Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 266/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 266/2008
Ședința publică din data de 30 IANUARIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR M și de către chemata în garanție AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr. 3437/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul SINDICATUL SANITAR VETERINAR M, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic, pentru pârâta Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor M, care depune delegația la dosarul cauzei, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2.proc.civ. La data de 23.01.2008 reclamantul a depus întâmpinare.
Reprezentantul pârâtei depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Curtea, după deliberare, constată că recursurile formulate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 și, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, în temeiul art. 150. proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul pârâtei solicită admiterea recursurilor așa cum au fost acestea formulate.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 3.437/CA pronunțată la data de 23 octombrie 2007 în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-a respins ca neîntemeiată excepția privind prescripției dreptului material la acțiune invocată de chemata în garanție AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR; s-a admis ca întemeiată acțiunea formulată de reclamantul SINDICATULUI SANITAR-VETERINAR M în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SANITAR-VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR M și a fost obligată pârâta să plătească membrilor de sindicat expres indicați în dispozitiv, semnatari ai tabelului anexat acțiunii, primele de vacanță aferente anilor 2001, 2002 și 2006, actualizate cu rata inflației de la data scadenței fiecăreia și până la data efectuării plății; a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta DIRECȚIA SANITAR-VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR M în contradictoriu cu chemata în garanție AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și a fost obligată aceasta din urmă să pună la dispoziția pârâtei fondurile bănești pentru plata drepturilor de mai sus.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut, în privința excepției invocate de către pârâta Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, că aceasta este neîntemeiată, respingând-o pentru următoarele motive:
Nu se poate reține incidența normelor care reglementează prescripția, întrucât dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut abia la data de 1 ianuarie 2006.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, tribunalul a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, constatând că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul pârâtei de rândul I și că, în baza dispozițiilor art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, au dreptul ca la plecarea în concediu, pe lângă îndemnizația de concediu, să le fie plătită o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este real că prin legile succesive de aprobare de aprobare a bugetului de stat, s-a suspendat acordarea dreptului salarial menționat mai sus, suspendare care a operat pe perioada 2001-2006.
Dispozițiile de suspendare au avut un caracter temporar și și-au încetat aplicabilitatea la termenul limită prevăzut de lege, astfel că la data formulării cererii suspendarea nu mai subzistă, motiv pentru care dreptul poate fi acordat, iar refuzul acordării lui este nelegal.
Se susține că, dacă s-ar accepta teza suspendării perpetue a dreptului subiectiv recunoscut de lege, s-ar ajunge la golirea de conținut al acestui drept, la îngrădirea nelegitimă a exercitării lui, la lipsirea de valoare a textului legal prin care acest drept a fost acordat, ceea ce - de principiu - nu poate fi admis.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR M și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR.
Pârâta DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR M, prin recursul formulat, a solicitat modificarea sentinței instanței de fond ca nelegală, în condițiile în care s-a dat reclamanților mai mult decât au cerut, prin actualizarea sumelor cu rata inflației.
Recurenta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B, prin recursul formulat, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și casarea în totalitate a sentinței recurate.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-au invocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Maramureș în soluționarea acestui conflict, a lipsei calității procesuale pasive a acestei părți, precum și a prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 2001 și 2002. Pe fond, s-a susținut că cererea este neîntemeiată, recunoscându-se că funcționarii publici au dreptul la prima de concediu conform dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, dar că acest drept este suspendat, astfel încât nu este posibilă acordarea lui.
Referitor la lipsa calității procesuale pasive se susține că recurenta nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu reclamanții, aceste raporturi existând doar între pârâta DSVSA M și membrii de sindicat care au înaintat prezenta acțiune. De asemenea, se apreciază nelegală hotărârea atacată și în ceea ce privește modul în care s-a înțeles să soluționeze pretențiile reclamanților prin acordarea drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2001, 2002 și 2006, actualizate cu rata inflației începând cu data plății întrucât dreptul pretins de reclamanți constând în prima de concediu a fost suspendat succesiv, ceea ce demonstrează fără echivoc că intenția legiuitorului a fost aceea de a menține suspendată plata acestui drept.
Analizând recursurile formulate din prisma motivelor invocate, Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate din următoarele considerente.
În recursul declarat de M se invocă motivul prev. de art. 304 pct. 6.pr.civ. respectiv faptul că prima instanță ar fi acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, prin actualizarea sumelor acordate reclamanților, cu rata inflației, de la data scadenței și până la data plății.
Aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât prima instanță, prin modul în care a soluționat acțiunea, s-a conformat prev. art. 78 din Legea nr. 53/2003, care obligă angajatorul să repare integral prejudiciul cauzat angajatului, prin neplata la termen a unor prestații bănești, aceasta fiind singura modalitate în care reclamanții sunt puși în situația în care li se reparară integral prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligațiilor pârâtei la momentul scadenței.
Curtea apreciază că prin prisma prevederilor aplicabile și care reglementează statutul funcționarilor publici, dispoziții care se completează cu cele cuprinse în Codul muncii, nici nu era necesar un petit expres de actualizare a acestor sume, instanța trebuind să dea deplină eficiență principiului mai sus enunțat.
Motivarea recursului declarat de A se întemeiază, în esență, pe inexistența unei baze legale pentru acordarea sumelor ce fac obiectul cererii, respectiv pentru acordarea primei de concediu instituite prin prev. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Se apreciază că în condițiile în care măsura suspendării acestor prevederi a fost operantă potrivit textelor legale la care s-a făcut referire și în întâmpinare, acordarea drepturilor solicitate de către reclamanți pentru anii 2001, 2002 și 2006 este fără temei legal.
Curtea consideră că aceste susțineri nu pot fi reținute, sentința pronunțată de către prima instanță fiind legală și temeinică, în condițiile în care a fost apreciată în mod corect starea de fapt și s-au aplicat prevederile legale care recunoșteau drepturile ce fac obiectul litigiului în favoarea reclamanților, prin prisma dispozițiilor constituționale.
Astfel, instanța achiesează la susținerea conform căreia, deși se recunoaște aplicabilitatea textelor legale care au suspendat acordarea dreptului la prima de concediu, prin această suspendare succesivă în ceea ce privește acordarea primei de vacanță, dreptul în sine nu a fost restrâns, ci îngrădit, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv.
Or, în conformitate cu disp. art. 41 și 53 din Constituția României, salariații au dreptul la protecția socială a muncii care presupune și concediul de odihnă plătit, iar restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, neputând aduce atingere existenței înseși a dreptului.
În consecință, fiind vorba despre un drept câștigat, derivat dintr-un raport de serviciu, el nu putea fi anulat prin actele normative invocate de către recurentă, reclamanții fiind funcționari publici și, în consecință, pe deplin îndreptățiți să se prevaleze de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Luând în considerare toate cele mai sus expuse, va fi înlăturată susținerea din recursul chematei în garanție conform căreia nu există o bază legală pentru acordarea dreptului ce face obiectul judecății, baza legală constând tocmai în textul legal mai sus arătat, titularii lui putând și trebuind să se bucure efectiv de el.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că actele normative privind aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat au o aplicare strict determinată în timp, respectiv un an calendaristic, iar în consecință, este fără interdicții acordarea și plata ulterioară a drepturilor solicitate.
Astfel, deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu prev. de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat pentru perioada în litigiu prin legile bugetului de stat, această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Pe de altă parte, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cat timp prin nici un act normativ nu i-a fost înlăturată existența pentru perioada solicitata, astfel că, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat în perioada invocată, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Având in vedere că cele solicitate reprezintă drepturi salariale, sunt incidente și dispozițiile Codului Muncii, care la art. 295 alin. 2 dispune că "prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de munca respective".
Din simpla lectură a acestui text legal rezultă în mod neechivoc că nu poate fi reținută susținerea conform căreia el nu ar fi aplicabil cauzei, în măsură în care legislația privind drepturile funcționarilor publici permite completarea cu dreptul comun în materie, relevante fiind, în acest sens, așa cum s-a arătat și mai sus, prev. art. 78 din Codul muncii.
Acest text trebuie coroborat și cu prevederile art. 38 și 53 alin. 1 din Constituția României, iar faptul că respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor care au suspendat acordarea primei de concediu nu este relevant în cauză, întrucât aceste dispoziții nu mai sunt în vigoare.
În ceea ce privește excepțiile invocate de către, Curtea apreciază că ele sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Nu se poate reține excepția necompetenței materiale a tribunalului pentru soluționarea cauzei în fond, întrucât conform art. 1 alin. 1 și art. 108 din Legea nr. 188/1999, raportul de serviciu al reclamanților s-a stabilit cu pârâta A M, aceasta fiind autoritatea care determină competența materială a primei instanțe și cea care achită efectiv sumele în litigiu, astfel că sunt incidente prev. art. 10 alin. 1 și art. 2 pct. 1 lit. d pr.civ.
Nu sunt fondate nici susținerile referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a, întrucât relevante sunt prev. nr.HG 130/2006, conform cărora această autoritate are calitatea de ordonator principal de credite, motiv pentru care nu are nici o relevanță că pârâta de rândul 1 are personalitate juridică.
Întrucât sentința pronunțată este opozabilă atât M cât, fiecare dintre cele două instituții va aduce la îndeplinire, în limita competențelor proprii, prevederile invocate în susținerea recursului pentru a da posibilitatea reclamanților să încaseze efectiv sumele acordate prin sentința atacată.
În același context, trebuie subliniat faptul că instanța apreciază că procedura cererii de chemare în garanție este admisibilă într-un litigiu având ca obiect acordarea drepturilor bănești ce se cuvin funcționarilor publici, motiv pentru care soluția primei instanțe este legală și temeinică.
În mod corect a fost respinsă de către prima instanță excepția prescripției dreptului reclamanților în ceea ce privește sumele aferente anilor 2001 și 2002, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, Curtea apreciază că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut abia la momentul la care a încetat orice cauză de suspendare sau neaplicare, până la acel moment aceștia fiind în imposibilitate de a acționa și, ca atare, neputându-li-se imputa pasivitatea pentru a fi sancționați conform prev. art. 3 din Decretul-Lege nr. 167/1958.
Nu poate fi reținut nici motivul referitor la faptul că reclamanții nu ar fi făcut dovada că ar fi avut calitate de funcționari publici, întrucât aceste aspecte nu au fost contestate pe parcursul judecării cauzei, pârâta M, în calitate de autoritate cu care s-a stabilit raporturile de serviciu ale acestora, nerelevând în cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar o altă stare de fapt decât cea invocată de reclamanți.
În consecință, aplicând prev. art. 911din Legea nr. 188/1999, art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3041, art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. recursurile declarate urmează a fi respinse ca nefondate, cu consecința menținerii în întregime a sentinței primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR M și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr. 3.437 din 23 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./15.02.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
