Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2670/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2670
Ședința publică de la 27 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
xxxxxxxx
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, și pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței nr. 281 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D și intimata intervenientă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat consilier juridic pentru intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, lipsind recurenții reclamanți, recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, intimații pârâți TRIBUNALUL MEHEDINȚI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, și intimata intervenientă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile au fost declarate în termenul legal, sunt scutite de taxa de timbru iar recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR a depus întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242(2)
S-a arătat cererea de suspendare a cauzei formulată de intimata pârâtă DGFP D pentru Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art.244 alin.1 pct.1c.
Consilier juridic pentru intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, având cuvântul asupra cererii de suspendare, arată că susține cererea de suspendare așa cum a fost formulată.
Curtea respinge cererea de suspendare întrucât nu se face dovada unui recurs în interesul legii promovat, după care, constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul intimaților pârâți pune concluzii de respingerea recursului reclamanților ca nefondat arătând că, așa cum este formulat poate fi interpretat ca o cerere de completare a dispozitivului sau lămurire, nefiind invocate motive de recurs.
Cu privire la recursul pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR solicită admiterea.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 281 din 12 februarie 2009, Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea reclamanților,
A fost admisă în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta.
Au fost obligați pârâții să plătească fiecărui reclamant și intervenientului pentru timpul efectiv lucrat ca funcționari publici în cadrul Tribunalului Mehedinți suplimentul corespunzător postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de la 08.10.2005 până la pronunțare în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost respinsă acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Ministerului Economiei și Finanțelor s-a reținut că din adresele existente la dosarul cauzei rezultă că reclamanții și intervenientul au calitatea de funcționari publici în cadrul Departamentului Economico Financiar și Administrativ al Tribunalului Mehedinți și nu există raporturi juridice în temeiul cărora statul să fie obligat la plata vreunei sume de bani cu titlul de drepturi salariale.
În cauză fiind incidente dispozițiile art.138 alin.2 din Constituție, art.3 alin. 1 pct 2 și pct.6 din HG 208/2005, art.2 din OG 22/2002 raportat la art.20, art.43 alin.1, art.35 alin.4 și art.36 alin.1 din Legea nr 500/2002, dispoziții din cuprinsul cărora nu rezultă atribuțiunile acestor instituții în plata drepturilor pretinse de reclamanți.
Cu privire la excepția invocată de Ministerul Justiției privind lipsa calității procesuale pasive, prima instanță a motivat că, în raport de dispozițiile art.10 lit. n din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor aprobat prin 387/2005, art.44 din Legea 304/2004 și art.31 din OG 6/2007, calitatea de ordonatori secundari respectiv terțiari, aparține președinților instituțiilor menționate care au și obligația plății drepturilor salariale precum și a soluționării eventualelor contestații.
Având în vedere că reclamanții sunt încadrați ca funcționari publici în cadrul Curții de Apel Craiova, ordonatorul secundar de credite stabilește salariile și soluționează contestațiile în caz de nemulțumire nu Ministerul Justiției.
Cu privire la lipsa procedurii prealabile în raport de disp.art.31 din OG/2007, s-a apreciat că aceasta are caracter facultativ.
Tribunalul a reținut că Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, act normativ care reglementează și salarizarea funcționarilor publici, a fost modificată și completată prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, introducând elemente noi în ceea ce privește salariul funcționarilor publici.
Astfel, art.29 din Legea nr.188/1999 inițială, devenit ulterior art.31, a fost modificat și completat în sensul că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul gradului.
Până în prezent, aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005, prin art.44 din nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006, prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
S-a apreciat că în perioada suspendării nu curge termenul general de prescripție de trei ani prevăzut de Decretul 167/1958.
Pentru anii 2007 și 2008, această suspendare nu a mai fost menținută, însă nu au fost achitate cele două sporuri ale salariului funcționarului public, așa cum stipulează prevederile legale invocate.
Până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din lege.
Relevant este faptul că, potrivit art.XIII din Legea nr.251/2006, prevederile art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007.
În acest sens se menționează: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58^1 și ale art. 60^1 alin.1, lit.b) din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007."
Mai mult decât atât, prin dispozițiile art.37 alin.3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținută în vigoare și pentru anul 2008 prin nr.OG9/2008, se menționează expres: " funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariul efectuate în conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută."
În temeiul dispozițiilor art.117 din Legea nr.188/1999, prevederile acestui act normativ se completează cu prevederile Codului Muncii.
Suspendarea contravine și dispozițiilor art.18, art.38 și art.39 alin.1 lit.d din Legea nr.53/2003, care prevăd în mod imperativ faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, iar dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de a efectua plata.
Normele de suspendare contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție.
Astfel, dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echitații impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
Art.53 alin.1 din Constituția României stipulează expres care sunt cazurile în care pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale ale omului - valori esențiale ocrotite prin legea fundamentală, și anume:
"Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav", situații care nu sunt aplicabile în cazul dedus judecății.
Potrivit art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Ca urmare a ratificării de către România prin Legea nr.30/1994, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se aplică ca și dreptul intern.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a creat în jurisprudența sa, o noțiune autonomă specifică sistemului convenției pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului, conform căruia " orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
Astfel, jurisprudența CEDO, include în noțiunea de bun, orice valoare patrimonială văzută ca un ansamblu de interese care decurs din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut licit și efectiv să le dobândească.
Cum salariul funcționarilor publici cuprinde alături de alte elemente și suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, elemente cu conținut economic în sensul dispozițiilor menționate, acestea pot fi considerate bunuri de care au fost privați reclamanții, pe perioada suspendării aplicării legilor.
A avut loc astfel, o încălcare a art.1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin lipsirea reclamanților de un drept legitim pe care ar fi trebuit să îl dobândească efectiv.
S-a apreciat întemeiată și cererea reclamanților prin care au solicitat actualizarea sumelor de primit în raport de inflație, pentru următoarele considerente:
Codul Civil, adoptat într-o perioadă de stabilitate economică, a instituit principiul nominalismului monetar, care însă nu mai este actual pentru o economie în care rata inflației continuă să aibă un nivel ridicat.
Aplicarea principiul nominalismului monetar, consacrat de Codul Civil, ar face inaplicabile cel puțin alte două principii de drept, respectiv, cel al echității și îmbogățirii fără justa cauză.
În fond, prin aplicarea ratei inflației, se acordă aceeași valoare exprimată într-un număr mai mare de unități monetare.
Potrivit art.2 din OG 22/2002, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Și în raport de dispozițiile menționate, Ministerul Justiției are obligația corelativă de a asigura sumele de bani necesare plății drepturilor, situație în care se va prevede obligarea la plata drepturilor pretinse.
Cu privire la cererea de acordarea acestor sporuri pentru viitor prima instanță a apreciat aceasta nu se impune în condițiile în care reclamanții și intervenientul nu precizează în acțiune la care dintre sporuri se referă iar creanța reprezentând cele două sporuri la momentul pronunțării, nu are caracter cert, lichid, exigibil, plata putându-se face în mod voluntar de cei obligați prin prezenta acțiune, în condițiile în care în eventualitatea admiterii unei acțiuni pentru drepturi ce vor deveni exigibile, ar trebui să suporte și cheltuielile ocazionate de proces cu privire la care s-ar putea aprecia asupra caracterului imputabil în condițiile în care dreptul a fost acordat de instanță.
Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat recurs reclamanții, și pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin motivele de recurs reclamanții au arătat că prin admiterea acțiunii în parte, în principiu le sunt recunoscute drepturile, prima instanță obligând pârâta la acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare însă fără a se menționa procentul de 25 % pentru fiecare supliment în parte, procent care s-a aplicat și altor funcționarilor publici din cadrul pârâtei și fără a cărei cuantificare hotărârea nu poate fi executată. Au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii în tot a acțiunii.
În motivarea recursului, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât, potrivit HG 83/2005, Ministerul Justiției și Libertăților, nu are atribuții stabilite în sarcina sa în legătură cu încadrarea și stabilirea drepturilor salariale ale personalului din departamentele economico-financiare și administrative ale instanțelor judecătorești astfel încât, nu i se poate reține în sarcină vreo culpă în ce privește drepturile salariale la care aceștia au dreptul potrivit dispozițiilor legale aplicabile.
A mai susținut că în mod greșit a fost respinsă și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în condițiile în care reclamanții intimați nu au făcut dovada îndeplinirii acesteia prevăzută de art.31 din OG 6/2007 și s-au adresat direct instanței de judecată împrejurare față de care acțiunea este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei a arătata că reclamanți sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței de judecată un drept al cărui cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, și mai mult, a cărui exercițiu a fost suspendat în conformitatea cu legile bugetare.
Examinând recursul formulat de reclamați, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/1999 prin Legea 251/2006, lit. "d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 alin. 3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art. 11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia, aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
În situația în care, deși prin legea care reglementează Statutul funcționarului public s-a instituit dreptul acestuia de a primi în cadrul componentelor drepturilor salariale și suplimentul postului și pe cel al treptei de salarizare, judecătorul investit cu soluționarea cauzei, în lipsa unei reglementări expres privind cuantumul dreptului, va face aplicarea principiilor generale de drept, în sensul analogiei dreptului.
Astfel, se va aplica sporul cel mai mare, ca fiind reglementarea cea mai favorabilă funcționarului, în acest fel fiind înlăturat orice criteriu arbitrar.
Aceasta se institui într-o măsură de protecție a angajatului, în raport cu angajatorul care poate fi în situația de a aplica abuziv și arbitrar prevederile legale.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamanților, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Pentru aceleași motive recursul pârâtului va fi respins.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312. va respinge recursul formulate de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, va admite recursul reclamanților, va modifica sentința în sensul că va obliga pârâții să plătească fiecărui reclamant și intervenientului suplimentul corespunzător postului și treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază pentru fiecare supliment începând cu 08.10.2005 până la pronunțare în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței nr. 281 din 12 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de reclamanții, împotriva aceleiași sentințe.
Modifica sentința în sensul că obligă pârâții să plătească fiecărui reclamant și intervenientului suplimentul corespunzător postului și treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază pentru fiecare supliment începând cu 08.10.2005 până la pronunțare în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red -
Tehnored SI 2 ex./09.06.2009
Jud fond.
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
