Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 2621/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2621/2008
Ședința publică din 13 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de " " în numele membrului de sindicat, reclamantul, de la SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL din cadrul - Biroul Teritorial din B- împotriva sentinței civile nr. 623/20 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, privind și pe intimații MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, B-N și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari spor 30%, 40%.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimații-pârâți MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și B-N au depus la dosarul cauzei întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 623 din 20 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a admis ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
S-a respins acțiunea reclamantului Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului contractual din cadrul MIRA - Biroul teritorial din IPJ B-N, cu sediul în Mun.B,--3, jud.B-N, în numele membrului de sindicat, împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B-, cu sediul în B, str.--3, jud.B-N, în contradictoriu și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr. l-3,.2, sector l, ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru perioada 0l.02.2003 - l4.l2.2004.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului împotriva acelorași pârâți pentru drepturile salariale din perioada l5.l2.2004 - l4.l2.2007.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Pârâtul MIRA a invocat prin întâmpinare excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada ce depășește trei ani anterior introducerii acțiunii, făcând trimitere la prev. art. l alin.l și art. 3 din Decretul nr. l67/l958 privind prescripția extinctivă iar pe fond, ambii pârâți au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea, în esență, că salarizarea ofițerilor de poliție se face potrivit prevederilor OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare și nicidecum prin aplicarea prev.OUG nr. 43/2002 privind DNA, cu modificările și completările ulterioare în baza cărora, ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA beneficiază de un spor de 30 % din salariul de bază lunar, în considerarea criteriului obiectiv al detașării.
In această situație, drepturile bănești ale ofițerilor detașați la DNA se plătesc din fondurile acestei instituții care este o structură specială cu o activitate complexă în cadrul activităților de combatere a corupției, neexistând vreo discriminare între cele două categorii de ofițeri de poliție judiciară, în sensul prevederilor OG nr. l37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
La întâmpinări au fost anexate Hotărârile nr. 4l8/2007, nr. 27l/2007 și nr. 4l9/2007 prin care, în situații similare, la solicitarea Sindicatelor polițiștilor din cadrul Birourilor teritoriale H, P și B, a constatat că nu există fapte de discriminare sau că nu există un tratament diferențiat discriminatoriu față de salarizarea ofițerilor de poliție judiciară detașați la DNA.
Pentru termenul de judecată din data de ll aprilie 2008, CNCD a depus la dosar Hotărârea nr. 92/l3.02.2008 a CNCD - Colegiul director, data în dosar nr. 4/2008 la solicitarea Sindicatului polițiștilor - Biroul teritorial din IPJ B-N și prin care, de asemenea s-a hotărât că nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art.2 din OG nr. l37/2000.
Examinând în temeiul art.l37 pr.civ, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară celor 3 ani momentului înregistrării acțiunii, respectiv pentru perioada 0l.02.2003 - l0.l2.2004, tribunalul a reținut că prin prisma dispozițiilor art.l alin.l și art.3 din Decretul nr. l67/l958 privind prescripția extinctivă, rap.la art.2l (l) din OG nr.l37/2000, dreptul la acțiune este prescris și se va respinge acțiunea ca atare pentru drepturile salariale din perioada respectivă.
Pentru perioada celor 3 ani anterior înregistrării acțiunii, acțiunea s-a respins ca neîntemeiată pentru următoarele argumente:
Salarizarea polițiștilor din structurile poliției inclusiv a ofițerului de poliție judiciară în numele căruia s-a făcut acțiunea, se face în baza art. OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare iar pentru ofițerii de poliție judiciară detașati la DNA în baza prevederilor OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, s-a prevăzut prin art.28 acordarea unui spor de 30 % din salariul de bază lunar (art.28 din acest act normativ a fost abrogat expres de art. 4l lit.e din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției).
Așa cum în mod corect a stabilit și Colegiul director din cadrul CNCD prin Hotărârea nr. 92/l3.02.2008, dar și prin alte hotărâri anterioare, confirmând și susținerile pârâților din întâmpinări, diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA, are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei instituții care nu face parte din structura MIRA, respectiv Parchetul de pe lângă Înaltei C de Casație și Justiție precum și alte criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată, responsabilitatea diferită datorată complexității activităților desfășurate de instituția unde sunt detașați etc.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că și Codul muncii, prin art. 47 alin.2, acceptă posibilitatea ca în cazul detașării (care reprezintă, potrivit art.42 alin.l din Codul muncii, un caz de modificare a raporturilor de serviciu) un salariat să beneficieze de alte drepturi salariale decât cele avute anterior detașării.
Principiul nediscriminării rezultat din Constituția României (art. l6 alin.l și art.20 alin.l) din Convenția Europeană a Dreptului Omului (art.l4) și protocolul nr. l2 la această convenție precum și din OG nr. l37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflați în situații identice. Acest principiu nu este încălcat dacă există un tratament diferit între indivizi care nu sunt egali în drepturi, putând exista o diferență de tratament ca urmare a detașării unui salariat, justificată de modificarea raporturilor de muncă.
Această soluție nu contravine nici prevederilor art.l alin.2 din OG nr. l37/2000 și este în concordanță cu disp.art. 2 alin.3 din același act normativ care statuează că "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin (l), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare" (subl.red).
In speță, așa cum în mod corect a stabilit și Colegiul director al CNCD în practica sa constantă pe această temă, polițiștii detașați în cadrul DNA nu se află într-o situație analoagă cu ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, existând o justificare obiectivă a diferențierii, bazată pe criteriul detașării și nu pe criteriul incoruptibilității polițiștilor.
Deși reclamantul a invocat Hotărârea nr. l85/2005 a CNCD prin care s-a constatat existența unei discriminări între magistrați, această susținere este irelevantă în cauză deoarece, așa cum s-a menționat și în Hotărârea CNCD nr. 92/2008, prevederile legale privind Statutul polițiștilor diferă esențial de prevederile legale privind Statutul magistraților.
Tot irelevantă este și indicarea unor soluții din practica judiciară prin care s-au admis astfel de acțiuni, întrucât în dreptul intern, practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Cartel în reprezentarea SINDICATULUI NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - BIROUL TERITORIAL B-N pentru solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în conformitate cu prevederile art. 312 pct. 2.pr.civ.
În motivare se arată că prin sentința pronunțată în cauză s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamant pentru acordarea sporului anticorupție.
Acesta mai arată că drepturile salariale sunt prevăzute de OUG nr. 43/2002; nr.OUG 27/2006, dreptul la sporul anticorupție este un drept prevăzut de lege și având în vedere și practica judiciară în materie consideră că acesta este temeinic și legal.
Atâta timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la. au beneficiat de sporul anticorupție spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul B-N, care nu au beneficiat de acel spor, deși îndeplinesc în virtutea funcției pe care o aveau o muncă egală, însemnă că și reclamantul are dreptul la acel spor anticorupție, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați și anume un salariu egal pentru o muncă egală.
Instituirea unor asemenea sporuri doar în favoarea unei categorii de ofițeri de poliție judiciară, în realitate a creat o inegalitate, un tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale și deci o discriminare nefiind de fapt o stare de fapt diferită.
Ministerul Internelor și Reformei administrative are calitatea de ordonator principal de credite și poate fi obligat să aloce fondurile necesare angajatorului respectiv Inspectoratul Județean de Poliție B-N în vederea acordării acestor drepturi salariale.
Prin întâmpinarea formulată MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele motive:
Salarizarea ofițerilor de poliție delegați sau detașați s-a realizat în condițiile art. 28 alin. 3 din nr.OUG 43/2002, privind Parchetul Național Anticoruptie, text legal în prezent abrogat de art. 41 din nr.OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial nr. 314/07.04.2006.
În prezent, salarizarea ofițerilor de poliție încadrați, fie direct, fie prin delegare sau detașare la. se realizează în condițiile pct. 28 de la lit. A din anexa la.OUG nr. 27/2006 iar aceștia beneficiază și de drepturile salariate prev. în anexa 4 la OG nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale politistilor
Diferența de salarizare, sub aspectul sporurilor acordate celor detașați la. rezultă din chiar faptul detașării.
În condițiile art. 89 alin. 4 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, pe perioada detașării, funcționarul public beneficiază de salariul corespunzător funcției publice pe care este detașat, dacă acesta este mai mare. - art. 89 al 4)-"Pe perioada detașării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul. Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care este detașat este mai mare, el are dreptul la acest salariu."
Dispoziții corespunzătoare sunt cuprinse și în art. 47 alin. 2 din Codul muncii, aplicabil speței, în considerarea art. 117 din Legea nr. 188/1999.
Diferența salarială, sub aspectul sporului, rezultă deci din legea ce reglementează funcția publică ce o exercită reclamantul. (Legea nr. 360/2002, privind Statutul politistului, cu trimitere la Legea nr. 188/1999, realizată de art. 78 alin. 1 din Legea nr. 360/2002).
Se constată așadar că prin acte normative au fost stabilite sporuri de o anumită natură ofițerilor de poliție detașați, față de cei care nu au fost detașați, în speță la.
S-a cerut a fi constatată discriminarea în considerare disp. art. 1 alin. 2 lit. e pct. i- " art. 1 al. 2) Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: e ) drepturile economice, sociale și culturale, în special: (i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare;" și art. 2 alin. 1" Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."din nr.OUG 137/2002, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Prevederile art. 1 din nr.OUG 137/2000, în integralitatea lor, au fost declarate ca neconstituționale prin nr. 818-821/2008.
În deciziile menționate se arată următoarele: "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."
Reclamanții, în funcție de natura muncii și locul în care își desfășoară activitatea beneficiază de anumite sporuri la salariul de bază.
În considerarea faptuluidetașăriilor, polițiștii detașați la. beneficiază și de alte sporuri decât reclamanții.
Fiecare cele două categorii au salarizări distincte, generate de locul de muncă diferit în care își desfășoară activitatea.
Întrucât nu are calitatea de ofițer de poliție detașat la. reclamantului, pe temeiul unei eventuale discriminări, nu-i pot fi acordate sporurile solicitate, întrucât astfel, instanța de judecată nu ar face altceva decât să înlocuiască dispozițiile legale ce reglementează salarizarea reclamantului cu alte prevederi cuprinse în alte acte normative, respectiv cele care reglementează salarizarea ofițerilor de poliție detașați la.
În consecință, față de cele menționate anterior se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de CONFEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ " " în numele membrului de sindicat, reclamantul, de la SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL din cadrul - Biroul Teritorial din B- împotriva sentinței civile nr.623/20 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./24.11.2008
Jud.fond.-
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar