Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 245/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- Secția de contencios Administrativ și Fiscal

DECIZIA CIVILĂ NR.245/R/CA.-.Dosar nr.8540/62/R/CA-./2007

Ședința publică din data de:-1 Aprilie 2008

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă- - -- JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche

-- -- JUDECĂTOR 3: Georgeta

-- --- președinte secție

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta ""-B, împotriva Sentinței civile nr.30/CA din data de 15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul civil nr.8540/F/CA/2007, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici statutari".

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în prezenta cauză, au avut loc asupra recursului, în ședința publică din data de 25 martie 2008, când părțile lipsind, instanța rămas în pronunțare asupra celor două recursuri, conform celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 1 Aprilie 2008.

Față de actele, lucrările și probele administrate în cauză, instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că, prin Sentința civilă nr.30/CA/15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, s-a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a actelor administrativ fiscale invocată de reclamanta ""-B, cu privire la Decizia de impunere nr.13238/25.01.2007, emisă de pârâta Direcția Fiscală B din cadrul Consiliului Local al Municipiului

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Conform Procesului-verbal de sechestru nr.62/2007, reclamanta datorează bugetului local suma totală de 14.373 lei, reprezentând impozit pe teren, auto și pe clădiri, precum și cheltuieli privind executarea silită.

În prealabil, reclamantei i-au fost comunicate Deciziile de impunere nr.13238/25.01.2007, prin care s-a stabilit creanța fiscală aferentă fiecărui tip de impozit sau taxă.

Împotriva măsurilor dispuse prin respectivele decizii de impunere, reclamanta nu a formulat contestații în termen de 30 de zile de la comunicare.

Potrivit dispozițiilor art.5, alin.2 din Legea nr.554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

În speță, modificarea sau desființarea actelor administrative fiscale este reglementată de Codul d e Procedură Fiscală, prin dispozițiile Titlului IX.

Dispozițiile art.205 din nr.OG92/2003 prevăd că, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.

Acest tip de acțiune presupune două faze: una prealabilă, administrativă și cea de a doua, judecătorească.

În speța de față, reclamanta nu a uzat de calea de atac prevăzută de dispozițiile codului d e procedură fiscală, care reprezintă o procedură judiciară în accepțiunea prevăzută de art.5, alin.2 din Legea nr.554/2004, însușindu-și, astfel, actul administrativ fiscal și dispoziția cuprinsă de acesta, respectiv sumele consemnate.

În aceste condiții, excepția nelegalității Deciziei de impunere nr.13238/8.02.2007 emisă de Direcția Fiscală din cadrul Consiliului Local este inadmisibilă și a fost respinsă cu această mențiune.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta ""-B, solicitând admiterea recursului, rejudecarea cauzei și constatarea nelegalității Deciziei de impunere nr.13238/2007.

În motivare, recurenta a arătat că, în mod greșit instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate cu care a fost sesizată de Judecătoria Brașov, în temeiul art.5, alin.2 din Legea nr.554/2004.

Recurenta a precizat că, în cadrul contestației la executare împotriva titlului executoriu a invocat excepția de nelegalitate a deciziei de impunere (titlu de creanță), astfel cum este definită de art.41 din nr.OG32/2003. Această excepție poate fi invocată oricând în cadrul unui proces, fiind îndeplinite condițiile art.4 din Legea nr.554/2004.

Recurenta a mai arătat că instanța nu a cercetat fondul excepției, afirmând doar că, potrivit art.5, alin.2 din Legea nr.554/2004, actul administrativ nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ.

Intimata Direcția Fiscală Bad epus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva Sentinței civile nr.30/CA/15 ianuarie 2008 Tribunalului Brașov, este întemeiat.

Instanța de fond, Tribunalul Brașov, a fost sesizat prin încheierea din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr-, cu excepția de nelegalitate a Deciziei de impunere nr.13238/25 ianuarie 2007, excepție invocată de ""-B, în cadrul contestației la executare, ce face obiectul dosarului menționat anterior.

Instanța de fond a respins ca inadmisibilă această excepție de nelegalitate reținând, în mod eronat, faptul că pentru actul atacat, legea - Codul d e procedură fiscală -, a prevăzut o altă cale de atac.

Curtea constată că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.4, alin.1 din Legea nr.554/2004, excepția de nelegalitate fiind invocată în cadrul unui proces - contestație la executare și vizând un act administrativ fiscal, respectiv Decizia de impunere nr.13238/25 ianuarie 2007, emisă de Direcția Fiscală

Astfel, instanța de contencios administrativ, competentă potrivit art.4, alin.1 din Legea nr.554/2004, coroborat cu art.10, alin.1 din același act normativ, avea obligația legală de a analiza pe fond excepția de nelegalitate cu care a fost sesizată, verificând legalitatea actului atacat prin prisma normelor legale aplicabile, în vigoare la data emiterii acestuia.

Neprocedând astfel, instanța de fond a soluționat cauza - excepția de nelegalitate, fără a cerceta fondul cauzei, fiind incidente dispozițiile art.312, alin.5 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312, alin.1, alin.2 și alin.3 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta ""-B, împotriva Sentinței civile nr.30/CA/15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, va casa sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta""-, cu sediul în B,-, jud.B, împotriva Sentinței civile nr.30/CA/15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - --

Grefier,

Red.:- /01.04.2008

Dact.:-/3 ex./16.04.2008

Jud.fond:-

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Georgeta

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 245/2008. Curtea de Apel Brasov