Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 252/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția de contencios Administrativ și Fiscal
DECIZIA CIVILĂ NR.252/R/CA.-.Dosar nr.9003/62/R/CA-./2007
Ședința publică din data de:-1 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă- - -- JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
-- -- JUDECĂTOR 3: Georgeta
-- --- președinte secție
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr.45/CA din data de 15 Ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr.-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în prezenta cauză, au avut loc asupra recursului, în ședința publică din data de 25 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar eventuale concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 1 Aprilie 2008.
Față de actele, lucrările și probele administrate în cauză, instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată că:
La data de 26 noiembrie 2007, reclamanta, au chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând admiterea acțiunii și, în consecință:
- obligarea pârâtei să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pe anii 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflație pe perioada de timp cuprinsă între exigibilitatea plății și data plății efective, în cuantumul prevăzut în tabelul nominal cuprins în Anexa 1, care face parte integrantă din cererea introductivă de instanță;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pe perioada cuprinsă între data la care trebuia plătită suma și până la data plății efective, conform tabelului nominal cuprins în Anexa 2, care face parte integrantă din acțiunea introductivă de instanță;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Acțiunea reclamanților a format obiectul dosarului nr- a Tribunalului Brașov, în care instanța a pronunțat Sentința nr.45/CA/15.01.2008.
Prin această hotărâre, s-au dispus următoarele:
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, - și în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice B și în consecință:
S-a obligat intimata să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând primele de concediu aferente anilor 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală până la data plății, după cum urmează: - 4042,14 lei, - - 6544,36 lei, - 6020,76 lei, - 4251,56 lei, - 2829,91 lei, - 3091,51 lei, - 1004,13 lei, - 964,75 lei, - 4794,38 lei, - 1426,69 lei, - 651,52 lei, - 669,28 lei, - - 1585,44 lei, - 4482,53 lei.
S-a respins petitul din acțiune privind cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept, următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Ulterior prin art.3 alin.1 din OUG nr.33/26.02.2001 s-a dispus că aplicarea prevederilor art.32 alin.2 referitoare la cuantumul sporului cu care se plătesc orele lucrătoare peste durata normală a timpului de lucru, ale art.33 alin.2 (art.34 alin.2 după republicare) referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă și ale art.82 alin.2, teza a doua referitoare la cuantumul indemnizației de delegare din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.600/8.12.1999 cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002.
Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că pe perioada suspendării aplicării prevederilor legale menționate la alin.1 și 2 redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare Legii nr.188/1999, cu modificările și completările ulterioare, a OG nr.83/2000 și OG nr.237/2000.
În consecință este de precizat că pe toata durata suspendării redevin aplicabile prevederile referitoare și la dreptul câștigat prevăzut de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999. De aici rezultă că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a-i priva de dreptul la prima de vacanță pe aceia care intră sub incidența legilor arătate mai sus. Dacă legiuitorul ar fi urmărit acest scop ar fi putut să abroge dispozițiile legale respective.
Potrivit art.38 din Constituția României salariații au dreptul la protecția socială a muncii. Măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și alte situații specifice. Reglementarea concediului de odihnă plătit și alte situații specifice sunt menționate prin Legea de revizuire a Constituției nr.375/2003, iar conform art.49 restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și să fie aplicată nediscriminatoriu.
de specialitate apreciază că dreptul la concediul de odihnă are două componente: una nepatrimonială constând în efectuarea însăși a concediului de odihnă iar cealaltă de natură patrimonială ce acoperă drepturile cuvenite salariatului în perioada concediului de odihnă. Potrivit art.144 din Codul muncii salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat. A admite posibilitatea suspendării aplicării prevederilor legale care consacră dreptul la prima de concediu, echivalează cu recunoașterea implicită a posibilității de suspendare a exercițiului oricărei componente a dreptului la concediul de odihnă plătit, inclusiv sub aspectul laturii nepatrimoniale.
Atât vechiul Cod al muncii (Legea nr.10/1972 art.18) cât și noul Cod al muncii (Legea nr.53/2003 art.38) cuprind dispoziții exprese că salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute de lege. Orice tranzacție care urmărește renunțarea la drepturile recunoscute a salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate. Conform dispozițiilor art.139 alin.2 din Legea nr.53/2003 dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări.
Prima instanță a apreciat că s-au încălcat și dispozițiile art.56 și art.64 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Art.56 precizează că după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, suspendarea sau alte asemenea, iar art.64 din același act normativ prevede că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se arată în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei.
În speță, dreptul la prima de vacanță fiind acordat printr-o lege organică (Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici) aplicarea unei dispoziții din aceasta nu poate fi suspendată decât printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior, ceea ce nu s-a întâmplat, deoarece suspendarea a operat prima dată printr-o ordonanță de urgență (act normativ inferior), termenul prevăzut de aceasta fiind prelungit prin legile bugetului de stat pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, reglementări care nu acoperă neregularitățile menționate, deoarece prin aceste acte normative nu se instituie o nouă suspendare ci doar se prelungește durata acordării dreptului la prima de vacanță.
Avându-se în vedere succesiunea actelor normative, instanța de fond a apreciat că art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 nu poate fi afectat de conținutul unor acte normative referitoare la stabilirea bugetului de stat pentru anii ulteriori, avându-se în vedere principiul neretroactivității legii consacrat de Constituția României și Codul civil, aceasta cu atât mai mult cu cât noua lege ce reglementează altă situație juridică nu poate aduce nici o atingere, nici o îngrădire, nici o discriminare unui drept deja câștigat ce trebuie respectat indiferent de procesul elaborării unor legi succesive, deoarece legea totdeauna trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire legală eficace. Interdicția oricărei discriminări a drepturilor omului este prevăzută și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar art.292 din Codul muncii prevede că potrivit obligațiilor internaționale asumate de România, legislația muncii se va armoniza permanent cu normele Uniunii Europene, cu convențiile și recomandările Organizației Internaționale a, cu normele dreptului internațional al muncii.
Actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate este în concordanță cu principiul echității și jurisprudența CEDO art.1 din Protocolul nr.1 în fapt acordându-se un număr mai mare de unități monetare însă în aceeași valoare totală.
S-a constatat și că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată și art.161 alin.4 Codul muncii, prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată dispunând conform dispozitivului sentinței, a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată întrucât pârâta nu are nici o culpă procesuală.
Împotriva acestei sentințe, a declarat în termenul legal recurs, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii capătului de cerere din acțiunea reclamanților, ca netemeinic și nelegal, cu privire la actualizarea sumelor cu dobânda legală.
Recurenta a adus următoarele critici sentinței atacate:
În mod greșit instanța de fond a dispus obligarea recurentei la plata către intimații reclamanți și a dobânzii legale aferentă sumelor cuvenite cu titlul de primă de concediu, începând cu data scadenței fiecărei obligații de plată a primei de concediu și până la data plății primelor de concediu.
S-a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate cu aplicarea dobânzii legale și actualizate cu rata inflației, în situația în care DGFP B nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Neaplicarea dobânzii legale și a indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14, alin.2 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din aceasta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29, alin.3 din Legea nr.55/2002 privind finanțele publice, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinația precisă și limitată, iar potrivit art.47, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol. Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior, reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât DGFP B este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, recurenta a apreciat că obligarea pârâtei la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituției pârâte a unei obligații imposibile.
Plata sumelor reprezentând dobânda legală și indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului.
Mai mult, recurenta a apreciat că aplicarea dobânzii legale și actualizarea conform indicelui de inflație apar ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
În cauză, recurenta nu poate fi ținută să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume, cu aplicarea dobânzii legale și actualizate, conform indicelui de inflație, fiind lipsită de cauză juridică.
În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamanți a drepturilor salariale pretinse, cu aplicarea dobânzii legale și actualizate cu indicele de inflație, recurenta a apreciat că aceste obligații nu sunt întemeiate și nu se justifică.
Față de aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului ca fiind fondat, modificarea în parte a sentinței civile nr.45/CA/15.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-, în sensul respingerii capătului de cerere privind actualizarea cu dobânda legală aferentă sumelor cuvenite cu titlul de primă de concediu, începând cu data scadenței fiecărei obligații de plată a primei de concediu și până la data efectuării plății primelor de concediu.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată cu nr.45/C/15.01.2008 a Tribunalului Brașov, prin prisma motivelor de recurs și față de prevederile legale aplicabile în cauză, constată că recursul declarat în cauză de pârâtă este nefondat.
Astfel, se reține că, în mod corect și legal, a apreciat instanța de fond situația de drept și de fapt dedusă judecății, pronunțând o hotărâre corectă și legală.
Întrucât cererile reclamanților au fost justificate în drept, iar din lucrările dosarului și din prevederile legale, rezultă că cererea lor este întemeiată și legală, se va reține că suma datorată de pârâtă cu titlul de primă de concediu aferentă anilor 2001 - 2006 trebuie recuperată de reclamanți, dar pentru ca prejudiciul suferit de aceștia să fie integral acoperit, este admisibilă și legală acordarea actualizării sumei cu indicele de inflație și cu dobânda legală până la data plății, aspect soluționat unitar de instanțele de judecată în materie.
Ca atare, cerere4a recurentei de a modifica în parte sentința atacată nu se justifică, ea urmând a fi înlăturată, deoarece criticile formulate privind aceste aspecte, nu sunt întemeiate, dimpotrivă, sunt aplicabile prevederile art.1088 Cod civil.
Așa fiind; se reține că în cauză nu sunt incidente prevederile art.304, pct.9 Cod procedură civilă, iar prin prisma prevederilor art.3041Cod procedură civilă, se constată corectă și legală soluția dată de instanța de fond, raportată la lucrările dosarului și prevederilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtaDirecția Generală a Finanțelor Publice- cu sediul în B,-, jud.B, împotriva Sentinței civile nr.45/CA/15 Ianuarie 2008 Tribunalului Brașov - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - -Pt.jud. - -, - --
plecată în concediu de odihnă,
semnează d-nul Vicepreședinte al instanței,
Grefier,
Red.:-/05.05.2008
Dact.:-/2 ex./25.06.2008
Jud.fond:- a
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Georgeta
