Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2457/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2457
Ședința publică de la 14 Mai 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu Judecător
- - Judecător
- - Judecător
Grefier:
***********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI V împotriva sentinței nr. 274 din 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reclamanți și G, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimatul reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL FUNCȚIONARILOR PUBLICI a depus întâmpinare; părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Codul d e procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 137 Codul d e procedură civilă coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958, instanța invocă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 11.12.2005.
Intimații reclamanți și G, pe rând având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța asupra excepției invocate.
Pe fond, solicită respingerea recursului, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate și obligarea pârâtei la acordarea celor două sporuri și în continuare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 274 din 11.02.2009, Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, Al-, Pilan, în contradictoriu cu pârâtul Primarul orașului V M - reprezentant legal al Primăriei V
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților, raportat la data numirii în funcție în cadrul Primăriei V M, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 01.01.2004 - 11.02.2009, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
S-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și s-a respins restul capetelor de cerere.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul instituției pârâte, conform adresei nr.448/23.01.2009 emisă de Primăria orașului M s-a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Primăriei începând cu diferite date și nu au primit suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art.31 din Legea nr.188/1999 republicată pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Aplicarea dispozițiilor art.29 (actual art.31) din Legea nr.188/1999 a fost suspendată la data intrării în vigoare a OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005. Prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31) au fost suspendate și în continuare prin nr.OG2/2006, până la data de 31 decembrie 2006. La data de 01.01.2007 când a încetat suspendarea funcționarul public a fost repus în drepturi cu caracter retroactiv în privința acestor suplimente.
S-a constatat astfel că dreptul funcționarului public la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost prevăzut de lege începând cu data de 01.01.2004, dată de la care se aplicau dispozițiile art.29 (actual art.31), conform art.25 din Legea nr.161/2003 de modificare a Legii nr.188/1999 și a fost suspendat până la data de 01.01.2007.
Conform dispozițiilor art.2 din nr.OG 6 din 24 ianuarie 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, "prezenta ordonanță se aplică funcționarilor publici numiți în temeiulLegii nr. 188/1999privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare."
Din interpretarea dispozițiilor art.1 din același act normativ rezultă că sistemul de salarizare al funcționarilor publici cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi, ori suplimentele solicitate de reclamantă reprezintă sporuri și prin urmare fac parte din salariul funcționarului public.
Pe de altă parte, instanța a reținut că potrivit art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Noțiune cu caracter autonom, "bunul" a căpătat în accepțiunea Curții valențe din ce în ce mai largi. Astfel, se poate afirma că în conținutul acestui termen s-a înglobat și noțiunea de valoare patrimonială ca ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
S-a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale întrucât dreptul la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță și deci un bun, de care reclamanta a fost lipsită prin suspendarea aplicării dispozițiilor art.29 (actual art.31) din Legea nr.188/1999.
Având în vedere că pârâta nu a acordat reclamanților suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, s-a apreciat că acțiunea este întemeiată în ceea ce privește obligarea la plata acestor drepturi, raportat la data numirii în funcție a fiecăruia dintre reclamanți în cadrul Primăriei, pentru perioada 01.01.2004 (data intrării în vigoare a actului normativ care prevede plata acestor suplimente) - 11.02.2009 (data pronunțării sentinței), drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
S-a apreciat că dreptul la acțiune al reclamanților nu este prescris pentru perioada 01.01.2004-11.12.2005 întrucât dispozițiile legale care au suspendat plata acestor suplimente au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii suplimentelor prevăzute de art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtului la plata acestor drepturi și pe viitor, s-a apreciat că aceasta nu este întemeiată deoarece dreptul nu este actual, ci viitor, fiind condiționat de existența raporturilor de serviciu între părți și supus modificărilor legislative.
De asemenea, instanța a constatat că este neîntemeiată și cererea privind obligarea pârâtului la plata diferenței la primele de concediu care decurg prin acordarea acestor drepturi. Astfel, potrivit art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
S-a reținut că la calcularea primei de concediu se are în vedere numai salariul de bază și nu și celelalte sporuri și suplimente prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI VMc riticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâta a arătat că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este reglementat de art.31 lit. c și d din legea 188/1999 modificată, că printr-o serie de acte normative a fost suspendat acest drept, dar începând din anul 2007 nu s-a mai dispus suspendarea acordării drepturilor respective și că neacordarea drepturilor se constituie într-o încălcare a prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând recursul, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/1999 prin Legea 251/2006, lit"d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia, aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o M măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art.31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamanților, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Având în vedere excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de instanță se constată următoarele:
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Curtea constată că față de data introducerii acțiunii - 11.12.2008, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei în cuantum de 25% pentru fiecare spor, pentru perioada 01.01.2004 - 11.12.2005 este prescris.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312. va admite recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA COMUNEI, va modifică sentința în sensul că pentru perioada 01.01.2004 - 11.12.2005 se va constată prescris dreptul la acțiune, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI V împotriva sentinței nr. 274 din 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, .
Modifică în parte sentința în sensul că pentru perioada 01.01.2004 - 11.12.2005 constată prescris dreptul la acțiune.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/ MB/ 22.05.2009
Jud Fond
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță