Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2523/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2523
Ședința publică de la 20 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 168 din data de 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local și Primarul Comunei.
La apelul nominal au lipsit recurenta reclamanta și intimații pârâți Consiliul Local și Primarul Comunei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal și a fost scutit de plata taxei de timbru.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimații pârâți au depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 168 din data de 26 ianuarie 2009, Tribunalul Gorja respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local și Primarul comunei, județul
În considerentele sentinței s- reținut că reclamant are calitatea de funcționar public și conform dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea 188/1999 funcționarul public este persoana numită în condițiile legii într-o funcție publică.
Statutul funcționarilor publici, cât și actele normative de salarizare a acestora, prevăd dreptul funcționarului public la un salariu compus din salariul de bază, sporuri, prime și alte drepturi salariale.
Conform art.31 din Legea 188/1999 pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, beneficiind de asemenea, așa cum s-a menționat și anterior, de alte sporuri și alte drepturi reglementate conform legislației specifice fiecărui domeniu de activitate.
De altfel, salarizarea funcționarilor publici a fost reglementată de-a lungul timpului prin diferite ordonanțe de urgență, respectiv OG 92/2004, OG 82/2007, OG 2/2006, OG 6/2007, acte normative care au prevăzut toate drepturile și sporurile ce se acordă funcționarilor publici, fără însă a se prevedea faptul că funcționarii publici ar beneficia de o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, care se suportă integral pe costuri de angajator, iar pentru unitățile din sectorul bugetar se prevede că acestea se acordă în limita prevederilor bugetului de stat aprobate potrivit legii.
S-a constat, de asemenea, că de-a lungul timpului, prin diferite legi de aprobare a bugetului de stat, s-a menționat în mod imperativ că nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă întrucât în buget nu au fost prevăzute sume cu această destinație, și avem în vedere dispozițiile art. 49 din Legea 713/2001, dispozițiile art. 42 din OUG 2/2006, precum și a Legilor nr. 613/2002, nr. 507/2003, nr. 511/2004 și nr. 379/2005.
Toate aceste dispoziții legale au prevăzut salarizarea acestei categorii de personal până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, fără să instituie obligația acordării tichetelor de masă cu atât mai mult cu cât Legea nr. 142/1998 care reprezintă cadrul general de acordare a acestui drept și, în consecință, dreptul comun privind acordarea tichetelor de masă, are norme cu caracter dispozitiv și nu cu caracter imperativ, stabilindu-se atât condițiile de acordare a acestui drept cât și criteriile și clauzele concrete privind acordarea alocației individuale de hrană, iar pentru autoritățile și instituțiile publice toate aceste aspecte urmează să fie prevăzute prin legea bugetului de stat, lege ce se aprobă anual și în care nu a fost prevăzute până la data pronunțării hotărârii de față.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia 14/18.02.2008, a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că acordarea tichetelor de masă reprezintă o vocație și nu un drept, ce se poate realiza doar în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație, iar pentru personalul contractual acordarea acestora fiind condiționată de negocierea prin contractele colective de muncă.
Ca atare, funcționarii publici se află în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcție, astfel încât nu au calitatea de salariați în sensul dreptului muncii, fiind o instituție a dreptului public căreia i se aplică normele speciale cuprinse în Constituție, în Legea 188/1999, precum și în alte reglementări de drept administrativ, și doar în completarea acestora se vor aplica normele de drept al muncii, atunci când nu contravin legislației specifice funcției publice.
În raport de aceste considerente și având în vedere faptul că actele normative invocate de reclamant nu instituie obligativitatea acordării tichetelor de masă, iar pentru funcția publică pe care o ocupă legislația specifică nu prevede nici măcar vocația acordării acestor tichete, astfel încât se constată lipsa dreptului vătămat și tribunalul urmează să respingă acțiunea de față, raportat și la dispozițiile Legii 142/1998 și dispozițiile Legii 188/1999.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.
A arătat recurenta că drepturile solicitate au mai fost acordate și la alți funcționari publici, în considerarea faptului că dreptul ca atare există, că angajatorul are obligația să prevadă sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute de lege, și că dacă acordarea ar fi lăsată la latitudinea angajatorului s-ar ajunge la exercitarea abuzivă a prerogativelor și legea ar fi lipsită de finalitate.
Recursul este nefondat.
Reclamanta își desfășoară activitatea în cadrul Consiliului Local.
Statutul funcționarilor publici cât și actele normative de salarizare a acestora prevăd dreptul funcționarului public la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, prime și alte drepturi salariale fără a face referire la tichete de masă.
Legiuitorul nu stabilește imperativ în sarcina angajatorului obligația de a acorda tuturor salariaților tichete de masă, așa încât acordarea acestora rămâne la latitudinea sa în funcție de situația concretă din sistem și, în cazul instituțiilor publice, în măsura în care asemenea cheltuieli, sunt prevăzute în bugetul de stat.
Din redactarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă, se constată că legea stabilește categoriile de personal care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă.
În plus menționează condiția unei prevederi în bugetul de stat a cheltuielilor corespunzătoare.
Potrivit rt. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale,pentru unitățile din sectorul bugetarși în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Ca urmare, legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea dreptului, condiționat de existența sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.
Sunt imperative dispozițiile art. 49 din Legea nr. 733/2001 a bugetului de stat pe anul 2002, potrivit cărora în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 și Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 și în Legea 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului referitoare la ivirea unei situații de discriminare câtă vreme prevederile legilor bugetare din perioada 2002-2006 care interziceau acordarea acestor tichete au vizat toate instituțiile publice, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii.
Mai mult, referirea la alte categorii profesionale nu poate fi reținută pentru că aceste categorii au situații juridice diferite și se bucură de alte drepturi și obligații, iar salarizarea se asigură din bugete distincte. Dispozițiile prohibitive din legile bugetului de stat se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.
Printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României nu se regăsește acordarea tichetelor de masă, care reprezintă o situație specială în care legea a stabilit regulile după care angajatorii își exercită opțiunea de a acorda sau nu aceste beneficii.
Actele normative privind acordarea tichetelor de masă, nu instituie un drept al salariaților, respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevăd doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii condiționat de existența fondurilor bugetare.
In concluzie, dreptul pretins de reclamantă nu este un drept rezultând exclusiv din lege și aplicându-se prin efectul legii astfel că, în aceste condiții, instanța urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 168 din data de 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local și Primarul Comunei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
- - - - - -
Grefier,
Red. Jud. S
Ex.2//27.05.2009
Jud. fond I
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru