Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2578/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 2578

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

GREFIER - - -

XXX

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TÂRGU J și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU J împotriva sentinței nr.226 din data de 27 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj.

La apelul nominal au lipsit recurenții pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TÂRGU J și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU J și intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen.

S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă.

Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a trecut la deliberări.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.226 din data de 27 ianuarie 2009, Tribunalul Gorja admis în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Primăria municipiului Tg.J și Consiliul Local al municipiului Tg. Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumelor reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 %, din salariul de bază, începând cu luna aprilie 2006, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. A fost respinsă cererea pentru viitor.

Pentru a pronunța această sentință a reținut că în conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Că prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.

Ulterior, prin nr.OG2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.

Prin modificarea adusă Legii 188/199 prin Legea 251/2006, lit"d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.

Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.

Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999

OG nr. 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999

Astfel, tribunalul apreciază că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantei, devenind actual.

Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.

În art.37 alin.3 teza ultimă din OG6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.

Alături de argumentele deduse din legislația națională, tribunalul a arătat că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.

În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TÂRGU J și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU J, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs au arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea Consiliului Local și Primăriei Municipiului Tg.J la plata diferențelor salariale.

Curtea va examina în continuare legalitatea cererii reclamantei privind acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.

În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.

Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.

Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.

Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.

Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999

OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999

Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantului, devenind actual.

Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt element component al salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.

În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.

Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.

Textul menționat prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".

În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.

CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.

În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanta ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.

Prin suspendarea periodică, reclamanta a fost privată de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.

Curtea constată că a avut loc o încălcare și a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va da prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.

Având în vedere motivele de mai sus, Curtea, în baza art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul, întrucât motivele de recurs sunt neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E:

Respinge recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TÂRGU J și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU J împotriva sentinței nr.226 din data de 27 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

Decizie irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2009

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

/2ex/ 26 Mai 2009

Fond

Președinte:Teodora Bănescu
Judecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2578/2009. Curtea de Apel Craiova