Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 2513/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2513/2008
Ședința publică de la 06 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de - PENTRU -, recurent -, împotriva sentinței civile nr. 381 din 04.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, IPJ BN și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari spor 30%, 40%.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 25.09.2008 s-a depus la dosar, de către intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, întâmpinare.
La data de 04.11.2008 s-a depus la dosar, de către Inspectoratul de Poliție al Județului B-N întâmpinare.
Curtea, față de conținutul întâmpinărilor apreciază că nu se mai impune comunicarea acestora cu recurentul, motiv pentru care apreciind că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 381/CA/2008 din data de 04 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune ridicată de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și în consecință, s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și ulterior precizată, intentată de reclamantul, reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Biroul Teritorial din Inspectoratul de Poliție Județean B-N, în privința sporului prevăzut de nr.OUG 43/2002 pentru perioada 1.02.2003 - 12.12.2004, ca fiind prescrisă și s-a respins, ca fiind neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ formulată și ulterior precizată, intentată de reclamantul, reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Cadrul - Biroul Teritorial din B-N, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, și Inspectoratul de Poliție al Județului B-N, precum și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în ce privește acordarea sporului prevăzut de art. 28 din nr.OUG 43/2002, începând cu data de 11.12.2004 până la zi și în continuare până la eliminarea discriminării, precum și celelalte capete de cerere din acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, eclamantul este ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului B-N și nu a fost detașat la Direcția Națională Anticorupție, și astfel, salarizarea sa se face potrivit nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în care nu se prevede acordarea sporului de 30%, respectiv 40% pretins prin acțiunea introductivă.
Este adevărat că potrivit art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție ofițerii detașați la.A au beneficiat de sporul mai sus menționat, însă prin art. 41 lit. "e" din nr.OUG 27 din 29.03.2006, dispozițiile privitoare la acest spor au fost abrogate și potrivit, dispozițiilor art. 40, raportat la art. 41 lit. "e" din nr.OUG 27/2006, începând cu luna aprilie 2006, sporul nu mai ființează.
Reclamantul pretinde plata sporului de 30%, respectiv 40%, începând cu 1.02.2003 și până la zi, și cum pârâtul a ridicat excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului în ce privește perioada cuprinsă între 1.02.2003 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii reclamantului, în temeiul art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a fost obligată să se pronunțe asupra excepției. De altfel, potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958, instanța judecătorească a fost obligată ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune este prescris.
Sub acest aspect, instanța a constatat că acțiunea reclamantului are ca obiect drepturi bănești, respectiv obiect patrimonial, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. 1-2 din Decretul nr. 167/1958, cărora li se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din același act normativ, astfel că, dreptul la acțiune a reclamantului pentru perioada începând cu data de 1.02.2003 și până în momentul anterior cu trei ani anterior datei introducerii acțiunii, respectiv pentru perioada 1.02.2003 - 12.12.2004, este prescrisă. Drept urmare, acțiunea reclamantului a fost respinsă, ca fiind prescrisă, pentru perioada mai sus menționată.
Pentru considerentele de mai sus nu a putut fi primită cererea reclamantului, aceea de a fi respinsă excepția prescripției. De altfel, chiar și reclamantul, prin răspunsurile la întâmpinări, arată că dreptul la acțiune s-a născut la data intrării în vigoare a nr.OUG 43/2002, adică 4.04.2002, ceea ce înseamnă că însuși reclamantul acceptă că dreptul la o acțiune este prescris parțial, deoarece pretențiile sale se referă și la o perioadă de mai înainte de trei ani de la data introducerii acțiunii.
Pe fond, acțiunea reclamantului, ulterior precizată, este neîntemeiată și a fost respinsă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Așa cum s-a mai arătat, sporul de 30%, respectiv 40% s-a acordat ofițerilor de poliție judiciară detașați la. în baza art. 28 din nr.OUG 43/2002, iar din luna aprilie 2006, dispozițiile privitoare la acordarea acestui spor polițiștilor au fost abrogate de nr.OUG 27/2006 și cum reclamantul nu a fost detașat la. și salarizarea sa a fost făcută în baza nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în care nu se prevede acordarea sporului de 30%, respectiv 40%, el nu era îndreptățit să beneficieze de acest spor.
Reclamantul a susținut că prin neacordarea sporului în discuție a fost discriminat prin încălcarea principiului egalității între salariați, anume un salariu egal pentru o muncă egală, invocând și practică judiciară în acest sens, însă practica instanțelor în materia sporului prevăzut de art. 28 din nr.OUG 43/2002 este contradictorie.
În ce privește hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, invocate de pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului B-N, instanța a reținut cu titlu exemplificativ că prin Hotărârea nr. 418 din 28.11.2008, s-a constatat că nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 din nr.OUG 137/2000, în situația neacordării sporului, prevăzut de art. 28 din nr.OUG 43/2002, polițiștilor care nu au fost detașați la.
Din cuprinsul prevederilor nr.OG 137/2000, rezultă că pentru existența unei situații de discriminare, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. 2 din ordonanță, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv un tratament diferențiat, tratamentul diferențiat să nu fie justificat, iar tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
În interpretarea art. 14 referitor la interzicerea discriminării, din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului folosește expresia de persoane aflate în situații analoage sau compatibile și prin mai multe hotărâri, printre care și cele date în cazul HOFFMAN contra Austriei din 28 septembrie 1995 și THLIMMENOS contra Greciei din 6 aprilie 2000, concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile.
În cauză, polițiștii de poliție judiciară din structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative nu se află într-o situație analoagă cu polițiștii care lucrează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Astfel, polițiștii detașați desfășoară o activitate specializată în scopul descoperirii și urmăririi infracțiunilor de corupție. Direcția Națională Anticorupție este organizată și funcționează în baza unui act normativ special, respectiv nr.OUG 43/2002, care în art. 10 prevede că ofițerii și agenții de poliție din cadrul își desfășoară activitatea numai în cadrul, sub autoritatea exclusivă a procurorului șef ala cestei direcții, iar în art. 28 alin. 8 din aceeași ordonanță este prevăzut că drepturile bănești și materiale ale ofițerilor și agenților de poliție judiciară se plătesc din fondurile acestei direcții.
Spre deosebire de ofițerii și agenții de poliție detașați la. ofițerii și agenții de poliție judiciară din structura sunt salarizați potrivit nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, între care nu este inclus și sporul prevăzut de nr.OUG 43/2002.
Așa fiind, prin acordarea sporului prevăzut de art. 28 din nr.OUG 43/2002, ofițerilor și agenților de poliție judiciară detașați la. are o justificare obiectiv și rezonabilă, iar neacordarea acestui spor ofițerilor și agenților de poliție judiciară din structura nu se constituie într-un tratament discriminatoriu în sensul art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Pentru considerentele mei sus arătate, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată și ulterior precizată, intentată de reclamant, în ce privește acordarea sporului prevăzut de art. 28 din nr.OUG 43/2002, începând cu data de 13.12.2004 până la zi și în continuare, precum și celelalte capete de cerere din acțiune.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul în termenul legal, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a arătat că, rin p. Sentința pronunțată în cauză s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamant pentru acordarea sporului anticorupție. Hotărârea pronunțată în cauză este nelegală și neîntemeiată pentru considerentele de mai jos.
Drepturile salariale sunt prevăzute de nr.OUG 43/2002; nr.OUG 27/2006. Dreptul la sporul anticorupție este un drept prevăzut de lege și având în vedere și practica judiciară în materie, s-a considerat că acesta este temeinic și legal.
Atâta timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la. au beneficiat de sporul anticorupție, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul B N,care nu au beneficiat de acel spor deși îndeplinesc în virtutea funcției, pe care o aveau o muncă egală, înseamnă că și reclamantul are dreptul la acel spor anticorupție, în caz contrar, având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați și anume un salariu egal pentru o muncă egală.
Instituirea unor asemenea sporuri doar în favoarea unei categorii de ofițeri de poliție judiciară, în realitate o inegalitate, un tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale și deci o discriminare, nefiind o stare de fapt diferită, exemplu Hotărârea 219/2007 a
Ministerul Internelor și Reformei Administrative,cu sediul în B nr. 1 sector 1, are calitatea de ordonator principal de credite și poate fi obligat să aloce fondurile necesare angajatorului respectiv Inspectoratului Județean de Poliție B-N, în vederea acordării acestor drepturi salariale. Având în vedere toate actele din dosar precum și considerentele expuse, recurentul roagă instanța să constate că sentința instanței de fond este nelegală și neîntemeiată, motiv pentru care s-a impus admiterea recursului.
În aceste condiții, s-a apreciat că instituirea unor asemenea sporuri doar în favoarea unei categorii de ofițeri de poliție judiciară, în realitate a creat o inegalitate, un tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale și deci o discriminare, nefiind de fapt o stare de fapt diferită.
De asemenea, s-a relevat faptul că Ministerul Internelor și Reformei Administrative are calitatea de ordonator principal de credite și poate fi obligat să aloce fondurile necesare angajatorului respectiv Inspectoratul Județean de Poliție B-N în vederea acordării acestor drepturi salariale.
