Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2644/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2644
Ședința publică de la 16 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 09 2008, privind recursurile formulate de reclamantul și pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI O împotriva sentinței nr.218 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, ca urmare a casării deciziei nr.1339 din 11 iunie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, prin decizia nr. 2389 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din data de 09 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL CRAIOVA, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul a chemat în judecată pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați să-i menționeze în carnetul de muncă perioada 4.09.2003 - 01.05.2006 drept vechime în muncă și să fie obligați la plata tuturor drepturilor salariale care i s-ar fi cuvenit de la data destituirii din funcție la 04.09.2003 până la încadrarea sa efectivă la 01.05.2006 privind drepturile materiale, bănești și profesionale de care a fost lipsit și pe care le-ar fi primit în condițiile în care ar fi lucrat efectiv.
Reclamantul a arătat că prin Dispoziția nr./04.09.2003 a Inspectoratului General al Poliției Române a fost destituit din funcția publică deținută la Inspectoratul Județean de Poliție O iar prin Decizia nr. 1272 din 12.04.2006 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus reintegrarea sa în funcția publică deținută anterior, fiind obligat Inspectoratul General al Poliției Române la plata drepturilor salariale cuvenite de la destituire până la reîncadrarea efectivă pe post.
A mai susținut că i s-au acordat o parte din drepturile cuvenite, însă, nu i s-au acordat primele de concediu pe perioada 2003-2006, sporul de fidelitate de la data destituirii până la 01.05.2006, banii pentru norma de hrană pe perioada 2003 - 01.05.2006, salariul de merit sau excelență, alte drepturi materiale și profesionale, precum și, gradul profesional următor de agent șef, de la data care ar fi fost în drept să fie avansat la 25.03.2007.
Prin decizia nr. 269 din 20 septembrie 2007 a fost declinată competența materială de judecată în favoarea Tribunalului Olt pe motiv că raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special la care face trimitere art.78 din Legea nr.360/2002 sunt stabilite cu Inspectoratul Județean de Poliție ce atrag competența materială de judecată a tribunalului în temeiul art. 10 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Olt sub nr-.
Prin sentința nr.218 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele Inspectoratul Județean de Poliție O și Inspectoratul General al Poliției Române, ca neîntemeiată.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâții Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul General al Poliției Române la plata primelor de concediu pe anii 2003-2006 și a sporului de fidelitate de 20% pe perioada 01.01.2005-01.05.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
S-au respins celelalte capete de cerere privind plata banilor pentru haine, norma de hrană și alte drepturi materiale bănești sau profesionale, ca neîntemeiate.
S-a luat act că reclamantul a renunțat la judecată cu privire la capătul de cerere privind acordarea gradului profesional.
Au fost obligate pârâtele la 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că excepția prescripție invocată de pârâte este neîntemeiată, pe motiv că plata primelor de concediu a devenit actuală prin dispozițiile OUG 146/2007 iar cererea privind plata sporului de fidelitate, pe motiv că suspendarea plății lui a fost nejustificată.
Cât privește capătul de cerere privind înscrierile în carnetul de muncă a continuității și vechimii în muncă tribunalul a reținut că prin anularea ordinului de destituire reclamantul a fost repus în situația anterioară astfel că nu se pune problema să nu beneficieze de vechimea avută și de continuitate la locul de muncă, cererea sa fiind fără obiect și pentru faptul că raporturile sale de serviciu nu sunt evidențiate în carnetul de muncă și în actele de evidență specifice funcționarilor publici cu statut special, fișele de evidență invocate de pârâte.
Cu privire la plata primelor de concediu s-a reținut că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, Secțiile Unite al Inaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiția și au stabilit că "În aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza a I- din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, menționată " Astfel că, această decizie este obligatorie pentru instanțe și pe cale de consecință, este întemeiată cererea privind obligarea pârâților la plata primei CO către reclamant.
Tribunalul a apreciat și faptul că, odată ce decizia de destituire din funcție a reclamantului a fost anulată, nu poate fi reținut faptul că acesta nu a desfășurat activitate și nu i s-ar cuveni primele de concediu, reținând și faptul că prin OUG nr.146/2007 au fost alocate fonduri bugetare pentru plata lor.
Potrivit art.6 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, reclamantul beneficiază de drepturi compensatorii acordate potrivit acestei legi, pentru condițiile speciale și riscurile profesionale ce le implică exercitarea profesiei, iar potrivit art.6 din Ordonanța Guvernului nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, completate prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr.132 din 9 februarie 2004, pentru activitatea desfășurată acestora li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin acest ordin, în raport de vechimea în muncă a acestora.
Art.78 din Legea nr.360/2002 prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Art.2 alin.(1) din nr.OUG118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor prevede că în anul 2005 se suspendă aplicarea dispozițiile art.6 din nr.OG38/2003 aprobată prin Legea nr.353/2003 cu modificările ulterioare.
Acest act normativ a suspendat temporar plata drepturilor bănești privind sporul de fidelitate pe perioada anului bugetar 2005, astfel că, dreptul reclamantului, ca funcționar public cu statut special - polițist - la plata acestui spor nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.
Ca atare, dreptul subzistă iar după încetarea suspendării acesta devine actual, părțile fiind repuse în dreptul respectiv, cu efect retroactiv.
Potrivit art.53 din Constituția României care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute de Constituție și numai prin lege. In cauză nu s-a făcut dovada unor astfel de situații, care, să justifice restrângerea dreptului, fiind incidente și dispozițiile art.41 prin care se reglementează dreptul la muncă și protecție socială cât și art.18 din Codul Muncii ce prevăd în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz ori arbitrariu.
Ca atare, tribunalul reținând că dispozițiile nr.OUG118/2004 au suspendat doar plata acestor drepturi temporar, dreptul subiectiv existând în continuare, a stabilit că acțiunea reclamantului este întemeiată, urmând a fi admisă fiind obligați pârâții la plata sporului de fidelitate pe perioada suspendării de la 01.01.2005 până la 01.05.2006 și nu de la 04.09.2003 cum greșit se solicită prin cerere, întrucât, anterior anului 2005 acest spor nu se acorda, potrivit criteriilor stabilite prin Normele Metodologice de aplicare a nr.OG38/2003 aprobate prin Ordinul nr. 132/2004.
Solicitările reclamantului privind plata banilor cuveniți pentru haine, respectiv ținuta de serviciu și de gală, norma de hrană și alte drepturi materiale și bănești sau profesionale s-a apreciat că nu pot fi satisfăcute de pârâte, deoarece, nu sunt întrunite condițiile privind postul uniformei - drept suspendat pe perioada destituirii.
De asemenea, s-a apreciată că, norma de hrană se acordă prin ordin de zi pentru situațiile speciale prevăzute de norme, și, nu numai pentru îndeplinirea funcției de polițist astfel că, reclamantului nu i se pot acorda aceste drepturi.
Obligarea pârâtelor la daune-interese reprezentând rata inflației pentru pretențiile acordate, s-a apreciat ca fiind legală, deoarece, reclamanții au dreptul la recuperarea reală a daunei produsă prin întârziere plății drepturilor salariale din cerere, potrivit art. 1084 Cod civil, în condițiile devalorizării monedei naționale și creșterii ratei inflației pe aceste perioade de timp.
Constatând că pârâții au căzut în pretenții față de reclamant, în temeiul art.274 Cod proc.civ. au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată privind onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul și pârâții Inspectoratul General Al Poliției Române, O, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs reclamantul precizează că, instanța de fond nu a motivat în drept capătul de cerere privind neacordarea sumelor de bani cuveniți pentru haine( ținuta de serviciu și de gală), norma de hrană și alte drepturi materiale și bănești sau profesionale
Recurentul precizează că i se cuvine dreptul la uniformă potrivit disp.art.28 alin.1 din Legea 360/2002 iar în conformitate cu art.28 alin.1 lit. c din aceeași lege, polițistul are dreptul la alocații pentru hrană, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului nr.65/2003 și Ordinul S 440/05.05.2003, astfel că, instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale în vigoare cu privire la aceste capete de cerere.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs IPJ O criticând-o sub aspectul acordării greșite a primei CO pentru anul 2006 întrucât acest drept i-a fost acordat benevol iar pentru anul 2003 nu i se cuvenea deoarece Decizia ICCJ nr.12/2007 reglementează perioada anilor 2004-2006.
Cu privire la sporul de fidelitate, se menționează de asemenea că, acesta i-a fost acordat reclamantului pentru perioada 01.01.2006- 30.04.2006 în cuantum de 10%, întrucât nu i se cuvenea procentul de 20% cum în mod eronat a dispus instanța de fond, iar în anul 2005 acest drept a fost suspendat.
Referitor la cheltuielile de judecată se învederează că, suma acordată cu acest titlu este prea mare motiv pentru care se solicită reducerea acesteia.
A formulat recurs împotriva sentinței și IGPR, invocând excepția necompetenței materiale a Tribunalului Olt de a se pronunța cu privire la despăgubirile solicitate de reclamant, întrucât dispoziția nr.S/3283/04.09.2003 a fost emisă de o autoritate publică centrală, iar competența se stabilea după dispozițiile art.10 alin.1 din Legea 554/2004. Se invocă și excepția prescripției dreptului de a solicita repararea pagubelor suferite ca urmare a emiterii actului administrativ.
În motivele de recurs s-a invocat și faptul că, în mod greșit a fost acordată prima de concediu pe anul 2003 deoarece nu are temei legal iar pentru perioada ulterioară reclamantul nu a prestat activitate pentru a putea pretinde acordarea primei CO. Referitor la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005 și 2006, se precizează că, în mod greșit instanța i-a acordat aceste sporuri deoarece reclamantul nu a activat efectiv ca polițist în toată această perioadă.
Prin decizia nr.1339 din 11 iunie 2008, Curtea de APEL CRAIOVAa respins recursul declarat de reclamantul, a admis recursurile declarate de pârâții Inspectoratul General Al Poliției Române, O împotriva aceleiași sentințe.
S-a modificat sentința în parte, cu privire la cuantumul sporului de fidelitate, în sensul că au fost obligați pârâții la plata sporului de fidelitate de 13% pe perioada 01.01.2005-31.12.2005 și de 10% pe perioada 01.01.2006-1.05.2006.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că reclamantul nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute expres în tabelul nr.1 din Ordinul MAI nr.440/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu-i poate fi acordat acest drept.
Reclamantul are calitatea de polițist și ca urmare este funcționar public civil, cu statut special, așa cum rezultă din art.1 al legii 360/2002 privind statutul polițistului.
Drepturile polițistului sunt reglementate în art.28 și următoarele din Legea 360/2002.
Astfel, în conformitate cu art.28 alin.1 lit. c din lege, polițistul are dreptul la alocații pentru hrană, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
În temeiul prevederilor art.28 alin.1 lit. c din Legea 360/2002, privind statutul polițistului, s-a adoptat de către Guvernul României Hotărârea nr.65/23.01.2003.
Această Hotărâre de Guvern constituie în baza art.28 alin.1 lit. c din legea 360/2002 cadrul legal în limitele căruia se acordă alocații pentru hrană polițiștilor.
Soluția rezultă din faptul că art.28 alin.1 lit. c din Legea 360/2002 prevede dreptul polițistului de a primi alocație pentru hrană, dar în condițiile ce se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Având în vedere textul legal aplicabil în materia alocațiilor pentru hrană, pentru a stabili dacă reclamantul are dreptul la alocație de hrană sau echivalentul acesteia, se va proceda la examinarea prevederilor HG 65/2003.
Articolul 1 al Hotărârii menționate precizează că personalul aparținând structurilor Ministerului d e Interne, căruia i se aplică statutul polițistului, beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocație de hrană zilnică, în limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană.
Normele de hrană zilnice și categoriile de personal cărora se acordă sunt prevăzute în anexa, care face parte integrantă din hotărâre.
În anexa la HG nr. 65/2003 se regăsește Norma 12 B care se acordă mai multor categorii de polițiști sau personal din cadrul Poliției Române, între acestea fiind și personalul căruia i se aplică statutul polițistului care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura IGPR.
La poziția Normei 12 B din anexa 1 HG nr. 65/2003 se specifică faptul că aceasta reprezintă supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale.
În cuprinsul HG 65/2003, care constituie cadrul legal general pentru acordarea normelor de hrană și a categoriilor de persoane beneficiare, se prevede în art.4 că normele de aplicare a hotărârii, precum și structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al Ministrului de Interne.
Ordinul nr.440/2003 adoptat de către Ministrul de Interne, în baza dispozițiilor art.4 din HG 65/2003, prevede în art.1 alin.1 că efectivele Ministerului d e Interne au dreptul la hrană gratuită, care în timp de se acordă potrivit normelor și regulilor cuprinse în acest ordin.
Anexa nr. 1 din ordin prevede normele de hrană și categoriile cărora se acordă.
Observând anexa ordinului se constată că Norma 12B reprezintă "suplimente de hrană".
Conform punctului 1 din Nota la Norma nr. 12, suplimentul B de hrană se acordă polițiștilor și salariaților civili care depun eforturi deosebite sau se află în situații speciale.
Situațiile când se acordă norma și efectivele care beneficiază de aceasta sunt prevăzute în tabelul 1 al notei de sub Norma 12.
Tabelul nr.1 din Notă cuprinde la poziția 8 polițiștii care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura IGPR, în vederea alocării suplimentului de hrană.
La punctul 3 din notă se stipulează că polițiștii care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de suplimentul B de hrană se alocă la drepturi nominal prin ordin de zi pe unitate/dispoziția zilnică a șefului unității.
Din interpretarea logică a acestor texte Curtea reține că suplimentul de hrană 12 B se acordă polițiștilor din cadrul unităților și subunităților IGPR numai în situația în care depun eforturi deosebite, sau se află în situații speciale, iar dreptul de apreciere aparține șefului unității care face o alocare zilnică, prin ordin pe unitate.
Astfel, pentru a putea fi acordată norma 12 B se impunea a se face dovada că polițistul s-a aflat într-o situație specială sau a depus eforturi deosebite.
Stabilirea situațiilor speciale sau eforturilor deosebite aparține șefului unității, iar instanța nu se poate substitui acestui drept de apreciere.
Analizând prev. art. 25 alin. 4 din Ordinul 440/2003 Curtea a constatat că alocarea la dreptul de hrană a polițiștilor care beneficiază de normele de hrană suplimentare se face prin ordin de zi în care se menționează normele de hrană, locurile de muncă, perioada și modul cum se acordă.
Examinând și acest text coroborat cu celelalte enunțate mai sus s-a reținut că acordarea normelor de hrană suplimentare nu se face pentru toate efectivele de polițiști din cadrul IGPR, ci numai pentru polițiști care se află într-o situație specială sau depun eforturi deosebite.
Dacă alocarea la normele suplimentare de hrană s-ar face pentru toți polițiștii din cadrul IGPR ar fi fără sens reglementarea cuprinsă în art. 25 alin. 4 după cum și în celelalte texte privind ordinul de zi de unitate și menționarea în acest ordin a normelor de hrană, a locurilor de muncă, a efectivelor și a perioadelor de acordare.
Astfel fiind, acordarea suplimentului norma 12 B, numai în cazul polițiștilor care depun eforturi deosebite sau se află în situații speciale este întemeiat, după cum și cel privind alocarea drepturilor de hrană prin ordin de zi al șefului unității.
S-a reținut că sunt neîntemeiate și motivele de recurs invocate de reclamant privind greșita soluționare a cererii referitoare la plata banilor cuveniți pentru haine, respectiv ținuta de serviciu deoarece pe perioada destituirii reclamantul nu justifică portul uniformei acest drept fiind suspendat pe perioada destituirii. Este adevărat că potrivit art.28 din legea 360/2002 se prevede dreptul polițistului de a purta uniformă, însă, cât timp acest drept a fost suspendat nu se justifică cuantificarea lui în bani deoarece ținuta de serviciu îi era distribuită doar în situația prestării activității nu și în lipsa acesteia.
Referitor la recursul formulat de IPJ O și IGPR, Curtea a apreciat faptul că acestea sunt întemeiate întrucât în raport de vechimea reclamantului în ceea ce privește acordarea sporului de fidelitate, pentru perioada 2005 - 2006, instanța de fond a făcut o apreciere eronată a cuantumului acestuia.
Astfel, potrivit Ordinului MAI 132/09.02.2004, pct.5.1 anexa 1 și avându-se în vedere vechimea reclamantului de 14 ani, 11 luni și 24 de zile care rezultă din adresa nr.20638/07.05.2008 ( fila 20 dosar), acestuia i se cuvenea un spor de fidelitate de 13 % pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005. Pentru perioada următoare, 01.01.2006 - 01.05.2006, reclamantul potrivit ordinului MAI nr. 1076 din 02.12.2005 pct.5.1 anexa 1 putea beneficia de spor de fidelitate în procent de 10% și nu de 20% cum în mod eronat a dispus instanța de fond, acest spor fiindu-i deja achitat reclamantului.
Critica referitoare la plata primei CO pentru anul 2003 și 2006 nu poate fi reținută deoarece în raport de prevederile OUG 146/2007 au fost alocate fonduri bugetare pentru plata primelor CO inclusiv în această perioadă ceea ce echivalează cu o recunoaștere a acestui drept.
S-a reținut că motivele de recurs referitoare la greșita acordare a acestor drepturi reclamantului sunt nefondate întrucât ca urmare a deciziei ICCJ Secția CAF nr. 1272/12.04.2006, reclamatului i se cuvine plata tuturor drepturilor salariale de la destituire și până la integrare efectivă, întrucât de aceste drepturi reclamantul ar fi putut beneficia dacă nu ar fi fost destituit în mod nelegal, iar decizia de reintegrare chiar dacă nu a făcut referire explicită la drepturile privind prima CO și sporul de fidelitate, nu înseamnă că acestea nu pot fi acordate din moment ce intră în categoria drepturilor salariale care se cuvin polițiștilor.
Cu privire la motivele de recurs care vizează cuantumul mare al cheltuielilor de judecată, curtea le apreciază ca nefondate deoarece în raport de complexitatea cauzei, de parcurgerea mai multor etape, cât și de prezența apărătorului ales, aceste cheltuieli se încadrează în cerințele rezonabilității, fiind respectate și dispozițiile art.274
Excepția necompetenței materiale invocată de această recurentă s-a reținut că este nefondată deoarece se solicită drepturi salariale rezultate din raporturile directe de serviciu care există între recurent și pârâta IPJ O, fapt care atrage potrivit art.109 din legea 188/1999 coroborat cu art. 10 alin.1 din Legea 554/2004, competența tribunalului d e soluționare a cauzei în primă instanță.
Nici excepția prescripției dreptului la acțiune nu este întemeiată deoarece nu se solicită despăgubiri, repararea pagubelor suferite ca urmare a emiterii actului administrativ ci drepturi salariale pentru perioada destituirii.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul IPJ O solicitând în contradictoriu cu anularea deciziei, rejudecarea recursului și modificarea în parte a sentinței nr.218/21.03.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în sensul respingerii capetelor de cerere privind acordarea primei de concediu pentru anii 2003 și 2006, acordarea sporului de fidelitate în procent de 10% pentru perioada 01.01.206 - 01.05.2006 și a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației în anulare, IPJ Oaa rătat că acordarea primei de concediu pentru anul 2003 nu are temei legal, întrucât OG 38/2003 nu a intrat în vigoare la 01.01.2004, iar pentru anul 2006 este nefondată, având în vedere că potrivit adresei nr.10371/10.03.2008, reclamantul a încasat-
Cu privire la acordarea sporului de fidelitate de 10% pentru perioada 01.01.2006 - 01.05.2006, s-a susținut că acest spor i s-a acordat potrivit adresei nr.10989/29.04.2008, iar cu privire la cheltuielile de judecată s-a susținut că sunt într-un cuantum exagerat în raport de obiectul acțiunii și de munca apărătorului.
Contestația în anulare formulată de IPJ Oaf ost înregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA sub nr-.
Împotriva deciziei nr.1339/11.06.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- a formulat contestație în anulare și contestatorul, fiind înregistrată sub nr-.
În motivarea contestației s-a susținut că instanța de recurs nu a analizat motivele de recurs formulate de reclamant, prin care s-a precizat că nu a solicitat norma de hrană 12 B, ci norma de hrană care se include în salariu conform prevederilor art.1 alin.2 din Ordinul 440/5.08.2003, cele două tipuri de norme fiind diferite, acordarea gratuită a normelor de hrană fiind cuvenită pentru întreaga perioadă în care aveau dreptul la soldă.
În temeiul art.164 Cod pr.civilă, dosarul nr- a fost conexat la dosarul nr-.
Prin decizia nr.2389 din 18 noiembrie 2008, Curtea de APEL CRAIOVAa admis contestațiile în anulare formulate, a anulat decizia nr.1339 din 11 iunie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr- și a stabilit termen pentru rejudecarea recursului la data de 09.12. 2008.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs formulate fiind astfel incidente dispoz. art. 318.proc. civ.
Astfel, deși a reținut că recurentul reclamant, în motivele de recurs a precizat că, instanța de fond în mod greșit nu a acordat norma de hrană, în conformitate cu art.28 alin.1 lit. c din Legea 360/2002, potrivit cu care polițistul are dreptul la alocații pentru hrană, în condițiile stabilite prin Hotărârea Guvernului nr.65/2003, și art. 1 alin. 2 Ordinul S 440/05.05.2003, potrivit cu care cadrele militare beneficiază în mod gratuit de norma de hrană pe întreaga perioadă în care au dreptul la soldă, instanța de fond făcând o greșită interpretare a dispozițiilor legale în vigoare cu privire la acest capăt de cerere, totuși instanța de recurs a reținut că suplimentul de hrană 12 B se acordă polițiștilor din cadrul unităților și subunităților IGPR numai în situația în care depun eforturi deosebite, sau se află în situații speciale, iar dreptul de apreciere aparține șefului unității care face o alocare zilnică, prin ordin pe unitate.
Astfel, instanța de recurs analizând îndreptățirea reclamantului la suplimentul de hrană 12 B, nesolicitat de reclamant, a omis să analizeze motivul de recurs vizând acordarea normei de hrană reglementată de art. 1 alin. 2 Ordinul S 440/05.05.2003.
De asemenea, deși s-a reținut ca recurenta pârâtă IPJ Oac riticat sentința instanței de fond sub aspectul acordării greșite a primei CO pentru anul 2006 întrucât acest drept i-a fost acordat benevol, iar pentru anul 2003 nu i se cuvenea deoarece Decizia ICCJ nr.12/2007 reglementează perioada anilor 2004-2006, instanța de recurs a reținut, în raport de prevederile OUG 146/2007, au fost alocate fonduri bugetare pentru plata primelor CO pentru anul 2003 și 2006 ceea ce echivalează cu o recunoaștere a acestui drept, fără însă a supune analizei susținerile recurentei vizând achitarea benevolă a acestor sume.
În rejudecare s-au depus concluzii scrise de recurentul reclamant, prin care s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii capetelor de cerere privind plata sumelor pentru norma de hrană, sporul de fidelitate și salariul al 13-lea.
A arătat recurentul cu privire la norma de hrană că acest drept al polițistului este reglementat de art.28 alin.1 lit.c din Legea nr.360/2002, că există diferență între norma de hrană și suplimentul de hrană 12 B ce se acordă pentru depunerea de eforturi deosebite sau celor care se află în situații speciale și că, deși acest drept se acordă tuturor polițiștilor, inclusiv personalului contractual, acesta nu a beneficiat de el.
Referitor la sporul de fidelitate s-a susținut că plata acestui drept a fost suspendată, însă dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării dreptul devine actual.
A mai susținut recurentul că polițistul are dreptul, potrivit art.28 alin.1 din Legea 360/2002, la uniformă.
În raport de actele și lucrările dosarului, cât și de prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, se vor admite recursurile formulate de părți, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
În ceea ce privește recursurile pârâților IPJ O și IGPR, acestea sunt întemeiate în ceea ce privește greșita interpretare dată de instanța de fond prevederilor legale privind acordarea primei de concediu aferentă anului 2003.
Tribunalul a reținut că plata primelor de concediu a devenit actuală prin dispozițiile OUG 146/2007, reținând că prin decizia nr.XII din 5 februarie 2007, Secțiile Unite ale ÎCCJ au admis recursul în interesul legii și au stabilit că în aplicarea dispozițiilor art.37 alin.2 din OG nr.38/2003 privind salarizarea polițiștilor cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu este o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu și se cuvine începând cu anul 2003.
Soluția primei instanțe este nelegală, deoarece dreptul polițiștilor la o primă de concediu a fost stabilit prin art.37 alin.2 din OG nr.38/2003, act normativ care, în conformitate cu prevederile art.60 a intrat în vigoare la 01.01.2004, astfel încât hotărârea instanței nu are temei legal.
În ceea ce privește acordarea sporului de fidelitate, potrivit Ordinului MAI 132/09.02.2004, pct.5.1 Anexa 1 și în raport de vechimea recurentului reclamant de 14 ani,11 luni și 24 de zile, așa cum este rezultată din adresa nr.20.638/07.05.2008, acesta avea dreptul la un spor de fidelitate de 13% pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005. Pentru perioada următoare 01.01.2006 - 01.05.2006, recurentul reclamant, potrivit Ordinului MAI nr.1076/ 02.12.2005 pct.5.1 Anexa 1 putea beneficia de spor de fidelitate în procent de 10 % și nu de 20%, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Prin urmare, recurenții pârâți vor fi obligați către reclamant la plata sporului de fidelitate, în cuantumurile menționate mai sus și pentru perioadele arătate.
Referitor la acordarea celui de-al 13-lea salariu solicitat de recurentul reclamant și acest motiv de recurs este întemeiat, deoarece,potrivit art.26 alin.1 din OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor cu completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată, polițiștii beneficiază la sfârșitul anului calendaristic de un premiu anual, egal cu salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
Cum recurentul reclamant a fost repus în drepturi, este firesc ca acesta să fie repus în drepturi și în ceea ce privește cel de-al 13-lea salariu pentru perioada 04.09.2003 - 01.05.2006, când a fost reintegrat.
Referitor la norma de hrană, și acest capăt de cerere este întemeiat, fiind prevăzut de art.1 alin.2 din Ordinul nr.440/05.08.2003, emis de MIRA, de asemenea, pentru perioada 04.09.2003 - 01.05.2006.
Potrivit acestui act normativ, personalul aparținând structurilor MIRA, cărora li se aplică statutul polițistului, beneficiază de o alocație de hrană pentru perioada în care se află în activitate, în limita unor plafoane valorifice, diferențiate de categorii, ce conține norme de hrană.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 Cod rp.civilă raportat la art.304 pct.9 din același cod, se vor admite recursurile formulate de părți, urmând să fie modificată în parte sentința Tribunalului O l t, în sensul că se va înlătura plata primei de concediu pentru anul 2003, urmând să fie obligați recurenții pârâți la plata sporului de fidelitate în cuantum de 13% și respectiv 10% pentru perioadele expuse mai sus și a premiului anual către recurentul reclamant, precum și a normei de hrană prevăzută de art.1 alin.2 din Ordinul 440/05.08.2003, emis de MIRA, pentru perioada 04.09.2003 - 01.05.2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de reclamantul și pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI O împotriva sentinței nr.218 din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința, în sensul că înlătură obligarea pârâților la plata primei de concediu pentru anul 2003, că obligă pârâții către reclamant la plata sporului de fidelitate în cuantum de 13% pe perioada 01.01.2005-31.12.2005 și de 10% pe perioada 01.01.2006-01.05.2006, că obligă pârâții către reclamant la plata premiului anual ( al 13-lea salariu) și a normei de hrană prevăzute de art.1 alin.2 din Ordinul /05.08.2003 emis de MIRA. pentru perioada 4.09.2003-1.05.2006.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 3 ex/15.01.2009
Jud.fond:
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriel Viziru, Doina Ungureanu
