Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 263/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 263
Ședința publică de la 03 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lavinia Barbu Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 617 din data de 08 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat.
La apelul nominal s-au prezentat avocat pentru reclamantul și consilier juridic pentru intimata pârâtă Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii:
Avocat pentru recurentul reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin Sentința nr. 617 din data de 06 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat, constatând autoritate de lucru judecat.
Respinge excepția neîndeplinirii procedurii contestației administrative prealabile și excepția prescripției dreptului material la acțiune ca rămase fără obiect.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința nr. 345/28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția comercială și de contencios administrativ s-a admis excepția lipsei procedurii prealabile și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul din Administrația Publică O - "Legea Publică" pentru o serie de funcționari publici și cererea formulată de o serie de intervenienți în cauza respectivă printre care și reclamantul, în contradictoriu cu intimata Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat S, ca inadmisibilă.
Din motivarea acestei sentințe rezultă că obiectul cererii l-a constituit obligarea pârâților la plata drepturilor bănești constând în 25% din salariul de bază reprezentând suplimentul postului și 25% din salariul de bază reprezentând suplimentul treptei de salarizare de la data numirii reclamanților în funcția publică și până la eliberarea din această funcție.
În conformitate cu prevederile art. 1201 cod civil și art. 166 cod pr. Civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate, această excepție putând fi ridicată de părți sau de judecător în orice stare a pricinii în fața instanțelor de fond.
În cauză, se constată că, reclamantul a mai chemat în judecată Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat pentru obligarea acesteia la acordarea drepturilor salariale constând în suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, prin sentința nr. 345/28.04.2009 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția comercială și de contencios administrativ fiind soluționată cererea pe calea excepției lipsei procedurii prealabile, hotărârea rămânând definitivă prin nerecurare, conform referatului de la fila 20 dosar.
Deși reclamantul, prin concluziile scrise depuse la dosar a susținut că a efectuat procedura prealabilă, nu există nici o dovadă în acest sens pentru a putea fi analizat fondul cererii.
In această situație, în cauză operează excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă pe care instanța o va admite și o va constata, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul, această excepție urmând să fie abordată cu prioritate pentru că interesează administrarea justiției, depășind cadrul unei excepții de fond care ar face inutilă cercetarea temeiniciei unei acțiuni, orice tentativă de a contrazice cele stabilite irevocabil printr-o hotărâre judecătorească urmând a fi sancționată ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, în esență, reclamantul a reiterat și dezvoltat susținerile sale din acțiunea introductivă.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Având în vedere considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 312 Cod pr. civilă, se va respinge recursul reclamantului ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr.617 din data de 08 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2010.
PREȘEDINTE: Lavinia Barbu - - | JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie - - |
Grefier, |
Red. LB
Tehn. MI 2 ex/15.02.2010
Președinte:Lavinia BarbuJudecători:Lavinia Barbu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
