Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 245/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 245/
Ședința publică din 18 Februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de, cu domiciliul procesual ales la &Gușatu din Târgu-M-/A județul M, împotriva sentinței nr.595/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prev. de art.301 și 303 Cod procedură civilă, fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 112 lei și cu timbre judiciare în valoare de 8,40 lei, iar intimatul CNCD a depus concluzii scrise.
În raport de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 alin.2 pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 595 pronunțată la data de 19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-a admis excepția prescripția dreptului material la acțiune pentru despăgubirile solicitate pe perioada 15 octombrie 2005 - 5 decembrie 2005 și s-au respins aceste pretenții ca fiind prescrise; s-a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR.
Prin aceeași sentință s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții -, A, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, Conțiu -, Conțiu -, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție a județului M, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și CNCD.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanții, cu excepția lui Conțiu, au calitatea de polițiști - funcționari cu statut special în cadrul IPJ Excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile până la 05.12.2008 este întemeiată în raport de dispozițiile art. 1 alin. 1 și art.3 din Decretul nr. 167/1958. Excepția inadmisibilității, invocată în raport de deciziile Curții Constituționale care au stabilit că instanțele nu pot constata discriminarea, este neîntemeiată deoarece acțiunea poate fi analizată și soluționată din punct de vedere al temeiniciei. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MEF este întemeiată întrucât între reclamanți și acest minister nu există raporturi de juridice. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR, întrucât acesta are calitatea de ordonator secundar de credite, excepția este neîntemeiată. Pe fond s-a reținut că prin mai multe acte normative personalul bugetar a beneficiat de majorări salariale, în actele normative respective fiind indicată expres și limitativ categoria de persoane cărora le sunt aplicabile, iar reclamanților le este aplicabilă, în privința stabilirii indemnizației, Legea nr. 38/2003. Aceștia și-au întemeiat acțiunea pe principiul discriminării. În ceea ce privește creșterile salariale constând în indexările anuale acordate bugetarilor, instanța de fond a reținut că în actele normative care le reglementează nu sunt cuprinși funcționarii cu statut special - polițiștii iar instanța de judecată nu poate constata că reclamanții sunt discriminați câtă vreme prin decizia nr. 817/2008 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000. De asemenea, prin OUG nr. 43/2002 se înființează la nivel național Parchetul Național Anticorupție și au fost stabilite drepturi și sporuri pentru cei cu activitate în ceastă instituție. Reclamanții nu își desfășoară activitatea în cadrul DNA și nici nu au fost detașați în cadrul acestei instituții, neputându-li-se aplica un act normativ care vizează alte persoane. Faptul că prin mai multe hotărâri judecătorești a fost recunoscut acest drept, respectiv, sporul de 30% și pentru ofițerii din cadrul DIICOT nu poate constitui un motiv de admitere a acțiune câtă vreme, ulterior prin decizia nr. 817/2008 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care se desprinde înțelesul că instanțele de judecată au dreptul să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. A admite acțiunea reclamanților înseamnă a aplica prevederi cuprinse în alte acte normative decât cele care le stabilesc drepturile de care ei pot beneficia. În situația în care reclamanții ar fi obținut o hotărâre prin care să le fie constatată discriminarea adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării iar apoi să se adreseze instanței pentru despăgubiri, alta ar fi fost situația.
Împotriva sentinței au formulat recurs reclamanții. În considerente se arată de vreme ce acțiunea introductivă a fost întemeiată pe principiul discriminării, ea trebuia soluționată în privința admisibilității prin prisma acestui temei legal. Prin acțiune s-au solicitat despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii iar acest drept nu le poate fi îngrădit prin nicio decizie Curții Constituționale. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, se arată că doar prin acordarea drepturilor salariale fără nicio discriminare se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri. Astfel, în privința majorărilor salariale pentru anul 2007, acestea au fost aplicate discriminatoriu, doar anumitor categorii socio-profesionale ca efect al creșterii indicelui prețurilor și nicidecum ca și măsură socială de protecție a unor categorii socio-profesionale cu venituri reduse. Principiul egalității de tratament în salarizare presupune recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Cu privire la sporul de 30% de care beneficiază ofițerii și subofițerii DNA și DIICOT, recurenții arată că se consideră discriminați deoarece nici dispozițiile OUG nr. 43/2002 și nici Legea nr. 508/2004 nu prevăd condiții suplimentare sau specifice pentru personalul care beneficiază de acest spor în raport cu restul personalului din IPJ M, ai căror angajați sunt. S-a instituit astfel un dublu sistem de salarizare în interiorul corpului profesional al personalului IPJ M, ne mai respectându-se criteriile de tratament egal de salarizare. Calitatea procesuală pasivă a MEF este dată de faptul că răspunde de elaborarea bugetului de stat și, totodată de obligația executării titlurilor executorii îndreptate împotriva instituțiilor publice.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu în raport de dispozițiile art.3041pr. civ. instanța reține următoarele:
Reclamanții sunt polițiști în cadrul IPJ M, funcționari publici cu statut special. Acestei categorii socio-profesionale le sunt aplicabile acte normative cu caracter special care le reglementează atât profesia cât și salarizarea: Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Cu privire la prima critică adusă sentinței, respectiv, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a admis excepția în raport de obiectul prezentei cauze. Astfel, obiectul cauzei îl reprezintă drepturi de natură salarială care presupune o identitate între părțile raporturilor de serviciu și, implicit, a celui obligat la plata acestor drepturi. IPJ M, instituția în cadrul căreia reclamantul este angajat se află în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, conducătorul acestei instituții având calitatea de ordonator principal de credite. Faptul că MEF este instituția care elaborează proiectul bugetului de stat în baza proiectelor de bugete întocmite de ceilalți ordonatori principali de credite este departe de a crea o solidaritate pasivă în ceea ce privește plata unor drepturi salariale. Invocarea doar a unor dispoziții legale din Codul Civil care reglementează solidaritatea pasivă și care nu-și găsesc aplicarea în speță este insuficient pentru acordare unei calități procesuale pasive unui terț de raportul juridic dedus judecății. Calitatea de ordonatori principal, secundar și terțiar în cauză o au MAI, IGPR și IPJ M, MEF negăsindu-și rolul în raportul de serviciu al reclamantului.
Pe fond se constată că, pe parcursul anului 2007, reclamanții au beneficiat de creșteri salariale prin majorarea coeficienților de ierarhizare a funcțiilor conform OG. nr. 57/2006 pentru modificarea OG. nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 491/2006.
Prin mai multe acte normative, anumite categorii de funcționari publici precum și personal contractual bugetar, expres și limitativ menționate, au beneficiat pe parcursul anului 2007 de indexări ale salariului de bază, niciunul dintre acestea însă nu se aplicau categoriei funcționarilor publici cu statut special, în speță, polițiștilor. Nicio altă categorie de funcționari publici care nu a beneficiat de aceste indexări nu au solicitat, în temeiul OUG nr. 137/2000 constatarea discriminării în raport de creșterile salariale de care au beneficiat polițiștii în anul 2007.
Prin Decizia nr. 819 /03.07.2008, Curtea Constituțională a stabilit că, "dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG. nr. 137/2000 pentru sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme nou create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". În acest sens este evident că nu se pot aplica, prin constatarea discriminării, prin analogie, alte acte normative decât cele care se referă la respectiva categorie socio-profesională.
Adoptarea acestei soluții cu privire la categoria funcționarilor publici din care fac parte reclamanții nu creează premisele unei discriminări, în raport de celelalte categorii, întrucât principiul egalității de tratament nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite, pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii obiective și raționale.
În privința sporului de 30%, criticile reclamantului sunt nefondate. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de aplicarea art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul acestui articol, atunci când se induc distincții pe situații analoage fără să se bazeze pe o justificare obiectivă și rezonabilă. Instanța europeană a decis în mod constant că pentru o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoanele plasate în situații analoage și comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă și rezonabilă". În acest sens, Curtea a apreciat prin jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele de situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (, 18.02.1991, Fredin c/Suedia, paragraful 60; 23.06.1993, Hoffman c/Austria, parag. 31, 28.09.1995, Scalambrino c/Italie). De altfel, în cauza Thlimmenos vb. din 06.04.2000, Curtea a concluzionat că "dreptul de a nu fi discriminat garantat de Convenție, este încălcat și atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile". Cum, în raport de principiului separărilor puterilor în stat, unica autoritate legislativă a țării este Parlamentul, instanța de judecată are menirea doar de a pune în aplicare dispozițiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziții legale și altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează în acțiunea formulată reclamanții. În sensul celor de mai sus, faptul că aceștia fac parte din IPJ M nu le conferă acestora drepturile prevăzute de OUG nr. 43/2002 în condițiile în care nu au fost detașat în cadrul DNA, instanța neputând extinde aplicarea acestui act normativ și la alte categorii de polițiști decât cei la care se face referire strict în acest act normativ.
Pentru toate aceste considerente, recursul reclamanților este nefondat, iar în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții -, A, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, Conțiu -, Conțiu -, toți cu domiciliul procesual ales în Tîrgu-M,-/A, județul M, împotriva sentinței nr. 595 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
red.
tehnored. BI/63ex
jud.fond:
-24.03.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
