Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 269/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 21.04.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.269
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.10.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
GREFIER:- -
S-a luat în examinare, după casarea cu trimitere spre rejudecare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cererii de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, depunând și concluzii scrise.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin acțiune reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională a Vămilor B solicitând anularea Ordinului nr.8829/17.XI.2006 emis de pârâtă privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea și desfășurarea examenelor pentru numirea în funcțiile vacante în statutul de funcții - aparat propriu și structuri subordonate la data de 01.01.2007; a actului administrativ intitulat "preaviz" și emis de Autoritatea Națională a Vămilor sub nr.63955/238/24.11.2006 și a actelor administrative subsecvente, inclusiv a examenului organizat în baza Ordinului nr.8829/17.11.2006.să se anuleze ordinul nr.10.084/29.XII.2006 emis de pârâtă prin care a fost eliberat din funcția publică pe care o exercita în cadrul Direcției Regionale Vamale A și a tuturor actelor administrative subsecvente care au condus la acest Ordin, să se anuleze răspunsul la plângerea prealabilă depusă împotriva ordinului de eliberare din funcție și să se dispună reîncadrarea sa pe funcția deținută anterior emiterii acestui ordin, să fie obligată pârâta la plata unei despăgubiri pentru prejudiciile materiale cauzate prin eliberarea sa ilegală din funcție, egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pentru perioada de la eliberarea sa din funcția publică, precum și la plata sumei de 70.000 lei, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile morale cauzate de comportamentul ilicit al pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamantul susține că în fapt, prin Ordinul nr.8829/2006 a fost eliberat din funcția publică pe care o exercita în cadrul Direcției Regionale Vamale Acest ordin a fost precedat de actul intitulat "preaviz", eliberat sub nr.63955/238/24.11.2006, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că începând cu 01.01.2007 postul pe care îl ocupa în prezent în cadrul Autorității Naționale a Vămilor va fi desființat. Prin același "preaviz" i s-a adus în vedere că are posibilitatea să opteze pentru înscrierea la un examen pentru ocuparea unui post vacant similar cu cel pe care îl deține în prezent. În sfârșit, i s-a comunicat că, în ipoteza în care nu optează pentru înscrierea la examen, se va proceda la eliberarea sa din funcția pe care o deținea la data respectivă.
Desfășurarea examenului susmenționat a fost reglementată prin ordinul nr. 8829/17.11.2006, al cărui articol prim din regulament prevede: "Personalul vamal și contractual ale căror posturi se reduc sau se desființează începând cu data de 02.01.2007, va fi numit în funcțiile vacante existente la această data în statutul de funcții al Autorității Naționale a Vămilor - aparat propriu și structuri subordonate, pe bază de examen. Personalul prevăzut la alin.1 se poate înscrie la examen pe un post vacant de natura celui deținut anterior susținerii examenului".
Eliberarea din funcția publică este o modalitate specifică de încetare a raporturilor de serviciu a funcționarului public, care trebuie îndeplinită cu respectarea prevederilor legale în materie. Ordinul de eliberare din funcție este nelegal pentru că, actele prealabile ordinului de eliberare din funcție sunt nule deoarece:
care precede Ordinul de eliberare din funcție este nelegal. susmenționat încalcă prevederile art.842alin.5 și 6, precum și art.843din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Materia reorganizării activității unei instituții publice este reglementată de art.842din Legea nr.188/1999 care prevede că eliberarea din funcția publică are loc atunci când "autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public"(lit. b).
Această normă este și invocată, de altfel, în preambulul preavizului.
Legea nr.188/1999 prevede o serie de proceduri și măsuri specifice de urmat în cazul reducerii posturilor unor funcționari publici, menține și protejează drepturile acestora. În cazul său, aceste proceduri nu au fost urmate. Dimpotrivă, măsurile adoptate de încalcă reglementările legale în vigoare cu privire la acest aspect, susține reclamanta.
Art.842, alin.5 din Legea nr.188/1999 prevede că, în caz de reorganizare prin reducerea posturilor, "în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația de a le pune la dispoziție funcționarilor publici". În speță, există cu siguranță astfel de funcții publice vacante, din moment ce prin preaviz, a fost invitată să se prezinte la examen pentru "ocuparea unui post vacant similar" celui pe care îl deține. Or, conform articolului susmenționat, autoritatea are obligația de a îi pune la dispoziție acest post. Mai arată, de asemenea faptul că autoritatea nu are dreptul de a-i cere să se prezinte la examen pentru ocuparea unui astfel de post. În felul acesta, preavizul atacat încalcă art.842, alin.5 din Legea nr.188/1999. Instanțele de contencios au consacrat deja incidența "drepturilor câștigate" în materia raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici (Decizia nr.1758/04.05.2004 a secției de contencios administrativ ), precum și nulitatea actelor administrative care încalcă această categorie de drepturi.
Apoi, art.842alin.6 din Legea nr.188/1999 prevede că, într-o ipoteză ca cea din speță, "dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea sau instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante. În cazul în care există o funcție vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcționarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere". În situația de față, actul atacat este foarte clar în sensul că dacă reclamanta nu se prezintă la examen, va fi eliberată din funcția pe care o ocupă. Eliberarea din funcție pentru desființarea postului nu se poate transforma într-o sancțiunea pentru cineva care nu se prezintă la examen. Persoana nu poate fi eliberată din funcție până când Agenția Națională a Funcționarilor Publice nu comunică faptul că nu are funcții publice corespunzătoare pentru aceasta. Pentru că dacă astfel de funcții există, atunci reclamanta susține că trebuie să fie transferată pe o astfel de funcție, și nu să fie eliberată din funcție. Or, preavizul nu prevede această posibilitate și, de aceea este ilegal.
Practic, prin producerea instituită și urmată de pârâtă, aceasta a fost privată de dreptul la transfer prin intermediul în perioada de preaviz.
În sfârșit, art.843din Legea nr.188/1999 arată că, pentru ocuparea funcțiilor publice noi, similare cu cele desființate, se organizează examen numai dacă sunt mai mulți funcționari care candidează pentru post. Or, în momentul emiterii preavizului, nu putea ști dacă pentru un post similar cu al său sunt mai mulți candidați. Ca atare, pârâta nu putea stabili obligativitatea examenului prin preaviz. Acesta este un alt motiv de nelegalitate a actului atacat.
Mai mult, potrivit art.7 alin.3 din nr.HG1552/02.11.2006 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor numărul de posturi al acesteia este de 4588. fost deci menținut același număr de posturi cu cel existent anterior în cadrul Autorității conform art.7 alin.3 din nr.HG165/2005 (actul normativ anterior de organizare). Ca atare, există toate șansele ca în nouă structură să existe câte un post corespunzător pentru toți funcționarii ai căror posturi au fost desființate.
Se mai arată că Ordinul nr.8829/2006 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor încalcă art.842din Legea nr.188/1999 pentru că legea vorbește despre " punerea la dispoziția funcționarilor publici" a funcțiilor vacante. Ordinul atacat vorbește despre "numirea pe bază de examen" în funcțiile vacante. Condiția examenului nu este prevăzută de lege, ea fiind adăugată de actul administrativ al Guvernului. De asemenea, condiția examenului încalcă și spiritul reglementării din Legea nr.188/1999, care e acela de a proteja, în măsura posibilului, drepturile câștigate ale funcționarilor publici și nu acela de a căuta modalități pentru a pune sub semnul întrebării statutul funcționarilor și aceste drepturi.
Al doilea motiv pentru nelegalitate a Ordinului vizează interdicția pentru funcționarii vamali de a ocupa un post vacant de nivel inferior. Alineatul 2 al art.1 din Regulament, prevede că funcționarii se pot înscrie la examen " pe un post vacant de natura celui deținut despre punerea la dispoziție funcții publice vacante "corespunzătoare". Acestea includ, evident, atât pe cele de natura funcției ocupate anterior, cât și cele inferioare acesteia, dat fiind că norma este stipulată în favoarea funcționarului care poate renunța unilateral la beneficiile funcției superioare. Acest drept rezultă și din interpretarea art.78 din Legea nr.188/1999 privitoare la transfer. Procedând în felul arătat, i-a restrâns exercițiul drepturilor garantate de lege.
În aplicarea acestei prevederi ilegale atacat, a refuzat să permită participarea la examen a unor funcționari care au optat pentru ocuparea unei funcții inferioare.
Reclamantul mai susține că ilegalitatea Ordinului nr.8829/2006 atrage ilegalitatea actelor subsecvente, deci și a examenului desfășurat în baza acestuia pentru că în practică, a luat forma unui concurs, deși ordinul menționat nu autoriza aceasta. Astfel, examenul reprezintă o formă de verificare a persoanei care i se supune, autonom față de verificarea altor persoane Dacă subiectul examenului obține rezultatul minim, el este declarat admis. În cazul concursului, verificarea este comparativă între mai mulți subiecți și este declarat câștigător acela care a obținut cel mai bun rezultat. Or, nici Legea nr.188/1999, nici ordinul nr.8829/17.11.2006 nu reglementează concursuri, ci doar examene.
Nu a fost respectată procedura legală referitoare la eliberarea din funcție a funcționarilor public.
Conform art.842pct.5 și 6 din Legea nr.188/1999, " dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul unității sau instituției publice, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita Agenției naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz lista funcțiilor publice vacante".
Pârâta nu și-a îndeplinit această obligație în interiorul termenului de preaviz, astfel că eliberarea din funcție este lovită de nulitate, conchide reclamanta.
Prin întâmpinare pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii pentru că în fapt, la finele anului 2006, în baza prevederilor HG nr.1552/2006, instituția vamală a trecut printr-un amplu proces de reorganizare, atât la nivelul aparatului central cât și al structurilor teritoriale subordonate, dat fiind faptul că începând cu data de 01.01.2007, în baza Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, activitatea vamală s-a restrâns în mod substanțial datorită desființării frontierei cu statele care urmau să devină membre ale Uniunii Europene, sens în care dispozițiile hotărârii de Guvern evidențiată prevăd modalitatea de reorganizare și funcționare a Autorității Naționale a Vămilor.
Conform prevederilor art.7 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României, Autoritatea Națională a Vămilor, este cea care asigură aplicarea politicii vamale a statului și exercita atribuțiile stabilite de lege și poate înființa direcțiile regionale vamale și punctele vamale de interior, sens în care au fost emise Ordinele nr.8790, 8791/10.11.2006 prin care se desființează Direcțiile Regionale Vamale A și T și care au fost depuse la dosarul cauzei, iar prin Ordinul nr.8795/10.11.2006 s-a înființat prin reorganizare Direcția Regională Vamală T căreia, i-au fost sporite atribuțiile, dar și competența teritorială a activității vamale, preluând în subordine birourile vamale de interior din fosta Direcție Regională Vamală Birourile vamale de frontieră au fost desființate urmare a cerinței Uniunii Europene, nemaiexistând frontiere de control vamal începând cu data de 01.01.2007, iar în conformitate cu prevederile art.7 alin.2 din Legea nr.86/2006 și în baza HG nr.1812/2006, au fost desființate birourile vamale, T, Nădlac, și, cu referire doar la acest caz, la birourile vamale care au fost subordonate fostelor Direcții Regionale Vamale T și
Întregul sistem vamal a fost supus procedurii de reorganizare, determinată pe de o parte de desființarea birourilor vamale de frontieră dar și de faptul că mărfurile provenite din spațiul Comunității Europene nu mai sunt supuse politicilor vamale, nefiind necesare formalități vamale de nici un fel pentru punerea în libera circulație a acestora.
Datorită situației prezentate, este evident că politica de personal este modificată, fiind necesară în acest sens adaptarea la noua situație creată, sens în care a fost regândită structura organizatorică a direcțiilor regionale vamale și care pentru anul 2007 și fost aprobată prin Ordinul Vicepreședintelui ANAF nr.8799/10.11.2006, fiind prezentată în Anexa 1/8 a ordinului evidențiat.
Tot în sensul celor arătate a fost emisă și lista funcțiilor publice de execuție vacante la data de 01.01.2007 pentru întregul sistem vamal și care cuprinde funcțiile publice vacante structurate pe sectoare de activitate, fiind menționat și numărul posturilor vacante aferente funcției publice raportat la nivelul studiilor și care să fie în concordanță cu noua formă de activitate și necesarul de personal pentru perioada post aderare a României la Uniunea Europeană.
