Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 275/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 275
Ședința publică din data de 26 februarie 2008
PREȘEDINTE: Maria Stoicescu
JUDECĂTORI: Maria Stoicescu, Elena Tănăsică Teodor Nițu
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE P - prin reprez. legal G cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ împotriva sentinței nr.339 pronunțată la 22 octombrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în A,-, Cod poștal -, Județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate P prin consilier juridic, conform delegației de reprezentare depusă la dosar, lipsă fiind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic pentru recurentă declară că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea recursului.
Curtea ia act de susținerile reprezentantei recurentei, analizând actele și lucrările dosarului apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei-pârâte solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr.339 din 22 octombrie 2007, Tribunalul Prahovaa respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Prahova și s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate P, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prime de vacanță pentru perioada 2001-2003 aferent perioadei în care acesta a avut calitatea de funcționar public, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul își desfășura activitatea, în perioada 2001-2003, în cadrul instituției pârâte, în calitate de funcționar public, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar.
Potrivit dispozițiilor art.34 alin.2 din Legea 188/1999," funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Tribunalul a reținut că aplicabilitatea acestui drept al reclamantului a fost suspendată în mod succesiv prin dispozițiile mai multor acte normative, respectiv dispozițiile art.3 alin.1 din OUG 33/2001, art. 12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art. 10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art. 9 alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 și art. 5 alin.5 din Legea nr.379/2005.
S-a mai reținut că, urmare a suspendărilor precizate, dreptul reclamantului la acordarea indemnizației de concediu a fost suspendat până la data de 31.12.2006, după care acesta a devenit aplicabil, întrucât nu s-a mai dispus în mod expres suspendarea, Legea nr.486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 neprevăzând nimic în acest sens, iar dispozițiile art.64 alin.2 din Legea nr.24/2004 prevăd că " la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".
Ca urmare, dreptul reclamantului la prima de concediu s-a născut ex lege, odată cu reglementarea lui, conferind funcționarilor publici posibilitatea de pretinde subiectului pasiv din raportul juridic creat să efectueze prestația pozitivă, constând în plata sumei corespunzătoare indemnizației de concediu.
Tribunalul a mai reținut că, începând cu data suspendării, dreptul funcționarilor publici la data indemnizației de concediu ( 2.03.2001 - când a fost publicată în Monitorul Oficial OUG 33/2001), până la încetarea suspendării (1.01.2007) și până la data introducerii prezentei acțiuni, a existat atât dreptul reclamantului, cât și obligația corelativă a debitoarei de a plăti drepturile bănești precizate, obligație care însă nu a fost executată.
Referitor la suspendarea drepturilor bănești solicitate de reclamant pentru perioada 2001-2003, tribunalul a reținut că aceasta a semnificat doar suspendarea exercițiului dreptului, însă nu și înlăturarea dreptului, câtă vreme prin niciunul din actele normative prin care s-a dispus suspendarea nu s-a prevăzut în mod expres aceasta, întrucât în caz contrar, s-ar nesocoti atât dispozițiile art.53 din Constituția României, cât și cele ale art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și principiul de drept care garantează realizarea drepturilor acordate.
A mai reținut instanța de fond că, imposibilitatea reclamantului de a-și valorifica drepturile legal acordate, pentru perioada cât exercitarea acestora a fost suspendată, ar prejudicia grav interesele legitime ale acestora și, totodată, ar goli de conținut aceste drepturi, care ar deveni practic lipsite de orice valoare, fapt ce ar conduce la punerea sub semnul îndoielii a însăși semnificației juridice a acordării lor. Ori, este de netăgăduit ca, în momentul acordării acestor drepturi, intenția legiuitorului nu a fost aceea de a da funcționarilor publici un drept virtual, efemer, concluzie întărită și de faptul că suspendarea exercitării dreptului a intervenit ulterior reglementării lui, respectiv la data de 2.03.2001, când a intrat în vigoare OUG nr.33/2001.
Totodată, reglementarea unui drept fictiv, care să nu poată fi exercitat, golit de conținut, ar afecta respectul și încrederea cetățenilor în statul de drept și în principiul respectării legilor în litera și spiritul lor.
Tribunalul Prahovaa mai apreciat că, referitor la suspendarea exercitării drepturilor în litigiu, că față de caracterul și durata acestei măsuri, de nemenționarea în actele normative prin care s-a aplicat a motivelor care au justificat-o, precum și de inexistența vreunor împrejurări dintre cele prevăzute de art. 53 alin.2 din Constituția României, că această retragere a drepturilor reclamanților nu fost necesară, fiind abuzivă, subiectivă și arbitrară.
De altfel, dispozițiile art.18 din Codul muncii reglementează în mod imperativ faptul că "drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu".
Având în vedere cele de mai sus, în temeiul dispozițiile legale precizate și a dispozițiilor art.18 din Legea nr.554/2004, tribunalul a admis acțiunea, obligând pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând primele de concediu prev. de art.34 alin.2 din Legea 188/1999, aferente perioadei 2001-2003 ( prime egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu și care se impozitează), corespunzător perioadei în care reclamantul a avut calitatea de funcționar public în cadrul instituției pârâte, sume care urmează să fie actualizate în raport cu rata inflației, de la data scadenței și până la data plății efective a fiecărei prime.
Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Prahovaa declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate P criticând-o, motivând că dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 referitoare la prima de concediu nu au putut fi aplicate niciodată, ca urmare a voinței legiuitorului, care a înțeles să le suspende prin acte normative succesive. Întrucât aceste dispoziții legale sunt suspendate și în prezent, de prima de concediu nu a putut beneficia nici un funcționar public din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate
Mai arată recurenta că, măsura legislativă a suspendării unui act normativ sau a unei dispoziții legale cuprinsă într-un act normativ nu poate fi nicicum ignorată, deoarece, atâta timp cât o dispoziție legală este suspendată, aceasta nu face parte din ordinea de drept, astfel încât, pe perioada suspendării, este ca și cum respectiva reglementare nu ar exista.
De aceea, acordarea pe cale judecătorească a unui drept la care se referă o dispoziție legală a cărei aplicare este suspendată, nu poate fi privită decât ca fiind făcută în absența oricărui temei legal și chiar prin înfrângerea voinței legiuitorului, în atare situație, însemnând că judecătorul se substituie voinței legiuitorului, încălcând prin aceasta principiul separației puterilor în stat, consfințit de art.1 alin.4 din Constituție.
Se mai arată că sunt nesocotite dispozițiile art.4 din Codul Civil, potrivit cărora " Este oprit judecătorului de a se pronunța, în hotărârile ce dă, prin cale de dispoziții generale și reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse".
În sensul celor arătate, Curtea Constituțională a României a constatat că, în contradictoriu cu cele hotărâte de către instanța de judecată, textul art. 53 din Constituție stabilește condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau unor libertăți. El are în vedere, însă, drepturile și libertățile fundamentale înscrise în Capitolul II al Titlului II din Constituția României, nu și alte drepturi. Ori, cele cuprinse în dispozițiile de lege criticate se referă la beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, ceea ce nu constituie un drept constituțional fundamental, prevederile art.53 din Constituție nefiind incidente în cauză. În consecință, în urma examinării dispozițiilor legale ce au fost prezentate, se impune concluzia că dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 nu au fost niciodată operate, astfel că, funcționarilor publici nu le pot fi acordate sumele solicitate cu titlu de primă de concediu.
Se solicită admiterea recursului, constatarea ca nelegală și netemeinică a sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova, casarea acesteia, iar pe fond, respingerea cererii, ca nelegală și netemeinică.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs în raport cu legislația incidentă în cauză, precum și practica judiciară majoritară și ținând seama de actele și lucrările dosarului avute in vedere de instanța de fond se constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a interpretat în mod just și legal cauza dedusă judecății și ca urmare a suspendărilor dreptului de a primi prima de vacanță pentru perioada 2001-2003, dreptul funcționarului public a fost suspendat, dar nu înlăturat.
Ca atare, în baza dispozițiilor art. 64 alin.2 din Legea 24/2004 la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Dreptul intimatului-reclamant la prima de concediu s-a născut în baza legii, odată cu reglementarea lui, conferind funcționarilor publici posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv al raportului juridic de drept public, să efectueze prestația pozitivă pentru munca prestată, constând în plata de bani corespunzătoare atât salariului, cât și sporurilor și indemnizațiilor aferente, respectiv indemnizația sau prima de vacanță.
S-a apreciat în mod corect și legal faptul că suspendarea drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru funcționarului public în cauză nu a dus la înlăturarea dreptului acestuia, întrucât în caz contrar s-ar nesocoti, atât dispozițiile art. 53 din Constituția României, cât și pe cele ale art. 1 din Protocolului nr.1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, precum și principiul de drept care garantează realizarea drepturilor acordate.
În consecință, cele învederate de recurentă sunt neîntemeiate, măsura legislativă a suspendării unui act normativ nu înseamnă anularea dreptului ce s-a instituit prin actul normativ respectiv, premisa de la care pornește recurenta este falsă.
Întrucât sentința atacată este legală și temeinică, față de care nu există nici un motiv de casare sau modificare, în sensul art. 304 pct.1-9 cu aplic. art.3041pr.civilă, urmează a se constata netemeinicia recursului și urmează a fi respins în baza art. 312 alin.1 pr.civilă.
Văzând că cererea este scutită de plata taxei de timbru pentru recurentă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE P - prin reprez. legal G cu sediul în P,-, Județ P, împotriva sentinței nr.339 pronunțată la 22 octombrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în A,-, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Maria Stoicescu, Elena Tănăsică Teodor Nițu
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored.
2ex./12.03.2008
f- Tribunalul Prahova
, Gscu
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Maria StoicescuJudecători:Maria Stoicescu, Elena Tănăsică Teodor Nițu
