Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2534/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.2534/R/
Ședința publică de la 03 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Horațiu Pătrașcu
JUDECĂTOR 2: Alina Șuțu
JUDECĂTOR 3: Diana Magdalena
GREFIER-
____
Pe rol,soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de pârâta POLIȚIA COMUNITARĂ SECTOR 2 B, împotriva sentinței civile nr.1223 din data de 25 martie 2009,pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, având ca obiect-litigiu funcționari publici-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta pârâtă Poliția Comunitară Sector 2 B și intimatul reclamant.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,se învederează Curții că prin cererea de recurs ce formează obiectul prezentei cauze recurenta pârâtă a solicitat judecarea în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, constată că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, motiv pentru care, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra acțiunii in contencios administrativ de fata, constată că la data de 23.01.2009 sub nr.2589/3 s-a înregistrat la Tribunalul București -Secția A IX-A cererea reclamantului care a chemat in judecata pe parata POLIȚIA COMUNITARĂ SECTOR 2 B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea acestora la plata suplimentului postului in procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, pentru perioada 13.05.2005-02.09.2006 si suplimentul corespunzător treptei in procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, pentru7 aceeași perioadă și până la data încetării raporturilor de serviciu, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului la data plății efective și înscrierea acestor componente în Carnetul de muncă.
Prin sentința civilă nr.1223/25.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București -Secția A IX-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant și obligată pârâta să achite reclamantului suplimentul corespunzător treptei de salarizare și suplimentul gradului începând cu data de 13.05.2005 și până la data de 02.09.2006, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă și să facă înscrierile acestor componente în Carnetul de muncă..
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut în esență că reclamantul are calitatea de funcț onar public a Poliția Comunitară Sector 2.
otrivit art. 29 alin. 1 din Legea 188/08.12.1999 privind Statutul funcționarilor publici, publica ă ve ni t art. 31 li 1 după republicarea legii, cu modificările si completările ulterioare, entru p. activi atea sf aș ura a, nctio narii pub lici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza; sporul pentru vechime in munca; supl ntul postulu; suplimentul corespunzator treptei de salarizare. plicarea dispoz iti ilor sus indicate referi oare la su pl me tul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare u fost suspendate succesiv prin doua acte normative pan a la data de 31. 12. 2006,espectiv rt. 44 in rdonan a de Urgenta a Guvernului nr. 92/10.11. 2004 privind reglementarea drepturilor sala iale si a altor repturi ale unc ti onarilor publici pentr u an ul 2005, aproba a u mod ifi cari i compl et ri pr in Legea nr. 76/07. 04.2005 i rt. 48 din Ordonanta uve rnului 2/12.01. 2006 privin d regl ementa a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2006, aprobata cu modi icari i completari rin p. Legea nr. 4 17/16.11.2006, reintrand de drept in vigoa e incepand cu data de 0 1. 01. 2007.
Instanța a mai reținut că sporurile privind suplimentul postului și al funcției se cuvin reclamantului întrucat nici executivul si nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, un drept derivand dintr-un raport juridic de munca odata castigat nu mai poate fi anulat, suspendarea neputând afecta substanța acestor drepturi ci doar exercițiul lor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât acordarea acestor drepturi salariale a fost suspendată prin lege, sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi decât acelea prevăzute în sistemul de salarizare aprobat prin lege specific acestor categorii de salariați și nu poate determina intinderea suplimentelor salariale, nefiind reglementata modalitatea de acordare a suplimentelor, aceste beneficii nereprezentând un drept de natură salarială ci doar o vocație, ce se poate realiza doar în măsura reglementării conținutului prin legea de salarizară unitară a funcționarilor publici.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041.pr.civ. Curtea apreciază recursul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat acordarea unor drepturi prevăzute de Legea nr. 188/1999, legea funcționarilor publici, respectiv suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Nici legea sus indicata si nici un alt act normativ în vigoare nu stabilește nici un cuantum si nici o modalitate de calcul a acestor doua componente ale salariului funcționarilor publici.
Prin prisma acestui aspect nu are nici o relevanta juridica suspendarea aplicării prevederilor art. 31 al. 1 pct. c si d (fost 29) din Legea nr. 188/1999 prin mai multe acte normative (OUG nr. 94/2004, Legea nr. 76/2005, OG nr. 2/2006). Pentru a putea fi vorba despre acordarea unor drepturi prin Legea nr. 188/1999, trebuia ca reglementarea acestor suplimente sa fie completa, respectiv sa fie determinat atât cuantumul, precum si criterii de aplicare, condiții, etc.
Nu se poate vorbi de existenta unui drept atâta timp cat întinderea acelui drept nu este reglementata în nici un act normativ si nici nu se poate aplica principiul analogiei cel puțin din doua motive. Primul pentru ca nu exista reglementat nici in privința altor categorii de salariați, funcționari, acest drept sau cuantumul lui, iar pe de alta parte chiar si art. 157 al. 2 din Codul muncii dispune ca "istemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor specialese stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".
Neputându-se vorbi de existenta unui drept, nu sunt incidente nici prevederile din art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale.
Reclamantul vorbește despre un drept care tinde sa fie lipsit de conținut, ori se observa din lacunara prevedere legislativa de la art. 31 din Legea nr. 188/1999, ca legiuitorul nici nu a determinat conținutul acestui drept si nici nu a delegat alte autorități să emită acte prin care sa se reglementeze modul de punere în aplicare a prevederii legale sau modul de acordare a acestor suplimente.
Concluzia este ca s-a reglementat un drept lipsit de conținut, astfel încât s-ar încălca principiul separației puterilor în stat prin stabilirea unui cuantum al dreptului fie pe cale administrativa, fie pe cale judiciara, iar instanța ar pronunța o hotărâre prin care s-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești.
Mai mult reclamantul nu a motivat în nici un fel de ce solicita acordarea suplimentelor in cuantum de 25% pentru fiecare atâta timp cat legea nu a cuantificat în nici un mod aceste suplimente și neexistând nici un criteriu legal de stabilire a celor doua suplimente, instanța este in imposibilitate de a stabili cuantumul acestora in condițiile in care sunt reglementate în toata legislația sporuri variabile care pot porni de la 1% si pana la 100%.
Nu poate fi vorba nici de incidenta în cauza a prevederilor art. 38 si 39 din Codul muncii deoarece nu se poate vorbi de renunțarea la drepturi si nici de limitarea unor drepturi atâta timp cat întinderea drepturilor nu a fost stabilita.
Instanța are in vedere si deciziile Curții Constituționale nr. 818/2008, 819/2008 care a statuat ca "instanțele nu mai pot aplica prevederile unor alte acte normative in privința salarizării unor categorii de salariați, funcționari publici, acte normative care nu le sunt aplicabile acestora si sa refuze aplicarea actelor normative aplicabile acestor categorii".
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea urmează să admită recursul și să modifice în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului în totalitate ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă POLIȚIA COMUNITARĂ SECTOR 2 împotrivasentinței civile nr. 1123/25.03.2009pronunțată îndosarul nr.2589/3/CA/2009al Tribunalului București -Secția A IX-A Contencios Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea reclamantului în totalitate ca neîntemeiată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED.HP/HP/2 ex
Jud fond/
Președinte:Horațiu PătrașcuJudecători:Horațiu Pătrașcu, Alina Șuțu, Diana Magdalena