Astfel, pornind de la structura organizatorică și care a fost depusă la dosarul cauzei, se constată că față de structura organizatorică precedentă aplicabilă în anul 2006, aprobată prin Ordinul nr.4463/01.03.2006, sunt modificări substanțiale privind forma de organizare, fiind modificate și competențele ce revin funcționarilor publici în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru fiecare sector de activitate.
Conform prevederilor nr.HG1552/2006, după aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor regionale vamale și a birourilor vamale subordonate, la care a făcut referire, devin aplicabile prevederile art.9 din același act normativ, în sensul că posturile vacante existente în statul de funcții vor fi ocupate pe baza de examen de către funcționarii publici, fiind emis în acest sens, cu respectarea alin.3 din același temei legal, Ordinul nr.8829/2006 prin care este aprobat Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenelor pentru numirea în funcțiile vacante existente în statul de funcții al Autorității Naționale a Vămilor la data de 01.01.2007, fiind respectate și dispozițiile art.84 indice 3 alin.3 din Legea nr.188/1999, republicată și care prevede în mod expres faptul că în cazul în care există mai mulți funcționari publici se organizează examen de către autoritatea sau instituția publică.
În materia reorganizării, raportat la prevederile Legii nr.188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici, a fost respectată procedura prevăzută în actul normativ precum și etapele stabilite de către acesta.
Se subliniază faptul că, art.1 din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenelor pentru numirea în funcțiile vacante existente în statul de funcții al Autorității Naționale a Vămilor la data de 01.01.2007, aprobat prin Ordinul nr.8829/2006, este în concordanță cu prevederile art.843alin.2 lit. a) din Legea nr.188/1999-republicată, care stabilește în mod expres faptul că opțiunea fiecărui funcționar public pentru una din funcțiile publice vacante trebuie să se facă cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public ( = o funcție publică de natura celei deținute anterior!).
Prin desființarea direcțiilor regionale vamale T și A, dar și a birourilor vamale de frontieră, în temeiul actelor normative și a situației de fapt descrisă anterior, este evident că posturile ocupate de către funcționarii publici în cadrul entităților supuse reorganizării au fost desființate, iar numirea acestora în funcțiile publice vacante existente și comunicate celor interesați, s-a făcut pe bază de examen în situația în care pentru un singur post, au optat mai mulți funcționari publici.
Referitor la susținerile potrivit cărora autoritatea vamală a procedat la desființarea postului, iar funcționarul public nu este redistribuit într-un post vacant similar, ci este obligat la susținerea unui concurs pentru a ocupa un post reînființat, pârâta precizează că aceasta nu corespunde realității deoarece: funcționari publici care, urmare a desființări postului deținut și care nu au optat pentru o funcție publică de natura celei anterior deținute, urmează să fie redistribuiți de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici conform art.87 din Legea nr.188/1999-republicată, procedura care se află în plină desfășurare și care nu este gestionată de către autoritatea vamală ci de Agenția Națională Funcționarilor Publici, sens în care susținerea reclamantei este nefondată și chiar prematură, raportat atât la termenul introducerii acțiunii cât și în prezent.
Se susține că funcționarii publici al căror post s-a desființat, sunt obligați la susținerea unui concurs, susținere neconformă cu realitatea, sub două aspecte:
Nu suntem în situația unei obligații de a susține un examen, aceasta reprezentând o opțiune a funcționarului public în cauză, cu atât mai mult cu cât contestatoarea nu s-a înscris la examen și implicit nu a optat pentru o funcție publică.
Mai mult, nu se poate prezuma nici faptul că aceștia urmau să se prezinte pentru departajare la examen, în situația în care pentru funcția publică pentru care ar fi optat s-ar mai fi înscris unul sau mai mulți funcționari publici, sau aceasta urma să le fie atribuită conform opțiunii, fără a fi în situația susținerii unui examen. Precizează că în aproximativ 568 de situații, funcționarii publici au fost numiți în funcțiile publice vacante urmare a opțiunii, fără a se susține examen de departajare, datorită faptului că pentru postul pentru care au optat, nu s-au mai înscris alți funcționari publici.
În ceea ce privește susținerea contestatorului față de organizarea unui concurs și nu a unui examen pentru ocuparea funcțiilor publice vacante existente în statul de funcții începând cu data de 01.01.2007, solicită a se avea în vedere faptul că reorganizarea privește întreg sistemul vamal, fiind reorganizat atât aparatul central cât și structurile teritoriale subordonate, iar la nivelul întregului sistem lista funcțiilor publice vacante existente în statul de funcții al și care a fost comunicată la data de 04.12.2006 prin adresa nr.65403/2006, existau un nr.1548 de funcții publice vacante, iar numărul funcționarilor publici care au primit preaviz și care au fost supuși programului de reorganizare este de 1263, rezultând astfel o diferență de 285 de funcții publice vacante care se regăsesc și în prezent în statul de funcții, iar în situația în care fiecare funcționar public ar fi optat pentru o funcție publică vacantă de natura celei deținute, fără a avea contracandidați, funcția publică urmă să fie atribuită. În senul celor arătate, învederează instanței faptul că întreaga reorganizare precum și examenele susținute, vizează întregul aparat la autorități vamale, iar numărul mai mic de funcționari publici supus reorganizării, raportat la numărul funcțiilor publice vacante existente, dovedește faptul că nu se regăsim în situația unui concurs. Așa cum susține contestatorului, ci a unui examen care avea rol de departajare în funcție de opțiunea fiecărui funcționar public.
Se subliniază faptul că reclamantul avea posibilitatea să opteze pentru o funcție publică inferioară celei deținute anterior, ( în situația în care ar fi optat pentru redistribuire), însă dosar în condițiile art.87 alin.3 din Legea nr.188/1999-Republicată, care prevede că " redistribuirea se poate face și într-o funcție publică inferioară vacantă, cu acordul scris la funcționarului public", ori reclamantul nu se afla în această situație, acesta optând pentru o funcție publică similară celei deținute anterior, funcție pentru care a optat și un alt funcționar public, iar la examenul de departajare, acesta nu s-a prezentat.
Referitor la anularea Ordinului nr.10.084/29.12.2006 de eliberare din funcția publică a reclamantului, se precizează că acesta a fost emis în conformitate cu prevederile legale, ca o consecință legală a expirării termenului de preaviz și motivat de faptul că reclamantul nu s-a înscris la examenul organizat de autoritatea vamală și nici nu a formulat cerere de redistribuire pe unul din posturile vacante.
Cu privire la despăgubirile materiale solicitate, reprezentând daune materiale și morale, arătă că această solicitare nu este întemeiată în drept, motiv pentru care solicită respingerea ei ca nelegală și nefondată, în speță nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale (art.998, 999 Cod civil), cu atât mai mult cu cât existența daunelor nu este dovedită de către contestator prin nici un mijloc de probă.
Referitor la anularea actelor subsecvente, inclusiv a examenului desfășurat în baza Ordinului nr.8829/2006, se precizează faptul că nu poate exprima punctul de vedere cu privire la acestea, întrucât reclamanta "a omis", poate chiar în mod intenționat, să indice în mod concret care sunt actele a căror anulare o cere, conchide pârâta.
În temeiul art.4 din Legea nr.554/2004, reclamantul G, a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.9 din nr.HG1552/2006, având în vedere că actele atacate prin acțiune, au fost emise în considerarea acestor dispoziții.
Excepția invocată, a fost soluționată prin încheierea din ședința publică din data de 29.09.2008, în sensul respingerii ei.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea reține următoarele:
Prin art.9 din nr.HG1552 din 01.11.2006, se stabilește cadrul juridic pentru organizarea examenelor până la data de 15 decembrie 2006, în vederea numirii în funcțiile vacante existente la data de 1 ianuarie 2007, personalului vamal și contractual din cadrul birourilor vamale de frontieră, care își încetează activitatea la această dată cât și a personalului vamal și contractual din cadrul direcțiilor regionale vamale și al birourilor vamale care își reduc numărul de posturi prin reorganizare, la aceeași dată.
În acest context aliniatul 3 al art.9 din actul normativ în discuție, dispune și în privința Regulamentului pentru organizarea și desfășurarea examenelor, în sensul de a fi aprobat prin ordinul vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care conduce Autoritatea Națională a Vămilor.
Prin actele normative precitate, a avut loc o reorganizare a activității Autorității Naționale a Vămilor, determinată de factori obiectivi, respectiv intrarea României în Uniunea Europeană, cu consecința desființării frontierei existente între România și statele membre ale Uniunii Europene și implicit a birourilor vamale, T, Nădlac, și.
Drept urmare, pârâta în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor nr.HG1552/2006 și a Ordinului nr.8829/2006, în conformitate cu dispozițiile art.842alin.3 din Legea nr.188/1999, republicată, a emis reclamantului preavizul nr.63955/238/24.11.2006.
Din conținutul preavizului rezultă că reclamantului i s-au adus la cunoștință faptul că, postul pe care-l ocupă urma să se desființeze începând cu data de 1 ianuarie 2007, că are posibilitatea să se înscrie la examen pentru ocuparea unui post vacant similar cu ce-l avut, lista posturilor vacante fiind afișată la sediul sau a biroului vamal și că în situația în care nu intenționează să se înscrie la examen, va fi eliberat din funcție, începând cu data de 1 decembrie 2006.
Faptul că pârâta a procedat la organizarea examenului susmenționat, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, aceasta întrucât, în asemenea situații, instituția publică are obligativitatea de a da eficiență dispozițiilor art.842alin.5 din Legea nr.188/1999, modificată sau dispozițiilor art.843alin.3, în situația în care numărul solicitărilor este mai mare în raport cu numărul posturilor vacante.
Or, în speța dedusă judecății organizarea examenului de către pârâta, s-a realizat în deplină concordanță cu prevederile art.843alin.3 din Legea nr.188/1999, modificată, împrejurare față de care, cererea reclamantului de anulare a art.1 alin.1 și 2 și a art.2 alin.1 din anexa Ordinului nr.8829/2006 apare ca nefondată.
Cât privește solicitarea reclamantului de anularea preavizului contestat, Curtea apreciază că acesta a fost emis în condițiile art.842alin.3 din Legea nr.188/1999 republicată, care prevede necesitatea emiterii unui preaviz de 30 zile calendaristice, în situația eliberării din funcție, care în fapt a și fost comunicat acesteia.
Nefondată este și susținerea reclamantului, potrivit căreia pârâta ar fi încălcat dispozițiile art.842alin.6 din Legea nr.188/1999, republicată, care vizează transferul în interesul serviciului sau la cerere, pe o funcție publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, în condițiile în care transferul în interesul serviciului se poate realiza doar cu consimțământul funcționarului public, iar pe de altă parte, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă existența unei cereri, din partea reclamantei.
Nefondată este și susținerea reclamantului referitoare la instituirea, prin Ordinul nr.8829/2006, a unei interdicții, cu caracter discriminatoriu, de a ocupa un post vacant de nivel inferior pentru că însuși art.842alin.5 și 6 din Legea nr.188/1999 modificată și care reglementează în mod organic procedura de urmat de către o autoritate publică în cazul reorganizării, prevede posibilitatea transferului în interesul serviciului sau la cerere, cu obligația autorității de a pune la dispoziția funcționarilor publici de funcții publice vacante, însă acestea trebuiau să fie corespunzătoare, ceea ce presupune păstrarea tuturor prerogativelor funcției deținute de un funcționar public la momentul reorganizării.
Față de cele ce preced, Curtea având în vedere legalitatea ordinului contestat, faptul că reclamantul nu a adus la cunoștință pârâtei propria opțiune în privința funcției publice pe care ar fi intenționat să fie numit, urmează să constate că cererea reclamantului de anularea Ordinului nr.8829/2006, de anularea actelor subsecvente ordinului, inclusiv a examenului organizat în baza lui, este nefondată, în condițiile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Relativ la despăgubirile materiale și morale pretinse de către reclamant, Curtea urmează să le respingă ca nefondate, întrucât din examinarea cauzei de față, nu rezultă existența vreunei vătămări a vreunui drept subiectiv al reclamantului, astfel cum este definit prin art.2 lit. n) din Legea nr.554/2004, prin actele administrative a cărei anulare se solicită și aceasta cu atât mai mult cu cât motivele de anularea lor sunt nejustificate.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta B, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 27 octombrie 2008
PREȘEDINTE, GREFIER,
- LIBER - -
RED:/22.12.08
TEHNORED:/22.12.08
5.ex./SM/emis 3 com./
Se comunică:
- reclamant - G, - T,-, jud.
- A, STR. -. -,.9,.A,.11, jud.
- pârât 1 - AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B, - B,-, Sector 1
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia








