Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 268/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 268

Ședința publică de la 10 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. - -

JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, C, împotriva sentinței nr. 3361/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții, C, și reprezentanții intimatelor DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ G și al INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului în contencios de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, reclamanții au solicitat obligarea DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ G și al INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25% din salariul de bazăcuvenit de la data nașterii dreptului, 22.11.2005 și până la pronunțarea hotărârii, sume actualizat cu indicele de inflație la data plății.

Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr.3361/08.12.2008, a respins acțiunea formulată de reclamanți, reținând în motivare că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ G, fiind salarizat potrivit Legii nr.188/1999, respectiv art.31 în forma modificată.

Drepturile respective au fost suspendate în perioada 23 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007, fiind recunoscute apoi prin nr.OG 2/2006 modificată și completată prin Legea nr.232/2007.

A mai reținut instanța că drepturile solicitate de reclamanți nefiind cuantificate, nu se poate pune în discuție o limitare sau îngrădire a lor, astfel încât concluzia ar fi că ele nu pot fi acordate, revenind însă obligația pârâtului de a stabili în ce procent urmează a fi acordate.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, constând în insuficienta analiză a situației de fapt și greșita aplicare a legii.

Se susține că instanța de fond s-a subrogat atât legiuitorului cât și voinței părților, dacă acestea ar fi avut posibilitatea să negocieze asupra drepturilor solicitate.

Sub un alt aspect, instanța trebuia să observe că drepturile bănești ce ar trebui acordare de instituție nu se încadrează în bugetele aprobate potrivit legii.

În fine, recunoașterea unui drept generic nu înseamnă implicit acordarea sa, fără a avea corespondent în natură neputând fi identificat în cuantum bănesc.

Recursul s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrat.

Recursul este nefondat.

Actele normative la care se referă reclamanții nu prevăd și baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.

Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor suplimente de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea Legii nr.188/1999, atribuție ce revine însă legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din legea menționată.

Sub acest aspect practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadmisibilității în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 cererea de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.

Modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din alt punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.

Față de cele reținute mai sus, Curtea, văzând și disp.art.312 Cod proc.civilă, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanții, C, împotriva sentinței nr. 3361/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 10 martie 2009.

PREȘEDINTE: Ioan Apostu

dr. - -

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. 2 ex./ 2009

Fond -

Opinie separată

în sensul admiterii recursului reclamanților

postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.

Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art.XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".

" gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.

Ulterior, conform art.XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".

Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.

Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.

Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.

În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr.XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".

Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:

- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;

- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.

Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs în perioada 23 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007 întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă ( art.44 din nr.OUG92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art.XIII din Legea nr. 251/2006.

În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".

Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".

Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României care prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".

Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.

Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii ( lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.

Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

- -

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 268/2009. Curtea de Apel Galati