în drept să primească sporurile pretinse prin acțiune și că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a prevederilor legale.
S-a motivat în sensul că dacă s-ar aprecia că prevederile art.14 instituie doar o posibilitate pentru angajator să acorde sporurile respective, ar însemna că dispozițiile legale să fie fără aplicabilitate practică.
S-au mai invocat prevederile art.41 din Constituția României, privind dreptul la protecție socială și principiul priorității dreptului comunitar în raport de dreptul intern.
Astfel s-a arătat că in conformitate cu Carta Europeană a autonomiei locale ratificată de către România prin Legea 199/1997 se acordă funcționarilor publici din administrația publică locală un statut special, iar autoritățile si instituțiile publice din care fac parte au dreptul să stabilească în mod autonom și adecvat sistemul de salarizare, inclusiv sporuri.
S-au mai invocat prevederile Convenției Organizației Internaționale a conform cărora salariile minime vor avea putere de lege si nu vor putea fi scăzute.
Recursul este nefondat.
Salarizarea și acordarea altor drepturi personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar veterinar este reglementată de Legea nr.435/2006.
Lege prevede în art.4 că salarizarea se asigură cu încadrarea în resursele financiare alocate anual potrivit legii.
Aceeași lege reglementează și sporurile care se pot acorda personalului salarizat potrivit acestei legi.
Astfel în art.9 este reglementat sporul de vechime, în sensul că de acest spor beneficiază personalul salarizat conform legii, sporul respectiv fiind obligatoriu a se acorda tuturor salariaților în raport de vechimea în muncă.
Aceeași normă cu caracter imperativ se regăsește și în art.10 și reglementează acordarea sporurilor pentru activitatea desfășurată în timpul nopții.
Însă, în ceea ce privește acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, precum și a celui de stres legiuitorul a introdus o reglementare permisivă.
Din cuprinsul art.14 al Legii 435/2006 rezultă că pot fi acordate sporurile de mai sus.
Acest text se interpretează prin luarea în considerare și a prevederilor art.4 din lege, în sensul că autoritatea angajatoare poate să acorde aceste sporuri cu încadrarea în resursele financiare alocate anual potrivit legii
Caracterul supletiv al normei privind acordarea acestor două sporuri este evident, cu precizarea că atunci când legiuitorul a prevăzut anumite sporuri imperativ, a folosit sintagma "beneficiază de", iar în cazul acestor două sporuri s-a prevăzut că "pot fi acordate."
Motivul de recurs conform căruia dacă acordarea acestor sporuri constituie doar o posibilitate a angajatorului, dispoziția legală ar rămâne fără aplicabilitate practică,este nefondat.
Așa cum s-a arătat angajatorul poate să acorde o serie de sporuri care nu sunt prevăzute imperativ în lege, dar trebuie să țină seama de alocațiile bugetare.
Textul art.14 din lege nu este inaplicabil, ci aplicarea sa rămâne la analiza autorității angajatoare.
În speța de față s-a făcut dovada că nu au fost alocate fonduri care să poată acoperi cele două sporuri pretinse de reclamant.
Curtea mai precizează că invocarea de către recurenta reclamantă a prevederilor Cartei Europene a Autonomiei Locale ratificată de România este fără relevanță în speță, pentru că această Cartă se referă la autoritățile administrației publice locale, care sunt Consiliile Județene, Consiliile Locale și PRIMARII, calitate pe care nu o îndeplinește reclamanta.
De asemenea, sunt lipsite de relevanță în speță și prevederile art.2 din Convenția Organizației Internaționale a privind fixarea salariilor minime, deoarece în cauză nu se pune în discuție nivelul salariilor minime, ci acordarea unor sporuri salariale suplimentare
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 303 din 02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele pârâte AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. Jud. D
Ex.2//22.05.2009
Jud. fond C
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță
