Litigiu privind funcționarii publici statutari. Sentința 26/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA CIVILĂ NR.26
Ședința publică de la 10 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 2: Claudia Popescu
Grefier șef secție comercială
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre pronunțare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M, împotriva pârâților ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR B și PENITENCIARUL SPITAL TG.OCNA.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 3 martie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință ce s-a întocmit la acea dată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor - Spitalul Tg. Ocna, județul B, se rețin următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Bacău, Sindicatul " Tg.Ocna" prin reprezentant legal și au solicitat anularea actului administrativ, respectiv Decizia 563 din 7.05.2007, repunerea în funcție și plata despăgubirilor salariale pe perioada cât acest act administrativ a produs efecte juridice.
Prin precizările la acțiune (fila 29 dosar tribunal) reclamantul a solicitat ca instanța să aibă în vedere faptul că emiterea deciziei s-a făcut fără o cercetare prealabilă, așa cum prevede Legea nr.293/2004.
Prin decizia civilă nr.457/2.11.2006, Tribunalul Bacău declină competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, Curții de APEL BACĂU - Secția contencios administrativ, înregistrată fiind sub nr-; la termenul din 4 februarie 2008, prin încheiere, se admite excepția procedurală a lipsei calității active a Sindicatului " Tg.Ocna".
Analizând susținerile părților precum și actele dosarului, se reține că prin decizia 563 din 7.05.2007, emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor - Spital Tg. Ocna s-a dispus ca începând cu data mai sus menționată, inspectorul șef principal, șef, la poziția 9 din Statutul de organizare a Penitenciarelor - Spitalul Tg. Ocna, se revocă din funcție, urmând a fi renumit în altă funcție prin decizia directorului unității, potrivit competențelor.
În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că nu s-a făcut cercetarea prealabilă deși s-a luat o măsură disciplinară împotriva sa, lipsind mențiunile obligatorii pentru abaterile disciplinare ce s-au reținut și ca motive pentru anularea deciziei, reclamantul a arătat că nu a avut o fișă a postului; unele nereguli contestate sunt anterioare numirii sale în funcție iar altele nu puteau fi imputate deoarece nu țineau de activitatea sa, precizând totodată că în urma verificărilor făcute s-au constatat și aspecte pozitive.
Din verificarea actelor ce au stat la baza emiterii deciziei, rezultă că se rețin, ca deficiențe în activitatea reclamantului următoarele: nu a verificat documentele pentru plata chiriei de către trei persoane ce lucrau în compartimentul său; nu a aplicat Decizia nr.307/2007 privind programul în ture; nu a respectat metodologia pentru organizarea concursului și nici modalitatea de evaluare a funcționarilor; a emis o decizie greșită, de sancționare a numitei și a numit trei ofițeri, nerespectând metodologia de numire; nu a remediat deficiențele din 2005, găsite la preluarea funcției.
Referitor la necesitatea efectuării cercetării prealabile, trebuie precizat că schimbarea din funcție este o măsură administrativă și nu disciplinară, pe cale de consecință nefiind obligatorie efectuarea acesteia.
Analizând aspectele reținute de pârâtă, la emiterea deciziei, în mod greșit se menționează faptul că nu trebuie să existe o fișă a postului; prevederea legii și a Constituției, constituie cadrul general iar atribuțiile concrete și detailate sunt precizate prin fișa postului; de altfel, chiar pârâta face acest lucru prin emiterea Planului de muncă - resurse umane, formare profesională - (fila 84 dosar tribunal).
Documentele referitoare la chirie au fost vizate și aprobate de alte persoane, fără a se constata deficiențe; aplicarea deciziei nr.307/2007 privind programul în ture, nu rezultă din nici un act faptul că era de competența reclamantului iar în ceea ce privește emiterea de sancționare a numite, din actele dosarului rezultă că nu a fost emisă de reclamant - fila 77 dosar Curtea de Apel.
De asemenea, nu s-a precizat de pârâtă în ce mod nu a fost respectată metodologia de numire a 3 ofițeri iar imputarea faptului că nu luat măsuri de remediere a deficiențelor din 2005 și până la numirea sa în funcție, rezultă că în urma verificărilor făcute la data de 20.03.2007, nu s-au inserat obiecțiuni asupra activității - fila 94 dosar curte de apel.
Mai mult activitatea reclamantului a fost apreciată pozitiv - filele 30, 31 ds. tribunal - iar pentru rezultate bune obținute a primit salariu de merit - fila 104 dosar curte de apel.
Pe cale de consecință, în temeiul art.18 alin.4 lit."a" din Legea nr.554/2004, instanța va admite acțiunea, va anula actul administrativ emis nelegal - Decizia 563/2007 - și în temeiul art.18 alin.4 lit."c" obligă pârâta să repună reclamantul în funcția avută anterior emiterii deciziei.
În temeiul art.18 alin 4 lit. "e" va obliga pârâta la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului începând cu data emiterii deciziei și reintegrarea efectivă în funcție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M, domiciliat în Tg. Ocna, str. - -,.6,. B,.2, județul B, împotriva pârâților ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, cu sediul în B,-, sector 2 și PENITENCIARUL SPITAL TG.OCNA,-, județul
Anulează Decizia nr.563/7.05.2007 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția de conducere avută anterior emiterii deciziei, cu plata drepturilor bănești aferente începând cu data emiterii deciziei și până la data reintegrării efective.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
Ex.5
9/14 aprilie 2008
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Claudia Popescu