Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2657/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2657
Ședința publică de la 27 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței nr. 154 din 20 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți V, G, DE, și intimații pârâți TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL CRAIOVA.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat pentru intimații reclamanți V, G, DE, lipsind recurentul pârât și intimații pârâți TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL CRAIOVA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat cererea de judecarea cauzei în lipsă formulată de recurent în temeiul dispozițiilor art.242(2)
Curtea constatând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul intimaților reclamanți, avocat pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat. Depune note scrise și practică.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 154 din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții în parte acțiunea formulată de reclamanții V, G, De,
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL CRAIOVA să plătească fiecărui reclamant în funcție de perioada lucrată în cadrul Tribunalului Olt suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu l0.l2.2005- 20.02.2009 - data pronunțării prezentei hotărârii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost respinsă cererea reclamanților de acordare a acestor drepturi pentru viitor, ca neîntemeiată și cererea reclamanților de acordare a drepturilor bănești pentru perioada ianuarie 2005 - 9.l2.2005, ca fiind prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Tribunalului Olt conform adeverinței nr. 6476/E/9.l2.2008.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv ordonatorilor de credite.
În acest context, reclamanți, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003 publicată în Monitorul Oficial în data de 21.04.2003.
Prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 (devenit ulterior, prin republicare, art. 31) din Legea 188/1999 Apoi, suspendarea acestor dispoziții a continuat, conform prevederilor OG 2/2006, până la finele anului 2006.
Așadar, începând cu data de 23.11.2004 (data intrării în vigoare a OUG 92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, exercitarea dreptului de acordare a celor două suplimente a fost suspendat.
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariul.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut și s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiul că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitare publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
În consecință, în baza art. 1, 8 și 18 din Legea 554/2004 raportat la art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de l0.l2.2005 și până la data pronunțării hotărârii -20.02.2009 actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, aferentă perioadei lucrate de fiecare reclamant în cadrul Tribunalului O l t, conform adeverinței nr. 6476/E/9.l2.2008 eliberată de Tribunalul O l
În ceea ce privește cererea reclamanților privind drepturile bănești și pentru perioada 0l.2005- 9.l2.2005,instanța a apreciat ca fiind prescrisă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.3 și 7 Decretul nr.167/1957, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de l0.l2.2008 și având în vedere că reclamanții nu se află în vreunul din cazurile expres prev. de art. l3 și l4 din Decretul nr.167/1958 în care cursul prescripției extinctive se suspendă ori întrerupe, instanța de fond a admis excepția și să respins ca fiind prescris dreptul la plata drepturilor bănești pentru perioada susmenționată.
Cererea privind acordarea sporurilor și pentru viitor, a fost respinsă instanța apreciind că, nu sunt îndeplinite cele trei condiții ale creanței, de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificările legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Pârâtul a criticat sentința primei instanțe sub aspectul aplicării greșite a legii întrucât a apreciat că Ministerul Justiției și Libertăților are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât, potrivit HG 83/2005, Ministerul Justiției și Libertăților, nu are atribuții stabilite în sarcina sa în legătură cu încadrarea și stabilirea drepturilor salariale ale personalului din departamentele economico-financiare și administrative ale instanțelor judecătorești astfel încât, nu i se poate reține în sarcină vreo culpă în ce privește drepturile salariale la care aceștia au dreptul potrivit dispozițiilor legale aplicabile.
A arătat în acest sens că intimații reclamanți fiind încadrați la Tribunalul O l t, ordonatorul de credite care le stabilește salariile și care soluționează contestațiile în cazul în care aceștia își manifestă o nemulțumire în acest sens, este Curtea de APEL CRAIOVA.
Pe fondul cauzei a arătata că prima instanță în mod greșit a reținut incidența art.1 al Protocolului 1 al CEDO și că suspendarea dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu produce efecte. Creanța invocată de reclamanții intimați nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu poate intra sub incidența art. 1 al Protocolului 1 al CEDO.
S-a mai arătat de asemenea că Statutul funcționarilor publici, nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate astfel că, procentul de 25 % pe care instanța l-a acordat este arbitrar și fără susținere legală.
Astfel, intimații reclamanți sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței de judecată un drept al cărui cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, și mai mult, a cărui exercițiu a fost suspendat în conformitatea cu legile bugetare.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurent se reține că potrivit Lg. 304/2004, art. 5, Ministerul Justiției, actualmente Ministerul Justiției și Libertăților asigură buna organizare și administrare a justiției ca serviciu public.
De asemenea, art. 131 din același act normativ, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite.
Prin urmare, Ministerului Justiției și Libertăților în calitatea sa de ordonator principal de credite îi revine obligația de a asigura prin buget sumele necesare plății drepturilor cuvenite reclamanților.
Pe fondul cauzei se constată următoarele:
Reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, cu motivarea că aceste drepturi sunt prevăzute de art.29 alin.1 lit.c și d din legea 188/1999.
Au precizat reclamanții că aceste drepturi au fost suspendate în anii 2005 și 2006, dar că ulterior, pentru anii 2007 și 2008, nu s-a mai dispus suspendarea textelor legale privind acordarea suplimentelor solicitate prin acțiune.
Curtea va examina în continuare legalitatea cererii reclamanților privind acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.
Reclamanții sunt funcționari publici desfășurându-și activitatea în cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Tribunalului O l
În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din OG nr. 6/2007 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art. 31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantului, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente al salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Textul menționat prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că a avut loc o încălcare și a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va da prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Față de aceste considerente se apreciază că instanța de fond, prin soluția pronunțată nu a adăugat la lege, iar faptul că în motivarea acesteia s-a reținut necesitatea înlăturării inechităților existente între persoanele care au primit drepturi salariale pe baza unor hotărâri judecătorești este fără relevanță, atâta timp cât drepturile solicitate au o reglementare legală.
Având în vedere motivele de mai sus, Curtea, în baza art.312 Cod pr. civilă, va respinge recursul, întrucât motivele de recurs sunt neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței nr. 154 din 20 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.-
Tehnored SI 2 ex./09.06.2009
Jud fond.
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
