Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 2535/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2535
Ședința publică din data de 07 noiembrie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de PRIN SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL MIRA-BIROUL TERITORIAL DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B împotriva sentinței civile nr. 401 pronunțată în data de 06 iunie 2008, în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N în contradictoriu cu intimații MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL DE POLIȚIA AL JUDEȚULUI B N, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, spor 30%,40%.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 25.09.2008, intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a înregistrat întâmpinare.
De asemenea, la data de 03.11.2008 și intimatul Inspectoratul de Poliție al județului BNa înregistrat întâmpinare.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.401 din 6 iunie 2008 Tribunalului Bistrița N, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune ridicată de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și în consecință, s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și ulterior precizată, intentată de reclamantul, reprezentat de SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - BIROUL TERITORIAL DIN B-N, în privința sporului prevăzut de OUG nr. 43/2002 pentru perioada 1.02.2003 - 10.12.2004, ca fiind prescrisă.
S-a respins, ca fiind neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ formulată și ulterior precizată, intentată de reclamantul, reprezentat de SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL - BIROUL TERITORIAL DIN B-N, împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B-N, precum și cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în ce privește acordarea sporului prevăzut de art. 28 din OUG nr. 43/2002, începând cu data de 11.12.2004 până la zi și în continuare până la eliminarea discriminării, precum și celelalte capete de cerere din acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că rin p. acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. de mai sus, ulterior precizată, reclamantul G prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Ministerului d e Interne și Reformei Administrative - Biroul Teritorial din cadrul B, a chemat în judecată pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrație și Inspectoratul de Poliție al Județului B-N, solicitând ca aceștia să fie obligați în solidar la plata drepturilor salariale constând în spor de 30% din salariul de bază lunar pentru perioada 1.02.2003 - 26.04.2004, respectiv spor de 40% lunar pe perioada 27.04.2004 și până la zi, precum și în continuare, până la eliminarea discriminării, în sumă actualizată cu rata inflației sau cu obligarea la dobândă legală. S-a mai solicitat ca Inspectoratul General al Poliției Române și B-N să fie obligate să facă mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea, în ce privește sporul menționat, cu cheltuieli de judecată.
Prin precizări ulterioare, s-a făcut mențiunea că acțiunea este îndreptată împotriva pârâților Inspectoratul Poliției județului B-N pentru a fi obligat la plata sporurilor solicitate și pentru a fi obligat să asigure fondurile necesare drepturilor salariale, renunțându-se astfel la cererea de obligare în solidar la plata pretențiilor formulate.
In fapt, reclamantul a invocat calitatea de ofițer de poliție judiciară - funcționar public cu statut special în cadrul B-N și a susținut că ofițerii detașați la. beneficiază de un spor de salariu de 30% lunar conform art. 28 din nr.OUG 43/2002, spor care lui nu i-a fost acordat deoarece nu a fost detașat în structura. Mai arată reclamantul, că neacordarea sporului tuturor ofițerilor de poliție judiciară reprezintă o discriminare în sensul celei prevăzute de art. 1 alin. 2 lit. e și art. 2 al. 1 din nr.OUG 137/2000, deoarece se face o deosebire între persoane cu aceleași atribuții, neacordându-se salariul egal, astfel că "preferința" acordată celor detașați la. dezavantajează ofițerii care nu a fost detașați. Pentru a susține teza discriminării, reclamantul a făcut o prezentare comparativă a unor dispoziții legale care reglementează atribuțiile ofițerilor de poliție judiciară detașați sau nedetașați la. sens în care a citat: dispozițiile art. 10 al. 3 din nr.OUG 43/2002 și art. 218 al. 1 Cod procedură penală; art. 10 al. 4 nr.OUG 43/2000 și art. 219 al. 2 Cod procedură penală, art. 10 al. 7 nr.OUG 43/2002, art. 8 al. 3 Legea nr. 364/2004 și art. 219 al. 1 teza a II-a Cod procedură penală; art. 10 al. 3 teza I din nr.OUG 43/2002 și art. 217 al.4 Cod procedură penală. De asemenea, reclamantul a menționat existența unei practici a instanțelor și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în sensul constatării tratamentului discriminatoriu față de ofițerii de poliție judiciară nedetașați la.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat, pe cale de excepție, prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 1.02.2003 și momentul anterior cu trei ani al datei introducerii acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea că salarizarea reclamantului se face conform dispozițiilor din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nu în baza nr.OUG 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, act normativ aplicabil numai categoriilor de personal care lucrează în activitatea specializată de cercetare a infracțiunilor de corupție.
Același pârât a susținut că reclamantul nu este discriminat față de ofițerii de poliție detașați la. deoarece este vorba de "două categorii de polițiști, din care doar uneia îi este recunoscut un drept printr-un act normativ" că dreptul invocat nu este un drept fundamental, că diferențierea de salarizare este justificată de criteriul obiectiv al detașării în cadrul unei structuri care nu face parte din, precum și de modificarea raporturilor de serviciu. În plus, pârâtul a menționat și că dispozițiile art. 28 al. 4 din nr.OUG 43/2002, care prevedeau sporul pentru polițiștii detașați la. au fost abrogate expres prin at. 41 lit. din nr.OUG 27/29.03.2006, motiv pentru care pretențiile pentru perioada de după 29.03.2006 sunt neîntemeiate.
Pârâtul B-N a solicitat prin întâmpinare să se respingă acțiunea ca neîntemeiată susținând că nu poate fi vorba de o discriminare în sensul legii, invocând aceleași argumente cu pârâtul Pârâtul de rândul II a arătat că ofițerii detașați la. nu sunt salarizați din fondurile unităților de poliție ci din fondurile Ministerului d e Justiție -, astfel că nu există identitate de situații pentru a se adopta identitate de soluții.
Prin reprezentantul său, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare solicitând să se respingă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada invocată susținând că dreptul la acțiune s-a născut numai după 4.04.2002, data intrării în vigoare a nr.OUG 43/2002. Pe fond, se susține că este vorba de o discriminare directă conform art. 2 al. 1 și 2 din nr.OG 137/2000, sens în care se invocă Hotărârea nr. 185/2005 a
În susținerea temeiurilor de fapt și de drept invocate, părțile au depus la dosar practică judiciară și hotărâri ale
Pentru respectarea dispoziției procedurale prevăzute de art. 27 al. 3 din nr.OG 137/2000, instanța a dispus citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Organul de specialitate a depus întâmpinare în calitate de pârât (deși nu a fost citat în această calitate), invocând lipsa calității procesuale pasive, iar pe de altă parte, indicând liniile directoare de urmat în aprecierea unei situații ca fiind discriminatoare sau nediscriminatorie.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că reclamantul este funcționar public - ofițer de poliție judiciară în cadrul inspectoratului de Poliție al județului B-N - împrejurare ce determină competența de soluționare a cauzei de către instanța de contencios administrativ.
Salarizarea reclamantului se face după regulile stabilite prin nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, iar salariul polițiștilor din structură nu cuprinde sporul de 30% - 40%, prevăzut de art. 28 din nr.OUG 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.
Este real că ofițerii de judiciar detașați la. au beneficiat de sporul în discuție, motiv pentru care reclamantul a invocat că este discriminat față de aceștia.
Având în vedere caracterul dirimant al excepției ridicate de pârâtul prin întâmpinare, văzând punctele de vedere ale părților cu privire la această excepție, tribunalul stabilește că dreptul la acțiune al reclamantului pentru perioada de 3 ani anterioară introducerii acțiunii s-a prescris, după cum rezultă din dispozițiile art. 3 raportat la art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Susținerile reclamantului privind nașterea dreptului la acțiune în data de 4.04.2002, ca argument al cererii de respingere a excepției, sunt irelevante, deoarece data de la care se solicită despăgubiri este ulterioară intrării în vigoare a nr.OUG 43/2002, astfel că sub aspectul perioadei pentru care dreptul la acțiune s-a prescris raportarea trebuie făcută la data introducerii acțiunii și la cei trei ani anteriori acestei date, cu mențiunea că prescripția nu operează în acest interval de timp, ci numai pentru perioade anterioare.
In ce privește fondul cauzei, tribunalul a constatat că acțiunea în contencios este neîntemeiată. Reclamantul a pretins că este discriminat, sub raportul drepturilor salariale acordate, față de ofițerii de poliție judiciară detașați la. întrucât aceștia din urmă beneficiază de un spor salarial de 30% -40%, spor care nu este prevăzut pentru ofițerii ce nu sunt detașați la.
Este mai mult decât evident că problema litigioasă ce trebuie soluționată este aceia, dacă este încălcat principiul nediscriminării și al egalității de tratament prin modalitatea în care legiuitorul a stabilit salarizarea pentru ofițerii de poliție în discuție.
Tribunalul a constatat din practica judiciară și din hotărârile depuse la dosar, că atât instanțele judecătorești cât și organul de specialitate s-au pronunțat cu privire la situația dedusă judecății în prezenta cauză, dar soluțiile sunt contradictorii.
Din spiritul și litera nr.OG 137/2000, republicată, privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare,ca și din practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în considerarea art. 14 din Convenție, rezultă că diferența de tratament devine discriminatorie când prin reglementări diferite "se induc distincții între situații analoge și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă" (Thilimmenos contra, 6 aprilie 2000).
Tribunalul a constatat că ofițerii de poliție judiciară din cadrul inspectoratelor de poliție se află în situație analogă cu ofițerii de poliție judiciară detașați la. sub aspectul pregătirii profesionale de bază și a unor atribuții concrete în cadrul urmăririi penale, dar în ce privește activitatea desfășurată, situația nu este comparabilă deoarece ultimii lucrează într-o activitate specializată de urmărire și cercetare a infracțiunilor de corupție care implică nu numai o altă subordonare ci și alte medii de exercitare a profesiei, cu pericol mai ridicat, cu atribuții la nivelul întregului teritoriu al României, așa cum se menționează în dispozițiile art. 1 al. 2 și art. 10 din nr.OUG 43/2002.
De altfel, după cum rezultă din dispozițiile art. 1 al. 2 din nr.OG 137/2000, aprecierile asupra încălcării/neîncălcării principiului egalității între cetățeni trebuie să se circumscrie sferei de analiză privind respectarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabil și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la salariul egal pentru muncă egală.
In sensul celor de mai sus, tribunalul a constatat că nici unul din drepturile (principiile) menționate mai sus nu sunt încălcate în cazul reclamantului prin salarizarea diferită față de ofițerii detașați la. deoarece există o justificare obiectivă a diferențierii rezultată din situația detașării în cadrul, așa încât nu se încalcă principiul egalității. Este firesc ca pentru situații diferite legiuitorul să adopte soluții diferite în cazul unor categorii de salariați. Că ofițerii detașați la. constituie o categorie aparte față de situația reclamantului rezultă cu claritate din dispozițiile art. 10 ale nr.OG 43/2002, care prevăd expres că primii constituie poliția judiciară a Direcției Naționale Anticorupție, că își desfășoară activitatea sub autoritatea exclusivă a procurorului șef, că efectuează numai actele de cercetare penală dispuse de procurorii și în numele procurorului, că nu primesc de la organele ierarhic superioare nici o însărcinare, iar salarizarea se face conform art. 28 al. 8 "din fondurile acestui departament".
Spre deosebire de situația ofițerilor detașați la. reclamantul și ceilalți polițiști sunt salarizați potrivit nr.OG 38/2003, act normativ care prevede coeficienți de ierarhizare în raport cu atribuțiile funcțiilor ce le dețin, complexitatea muncii, gradul, răspunderea, solicitările la efort și cu eșalonul în care își desfășoară activitatea( art. 2 și 3).
Așa fiind rezultă că nu este vorba de un tratament diferit care să nu aibă la bază justificări obiective și rezonabile chiar dacă - în anumite privințe - cele două categorii de salariați se află în situații oarecum analoge. Existând o justificare obiectivă și rezonabilă (detașare, subordonarea directă, specializarea) nu se poate susține că există discriminare.
Împotriva hotărârii a declarat recurs Cartel, in numele si pentru membrii de sindicat de la Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual din -Biroul Teritorial din B-N solicitând admiterea acestuia.
În motivarea recursului s-a arătat că tata timp cat ofiterii de politie judiciara detasati la DNA au beneficiat de sporul anticoruptie,spre deosebire de ceilalti ofiteri de politie judiciara din cadrul IPJ BN,care nu au beneficiat de acel spor,desi indeplinesc in virtutea functiei,pe care o aveau,o munca egala, inseamna ca si reclamantul are dreptul la acel spor anticoruptie, in caz contrar avand loc o discriminare prin incalcarea principiului egalitatii intre salariati si anume un salariu egal pentru o munca egala.
Instituirea unor asemenea sporuri doar in favoarea unei categorii de ofiteri de politie judiciara,in realitate a creat o inegalitate,un tratament diferentiat in ceea ce priveste drepturile salariale si deci o discriminare,nefiind de fapt o stare de fapt diferita,exemplu Hotararea 219/2007 a
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, susținând, în esență, legalitatea și temeinicia acesteia.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Reclamantul este ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului B- El nu a fost detașat la Direcția Națională Anticorupție, și astfel, salarizarea sa se face potrivit nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care nu prevede acordarea sporului de 30%, respectiv 40% pretins prin acțiunea introductivă.
Potrivit art.28 din nr.OUG43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție ofițerii detașați la.A au beneficiat de sporul mai sus menționat, însă prin art.41 lit."e" din nr.OUG27 din 29.03.2006, dispozițiile privitoare la acest spor au fost abrogate și potrivit, disp.art.40, rap. la art.41 lit."e" din nr.OUG27/2006, începând cu luna aprilie 2006, sporul nu mai ființează.
Reclamantul a pretins plata sporului de 30%, respectiv 40%, începând cu 1.02.2003 și până la zi.
Având în vedere abrogarea sporului pentru polițiștii DNA, rămâne de analizat doar perioada februarie 2003-aprilie 2006.
În mod corect tribunalul a reținut că în ce privește perioada cuprinsă între 1.02.2003 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii reclamantului, dreptul la acțiune este prescris. Acțiunea reclamantului are ca obiect drepturi bănești, respectiv un obiect patrimonial în înțelesul art. 1 alin. 1-2 din Decretul nr. 167/1958, cărora li se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din același act normativ, astfel că, dreptul la acțiune a reclamantului pentru perioada începând cu data de 1.02.2003 și până în momentul anterior cu trei ani anterior datei introducerii acțiunii, respectiv pentru perioada 1.02.2003 - 10.12.2004, este prescrisă.
Ca atare, în discuție rămâne perioada 10.12.2004-aprilie 2006, pentru care Curtea reține că tribunalul a considerat în mod justificat că polițiștii de poliție judiciară din structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative nu se află într-o situație analoagă cu polițiștii care lucrează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, având în vedere că polițiștii detașați desfășoară o activitate specializată în scopul descoperirii și urmăririi infracțiunilor de corupție, Direcția Națională Anticorupție este organizată și funcționează în baza unui act normativ special, respectiv nr.OUG43/2002, care în art.10 prevede că ofițerii și agenții de poliție din cadrul își desfășoară activitatea numai în cadrul, sub autoritatea exclusivă a procurorului șef ala cestei direcții, iar în art.28 alin.8 din aceeași ordonanță este prevăzut că drepturile bănești și materiale ale ofițerilor și agenților de poliție judiciară se plătesc din fondurile acestei direcții.
Ca atare, neexistând analogie de situație, nu poate fi vorba despre o discriminare.
În altă ordine de idei, prin Decizia Curții Constituționale nr. 819 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției într-un dosar aflat pe rolul Curții de APEL CLUJ, constatându-se că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ca urmare a acestei jurisprudențe, Curtea reține că de principiu controlul unui drept constituțional (cum este cel la egalitatea de tratament) este în jurisdicția exclusivă a instanței constituționale pe care însă reclamantul nu a înțeles să o sesizeze.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ "CARTEL " în numele SINDICATULUI NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL - BIROUL TERITORIAL din INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B-N pentru împotriva Sentinței civile nr. 401 din 6 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
RED./MR
10.11.08/2 EX.
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Adriana Iluț, Rodica