Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 256/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 256/CA
Ședința publică de la 04 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul -A, domiciliat în V,-, bloc 350,.E,.15, județul I, în contradictoriu cu intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999), recurs împotriva sentinței numărul 41/CA/0902.2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 41/CA din 09 februarie 2009 hotărât:
Admite, în parte, excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada 01.07.2002- 31.12.2003 și, în consecință,
Respinge, ca prescrise extinctiv, pretențiile reclamantului A- pentru perioada 01.07.2002- 31. 12. 2003.
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamantul -A, domiciliat în V, str. -,. 350,. E,. 15, jud. V în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii V, cu sediul în V,-, jud. V pentru perioada 01.01.2004-01.03.2007.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, reclamantul are calitate de funcționar public în cadrul Casei Județene de Pensii
Reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salariu postului în procent de 25% din salariul de bază.
În ceea ce privește excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada 1.07.2002- 23.05.2004, analizată cu prioritate, instanța de fond reține că aceasta este parțial întemeiată. Astfel, pentru perioada 1.07.2002-31.12.2003 excepția este întemeiată raportat la împrejurarea că pentru această perioadă termenul prescripție, în cuantum de 3 ani, reglementat de prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit,corespunzător fiecărei luni pentru care s-a solicitat plata acestor drepturi salariale, în perioada 1.07.2005-31.12.007. În ceea ce privește perioada 1.01.2004-23.05.2004, excepția este neîntemeiată raportata la împrejurarea că pentru această perioadă acordarea drepturilor salariale care formează obiectul prezentei acțiuni au fost suspendate prin prevederile art. 50 ind. 1 din Legea nr. 164 din 14.05.2004, precum și prin prevederile nr.OUG 92/2004, astfel încât dreptul material la acțiune si pentru această perioadă s-a născut la data de 1.01.2007, nefiind îndeplinit până la introducerea prezentei acțiuni termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167 din 1958. Astfel, excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune va fi admisă, în parte, pentru perioada 1.07.2002-31.12.2003.
Reclamantul A- a avut calitatea de funcționar public în cadrul pârâtei casa Județeană de Pensii
În această calitate a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii V la plata suplimentului postului si treptei de salarizare, fiecare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar începând de la data de 1.07.2002, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Instanța constată că drepturile solicitate de către reclamant sunt reglementate de dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, (art. 29 în numerotarea anterioară republicării) conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Legea nr. 164 din 2004, prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006. Suspendarea acestor două drepturi nu a mai fost reglementată începând de la data de 1.01.2007.
Totodată, potrivit prevederilor art. 31 al. 3 din Legea nr. 188/1999 se statuează că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unic de salarizare al funcționarilor publici, al cărui proiect cade în sarcina Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, potrivit art. 22 alin. 1 lit. "e" din aceeași lege.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr. 188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - tocmai pentru a fi stabilit cuantumul drepturilor salariale invocate, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare. De altfel, chiar reclamantul a recunoscut faptul că cele două sporuri nu au fost niciodată cuantificate nici printr-un act intern emis în cadrul administrației publice locale.
Cele două drepturi salariale care formează obiectul prezentei cauze nu au fost cuantificate nici prin prevederile OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare legii privind sistemul unic de salarizare si alte drepturi ale funcționarilor publici, precum si creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Instanța reține că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d), devenit 31, din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Cum nici în cuprinsul nr.OG 6/2007, nici al OG nr. 9/2008, nici al nr.OUG 1/2009 acte normative care reglementează salarizarea funcționarilor publici, nu sunt reglementate si definite cele doua sporuri, nestabilindu-se nici un coeficient pentru acordarea acestora, drepturile pretinse de reclamant nu pot fi acordate. Eventuala stabilirea la nivelul procentului de 25% pentru fiecare spor, procent solicitat prin analogie cu coeficientul acordat pentru vechimea în muncă mai mare de 20 ani, de către instanță ar fi arbitrară si fără suport legal, instanța depășindu-și, astfel, atribuțiile si funcțiunea instituită prin Legile. nr. 303 si 304/2004 si Cod procedură civilă, acea de aplicare a legii în cazul de speță. Practic instanța ar legifera în locul legiuitorului si în favoarea funcționarilor publici în numele si pentru care s-a formulat prezenta acțiune prin obligarea pârâților la plata celor 2 suplimente.
În plus, este evident, în concordantă cu prevederile art. 31 al. 3 din Legea nr. 188/1999 că, cuantumul acestor drepturi nu poate fi stabilit decât prin lege.
Prin admiterea acțiunii s-ar nesocoti astfel, decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale în cuprinsul căreia se învederează expres că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că ar fi discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale jurisprudențială sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel, instanțele judecătorești nu au competenta de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente, stabilind ele, în locul puterii legislative, cuantumul acestui spor.
Pe de altă parte, acțiunea reclamantului fiind o acțiune în pretenții ce presupune angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei, în condițiile art. 263 din Codul muncii, instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile de fond pentru a fi admisă o astfel de cerere, întrucât prejudiciu invocat de reclamant nu este cert, acesta nefiind determinat sau determinabil cât privește întinderea sa. Astfel, în condițiile în care printr-o lege nu este reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente, acordarea acestora ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fără o existență certă.
Rezultă așadar, că atât timp cât vocația funcționarilor publici la primirea sporului în litigiu, nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv, de administrația competentă identificată de legiuitor, în condițiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial reprezentând un astfel de spor,funcționarii publici în discuție nu dispune de vreun drept salarial "recunoscut prin lege", în sensul art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căruia angajatorii pârâți să poată fi obligați de instanța de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.
În cauză nu se poate invoca nici încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană Drepturilor Omului pentru că cele două sporuri solicitate de reclamant nu constituie un bun în înțelesul art. 1 din Protocol, neavând caracterul unei creanțe certe, lichide si exigibile.
Această situație a fost tranșata de practica O, prin decizia din 27 august 2002, - Republica Cehă - prin care s-a stabilit ca bunul solicitat nu era existent, iar reclamantul nu avea calitatea de proprietar decât daca are o baza suficienta în dreptul intern, spre exemplu daca existența sa este confirmata printr-o jurisprudența clară si concordanta a instanțelor naționale, ceea ce nu este cazul în speță.
De asemenea, reclamantul nu se afla într-o situație discriminatorie în raport de funcționarii publicii cărora le-a fost recunoscute aceste drepturi bănești pe cale judecătorească, respectiv prin sentința civilă nr. 233/22.09.2008 a Tribunalului Vaslui, devenită irevocabilă prin retragerea recursului de către pârâtă, nefiind incidente prevederile art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, nici cele ale art. 1 alin. 2 lit. i) din nr.OUG 137/2000, atâta timp cât legea de salarizare a funcționarilor publici nu da dreptul acestora la a încasa contravaloarea celor două suplimente.
Împotriva sentinței indicate mai sus au declarat recurs reclamanții în motivarea căruia arată că eronat instanța de fond a considerat că operațiunea de calculare/cuantificare a suplimentelor în litigiu ar fi de natură să încalce separația puterilor de stat, ori decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care reclamanții urmăresc să oblige Guvernul a emite un act normativ cu un conținut special, din moment ce cadrul procesual este corect stabilit prin acțiune, în sensul obligării angajatorului intimat la plata unor sporuri evidențiate în statutul de funcționare.
Chiar dacă aceste suplimente nu sunt cuantificate prin lege, consideră recurenții că instanțele nu au competența de a anula ori a refuza aplicarea unor prevederi legale, cu atât mai mult cu cât există deja o practică în acest sens a instanțelor din țară, așa încât solicită admiterea recursului, și în fond a acțiunii așa cum a fost formulată.
Cât privește excepția de prescripție parțială a dreptului de a solicita aceste drepturi salariale, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, pentru că nu i-a acordat un termen pentru a răspunde acestei excepții.
La dosar a fost depus practica instanțelor în materia supusă recursului de față.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru plata suplimentelor postului și treptei de salarizare este însă necesară cuantificarea lor prin dispoziții legale date în aplicarea art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, atribuție care revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective.
Având în vedere că modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului nu este reglementată printr-un act legislativ, Curtea constată că acordarea acestor sporuri ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani care nu sunt certe, fiind imposibil de calculat, dar și nesocotirea deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, prin care s-a stabilit că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi din alte acte normative.
Față de cele ce preced, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 din codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, context în care apare ca inutilă cercetarea excepției reținute de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de -A împotriva sentinței nr. 41/CA/09.02.2009 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă,
Pronunțată în ședința publică din 04 mai 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G - --- - --
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui: -
20.05.2009/2 ex.-
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe, Iustinian Obreja Manolache, Dan
