Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 246/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 246/
Ședința publică de la 08 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Apostu Dr. - - - președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în G, str. -, nr.22, -.12,.5, și de pârâta INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.2401 din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a solicitat de către părți, judecarea cauzei în lipsă, după care;
CURTEA
Asupra recursurilor în contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, reclamanții și, au solicitat obligarea Inspectoratului de Poliție al Județului G, la plata primei de concediu de odihnă pentru anii 2000-2003 și respectiv 2002-2003, sume actualizate la data plății efective.
Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr.2401 din 14 noiembrie 2007 a admis în parte acțiunea, dispunând obligarea pârâtului la plata drepturilor reprezentând prime de concediu, numai pentru perioada 24.08.2002-2003.
S-a reținut în motivarea sentinței, că reclamanții au calitatea de funcționari publici și că în aceste condiții au beneficiat de disp.art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 care, dă dreptul acestei categorii de salariați, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Deși această prevedere legală a fost suspendată succesiv, s-a apreciat că normele legale de suspendare au contravenit dispozițiilor constituționale, pe de o parte pentru că dreptul de sine, nu poate fi restrâns discriminator și contrar echității, iar pe de altă parte pentru că suspendarea a operat retroactiv asupra unui drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/1999.
Referitor la perioada pentru care a fost solicitată plata primei de concediu, instanța de fond a considerat că reclamanții au dobândit calitatea de funcționari publici, începând cu data de 24 august 2002 ca urmare a modificărilor aduse Legii nr.360/2002 privind Statutul Polițistului.
Drept urmare, acțiunea a fost admisă numai pentru perioada 24.08.2002-2003.
Împotriva sentinței instanței de fond, au declarat recurs și Inspectoratul de Poliție al Județului
În recursul declarat de, este criticată sentința instanței de fond pentru nelegalitate, în sensul incompletei analize a legislației aplicate, cauzei de față.
Se susține că, în perioada 2001-23 august 2002, activitatea Poliției Române, a fost reglementată prin Legea nr.26/1994 privind organizarea și funcționarea Poliției Române ( lege în prezent abrogată) și care în art.16 prevede expres că, în realizarea atribuțiilor ce îi revin, polițistul este investit cu exercițiul autorității publice.
Ulterior, prin abrogarea Legii nr.26/1994, pentru perioada 24 august 2002-31 decembrie 2003, activitatea și drepturile polițistului au fost prevăzute prin Legea nr.360/2002 privind Statutul Polițistului și Legea nr.218/2002, prin care, s-a dispus expres că polițistul este funcționar public, cu statut special.
Se mai susține, că din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale menționate, se deduce că normele Legii nr.26/1994, sunt de strictă interpretare și aplicare, atribuindu-se polițistului, calitatea de funcționar public, chiar dacă acesta se bucură concomitent și de un statut militar.
În aceste condiții, în mod nejustificat, instanța de fond nu a admis acțiunea și pentru perioada 2000 - 24 august 2002, împrejurare ce contravine și dispozițiilor Ordonanței nr.146/2007, prin care, Guvernul României, a recunoscut în mod expres tuturor funcționarilor publici, dreptul la primele de vacanță pentru perioada 2001-2003.
În recursul declarat de Inspectoratul de Poliție al Județului G, de asemenea, hotărârea primei instanțe este criticată pentru greșita aplicare a legii.
Instanța, în acordarea dreptului privitor la prima de concediu, pentru perioada 24 august 2002-2003, a avut în vedere dispozițiile Legii nr.188/1999, deși trebuia să observe că, în prezența unei legislații specifice polițistului și statutului acestuia, orice alte dispoziții legale, sunt inaplicabile.
Este vorba în concret de Legea nr.138/1999, Legea nr.360/2002 și nr.OG38/2003.
Această interpretare este conformă și celor stabilite cu caracter obligatoriu prin Decizia nr.12/5 februarie 2007 dată în examinarea unui recurs în interesul legii, de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și în rejudecare, respingerea acțiunii reclamanților.
Recursul formulat de, este nefondat.
Instanța de fond, în mod corect a apreciat că, pentru perioada 2000-23 august 2002, reclamanții nu pot beneficia de dreptul acordării primei de vacanță.
Din analiza comparativă a dispozițiilor legale la care s-a făcut referire, respectiv Legea nr.188/1999 și Legea nr.26/1994, rezultă indubitabil că, în absența totuși a unor dispoziții legale care să confere polițiștilor Statutul de funcționari publici, nu poate fi pusă în discuție acordarea primei de vacanță, avându-se în vedere doar faptul de a fi fost investiți cu exercițiul autorității publice.
Interpretarea dată de recurent art.16 din legea nr.26/1994 este exclusivă și în totală neconcordanță cu voința legiuitorului.
Prin apariția nr.OG38/2003, s-a stabilit că polițiștii beneficiază pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația cuvenită pe timpul concediului și de o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Dispozițiile ordonanței au fost suspendate succesiv, începând cu anul 2004, dar această suspendare neechivalând cu înlăturarea însăși a dreptului, rezultă implicit că, prima de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006.
Curtea, va înlătura și susținerea potrivit cu care, instanța de fond, nu a avut în vedere și dispozițiile Ordonanței nr.146/2007, întrucât, aceasta se referă la procedura de plată efectivă a drepturilor cuvenite și acordate cu titlu de prime de concediu.
Pentru considerentele expuse, recursul formulat de, va fi respins ca nefondat.
Referitor la recursul Inspectoratului de Poliție G, Curtea, va reține ca pertinentă critica formulată, în sensul că, prima instanță, a ignorat, decizia nr.12/5 februarie 2007, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, în aplicarea unitară a legii, s-a stabilit cu caracter obligatoriu că, dispozițiile art.37 alin.2 teza I, din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr.353/2003, referindu-se la prima de concediu, a avut în vedere că, aceasta se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006.
Față de cele reținute, Curtea, având în vedere și disp.art. 312 Cod proc.civilă, va respinge recursul declarat de și va admite recursul Inspectoratului de Poliție al Județului G, modificând în tot sentința nr.2401/2007 pronunțată de Tribunalul Galați și în rejudecare, va respinge acțiunea reclamanților și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în G, str. -, nr.22, -.12,.5, împotriva sentinței civile nr.2401 din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.
ADMITE recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G, cu sediul în G,-, împotriva aceleași sentințe și în consecință:
Modifi c în tot sentința nr.2401/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați și în rejudecare respinge acțiunea reclamanților și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2008.
Președinte, Dr. | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red./29.05.2008
Tehno ZE/29.05.2008
ex.2
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Dorina Vasile, Mariana Trofimescu