Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 267/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 267
Ședința publică de la 03 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lavinia Barbu Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta -, împotriva sentinței nr. 2381 din data de 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. - în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
La apelul nominal au lipsit recurenta reclamantă - și intimata pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
S-a referit că intimata pârâtă AJOFM a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin Sentința nr. 2381 din data de 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a respins excepția prematurității cererii formulată de pârâta Agenția Județeană pentru Ocupare Forței de Muncă
Respinge acțiunea formulată de reclamanta -, împotriva pârâtei Agenția Județeană pentru Ocupare Forței de Muncă
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că Reclamanta este funcționar public în cadrul Agenției Județene pentru Ocupare Forței de Muncă M începând cu data de 01.01.1999 și a beneficiat de suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 23.05.2004-02.07.2008.
Conform dispozițiilor art. 31 alin.(1) din Legea nr. 188/1999 privind Statului funcționarilor publici, republicată, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Art.31 alin.(3) din același act normativ statuează în mod expres că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Întrucât nu a fost adoptată o lege de salarizare a funcționarilor publici, anual, prin Ordonanțe ale Guvernului, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale acestei categorii profesionale.
Astfel, pentru anul 2005, fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004, pentru anul 2006, Ordonanța de Guvern nr. 2/2006, iar pentru anul 2007, Ordonanța de Guvern nr. 6/2007.
În cadrul acestor acte normative au fost enumerate sporurile, premiile, primele și alte drepturi de natură salarială ce se acordă funcționarilor publici, precum și cuantumul acestora, prin stabilirea unui procent din salariul de bază.
Procentul celor două suplimente salariale nu a fost stabilit nici prin Legea nr. 188/1999 și nici prin actele normative subsecvente, astfel încât orice cuantificare a acestor drepturi este arbitrară.
Pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 republicată, atribuție ce revine, fie legiuitorului, prin promovarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, prin adoptarea unei hotărâri, date în executarea prevederilor cuprinse în Legea nr. 188/1999.
În condițiile în care modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, nu este reglementată printr-un act infralegislativ, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani care nu este certă, fiind și imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță, în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008.
Prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, este lipsită de eficiență soluția de a se dispune plata celor două suplimente salariale în mod generic, deoarece, față de lipsa unor criterii minime de cuantificare, în condițiile în care autoritatea publică pârâtă persistă într-o atitudine de pasivitate, hotărârile pronunțate ar fi imposibil de executat
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, necesitatea schimbării jurisprudenței s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Având în vedere considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 312 Cod pr. civilă, se va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta -, împotriva sentinței nr.2381 din data de 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2010.
PREȘEDINTE: Lavinia Barbu - - | JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie - - |
Grefier, |
Red. CI
Tehn. MI 2 ex/15.02.2010
Președinte:Lavinia BarbuJudecători:Lavinia Barbu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
