Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2678/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2678
Ședința publică de la 27 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ D împotriva sentinței nr. 534 din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurentul reclamant și consilier juridic pentru recurentul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursurile au fost declarate în termen legal și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a arătat că recurentul reclamant și recurentul pârât au formulat întâmpinări.
Se comunică părților prezente întîmpinările depuse la dosar față de care nu se solicită termen pentru observare.
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părților asupra recursului de față.
Avocat pentru recurentul reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării celor două sporuri de la 07.11.2008 și în continuare până la intervenirea unei cauze de stingere sau modificare a acestei obligații.
Consilier juridic pentru recurentul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ D solicită admiterea recursului formulat de D și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamant, solicită respingerea acestuia, pentru motivele arătate în întîmpinarea depusă. Depune copia deciziei nr. 2284/06.11.2008 a Curții de Apel Craiova, prin care s-a dispus acordarea celor două sporuri până la data de 06.11.2008.
Cu privire la recursul pârâtului D, avocat solicită respingerea acestuia.
Arată că, într-adevăr potrivit deciziei depuse drepturile au fost acordate până la data de 06.11.2008, data pronunțării hotărârii însă pârâta a achitat drepturile reclamanților inclusiv pentru data de 06.11.2008 fapt pentru care a solicitat drepturile începând cu data de 07.11.2008.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.534 din 05 martie 2009, Tribunalul Dolja admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul împotriva pârâtului Inspectoratul Teritorial d e Muncă
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază, pentru perioada 06.11.2008 - 05.03.2009, data pronunțării actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea pe viitor a drepturilor bănești.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, reclamantul, funcționar public, nu a primit suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.
S-a apreciat că în baza art.29 din Legea 188/1999, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Ultimele două elemente, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art.44 din OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art.48 din OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
S-a avut în vedere faptul că pentru anii 2007-2008, suspendarea prevăzută de OUG 92/2004 și OG nr.2/2006 nu a mai fost menținută și potrivit art.37 alin.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, părțile urmând a fi repuse în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
S-a mai reținut și incidența prevederilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Cu privire la cererea reclamantului privind acordarea drepturilor bănești solicitate și pentru viitor, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții prevăzute de art. 379, respectiv, creanța să fie certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu existente între părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâtul D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că deși instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și dispozițiile legale în materie a admis numai în parte acțiunea și a acordat sporurile numai până la data pronunțării hotărârii, fără a le acorda și în continuare.
A mai arătat în motivele de recurs că cele două suplimente sunt prevăzute în actele normative în vigoare la data actuală, astfel că nu se poate susține că dreptul său nu este născut, eventuale modificări legislative urmând a se aplica de la data la care acestea vor interveni.
Recurentul reclamant a mai susținut că un alt motiv pentru care trebuia admis și acest capăt de cerere este aplicarea unitară legii, arătând că în cadrul acelorași instanțe s-a aplicat diferit aceeași lege, în situații similare.
Recurentul pârât D, prin motivele de recurs, a susținut că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului pârâtul a susținut că singurul act normativ care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici este nr.OG6/2007, aprobată prin Legea nr.232/2007, modificată prin nr.OG9/2008 însă niciunul dintre aceste acte normative nu prevede acordarea celor două suplimente.
S-a mai arătat că sumele respective nu au fost prevăzute în bugetul instituției, situație în care instituția a fost în imposibilitate de a plăti cele două suplimente.
Examinând recursul formulat de reclamant, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/1999 prin Legea 251/2006, lit. "d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art. 48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantei, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt element component al salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 alin. 3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art. 11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia, aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamantul a fost privat de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamantul a avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamantului s-a întemeiat pe prevederile art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Potrivit considerentelor mai sus arătate, reclamantul este îndreptățit la acordarea în continuare a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, neexistând actualmente, nici o împrejurare de natură să limiteze în timp, pentru viitor, îndreptățirea la drepturile ce fac obiectul prezentului litigiu în afara încetării raporturilor de serviciu.
Această soluție se impune și pentru a se preveni declanșarea altor procese ulterioare cu același obiect dar pe o altă durată de timp, fără ca să existe o modificare a raporturilor de serviciu sau a legislației incidente.
Menținând soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantului, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Sunt însă întemeiate criticile aduse de pârât prin motivele de recurs cu privire la durata pentru care reclamantul este îndreptățit la acordarea sporurilor în litigiu.
În acest sens se constată că prin decizia nr. 2284 din 6 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- a fost obligat pârâtul ITM D la acordarea către reclamant a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare în cuantum de 25% pentru fiecare supliment începând cu data de 1 aprilie 2005 până la data pronunțării acestei hotărâri, respectiv 6 noiembrie 2008
Prin urmare, reclamantul deținând o hotărâre irevocabilă prin care i se acordă cele două suplimente salariale până la data de 6 noiembrie 2008 inclusiv, pentru această perioadă hotărârea mai sus prezentată intrând în puterea lucrului judecat, în speța de față se impune a se acorda cele două suplimente începând cu 7 noiembrie 2008.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312. va admite recursurile, va modifica sentința în parte în sensul că va obliga pârâtul să acorde reclamantului suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru fiecare supliment, începând cu data de 07 noiembrie 2008 și în continuare până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a obligației, sume ce se vor reactualiza la data plății efective în raport de indicele de inflație.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul și pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ D împotriva sentinței nr. 534 din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.
Modifică sentința în parte în sensul obligă pârâtul să acorde reclamantului suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază pentru fiecare supliment, începând cu data de 07 noiembrie 2008 și în continuare până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a obligației, sume ce se vor reactualiza la data plății efective în raport de indicele de inflație.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red -
Tehnored SI 2 ex./05.06.2009
Jud fond Gh.
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
