Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2472/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2472

Ședința publică din data de 14 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Eleonora Gheța

JUDECĂTOR 2: Hrudei Maria

JUDECĂTOR 3: Tămaș Floarea

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele GARDA FINANCIARĂ -SECȚIA B N, COMISARIATUL GENERAL AL GĂRZII FINANCIARE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BNî mpotriva sentinței civile nr. 132/CA/17.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița în contradictoriu cu intimatul, și având ca obiect litigiu privind funcționarii publici-suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă, consilier juridic, în reprezentarea intereselor recurentei, Garda Financiară - Comisariatul General.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de 25.09.2009 se înregistrează din partea reclamantului prin Sindicatul Național al Funcționarilor Publici - întâmpinare.

Totodată, la data de 25.09.2009 se înregistrează din partea DGFP B în nume propriu și în numele MFP cerere de suspendare a judecării recursului.

La data de 07.10.2009, se înregistrează din partea DGFP B N, în nume propriu și în numele MFP note de ședință prin care învederează instanței că înțelege să revină asupra cererii de suspendare, deoarece aceasta a rămas fără obiect, fiind admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentanta recurentei, Garda Financiară - Comisariatul General solicită admiterea recursului așa cum a fost promovat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției pe care o reprezintă și respingerea cererii formulate de către reclamant ca neîntemeiată, pentru motivele expuse pe larg, în scris. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr.132/CA din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosar nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N, ridicată de această pârâtă și în consecință, s-a respins acțiunea formulată de, în numele și pentru reclamantul, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.

S-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei competenței materiale a tribunalului și excepția lipsei calității procesuale a pârâtului GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL, ridicate de acest pârât, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de instanță din oficiu.

S-a admis acțiunea formulată de. CARTEL în numele și pentru reclamantul, împotriva pârâților: GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA B-N, GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pârâții de rândul 1-2 fiind obligați să acorde reclamantului drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, în raport de perioada lucrată, începând cu data de 1.01.2004 și până la data pronunțării prezentei sentințe, cu actualizarea sumelor în funcție de rata inflației până la data plății efective.

Pârâtul de rândul 3 fost obligat la alocarea fondurilor bănești necesare angajatorului în vederea plății drepturilor salariale cuvenite reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, întrucât între reclamant și această pârâtă nu este nici un raport juridic care se justifice pretenția reclamantului de a i se achita și de către acesta sporurile salariale în discuție.

Excepția lipsei competenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei, ridicată de pârâtul Garda Financiară - Comisariatul General a fost respinsă, reținând că potrivit art.109 din Legea nr.188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, fiind respinsă această excepție.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Garda Financiară - Comisariatul General a fost respinsă reținându-se că, potrivit art.5 alin.1 pct. 14 din Regulamentul de organizare și funcționare a Gărzii Financiare, aprobat prin Ordinul nr.152/2008 al MEF, Comisariatul general organizează elaborarea, fundamentarea și prezentarea de propuneri pentru bugetul Gărzii Financiare și răspunde de buna execuție a acestuia potrivit dispozițiilor legale și metodologiei stabilite de MEF (în prezent MFP), iar, conform pct.15, aprobă repartizarea de credite bugetare pentru secțiile județene. Or, aceste nu pot și nu au fost delegate secțiilor județene.

S-a reținut că este neîntemeiată și excepția prescripției dreptului la acțiune reclamantului, ridicată de instanță, din oficiu, deoarece în condițiile în care, prin OUG nr.92 (2004 și OG nr.2/2006, acordarea sporurilor în discuție a fost suspendată pentru perioada anilor 2004-2006, cursul prescripției prev. de art.3 din Decretul nr.167/1958 s-a întrerupt, și potrivit art.17 alin.2 din același decret începe o nouă prescripție, care începe să curgă de la 1 ianuarie 2007.

Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că potrivit art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, și aceste componente ale salariului trebuie acordate alături de celelalte drepturi care compun salariul, conform dispozițiilor legale specifice pentru respectivele drepturi.

Pornind de la acest principiu, instanța a constatat suspendarea acordării sporurilor în discuție, prin OUG nr. 92/2004 și OG nr.-, suspendare care a operat pentru anii 2004-2006, constituie o restrângere a exercitării drepturilor care este contrară dispozițiilor art.53 din Constituția României, iar această restrângere a determinat privarea nejustificată a titularilor drepturilor de posibilitatea exercitării lor, respectiv de posibilitatea de a încasa toate componentele drepturilor salariale prevăzute de art.31 din Legea nr.188/1999.

În raport de cele de mai sus, tribunalul a constatat că baza legală de acordare a drepturilor în discuție o constituie art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 și că drepturile sunt datorate reclamantului, în calitatea sa de funcționar public, dovedită cu Tabelul nominal întocmit de Garda Financiară - Secția B-N și carnetul de muncă al reclamantului, inclusiv pentru perioada cât a fost suspendată acordarea lor și cu atât mai mult pentru perioada de după 1 ianuarie 2007, până la data pronunțării prezentei sentințe, deoarece nu există un act normativ care să înlăture plata drepturilor salariale în discuție.

În ce privește cuantumul sporurilor în discuție, solicitat a se acorda în procent de 25% din salariul de bază, tribunalul a constatat că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins, respectiv procentul în baza căruia se acordă sporul. Există unele sporuri, cum sunt cele de auditor și cele privind controlul financiar - preventiv, pentru care legislația specifică lor prevede un spor - ce ar putea fi eventual echivalent cu suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, dar nu există temeiuri pentru a considera cu certitudine că aceste sporuri constituie în fapt suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, la care face referire art.41 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999.

Față de împrejurarea că nu există o dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al sporurilor pretinse, instanța a reținut că nu are competența de a stabili procentul sau modul de calcul al sporurilor, iar lipsa normelor legislative nu poate fi substituită cu dispoziții din alte texte de lege sau cu statuării cuprinse în hotărâri judecătorești pronunțate în spețe similare, aceasta pentru a se respecta principiul separației puterilor în stat.

Așa fiind, s-a reținut că reclamantul este îndreptățit să pretindă acordarea sporurilor în discuție, începând cu data de 1.01.2004 și până la data pronunțării sentinței, actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții GARDA FINANCIARĂ SECȚIA B-N, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N în numele M MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE și GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL, toți recurenții solicitând,în principal admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii.

În ansamblu, toți recurenții susțin că dreptul solicitat de către reclamant este un drept de creanță care însă nu există, astfel că nu se poate vorbi de o îngrădire a acestuia, că dreptul solicitat de reclamant nu este un bun în sensul art. 1 din protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate vorbi de o creanță certă, lichidă și exigibilă. S-a mai susținut că dispozițiile Legii nr. 188/1999 stabilesc generic compunerea salariului funcționarului public, dar în mod expres drepturile salariale se stabilesc prin norme speciale pentru fiecare categorie de funcționari publici, norme care au prioritate în raport cu Legea nr 188/1999. În recursurile formulate s-a mai precizat că nici în Legea nr. 188/1999 și nici în alte acte normative nu se menționează procentul de 25% indicat de reclamant, astfel că nu se poate reține acest procent pentru determinarea drepturilor bănești solicitate cu acest titlu, iar obligația stabilită de către instanța de fond apare ca fiind imposibil de executat.

Recurentul GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL, pe lângă motivele invocate pe fondul cauzei și care se circumscriu celor menționate anterior, a criticat soluția instanței de fond sub aspectul modului în care a fost soluționată excepția privind lipsa calității procesuale pasive. Se susține că atribuțiile prevăzute de art.5 pct.14 și 15 din regulamentul de organizare și funcționare a Gărzii financiare nu au fost delegate secțiilor județene, iar Garda Financiară - Comisariatul general nu a avut calitatea de angajator și de ordonator de credite începând cu 1.04.2004 pentru a fi obligată în raportul dedus judecății. Se susține că în baza Decizie nr. 237/ 2.10.2007 și a părților din raportul de serviciu, nu se pot stabili drepturi și obligații în sarcina recurentei Garda Financiară - Comisariatul general.

Intimatul - Uniunea Sindicală Teritorială Filiala B-N, în numele și pentru intimatul, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursurilor.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat de către pârâta Garda Financiară - Comisariatul general, instanța de recurs reține că acesta este nefondat, întrucât această recurentă,chiar dacă nu este parte în raportul de serviciu cu reclamantul-intimat, are atribuții în ceea ce privește organizarea, elaborarea, fundamentarea bugetului, astfel că în exercitarea acestor competențe ar putea aloca în buget sumele solicitate.

În ceea ce privește fondul cauzei, așa cum s-a mai precizat, recursurile conțin motive identice sau asemănătoare, astfel că instanța de recurs le va analiza împreună.

Așa cum se poate constata din conținutul cererii introductive reclamantul solicită, în mod direct, obligarea pârâților la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.

Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale sunt reglementate de legea generală privind funcționarii publici. Astfel potrivit."Art. 31:

(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."

Deși norma legală incidentă este clară, în sensul că funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, se reține de către C că aceasta nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum. Rezultă astfel că pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.

Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).

În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestuia ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".Prin urmare instanțele judecătorești nu au competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.

În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.

De altfel, problema acordării drepturilor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a fost tranșată în mod definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, în recursul în interesul legii vizând interpretarea și aplicarea unitară dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, a stabilit că aceste drepturi nu pot fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în nume propriu de către MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, de GARDA FINANCIARĂ. -SECȚIA B N și de GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL. împotriva sentinței civile nr.132 din 17 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. GE/GE

7 ex.23.10.2009

Jud. fond

Președinte:Eleonora Gheța
Judecători:Eleonora Gheța, Hrudei Maria, Tămaș Floarea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2472/2009. Curtea de Apel Cluj