Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 245/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr.188/1999 -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.245

Ședința publică din12 februarie 2009

PREȘEDINTE: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 2: Tofan Aurica

JUDECĂTOR 3: Hîncu Cezar

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat dereclamantul, cu domiciliul ales la sediul Primăriei comunei, județul B, împotriva sentinței nr.1011 din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții-intimați Consiliul Local al comunei și Primarul comunei.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul-recurent, lipsă fiind reprezentanții pârâților-intimați.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care recurentul depune la dosarul cauzei adeverința nr.115 din 10.02.2009, emisă de Primăria comunei, județul B și copia ordinului nr.162 din 7.08.2003 emis de prefectul județului

Instanța, constatând că recursul este în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Reclamantul-recurent a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței pronunțate în cauză de prima instanță.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea în contencios administrativ introdusă la Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr.3794/40 din 2.09.2008, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Consiliul local, județul B și Primarul comunei, județul B, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i acorde drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25 % lunar, calculat la salariul de bază începând cu anul 2005 și în continuare, precum și actualizarea acestor sume în raport cu rata inflației la data plății efective.

În motivare, reclamantul a arătat că prin Ordinul MAI nr.496 din 28.07.2003 s-a procedat la uniformizarea sistemului de acordare a veniturilor salariale pentru personalul care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister și că, potrivit art.9.2 și 31.1 din ordinul citat, indemnizația de dispozitiv în procent de 25 % din salariul de bază se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, că obligația de acordare a indemnizației rezultă și din prevederile art.47 din Legea nr.138/1999, coroborate cu art.13 din aceeași lege.

Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 1011 din 24.09.2008 a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:

Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de conducere și gradații, respectiv din salariul de bază, conform art. 1 din Legea nr. 138/1999, dispozițiile prezentei legi aplicându-se personalului militar și civil din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.

Instanța de fond a avut în vedere că potrivit art. 9 alin. 4 din nr.OUG 63/2003 Ministerul Internelor și Reformei Administrative a emis Ordinul nr. 496/2003, prin care a fost completat Ordinul nr. 275/2002, în sensul introducerii pct. 9.2 având conținutul "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".

Dar reclamantul are calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei comunei, județul B și îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, nefiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr.138/1999 și nici ale Ordinului nr.496/2003 care se referă la personalul civil din cadrul Ministerului d e interne.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând sentința ca nelegală.

Motivul de recurs invocat de reclamant, care face trimitere la dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, este nefondat.

Astfel, Ordinul MAI nr.496/2003 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului de interne nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne, a fost emis în temeiul art.9 alin.4 din ordonanța de urgență a Guvernului nr.63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor.

Prin pct.9.2 se menționează că indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Același ordin, prin pct.31 definește noțiunea de "personal civil" arătând că prin acesta se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.

În ce privește domeniul de aplicare a acestui ordin, instanța constată că potrivit art.4 din Legea nr.24/200 privind tehnica legislativă "actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau hotărârilor de Guvern se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă"; că ordinele cu caracter normativ trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele în baza și executarea cărora au fost emise - art.76 din Legea nr.24/2000.

În concluzie, curtea constată că ordinul respectiv a fost emis în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.63/2003 privind funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, că privește salarizarea personalului militar și civil ce face parte din acest minister și că mențiunea referitoare la personalul civil din domeniul administrației publice nu poate fi interpretată decât în sensul stabilit prin art.31 din același ordin, neputând fi extinse efectele ordinului și asupra personalului civil din alte instituții, care fac parte din administrația publică locală, pentru care ministrul de interne nu are competența de a emite reglementări normative

Așa fiind, față de motivele invocate Curtea apreciază că reclamantului nu i-au fost încălcate drepturile salariale prevăzute de lege și, cum în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 3041Cod proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat dereclamantul, cu domiciliul ales la sediul Primăriei comunei, județul B,împotriva sentinței nr.1011 din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții-intimați Consiliul Local al comunei și Primarul comunei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./16.02.2009

jud.fond

Președinte:Grosu Cristinel
Judecători:Grosu Cristinel, Tofan Aurica, Hîncu Cezar

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 245/2009. Curtea de Apel Suceava