Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 258/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 258/
Ședința publică din 18 Martie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de, domiciliată în comuna de M, satul,-, jud.M, împotriva Deciziei nr. 1363/R din 11 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Tg.-M, Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din 11 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta, pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 18 martie 2008.
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față,
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mureș, sub nr. 3470/2006, reclamanta, a solicitat în contradictoriu cu pârâta M anularea Deciziei nr. 41/01.09.2000 emisă de pârâtă; obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii referitoare la majorarea salariului, potrivit Legii nr. 188/1999, modificată prin OUG nr. 82/2000; anularea deciziilor ulterioare emise în același sens, în aport de încadrarea la care este îndreptățită reclamanta; obligarea pârâtei la plata diferenței de salariu de la 31.07.2000 și până la promovarea acțiunii, ca urmare a neîncadrării pe funcția corespunzătoare, precum și efectuarea modificărilor în contractul de muncă.
În motivarea acțiunii a arătat că în 01 mai 1995 promovat prin concurs într-un grad superior din funcția de referent II în referent I/1 și că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 188/1999 a fost numită funcționar în cadrul instituției pârâte, dar cu retrogradarea pe o treaptă de salarizare inferioară, dar că ulterior în 15 iulie 2003 fost avansată în funcția de referent superior; astfel că apreciază ca nelegală decizia din 31 iulie 2000, precum și deciziile ulterioare referitoare la salarizarea sa.
Sentința civilă nr. 123/23.01.2007 Tribunalului Mureș prin care s-a admis acțiunea introductivă a fost casată ca urmare a admiterii recursurilor declarate de reclamantă (pentru neacordarea drepturilor salariale aferente perioadei 28.07.2003 - 23.01.2007 actualizate cu rata inflației și pentru perioada 31.07.2000 - 27.07.2003, apreciate ca prescrise de prima instanță) și de intimata (care a invocat în esență excepția necompetenței materiale a instanței), prin Decizia nr. 595/R/29.05.2007 a Curții de APEL TÂRGU MUREȘ, secția civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare în primă instanță Tribunalului Mureș, ca instanță de contencios administrativ.
Prin sentința nr. 428/12.10.2007 a Tribunalului Mureș, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 27.07.2003 și s-a admis acțiunea introductivă a reclamantei pentru celelalte petite, așa cum au fost formulate; reținându-se în esență că reclamantă este funcționar public, că potrivit teoriei drepturilor câștigate, drepturile reclamantei, așa cum au fost consfințite prin actele normative anterioare OUG nr. 92/2004, nu pot fi afectate de dispozițiile ulterioare.
Recursul promovat de intimata Direcția Județeană de Statistică M pentru nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate (au fost invocate excepția lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei timbrajului și aplicarea greșită a legii) a fost admis prin Decizia nr. 1363/R/11.12.2007 a Curții de APEL TÂRGU MUREȘ - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, fiind modificată hotărârea prime instanțe, în sensul respingerii acțiunii introductive prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamanta, invocând dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 și art. 318 Cod procedură civilă, susținând în esență că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor referitoare la compunerea instanței, potrivit modificărilor aduse prin art. 10 alin. 1 din Legea nr. 262/2007 (în vigoare de la 30 iulie 2007), Legii nr. 554/2004, completul nefiind constituit din 2 judecători, reiterând cu privire la fondul cauzei, aceleași motive ce au fost formulate în susținerea acțiunii introductive.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor motive, Curtea constată următoarele:
Deși contestatoarea a motivat în drept contestația prin prisma dispozițiilor art. 317 alin. 1 pct. 2 și art. 318 Cod procedură civilă, Curtea constată că primul temei de drept nu este aplicabil în cauză (relativ la motivele și condițiile de admisibilitate) dar în cauză sun incidente prevederile art. 318 alin. 1 prima teză - dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale - pentru că în cazul de față este vorba, într-adevăr, de greșeli procedurale, și nu greșeli materiale soluționate prin procedura specială instituită de art. 281 și urm. Cod procedură civilă. Astfel, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu neobservarea formelor de procedură, mai exact, deși instanța trebuia să pronunțe hotărâre în compunere prev. de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, respectiv 2 judecători, a soluționat cauza în complet de judecător unic, pronunțând așadar o hotărâre nelegală.
În aceste condiții, Curtea apreciază că prezenta contestație este întemeiată, urmând așadar s-o admită ca atare, potrivit art. 320 și urm. Cod procedură civilă, anulând decizia nr. 1363/R/2007 și rejudecând recursului, să-l admită și să caseze sentința nr. 428/2007, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în compunere legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de împotriva Deciziei nr. 1363/R/11 decembrie 2007 curții de apel Tg. M,
Anulează hotărârea atacată și rejudecând recursul
Admite recursul, casează sentința nr.428/12 octombrie 2007 Tribunalului Mureș și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, la 18 Martie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Dact. Sz.
2 exemplare
2 aprilie 2008
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat