Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 262/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 262
Ședința publică de la 10 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B,-, sect. 5, împotriva sentinței nr. 587/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V consilier juridic, lipsă fiind reprezentantul recurentei MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, intimații, reprezentanții intimatelor PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI și al PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care s-a precizat că s-a solicitat judecarea în lipsă de intimații reclamanți.
Reprezentantul intimatei Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V nu mai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul intimatei Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V solicită menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond sub aspectul excepției lipsei calității procesuale a
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea - secția civilă, inițial sub nr- reclamanții și, funcționari publici în cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Tribunalului Vrancea, au chemat în judecată pe pârâtele MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și Ministerul Economiei și Finanțelor B solicitând:
- obligarea primilor patru pârâți la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru personalul similar care funcționează la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalului Vrancea pentru perioada 01.04.2005-01.04.2008;
- obligarea acordării acestor drepturi și în continuare până la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare;
- obligarea pârâților să includă în bugetul de stat, la prima rectificare de buget, sumele datorate reclamanților.
În motivarea acțiunii s-a arătat că nu există diferențe semnificative între categoria de funcționari în care se încadrează reclamanții și cei care funcționează la nivelul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, decât sub aspectul salarizării, salarizare stabilită începând cu 01.11.2004 prin OUG nr.82/2004 în Anexa 1 în timp ce drepturile reclamanților au fost stabilite discriminator prin Anexa 3.
Au mai arătat reclamanții că nu există nici o justificare pentru crearea acestui sistem de salarizare discriminator, fapt de altfel constatat și prin Hotărârea CNCD nr.262 din 21 iunie 2007, anexată prezentei acțiuni.
S-a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile legale naționale arătate mai sus dar și pe dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus înscrisuri care atestă calitatea lor de funcționari publici, precum și un set de hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe românești în cauze similare, cu titlu de practică judiciară.
Prin Întâmpinarea depusă la dosar la data de 10.09.2008 pârâta MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
S-a invocat pentru pretențiile aferente perioadei 01.04.2005-02-07-2005 prescripția dreptului la acțiune față de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958.
S-a invocat inadmisibilitatea acțiunii față de dispozițiile art.7 aliniat 1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, motivat de faptul că reclamanții nu au parcurs procedura prealabilă obligatorie.
S-a arătat că dispozițiile art.2 aliniat 1 și ale art.11 și 27 din OUG nr.137/2000 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.821/03.07.2008 a Curții Constituționale, astfel că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și a de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative.
În ceea ce privește acordarea acestor drepturi pentru viitor s-a arătat că instanța, acordând aceste drepturi și pe viitor ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege.
Pe fond s-a arătat că acțiunea este neîntemeiată motivat de faptul că salarizarea acestora se face potrivit nivelului instituției la care se prestează activitatea.
La aceeași dată, pârâta a depus la dosar o cerere prin care chema în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor în situația în care se va admite cererea reclamanților, pentru ca această instituție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă și alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Ministerul Economiei și Finanțelor, față de cererea de chemare în judecată promovată de reclamanți invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art.18 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice Guvernul este cel care asigură realizarea politicii fiscal - bugetare, sens în care asigură elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale, iar Ministerul Economiei și Finanțelor Publice are doar atribuții de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar.
Tribunalul Vrancea - secția civilă prin Încheierea din 30.09.2008, constatând față de calitatea reclamanților de funcționari publici că competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ, a dispus scoaterea dosarului de pe rolul său și înaintarea la secția de contencios administrativ.
La secția de contencios administrativ cauza a fost înregistrată sub nr-.
Examinând probele cu înscrisuri administrate în cauză Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul departamentului economico - financiar și administrativ la Parchetului de pe lângă Tribunalului Vrancea și dețineau această calitate la data indicată pentru recunoașterea drepturilor salariale, respectiv 01.04.2005.
Potrivit dispozițiilor art.125 aliniat 1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judecătorească, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE, Parchetele de pe lângă Curțile de Apel și Parchetele de pe lângă Tribunale au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ condus de un manager economic.
Recrutarea și atribuțiile managerului economic, indiferent de parchetul la care funcționează sunt stabilite unitar în articolele 126-128 ale Legii nr.304/2004, iar atribuțiile celorlalți funcționari publici din cadrul acestor departamente sunt stabilite prin art.126 aliniat 4 și respectiv art.130 aliniat 2 din Lege.
În ceea ce privește sistemul de salarizare al reclamanților, Tribunalul reține că salarizarea acestora se face potrivit dispozițiilor cuprinse în Anexa 3 la OUG nr.82/2004, iar salarizarea funcționarilor din departamentele economico - financiare și informare publică din cadrul Înaltei Curți de Justiție se face potrivit dispozițiilor cuprinse în Anexa 1 la același act normativ, situație perpetuată și prin OUG nr.92/2004, OG nr.2/2006.
Legea nr.304/2004 republicată nu face distincție în ceea ce privește recrutarea și organizarea activității acestor categorii de funcționari, în funcție de instanța sau parchetul la care funcționează, ci asigură o reglementară unitară a activității funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico - financiare și de Informare publică, astfel că susținerile pârâtei Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE că diferența de salarizare se justifică prin raportare la conținutul concret al activității acestora,neavând suport legal, au fost înlăturate.
Prin urmare în privința salarizării acestor funcționari suntem în prezența unui tratament diferențiat, tratament care constituie discriminare în sensul art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp sunt stabilite distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Deși Statul prin legiuitor dispune de o marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situațiile analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic, Curtea Constituțională a stabilit că un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorității publice ( Decizia nr.1/08.02.1994, Decizia nr.20/2000).
Este adevărat că aceeași prin Decizia nr.821/03.07.2008 a admis excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții ale OG nr.137/2000 privind combaterea tuturor formelor de discriminare în măsura în care sunt interpretate în sensul că dau în căderea instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe.
Dar în cauză, reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a drepturilor Omului, iar potrivit dispozițiilor art.11 și 20 din Constituție dispozițiile cuprinse în acest act internațional, în condițiile în care au fost ratificate de România au preeminență, astfel că în cauză se va da eficiență acestor dispozițiile legale.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.20 aliniat 2 din Constituție "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."
Prin urmare Tribunalul apreciază că nu există o justificare rațională a instituirii acestui tratament diferențiat, cât timp legea generală nr.304/2004 nu face distincție între categoriile de funcționari auxiliari justiției nici în ceea ce privește recrutarea lor și nici în ceea ce privește organizarea muncii lor.
Prin urmare, pretențiile reclamanților cu privire la plata acestor diferențe sunt întemeiate.
În ceea ce privește perioada pentru care se solicită plata acestor drepturi Tribunalul reține că pentru perioada 01.04.2005-02.07.2005 a intervenit prescripția dreptului la acțiune, în condițiile în care reclamanții nu au solicitat aceste drepturi înlăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani, termen reglementat de art.3 din Decretul nr.168/1957.
Prin urmare, s-a admis excepția invocată de pârâta Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE și pentru perioada indicată s-au respins pretențiile reclamanților ca fiind prescrise.
În ceea ce privește susținerile aceleiași pârâte în sensul că acțiunea este inadmisibilă prin neparcurgerea procedurii prealabile instituite de art.7 din Legea nr.554/2004, legea contenciosului administrativ Tribunalul le-a înlătura pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor publici sunt de competența instanței de contencios administrativ, iar potrivit dispozițiilor art. 117 din același act normativ dispozițiile acestui act normativ se completează cu dispozițiile din Legislația muncii.
Legea precede o singură situație în care sunt aplicabile dispozițiile Legii Contenciosului administrativ și anume în cazul reglementat de art.106 când funcționarul public contestă actul administrativ de încetare a raportului de serviciu.
Prin urmare, cauza de față estre supusă dispozițiilor specifice din legislația muncii, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile Legii contenciosului administrativ și pe cale de consecință ale art.7 din acest act normativ.
Având în vedere aceste considerente, s-a admis primul capăt de cerere în parte și au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând diferența față de sistemul de salarizare a funcționarilor omologi de la Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție începând cu data de 02.07.2005 la zi.
Aceste drepturi, pornind de la ideea că vizând plata unei sume cu titlu de drept salarial, reprezintă un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 anexă la Convenția Europeană și că statele și implicit instituțiile statului sunt obligate să acorde protecție acestui drept, se pot acorda de către instanță pe viitor până la apariția unui alt sistem de salarizare sau până la încetarea raporturilor de serviciu.
Cum drepturile în cauză sunt salariale și cum reclamanții au dreptul la repararea integrală a pagubei suferite prin neacordarea acestora într-o manieră nediscriminatorie, urmează a se dispune reactualizarea acestor sume conform dispozițiilor art.1082 și 1084 cod civil cu rata inflației socotită la momentul plății efective.
În ceea ce privește calitatea procesual pasivă a pârâtei Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul reține că reclamanții nu au indicat existența vreunui raport juridic cu această pârâtă, iar răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și de repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite este Guvernul, Ministerul Economiei și Finanțelor fiind mandatat potrivit dispozițiilor Legii nr.500/2002 de a centraliza propunerile ordonatorilor principali de credite.
Pentru aceste motive s-a respins acțiunea față de această pârâtă pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Pentru aceleași considerente s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor de a include în bugetul de stat a sumelor datorate reclamanților, Tribunalul reține că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Astfel, potrivit dispozițiilor din legea nr.500/2002 privind bugetul de stat ordonatorii principali au obligația de transmite Ministerului economiei și Finanțelor propunerile pentru proiectul de buget, anexând la aceste propuneri fundamentările acestora.
Cum pârâtele Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, Tribunalul Vrancea și ÎNALTA CURTE nu au atribuții legale de a include în bugetul de stat vreo sumă urmează a se respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Văzând că acțiunea de față are ca obiect drepturi salariale și că potrivit dispozițiilor art.15 litera a din Legea nr.146/1997 republicată aceste acțiuni sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, indiferent dacă datorită calității reclamanților de funcționari publici este atrasă potrivit Legii nr.188/1999, competența instanței de contencios administrativ, Tribunalul constatat acțiunea ca fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru;
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin reprezentanții săi legali, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele prev. de art. 304 pct. 3, pct. 5 și pct. 9.proc.civ. și art. 3041.proc.civ.
Având în vedere că intimații - reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile nr.OUG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea formelor de discriminare, învederează instanței de fond că în data de 16 iulie 2008 intrat în vigoare Decizia nr. 821/03.07.2008 a Curții Constituționale, decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11 precum și disp. art. 27 din mr.OG 137/2000 sunt neconstituționale.
În mod corect Curtea constituțională a admis excepția invocată de Ministerul Justiției, constatând că disp. art. 2 și 27 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale din perspectiva art. 1 alin. 4 din Constituție, ce reglementează principiul separației puterilor în stat, a art. 126 alin. 6, ce garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ și a art. 144 lit. a și c ce stabilesc competența Curții Constituționale de a analiza constituționalitatea unor prevederi din legi sau ordonanțe în vigoare raportat inclusiv la art. 16 din Constituție privind egalitatea în fața legii - în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în căderea instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe.
Ca atare, in cauza trebuie avute în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea si funcționarea Curți Constituționale, potrivit căruia,Decizia prin care se constata neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța in care este definitiva si obligatorie".
Față de aceste aspecte, obligația instanței de fond era sa facă aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992, i, pe cale de consecința, sa respingă acțiunea reclamanților ca inadmisibila.
In ceea ce privește fondul cauzei, hotărârea pronunțată este lipsita de temei legal si a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii.
Intimații - reclamanți, care au calitatea de funcționari publici in cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, au solicitat acordarea aceluiași nivel de salarizare cu cel al funcționarilor publici care își desfășoară activitatea in cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție invocând o presupusa discriminare.
Astfel, intimații - reclamanți formulează acțiunea în disprețul normelor: conținute in Ordonanța de Guvern nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale funcționarilor publici, precum si creșterile salariale care se acorda funcționarilor publici in anul 2007, care la art. 4 prevede ca "Salariul de baza se stabilește in funcție de categorie, de clasă, care reflecta nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, si, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum si in raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel I sau local, potrivit anexelor nr. 1 -6 ".
Salarizarea funcționarilor publici din cadrul Aparatului Administrației prezidențiale, Parlamentului, Guvernului, Înaltei Curți de Casație si Justiție, Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurentei, Curții de Conturi, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității si Consiliului Național al Audiovizualului este reglementata in cadrul anexei nr. 1 Ordonanței de Guvern nr.6/2007, iar salarizarea funcționarilor publici din cadrul aparatului propriu al prefecturilor, al instituțiilor subordonate autoritarilor sau instituțiilor publice centrale, ale serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor si ale altor organe ale administrației publice centrale de specialitate din unitățile administrativ-teritoriale, al inspectoratelor teritoriale de munca, al caselor de asigurări de sănătate județene si a municipiului B, al Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale si Autoritarii Judecătorești, al Casei de Asigurări de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor si Turismului, al caselor județene de pensii si a municipiului B, al agențiilor județene pentru ocuparea for ei de munca si a municipiului B, precum si din aparatul propriu al consiliilor județene este reglementata in cadrul anexei nr. 3 la acest act normativ.
Este relevanta precizarea făcuta de legiuitor in acest act normativ referitoare menționarea printre criteriile care se au in vedere la salarizarea funcționarilor publici pe acela al nivelului la care se prestează activitatea, întrucât exact acesta este criteriul pe care îl incriminează ca discriminator reclamantele.
In acest sens, apreciem ca diferențierea făcuta de legiuitor in cadrul legislației privind salarizarea funcționarilor publici este mai mult decât fireasca având in vedere ca la nivel central activitatea desfășurata presupune atât activitatea privind nivelul central, respectiv cel al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, cât si supravegherea si coordonarea activității tuturor parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunale si judecătorii, in timp ce activitatea funcționarilor publici din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale, așa cum sunt reclamanții, presupune doar supravegherea operațiunilor care privesc activitatea unei singure unității de parchet de pe lângă tribunal, precum și a unităților subordonate respectiv parchetele de pe lângă judecătoriile arondate.
Discriminarea presupune tratament ilegal pentru persoanele aflate în aceeași situație, în baza unora din criteriile enumerate la art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, respectiv rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie,m categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alte criterii care are ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
De altfel, și practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că a distinge nu însemnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Prin urmare ar exista discriminare dacă doar o parte din funcționarii publici din cadrul Parchetelor de pe lângă tribunale ar beneficia de aceste sporuri, iar alții nu, ceea ce nu este cazul în speță.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului ca, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele
publice, "nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa in buget si nici angajata și efectuata din acesta daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala ".
Totodată, in conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute in capitole si articole au destinație precisă si limitata", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese ca angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai in limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o institute bugetara, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciem ca obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea in sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare in afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Instanța de fond a dispus in mod nelegal plata i pentru viitor a diferențelor de drepturi salariale solicitate, adăugând la legea speciala de salarizare a funcționarilor publici, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislative - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
În consecința, capătul de cerere privind acordarea diferențelor de drepturi salariale solicitate si pentru viitor este inadmisibil.
Instanța in mod greșit a respins cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Astfel, potrivit Hotărârii de Guvern nr.736/2003 - privind organizarea si funcționarea Ministerului Justiției, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat.
Totodată, art.131 pct.(l) din Legea nr.304/2004 republicată - privind organizarea judiciare, stipulează ca activitatea instanțelor si parchetelor este finanțata de la bugetul de stat.
Art. 19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice - prevede ca Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de execute.
Astfel, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum si de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având in vedere dispozițiile legale anterior menționate rezulta ca MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, in calitate de ordonator principal de credite este in imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
In considerarea celor expuse, apreciază ca in speța sunt întrunite cerințele dispozițiilor art.60-63 din Codul d e procedură civila, in scopul asigurării opozabilității sentinței pronunțate in prezenta cauza fa{a de Ministerul Finanțelor Publice pentru elaborarea proiectului de rectificare a bugetului Ministerului Public Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție pe anul 2008.
Recurenta reiterează excepția inadmisibilității acțiunii in raport de dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
În același sens sunt dispozițiile art. 109 alin. 2 din Codul d e procedură civilă potrivit căruia "în toate cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea procedurii prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".
Or, în speță reclamanții nu au realizat această procedură prealabilă. Astfel, prin cererea formulată reclamanții au solicitat drepturile prevăzute, ignorând faptul că sunt funcționari publici și că astfel de litigii sunt guvernate de Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Instanța de fond trebuia să admită excepția invocată și să respingă acțiunea ca prematur formulată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041.proc.civ. Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.
Sunt nefondate susținerile recurentei în sensul că acțiunea este inadmisibilă, nefiind vorba de o substituire a instanței autorității legiuitoare, prin eludarea taxelor constituționale menționate, respectiv art. 1 al. 4, art. 126 al. 6, și art. 144 lit. a și c, prima instanță nefăcând altceva decât să constate tratamentul diferențial și discriminatoriu în privința salarizării reclamanților, tratament ce constituie o discriminare în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, corect a reținut prima instanță că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care fiind rectificată de România, are preemineță, în mod corect prima instanță dând eficiență acestor dispoziții legale.
Astfel, potrivit art. 20 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Prin urmare, corect a reținut prima instanță că nu există o justificare rațională a instituirii tratamentului diferențiat, cât timp legea generală nr. 304/2004 nu face distincție între categoriile de funcționari auxiliarii justiției nici în ceea ce privește recrutarea lor nici în ceea ce privește organizarea muncii lor.
Față de cele expuse, sunt nefondate motivele de recurs privind lipsa temeiului legal al hotărârii, sau pronunțarea acesteia cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Curtea, constatând temeinicia și legalitatea sentinței, inclusiv prin prisma prevederilor art. 261 al. 5.proc.civ.
Sunt nefondate susținerile recurentei privind nelegalitatea actualizării sumelor cu rata inflației, prima instanță apreciind în mod corect că o integrală reparare a prejudiciului nu se poate realiza decât în acest mod conform art. 1082 și 1084 Cod civil.
Sunt nefondate susținerile recurentei privind nelegalitatea acordării drepturilor salariale respective și pentru viitor, prima instanță apreciind în mod corect că până la schimbarea sistemului de salarizare sau până la încetarea raporturilor de serviciu reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de aceste drepturi.
În mod corect prima instanță a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor reclamanții neavând nici un raport juridic cu această pârâtă iar răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și de repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite este Guvernul, Ministerul Economiei și Finanțelor fiind mandatat, potrivit. nr. 500/2002 de a centraliza propunerile ordonatorilor principali de credite.
Sunt nefondate susținerile recurentei privind inadmisibilitatea acțiunii datorită neparcurgerii procedurii prealabile instituite de art. 7 din. 554/2004, prima instanță reținând în mod corect că dispozițiile legii nr. 188/1999 se completează cu legislația muncii, nefiind aplicabile în cauză prevederile art. 7 din. 554/2004.
Față de cele expuse, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.312 proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B, sect. 5, str. -, nr.- 17, împotriva sentinței nr. 587/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu - - | JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile - - |
Grefier, - - |
Red. / Dact. 2 ex./06.04.2009/ Fond -
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile
