Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 27/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 27/

Ședința publică din 15 Ianuarie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursurile formulate DE INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ, cu sediul în B- sector 5 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, în reprezentarea MEF, cu sediul în M C- județul H, împotriva sentinței nr.2483 pronunțată de Tribunalul Harghita la data de 3.10.2007 în dosarul nr.2625/2007.

La apelul nominal se constată lipsa pârâților-recurenți Institutul Național de Statistică B și MEF-DGFP H, a reclamantei-intimate, a pârâtei-intimate Direcția Județeană de Statistică H și a chematului în garanție-intimat Ministerul Economiei și Finanțelor.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul procedural, recursul DGFP H fiind scutit de plata taxei de timbru, iar recursul fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei și a unui timbru judiciar de 0,15 lei, ambii recurenți solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Instanța pune în discuție nelegala compunere a completului de judecată în raport de prev.art.10 alin.1 al Legii nr.554/2004, modificată.

În raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința nr. 2483 din 03.10.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Harghitaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție MFP și a pârâtului Institutului Național de Statistică; a respins capătul de cerere referitor la plata primei de vacanță în continuare după anul 2006 până la încetarea raporturilor de serviciu cu pârâții, ca prematur formulat; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Institutul Național de Statistică și Direcția Județeană de Statistică H și în consecință, pârâții au fost obligați să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând prima de vacanță aferentă perioadei 2003-2006 actualizată cu rata inflației până la plata efectivă, s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de Institutul Național de Statistică împotriva Ministerului Finanțelor Publice iar chematul în garanție a fost obligat să aloce Institutului Național de Statistică sumele necesare efectuării plății drepturilor salariale de mai sus.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut reclamantei, în calitate de funcționar public, i s-a stabilit prin art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, dreptul la o primă de vacanță anuală în cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă. Această prevedere legală a fost suspendată succesiv prin mai multe acte normative până la data de 31.12.2005 când, prin încetarea suspendării acest drept a reintrat în vigoare inclusiv pe perioada 2003-2006. Chematul în garanție, în calitate de gestionar al bugetului de stat, are obligația de a asigura fondurile bănești necesare plății acestor drepturi salariale.

Împotriva sentinței au formulat recurs Institutul Național de Statistică și Direcția Generală a Finanțelor Publice H, în reprezentarea intereselor MFP.

În cererile de recurs s-au invocat argumente juridice prin care s-au combătut susținerile primei instanțe cuprinse în hotărârea atacată.

Analizând recursurile formulate în cauză, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

Acțiunea a fost soluționată de către instanța de fond în baza Legii nr.554/2004. Această lege prevede la art.10 instanța competentă să soluționeze litigiile privind actele administrative emise de către o autoritate publică, precum și componența completului de judecată care este format din 2 JUDECĂTORI: Nemenționat

Art.10 din Legea nr. 554/2004 a fost modificat în acest sens de pct. 15 al art. I din Legea nr. 262 din 19 iulie 2007 publicată în nr. 510 din 30 iulie 2007.

Hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 03.10.2007, dată la care dispozițiile legale mai sus menționate erau deja în vigoare.

Normele privind compunerea completului fac parte din categoria normelor de procedură, iar în condițiile în care aceste norme sunt de imediată aplicare, la data intrării în vigoare a actului normativ care le prevăd, cauza trebuia judecată în complet format din 2 judecători. În sprijinul acestei idei vin și dispozițiile finale din art. 7251Cod procedură civilă, care prevăd că dispozițiile legii noi de procedură se aplică de la data intrării în vigoare și proceselor aflate în curs de judecată începute sub legea veche.

Cum sentința atacată a fost pronunțată de un complet format dintr-un singur judecător, se consideră că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, fiind aplicabile astfel dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.

În consecință, în baza art. 312 al.3, Cod procedură civilă, instanța va admite recursurile formulate în cauză, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Harghita.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de Institutul Național de Statistică, cu sediul în B,-, sector 5 și de Direcția Generală a Finanțelor Publice H, în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 2483, pronunțată de Tribunalul Harghita la data de 3 octombrie 2007, în dosarul nr-.

Casează integral sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/3ex

Jud.fond:

-30.01.2008-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 27/2008. Curtea de Apel Tg Mures