Prin întâmpinare, Ministerul Internelor și Reformei Administrative ( 10 - 11) a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Prin întâmpinare, Inspectoratul de Poliție al Județului B N ( 12-13) a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a Sentinței Civile.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art. 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:
Reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul - Biroul Teritorial din B-N în numele membrului de sindicat prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții și B-N a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale neacordate constând în sporul de 30 % din salarul de bază lunar pentru perioada 1 februarie 2003 - 10 decembrie 2004 respectiv a unui spor de 40 % din aceeași îndemnizație începând cu perioada 11.12.2004 și până în prezent și în continuare până la eliminarea discriminării actualizată cu coeficientul de inflație până la plata efectivă, să se dispună anularea situației creată prin discriminare și să fie obligat pârâtul B-N să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea acestora.
Acțiunea promovată a fost motivată prin invocarea dispozițiilor art. 28 din nr.OUG 43/2002 astfel cum a fost aceasta modificată.
Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 2 alin 2 din nr.OG 137/2000 precum și prevederile art. 21 din actul normativ arătând că nu înțeleg care ar fi modalitatea în care ar putea fi justificată printr-un scop legitim dezavantajarea prin neacordarea sporului în perioada de referință.
Reclamantul a mai invocat dispozițiile din art. 218 alin 1 Cod procedură penală și ale art. 8 alin 1 din Legea nr. 364/2004 precum și spre comparare prevederile art. 10 alin 4 din nr.OUG 43/2002 în raport de cele ale dispozițiilor art. 219 alin. 2 Cod procedură penală arătând că singura diferență între atribuțiile reclamantului și cele ale celor detașați la. este aceea că primii au răspundere decizională în efectuarea urmăririi penale.
Prima instanță a reținut în mod corect că salarizarea polițiștilor din structurile poliției inclusiv a ofițerului de poliție judiciară în numele căruia s-a făcut acțiunea, se face în baza art. nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare iar pentru ofițerii de poliție judiciară detașați la. în baza prevederilor nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, s-a prevăzut prin art. 28 acordarea unui spor de 30 % din salariul de bază lunar ( art. 28 din acest act normativ a fost abrogat expres de art. 41 lit. e din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției ).
Drepturile stabilite în favoarea ofițerilor de poliție judiciară care efectuează actele de cercetare sub directa conducere supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din cadrul a fost reglementat prin dispozițiile art. 28 din nr.OUG 43/2002 iar apărările pârâților referitoare la justificarea diferenței de tratament dintre cele două categorii de polițiști de poliție judiciară în baza puterii obiectiv al detașării este una pertinentă.
Curtea Europeană relevă că pe baza articolului 14 din Convenție o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.
În cadrul relațiilor de munca funcționează principiul egalității de tratament fata de toți salariații și angajatorii și orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasa, culoare, etnie, religie, opțiune politica, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă.
Constituie discriminare directa actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Constituie discriminare indirecta actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Orice salariat care prestează o munca beneficiază de condiții de munca adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în munca, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.
Interpretarea dispozițiilor art. 6 din Codul muncii, invocat în justificarea demersului judiciar de către reclamanți în sensul că în baza acestui text legal trebuie asigurată o retribuție egală pentru muncă și pregătire egală nu se poate realiza fără coroborarea cu dispozițiile legilor speciale.
Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru salarizare întrucât în chiar cuprinsul titlului este menționat un prim criteriu, respectiv cel al structurii teritoriale ori centrale, în cadrul căreia își desfășoară activitatea ofițerul de poliție judiciară respectiv sub îndrumarea procurorului ori sub îndrumarea și controlul nemijlocit al procurorilor din cadrul
O altă distincție, care nu se bazează pe criterii subiective ci pe unele obiective este cea invocată de pârâți și apreciată ca fiind justificată cea a detașării.
Este de necontestat că respectarea actelor și pactelor internaționale ratificate constituie un deziderat prioritar însă aplicarea și interpretarea acestora trebuie realizată în sensul pentru care au fost edictate și pentru asigurarea egalității și echității în limitele acestora.
Curtea Constituțională prin deciziile nr. 818, 819 și 821/3 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin 1, 3 și 11 și ale art. 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare a reținut că: art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Susținerile reclamantului vizând existența unui tratament discriminatoriu nu pot fi primite în acest context, neputându-se reține că drepturile salariale prevăzute în nr.OUG 43/2002 și nr.OUG 27/2006 sunt drepturi salariale prevăzute de lege și în favoarea sa întrucât nu există o dispoziție legală expresă, alegațiile referitoare la tratamentul discriminatoriu au fost înlăturate pentru considerentele evidențiate mai sus și pentru aceleași argumente s-a reținut că nu a fost încălcat principiul egalității între salariați respectiv acela al unui salariu egal pentru o muncă egală.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și de asemenea Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Biroul Teritorial din Inspectoratul de Poliție Județean B N în numele membrului de sindicat împotriva sentinței civile nr. 381/CA/04.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED.
DACT.
2 EX./10.11.2008.
JUD.FOND..
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
