Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 2604/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2604/2008
Ședința publică din 12 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Simona Hajjar AL -
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul în numele și pentru reclamantul -, împotriva sentinței civile nr. 446/CA/06.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B N și cu intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statuari - spor de 30% și 40%.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.
S S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 08.10.2008 pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a depus întâmpinare, în 3 exemplare, prin care solicită a se constata că hotărârea atacată este legală și temeinică și respingerea recursului formulat ca neîntemeiat iar la data de 03.11.2008 pârâtul Inspectoratul De Poliție Al Județului BNa depus întâmpinare, în 4 exemplare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, având în vedere obiectul cauzei, faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza ca fiind în stare de judecată și o reține spre pronunțare prin prisma înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA:
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 446/CA din 06 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a admis ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune ridicată de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
S-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și ulterior precizată, intentată de reclamantul, reprezentat de SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL din cadrul MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - BIROUL TERITORIAL DIN B- în privința despăgubirilor pentru neplata drepturilor salariale constând în sporul prevăzut de nr.OUG 43/2002 pentru perioada 01.02.2003-14.12.2004, ca fiind prescrisă.
S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ formulată și ulterior precizată, intentată de reclamant reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor și personalului contractual din cadrul - Biroul Teritorial din B N, împotriva pârâților MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și Inspectoratul de Poliție al județului B N, precum și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în ce privește acordarea sporului prevăzut de art. 28 din nr.OUG 43/2002, începând cu data de 11.12.2004 până la zi și în continuare, precum și celelalte capete de cerere din acțiunea reclamantului.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că:
Reclamantul a pretins că este discriminat, sub raportul drepturilor salariale acordate, față de ofițerii de poliție judiciară detașați la. întrucât aceștia din urmă beneficiază de un spor salarial de 30% -40%, spor care nu este prevăzut pentru ofițerii ce nu sunt detașați la.
Este mai mult decât evident că problema litigioasă ce trebuie soluționată este aceia, dacă este încălcat principiul nediscriminării și al egalității de tratament prin modalitatea în care legiuitorul a stabilit salarizarea pentru ofițerii de poliție în discuție.
Tribunalul a constatat din practica judiciară și din hotărârile depuse la dosar, că atât instanțele judecătorești, cât și organul de specialitate s-au pronunțat cu privire la situația dedusă judecății în prezenta cauză, dar soluțiile sunt contradictorii.
Din spiritul și litera nr.OG 137/2000, republicată, privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare,ca și din practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în considerarea art. 14 din Convenție, rezultă că diferența de tratament devine discriminatorie când prin reglementări diferite "se induc distincții între situații analoge și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă" (Thilimmenos contra, 6 aprilie 2000).
Tribunalul a constatat că ofițerii de poliție judiciară din cadrul inspectoratelor de poliție se află în situație analogă cu ofițerii de poliție judiciară detașați la. sub aspectul pregătirii profesionale de bază și a unor atribuții concrete în cadrul urmăririi penale, dar în ce privește activitatea desfășurată, situația nu este comparabilă deoarece ultimii lucrează într-o activitate specializată de urmărire și cercetare a infracțiunilor de corupție care implică nu numai o altă subordonare ci și alte medii de exercitare a profesiei, cu pericol mai ridicat, cu atribuții la nivelul întregului teritoriu al României, așa cum se menționează în dispozițiile art. 1 al. 2 și art. 10 din nr.OUG 43/2002.
De altfel, după cum rezultă din dispozițiile art. 1 al. 2 din nr.OG 137/2000, aprecierile asupra încălcării/neîncălcării principiului egalității între cetățeni trebuie să se circumscrie sferei de analiză privind respectarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabil și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la salariul egal pentru muncă egală.
In sensul celor de mai sus, tribunalul a constatat că nici unul din drepturile (principiile) menționate mai sus nu sunt încălcate în cazul reclamantului prin salarizarea diferită față de ofițerii detașați la. deoarece există o justificare obiectivă a diferențierii rezultată din situația detașării în cadrul, așa încât nu se încalcă principiul egalității. Este firesc ca pentru situații diferite legiuitorul să adopte soluții diferite în cazul unor categorii de salariați. Că ofițerii detașați la constituie o categorie aparte față de situația reclamantului rezultă cu claritate din dispozițiile art. 10 ale nr.OG 43/2002, care prevăd expres că primii constituie poliția judiciară a Direcției Naționale Anticorupție, că își desfășoară activitatea sub autoritatea exclusivă a procurorului șef, că efectuează numai actele de cercetare penală dispuse de procurorii și în numele procurorului, că nu primesc de la organele ierarhic superioare nici o însărcinare, iar salarizarea se face conform art. 28 al. 8 "din fondurile acestui departament".
Spre deosebire de situația ofițerilor detașați la, reclamantul și ceilalți polițiști sunt salarizați potrivit nr.OG 38/2003, act normativ care prevede coeficienți de ierarhizare în raport cu atribuțiile funcțiilor ce le dețin, complexitatea muncii, gradul, răspunderea, solicitările la efort și cu eșalonul în care își desfășoară activitatea( art. 2 și 3).
Astfel rezultă că nu este vorba de un tratament diferit care să nu aibă la bază justificări obiective și rezonabile chiar dacă - în anumite privințe - cele două categorii de salariați se află în situații oarecum analoge. Existând o justificare obiectivă și rezonabilă (detașare, subordonarea directă, specializarea) nu se poate susține că există discriminare.
In raport de cele de mai sus acțiunea formulată este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în conformitate cu prevederile art. 312 pct. 2 Cod procedură civilă "în caz de admitere a recursului hotărârea atacată poate fi modificată sau casată în tot sau în parte".
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul-recurent arată că, hotărârea atacată în cauză este nelegală și neîntemeiată.
Drepturile salariale sunt prevăzute de nr.OUG 43/2002; nr.OUG 27/2006. Dreptul la sporul anticorupție este un drept prevăzut de lege și având în vedere și practica judiciară în materie consideră că acesta este temeinic și legal.
Atâta timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la au beneficiat de sporul anticorupție, spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul B-N, care nu au beneficiat de acel spor deși acel spor anticorupție, în caz contrar, având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați și anume un salariu egal pentru o muncă egală.
Instituirea unor asemenea sporuri doar în favoarea unei categorii de ofițeri de poliție judiciară, în realitate o inegalitate, un tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale și deci o discriminare, nefiind o stare de fapt diferită, exemplu Hotărârea nr. 219 din 2007
MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE are calitatea de ordonator principal de credite și poate fi obligat să aloce fondurile necesare angajatorului, respectiv IJP B-N, în vederea acordării acestor drepturi salariale. Având în vedere toate actele din dosar, precum și considerentele expuse, solicită să se constate că hotărârea de fond este nelegală și netemeinică.
Intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin întâmpinarea depusă la data de 8 octombrie 2008 solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:
Reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL din cadrul MIRA-BIROUL TERITORIAL din IPJ B-N în numele membrului de sindicat prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții și B-N a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale neacordate constând în sporul de 30 % din salarul de bază lunar pentru perioada 1 februarie 2003 - 26 aprilie 2004 respectiv a unui spor de 40 % din aceeași indemnizație începând cu perioada 27.04.2004 și până în prezent și în continuare până la eliminarea discriminării actualizată cu coeficientul de inflație până la plata efectivă, să se dispună anularea situației creată prin discriminare și să fie obligat pârâtul B-N să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea acestora.
Acțiunea promovată a fost motivată prin invocarea dispozițiilor art. 28 din nr.OUG 43/2002 astfel cum a fost aceasta modificată.
Au fost invocate, de asemenea, dispozițiile art. 2 alin 2 din nr.OG 137/2000, precum și prevederile art. 21 din actul normativ arătând că nu înțeleg care ar fi modalitatea în care ar putea fi justificată printr-un scop legitim dezavantajarea prin neacordarea sporului în perioada de referință.
Reclamantul a mai invocat dispozițiile din art. 218 alin. 1 Cod procedură penală și ale art. 8 alin 1 din Legea nr. 364/2004, precum și spre comparare prevederile art. 10 alin 4 din nr.OUG 43/2002 în raport de cele ale dispozițiilor art. 219 alin 2 Cod procedură penală arătând că singura diferență între atribuțiile reclamantului și cele ale celor detașați la. este aceea că primii au răspundere decizională în efectuarea urmăririi penale.
Prima instanță a reținut în mod corect că salarizarea polițiștilor din structurile poliției inclusiv a ofițerului de poliție judiciară în numele căruia s-a făcut acțiunea, se face în baza art. nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru ofițerii de poliție judiciară detașați la. în baza prevederilor nr.OUG 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, s-a prevăzut prin art. 28 acordarea unui spor de 30 % din salariul de bază lunar (art. 28 din acest act normativ a fost abrogat expres de art. 4l lit. e din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției).
Drepturile stabilite în favoarea ofițerilor de poliție judiciară, care efectuează actele de cercetare sub directa conducere supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din cadrul, a fost reglementat prin dispozițiile art. 28 din nr.OUG 43/2002, iar apărările pârâților referitoare la justificarea diferenței de tratament dintre cele două categorii de polițiști de poliție judiciară în baza puterii obiectiv al detașării este una pertinentă.
Curtea Europeană relevă că pe baza articolului 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.
În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii și orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă.
Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.
Interpretarea dispozițiilor art. 6 din Codul muncii, invocat în justificarea demersului judiciar de către reclamanți, în sensul că în baza acestui text legal trebuie asigurată o retribuție egală pentru muncă și pregătire egală nu se poate realiza fără coroborarea cu dispozițiile legilor speciale.
Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru salarizare întrucât în chiar cuprinsul titlului este menționat un prim criteriu, respectiv cel al structurii teritoriale ori centrale, în cadrul căreia își desfășoară activitatea ofițerul de poliție judiciară respectiv sub îndrumarea procurorului ori sub îndrumarea și controlul nemijlocit al procurorilor din cadrul.
O altă distincție, care nu se bazează pe criterii subiective ci pe unele obiective este cea invocată de pârâți și apreciată ca fiind justificată cea a detașării.
Este de necontestat că respectarea actelor și pactelor internaționale ratificate constituie un deziderat prioritar, însă aplicarea și interpretarea acestora trebuie realizată în sensul pentru care au fost edictate și pentru asigurarea egalității și echității în limitele acestora.
Curtea Constituțională prin deciziile nr. 818, 819 și 821/3 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin 1, 3 și 11 și ale art. 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare a reținut că: art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Susținerile reclamantului vizând existența unui tratament discriminatoriu nu pot fi primite în acest context, neputându-se reține că drepturile salariale prevăzute în nr.OUG 43/2002 și nr.OUG 27/2006 sunt drepturi salariale prevăzute de lege și în favoarea sa întrucât nu există o dispoziție legală expresă, alegațiile referitoare la tratamentul discriminatoriu au fost înlăturate pentru considerentele evidențiate mai sus și pentru aceleași argumente s-a reținut că nu a fost încălcat principiul egalității între salariați respectiv acela al unui salariu egal pentru o muncă egală.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente, astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, și de asemenea, Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de. în numele și pentru reclamantul împotriva sentinței civile nr. 446 din 06 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - AL - - -
red./dact.MM
2ex./17.11.2008
judecător primă instanță:
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Simona Hajjar
