Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2647/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2647
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 3: Maria Hrudei
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI cultelor împotriva sentinței civile nr. 129/CA pronunțată în data de 17.03.2009, în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N în contradictoriu cu intimații, G, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL B-N având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, Legea Nr.188/1999) suplimentul postului.
La apelul nominal, făcut în cauză se în reprezentarea intereselor intimatului, care depune delegație de reprezentare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că recursul a fost declarat în termen, pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 21.10.2009 se înregistrează din partea intimaților întâmpinare, însoțită de înscrisuri.
Instanța pune în discuția părții litigante cererea de suspendare a judecării cauzei, dat fiind recursul în interesul legii promovat de către Procurorul General.
Reprezentanta intimatului, solicită respingerea acesteia dat fiind soluționarea recursului.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de suspendare a judecării cauzei reținând în motivare că asupra problemei de drept invocate a fost soluționat recursul în interesul legii.
Nemaifiind alte cererii de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentanta intimatului, solicită respingerea excepțiilor și a recursului promovat și menținerea sentinței recurate. În susținere se arată că în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a tribunalului în judecarea acestor litigii, aceasta trebuie respinsă deoarece dispozițiile art.91 din Legea nr.188/1999 prevăd în mod corect că judecarea unor astfel de cauze sunt de competența tribunalelor de contencios. În privința excepției, lipsei calității procesuale pasive a recurentului și aceasta trebuie respinsă deoarece, ministerul a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite. Față de excepția lipsei dovezii îndeplinirii procedurii prealabile și aceasta trebuie respinsă deoarece intimații au sesizat Ministerul Culturii printr-o cerere la care au primit un răspuns negativ.
În ceea ce privește fondul cauzei, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea și a dispus ca plata sporurilor deoarece acestea sunt sporuri care sunt prevăzute în art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, iar angajatorul este obligat să-le acorde.
La solicitarea instanței de a preciza care este modalitatea în care acestea trebuie acordate, respectiv cuantificate, reprezentata intimatului arată că această problemă cade în sarcina angajatorului pentru a stabili cuantumul concret de acordare a acestora. Mai arată că există deja jurisprudență a Curții de Apel Cluj în astfel de litigii. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.132/CA din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosar nr- s-au respins ca neîntemeiate, excepția necompetenței materiale, excepția lipsei procedurii prealabile și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Culturii și Cultelor, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de instanță, din oficiu.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, G, împotriva pârâților: DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIU CULTURAL NAȚIONAL B-N, MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR pârâții obligați să plătească reclamanților suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, aferente perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant, începând cu data de 1 ianuarie 2004 și până la data pronunțării prezentei sentințe, cu actualizarea sumelor în raport de rata inflației până la data plății efective. S-a respins cererea reclamanților privitor la acordarea pe viitor a sporurilor de mai sus,
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, întrucât între reclamant și această pârâtă nu este nici un raport juridic care se justifice pretenția reclamantului de a i se achita și de către acesta sporurile salariale în discuție.
Referitor la excepția lipsei competenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei, s-a reținut că potrivit art.109 din Legea nr.188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, astfel că a fost respinsă această excepție.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că potrivit art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, și aceste componente ale salariului trebuie acordate alături de celelalte drepturi care compun salariul, conform dispozițiilor legale specifice pentru respectivele drepturi.
Pornind de la acest principiu, instanța a constatat suspendarea acordării sporurilor în discuție, prin OUG nr. 92/2004 și OG nr.-, suspendare care a operat pentru anii 2004-2006, constituie o restrângere a exercitării drepturilor care este contrară dispozițiilor art.53 din Constituția României, iar această restrângere a determinat privarea nejustificată a titularilor drepturilor de posibilitatea exercitării lor, respectiv de posibilitatea de a încasa toate componentele drepturilor salariale prevăzute de art.31 din Legea nr.188/1999.
În raport de cele de mai sus, tribunalul a constatat că baza legală de acordare a drepturilor în discuție o constituie art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 și că drepturile sunt datorate reclamanților, în calitatea lor de funcționari publici, ai Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național B, inclusiv pentru perioada cât a fost suspendată acordarea lor și cu atât mai mult pentru perioada de după 1 ianuarie 2007, până la data pronunțării prezentei sentințe, deoarece nu există un act normativ care să înlăture plata drepturilor salariale în discuție.
În ce privește cuantumul sporurilor în discuție, solicitat a se acorda în procent de 25% din salariul de bază, tribunalul a constatat că nu există dispoziții legale care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins, respectiv procentul în baza căruia se acordă sporul. Există unele sporuri, cum sunt cele de auditor și cele privind controlul financiar - preventiv, pentru care legislația specifică lor prevede un spor - ce ar putea fi eventual echivalent cu suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, dar nu există temeiuri pentru a considera cu certitudine că aceste sporuri constituie în fapt suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, la care face referire art.41 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999.
Față de împrejurarea că nu există o dispoziție legală care să individualizeze conținutul concret al sporurilor pretinse, instanța a reținut că nu are competența de a stabili procentul sau modul de calcul al sporurilor, iar lipsa normelor legislative nu poate fi substituită cu dispoziții din alte texte de lege sau cu statuării cuprinse în hotărâri judecătorești pronunțate în spețe similare, aceasta pentru a se respecta principiul separației puterilor în stat.
Așa fiind, s-a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți să pretindă acordarea sporurilor în discuție, începând cu data de 1.01.2004 și până la data pronunțării sentinței, actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul MINISTERUL CULTURII ȘI CULTELOR B solicitând, în principal admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a reiterat excepția necompetenței materiale a instanței de fond, excepție respinsă de instanță, recurentul făcând trimitere la dispozițiile art.3 alin.1 proc.civ.
Se susține că soluționarea acestei excepții s-a realizat în mod nelegal prin raportare și la excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Culturii și Cultelor întrucât dacă s-ar fi admis această excepție competența revenea curții de apel în primă instanță. În condițiile în care excepția privind lipsa calității procesuale pasive a fost respinsă, reclamanții au înțeles să se judece cu Ministerul Culturii, Cultelor și Național astfel că tribunalul nu era competent să soluționeze cauza.
Soluția instanței de fond este criticată și sub aspectul omisiunii de a analiza situația de fapt invocată de către pârâtul recurent, susținându-se că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut că reclamanții au parcurs procedura plângerii prealabile.
În opinia recurentului este nefondată soluția și cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât argumentul reținut de către instanța de fond respectiv suspendarea executării unui act administrativ ca măsură dispusă de legiuitor nu constituie un motiv de întrerupere a curgerii prescripției în raport de dispozițiile art.17 din Decretul nr.167/1958. În plus se mai arată că nimic nu-i împiedica pe reclamanți să promoveze o cerere de chemare în judecată în perioada de suspendare a art.31 din Legea nr.188/1999.
Cu privire la fondul cauzei recurentul arată că soluția este nelegală și neîntemeiată în ceea ce privește dispoziția obligării solidare a pârâților la plata sumelor solicitate pe temeiul subordonării acestora și a modalității de finanțare.
De asemenea se mai precizează că nu există dispoziție legală care să statueze cuantumul acestor drepturi și chiar dacă ar fi existat o astfel de cuantificare aceste drepturi nu pot fi acordate unitar pentru toți funcționarii publici.
Curtea analizând recursul declarat reține că excepțiile invocate sunt nefondate.
În ceea ce privește plângerea prealabilă Curtea are în vedere că parcurgerea acestei proceduri este obligatorie în condițiile în care se contestă un act administrativ individual, așa cum rezultă din art.7 din Legea nr.554/2004, cu scopul retractării actului de către autoritatea emitentă. Prin urmare în lipsa unui act administrativ individual tipic nu se poate reține că reclamanții erau obligați să parcurgă această procedură.
În ceea ce privește competența instanței de fond, Curtea reține că obiectul prezentei cauze este contestarea refuzului nejustificat de a se acorda drepturile prevăzute de art.31 din Legea nr.188/1999, deci nu este vorba de un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, așa cum este pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Naționale. Numai în situația în care obiectul cauzei ar fi un act administrativ individual sau normativ emis de pârât s-ar pune problema competenței Curții de apel dea soluționa cauza în prima instanță conform dispozițiilor art.3 alin.1 proc.civ. la care face trimitere recurentul. Întrucât în cauză nu există o astfel de situație, sunt incidente dispozițiile de drept comun prevăzute în Legea nr.554/2004 potrivit cărora reclamantul are dreptul de a alege din punct de vedere teritorial instanța de la sediul pârâtului sau de la domiciliul său.
În ceea ce privește prescripție dreptului la acțiune, Curtea reține că este legală soluția instanței de fond având în vedere argumentele tribunalului, precum și practica constantă al
În ceea ce privește fondul cauzei se poate constata din conținutul cererii introductive reclamanții solicită, în mod direct, obligarea pârâților la plata unor sume concrete, reprezentând echivalentul valoric al celor două suplimente salariale.
Sub acest aspect, Curtea constată că cele două drepturi salariale sunt reglementate de legea generală privind funcționarii publici. Astfel potrivit."Art. 31:
(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare."
Deși norma legală incidentă este clară, în sensul că funcționarii publici au dreptul la cele două suplimente, se reține de către C că aceasta nu prevede însă cuantumul concret al sporurilor și nici nu există o altă normă legală care să prevadă acest cuantum. Rezultă astfel că pentru cuantificarea celor două suplimente, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 31 alin 1 lit.c) și d). din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Sub acest aspect, practica judecătorească este în sensul că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr.554/2004, cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (Decizia nr. 1257 din 28 februarie 2007, în Jurisprudența Secției de contencios administrativ a pe anul 2007 - Semestrul I, p. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului (treptei de salarizare), suntem în prezența unuidrept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestuia ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificarea de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".Prin urmare instanțele judecătorești nu au competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Curtea reține ca fiind pe deplin incidente în speță dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, întrucât acest act reglementează o problemă de principiu, chiar dacă se referă doar la un anumit act normativ, respectiv cea a imposibilității instanțelor judecătorești de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege. Decizia menționată afirmă necesitatea respectării principiului legalității, respectiv imposibilitatea instanței de a acorda drepturi salariale (cuantumul acestora) prin analogie cu alte situații.
În același timp, prin admiterea unor asemenea acțiuni în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare.
De altfel, problema acordării drepturilor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare a fost tranșată în mod definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, în recursul în interesul legii vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, a stabilit că aceste drepturi nu pot fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în nume propriu de către MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, de GARDA FINANCIARĂ. -SECȚIA B N și de GARDA FINANCIARĂ - COMISARIATUL GENERAL. împotriva sentinței civile nr.132 din 17 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.EG
Dact./12ex.
06.11.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța, Maria Hrudei
