Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2562/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2562
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 7 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Niculescu Monica
JUDECĂTOR 2: Ion Eugenia
JUDECĂTOR 3: Bîcu Vasile
GREFIER: - -
*************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul - pârât INSTITUȚIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 2159 din data de 09.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimata - pârâtă COMISIA MUNICIPIULUI B DE APLICARE A LEGII NR. 9/1998
La apelul nominal făcut in ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea luând act de cererea părților de judecare in lipsă, constată recursul in stare de judecată reținându-l spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată cu nr. - pe rolul Tribunalului București, reclamanta a chemat în judecată pe pââta Instituția Prefectului Municipiului B - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 soliocitând obligarea acesteia să emită un act administrativ, respectiv un răspuns, potrivit obligației de,a face" a cererii sale de acordarea de despăgubiri pentru bunurile abandonate de autorul său, respectiv
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a depus la registratura instituției Prefectului Municipiului Boc erere pentru acordarea de compensații conform Legii nr. 9/1998 pentru bunurile proprietatea autorului său G, bunuri care apoi au intrat conform Tratatului d l Craiova în proprietatea statului bulgar, cerere care a fost înregistrată cu nr. 5194/3 august 1998.
Prin sentința civilă nr. 2159/09.06.2009, Tribunalul Bucureștia respins ca nefondate excepțiile constând în conexitatea invocată de către pârâta Comisia Municipiului B pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Instituția Prefectului Municipiului B, invocată de către aceasta, a admis cererea și a obligat pârâtele la emiterea unei hotărâri prin a observat că nu sunt îndeplinite condițiile conexității, deoarece nu este vorba despre aceeași persoană și nici aceeași cerere. În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, instanța a observat că reclamanta a chemat în judecată Instituția Prefectului B care are în componența sa și această comisie de aplicare a legii nr. 9/1998.
Pe fond, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată cu nr. - august 1998 numita a formulat o cerere la Prefectura Municipiului B - Comisia de aplicare a legii nr. 9/1998 prin care solicită acordarea de despăgubiri pentru bunurile abandonate de către autorul lor G ca urmarea aplicării Tratatului d l Craiova din anul 1940.
Deși au trecut mai mult de 6 luni de zile de la formularea cererii de acordarea unor astfel de despăgubiri reclamanta nu a primit nici un răspuns și nici nu a fost emisă vreo hotărâre în acest sens prin care să i se răspundă reclamantei la solicitarea formulată.
În conformitate cu art. 7 alin. 1 din Legea nr. 9/1998 Comisia de aplicarea acestei legi din cadrul Municipiului B avea obligația ca în termen de 6 luni de zile de la data înregistrării cererii să emită o hotărâre în acest sens. Cum a trecut mai mult de 6 luni de zile fără ca reclamantul să primească vreun răspuns în acest sens, instanța apreciază că acesteia i-au fost aduse prejudicii materiale prin imposibilitatea de a beneficia de eventuale despăgubiri în condițiile prevăzute de prezenta lege nr. 9/1998.
Împotriva acestei cereri a declaart recurs pârâta Instituția Prefectului Municipiului B arătând că:
1. Instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Municipiului
Potrivit art.6 alin. 1 și 2 din Legea nr.9/1998, republicată: - se constituie, prin ordin al prefectului, - în municipiul B, câte o comisie pentru aplicarea legii, compusă din directorul general al direcției generale a finanțelor publice, directorul direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală, șeful direcției județene a Arhivelor Naționale, șeful inspectoratului teritorial în construcții, un consilier juridic desemnat de prefect și un notar public desemnat de Ministerul Justiției, la propunerea Uniunii Notarilor Publici. Comisia va funcționa în cadrul prefecturii. Președintele comisiei este prefectul".
Este adevărat că legiuitorul a dispus ca aceasta să funcționeze în cadrul prefecturii, ținând cont de lipsa de personalitate juridică a comisiei, aceasta nedispunând de un sediu, patrimoniu sau buget propriu, atribuțiile sale fiind strict limitate la aplicare dispozițiilor Legii nr.9/1998, republicată.
Funcționarea comisiei în cadrul prefecturii, având ca președinte pe prefect, nu reprezintă aspecte de natură să confere calitate procesuală pasivă Instituției Prefectului Municipiului
Legiuitorul avea posibilitatea să dispună ca această comisie să funcționeze în cadrul oricăreia din instituțiile al cărui conducător face parte din comisie ca membru al acesteia. Are în vedere Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Direcția Generală a Finanțelor Publice, Arhivele Naționale, Inspectoratul în construcții, etc.
Mai mult, subliniază că activitatea Instituției Prefectului Municipiului B este reglementată strict de dispozițiile Legii nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, precum și cele ale HG nr.640/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului.
2. În privința excepției conexității învederează că cele trei spețe au o strânsă legătură sub raportul obiectului și cauzei, în sensul că în Dosarele -, - și -, reclamantele și sunt moștenitoarele lui și solicită prin toate cele trei acțiuni obligarea la emiterea unei hotărâri prin care să se soluționeze cererea 5194/1256/03.08.1998 și acordarea compensațiilor bănești în condițiile Legii nr.9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru aceste considerente susține că în mod greșit instanța nu a ținut cont de toate aspectele și a respins această excepție, putându-se ajunge astfel în situația de a se pronunța hotărâri contrare cu privire la același obiect al acțiunilor, respectiv soluționarea cererii nr. 5194/1256/03.08.1998.
Din probele administrate, Curtea reține că reclamanta a depus la registratura Instituției Prefectului Municipiului Boc erere pentru acordarea de compensații conform Legii nr. 9/1998 pentru bunurile proprietatea autorului său G, bunuri care apoi au intrat conform Tratatului d l Craiova în proprietatea statului bulgar, cerere care a fost înregistrată cu nr. 5194/3 august 1998.
Potrivit art.6 alin. 1 și 2 din Legea nr.9/1998, republicată, se constituie, prin ordin al prefectului, - în municipiul B, câte o comisie pentru aplicarea legii, compusă din directorul general al direcției generale a finanțelor publice, directorul direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală, șeful direcției județene a Arhivelor Naționale, șeful inspectoratului teritorial în construcții, un consilier juridic desemnat de prefect și un notar public desemnat de Ministerul Justiției, la propunerea Uniunii Notarilor Publici. Comisia va funcționa în cadrul prefecturii. Președintele comisiei este prefectul".
Funcționarea comisiei în cadrul prefecturii, având ca președinte pe prefect, nu reprezintă aspecte de natură să confere calitate procesuală pasivă Instituției Prefectului Municipiului
Activitatea Instituției Prefectului Municipiului B este reglementată strict de dispozițiile Legii nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, precum și cele ale HG nr.640/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Municipiului B și, pe cale de consecință, va respinge acțiunea față de aceasta, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În legătură cu al doilea motiv de recurs, Curtea consideră că acesta este neîntemeiat deoarece nu s-a făcut dovada existenței unei legături strănse între prezenta cauză și dosarele nr. - și nr. -, astfel încât ele să se judece împreună.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - pârât INSTITUȚIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 2159 din data de 09.06.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr. -, in contradictoriu cu intimata - reclamantă domiculiată în B,-, - 2,. A,. 8,. 39, sector 3 și intimata - pârâtă COMISIA MUNICIPIULUI B DE APLICARE A LEGII NR. 9/1998 cu sediul în B,-, sector 5.
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Municipiului B și, pe cale de consecință, respinge acțiunea față de aceasta.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECǍTOR JUDECǍTOR
- - - - - -
Tribunalul București GREFIER
Secția a VIII-a Contencios - -
Administrativ și Fiscal
Jud. fond
Red. jud. /5 ex./28.12.2009
Președinte:Niculescu MonicaJudecători:Niculescu Monica, Ion Eugenia, Bîcu Vasile