Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 257/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 257/
Ședința publică din 23 Februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici B, cu sediul în B str.- - nr.36-38 sector 1 și cu sediul procesual ales în T-M--3, împotriva sentinței nr.617/28.10.2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspund recurentul-reclamant Sindicatul Național al Funcționarilor Publici B prin lider sindical și intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic și Garda Financiară T-M prin consilier juridic, lipsă intimata-pârâtă Garda Financiară - Comisariatul General
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat conform prev. art.301 și 303 Cod procedură civilă, fiind scutit de plata taxei de timbru conform art.17 al Legii nr.146/1997, iar intimatele-pârâte Garda Financiară - Comisariatul General și Garda Financiară - Secția Județeană M au depus întâmpinare, toate părțile solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Reprezentații părților prezente declară că nu au alte cereri de formulat în cauză.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului astfel cum este formulat în scris, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost ea formulată, în sensul obligării Gărzii Financiare -Secția M, în solidar cu Ministerul Economiei și Finanțelor și Garda Financiară - Comisariatul General la plata suplimentului postului, în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 01.01.2004 - 13.11.2009 și la plata sumelor rezultate din actualizarea creanțelor cu indicele de inflație, până la data efectivă a plății.
Reprezentantul intimatului-pârât, consilier juridic, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, conform întâmpinării pe care o depune la dosar.
Reprezentanta intimatei-pârâte, consilier juridic cere, conform întâmpinării depuse la dosar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Invocă drept practică judiciară în materie, decizia nr.20/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 617/28.10.2009 a Tribunalului Mureș, s-a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, (întrucât drepturile alegate au fost suspendate prin acte normative succesive, astfel că dreptul la acțiune s-a născu la 01.01.2007); s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a - Comisariatul General, (întrucât Comisarul General a delegat calitatea de ordonator terțiar de credite comisarilor șefi ai secțiilor județene, neavând raporturi de serviciu și salarizare cu reclamanții); s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu pârâta - Comisariatul General, și de asemenea, s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu și Garda Financiară - Secția
Soluția de respingere s-a motivat cu aceea că art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 stabilește doar la nivel de principiu modul de salarizare a funcționarilor publici, cele două componente ale salariului nefiind cuantificate, iar alineatul 3 al aceluiași articol face trimitere la o lege specială a salarizării funcționarilor publici.
Pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și a treptei, este necesar existența unor dispoziții date în aplicarea art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, prin promovarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, prin adoptarea unei hotărâri, dată în executarea prevederilor legale respective.
Sentința a fost recurată numai de către reclamant pentru motivul prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în a cărui dezvoltare arată că instanța a făcut o greșită interpretare a art.31 alin.1 lit. a,b,c,d din Legea nr.188/1999, întrucât suspendarea drepturilor pretinse nu echivalează cu anularea lor, cât timp cele două drepturi sunt elemente componente ale salariului ce nu pot fi restrânse sau îngrădite pe lipsa fondurilor și a constrângerilor bugetare. Se invocă și încălcarea art. 38 alin. 2, din Constituție, art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a art.3 Cod civil, potrivit căruia judecătorul să judece chiar și în cazul în care " legea nu prevede, este întunecată sau neîndestulătoare", făcându-se trimitere și la practica judiciară recentă a Tribunalului Mureș (sentința nr.778/21.11.2008).
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 rep. salariul de bază al funcționarilor publici este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Faptul că în actele normative cu caracter special, anuale, privind salarizarea funcționarilor publici nu se regăsesc cele două suplimente prevăzute de art. 31 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 nu ar justifica neacordarea acestor sporuri. Ceea ce însă împiedică plata efectivă a acestora, este modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze acordarea lor, mai precis lipsa cuantificării, a modalității de calculare, situație care imprimă celor două sporuri un caracter de drept virtual. Pentru cuantificarea celor două suplimente este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea textului legal care le acordă în mod abstract, iar atribuția de reglementare îi revine legiuitorului în cazul adoptării unui act normativ cu forță juridică de lege sau, executivului, Guvernului României, în cazul în care s-ar adopta o hotărâre în vederea executării respectivelor dispoziții legale. În situația dată, a pronunța o hotărâre prin care s-ar acorda cele două sporuri conform textului legal care le reglementează, fără cuantificare, ar însemna să se pronunțe o hotărâre pe care angajatorul nu ar avea cum să le calculeze, neavând nici un criteriu. Dacă instanța ar proceda la cuantificare în funcție de diverse criterii, la aprecierea acesteia, ar însemna să creeze norme pe cale judiciară sau să împrumute prevederi cuprinse în alte acte normative și să le aplice în cazul în speță, substituindu-l astfel legiuitorul. Aceasta din urmă variantă nu se poate accepta, din moment ce, prin mai multe decizii, printre care și decizia nr. 820/2008, Curtea Constituțională a statuat că, "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Prin urmare, instanța nu poate decât să respecte deciziile Curții Constituționale, cu efectele lor pe viitor și, neputându-se substitui legiuitorului ori executivului în privința cuantificării și acordării efective a unui drept salarial virtual prin modalitatea de reglementare, trebuie să respingă acțiunile de acordare a celor două suplimente, cel al postului și cel corespunzător treptei de salarizare.
Practica judiciară invocată de reclamant, nu poate să justifice nici acordarea celor două sporuri salariale, neavând valențele unui veritabil izvor de drept și nici să permită nesocotirea deciziilor Curții Constituționale, care sunt obligatorii, și mai mult, aceasta are caracter definitiv și irevocabil, nereprezentând orientarea practicii judiciare în materie a Curții de APEL TÂRGU MUREȘ.
Pentru considerentele arătate, văzând și prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici B, cu sediul în B str. - - nr.36-38 sector 1 și cu sediul procesual ales în T-M--3, jud. M, împotriva sentinței nr.617/28.10.2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 Februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Red.,
Dact. Sz.
10 martie 2010
4 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








