Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 246/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 246
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR
-- -- JUDECĂTOR
-- -- JUDECĂTOR
GREFIER -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale C și Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței numărul 2147 din data de 04 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în doisarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții pârâți Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale C și Autoritatea Națională a Vămilor și intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări;
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20.03.2007, reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților pârâți Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale C și Autoritatea Națională a Vămilor la plata primelor de concediu pe anii 2001-2006, actualizată cu indicele de inflație.
In motivare cererii a arătat că este funcționar public în cadrul Biroului Vamal Tg.J și în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea 188/1999, are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Ulterior însă, printr-o serie de acte normative, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, suspendare pe care o consideră nelegală și neconstituțională. Consideră că, potrivit Legii 188/1999 (art. 34 alin. 2) i se cuvine prima de vacanță în acest sens invocând și practica judiciară în materie.
În drept, își întemeiază cererea pe dispoz Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public.
În cauză au formulat întâmpinare pârâți Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C și Autoritatea Națională a Vămilor prin care au invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune raportat la dispoz. art. 283 alin. 1 din Legea 53/2003 ( Codul Muncii ), pe fond solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată având în vedere dispozițiile cu privire la suspendarea plății primelor de vacanță din legile bugetare aferente anilor 2001-2004, excepția necompetenței materiale a instanței în raport de art.159 și excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile.
Prin sentința nr. 2147 din data de 04 iunie 2008, s-a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru plata primelor de concediu de odihnă aferente anilor 2001-2002,au fost respinse excepțiile invocate de pârâte.
S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâți Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C și Autoritatea Națională a Vămilor.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei prima de concediu de odihnă pe anii 2003,2oo4,2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate anual prin legea bugetului de stat și că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exercițiul a fost suspendat.
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C în nume propriu precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
In motivele de recurs, pârâții Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale C și Autoritatea Națională a Vămilor,au susținut că neacordarea primei de concediu avut la bază o succesiune de acte normative prin care dispozițiile art.33 alin.2 din Legea 188/1999 referitoare la prima de concediu au fost suspendate.
De asemenea, au susținut că, în mod eronat a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, precum și excepția necompetenței materiale a tribunalului.
Recursul este nefondat.
Cu privire la excepția de necompetență materială invocată de pârâta C, se reține că este nefondată, având în vedere că acțiunea este îndreptată împotriva pârâtei C, în calitate de ordonator secundar de credite și a Autoritatea Națională a Vămilor, în calitate de ordonator principal de credite, potrivit art.4 alin.4 din HG 130/2006.
Prin Legea 251/2006, s-a modificat și completat Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
În conformitate cu art.911din actul normativ menționat, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
In speță, competența aparține tribunalului, ca instanță cu plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ fiscal.
Raportul de funcție și plata tuturor drepturilor care decurg din exercitarea funcției, se între reclamantă și Direcția Regională Vamală C, astfel că obligația de plată drepturilor de natură salarială aparține instituției față de care s- născut raportul de funcție, respectiv
Așa fiind, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 2 din Codul d procedură civilă, competența de soluționare cauzei aparține tribunalului, autoritatea publică cu obligație directă față de reclamant fiind o instituție la nivelul județean.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile speciale, se reține potrivit art.941din Legea 188/1999, funcționatul public nemulțumit de deciziile autorității angajatoare se poate adresa instanței de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la comunicare. Prin urmare, prin dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun reprezentat de art.7 din Legea 554/2004, funcționarul public se adresează direct instanței de contencios, parcurgerea recursului prealabil nefiind obligatorie.
Motivele de recurs privind neluarea în considerare a dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată, sunt neîntemeiate.
Raportul de serviciu al funcționarului public este un ansamblu de drepturi și obligații ale acestuia și ale instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Indemnizația de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale funcționarului public, înscriindu-se în prevederile art.34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale funcționarului public.
În conformitate cu art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.
Ca urmare, funcționarii publici trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.
Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanță și nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desființat.
Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.
În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.
Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării, rezultă și din principiul general constituțional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituție, care dispune că în România, respectarea Constituției, a supremației legii și a legilor este obligatorie.
Suspendarea a produs doar efecte temporare, ceea ce înseamnă că doar temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
În consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale C și Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței numărul 2147 din data de 04 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în doisarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2008.
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu | JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu |
Grefier, |
Red.Jud.
Tehnoredact. 08 Februarie 2008-2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu
