Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 275/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 275/

Ședința publică de la 10 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Marieta Florea

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanta și pârâta H împotriva sentinței nr.1790/CA/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamanta recurentă și pentru pârâta recurentă DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile de față sunt scutite de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.

Din partea pârâtei recurente s-a depus la dosar întâmpinare, din care 1 ex. se comunică cu reclamanta recurentă.

Reclamanta recurentă depune la dosar concluzii scrise, acte în susținerea recursului și practică judiciară în materie, acte ce se află depuse la filele39-93 dosar recurs.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor de față

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr-reclamanta - a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului HDs olicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să se dispună rectificarea deciziei nr.250/2003 sau emiterea unei noi decizii de reîncadrare corespunzătoare funcției gradului profesional și treptei de salarizare corespunzătoare funcției publice d consilier juridic superior A/I/I, să se dispună plata drepturilor salariale aferente funcției publice de execuție consilier superior A/I/I începând cu data de 15.07.2003 și până la momentul plății efective actualizat cu indicele de inflație și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data emiterii deciziei nr. 250/15.07.2003 îndeplinea condițiile pentru reîncadrarea sa în funcția publică de execuție de consilier juridic superior A/I/I, având calificative de foarte bine și excepțional, punctaj 8,71 și o vechime în funcție de peste 3 ani.

Prin sentința nr.1790/CA/2007 Tribunalul Hunedoaraa admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de încadrare a reclamantei funcția de consilier juridic superior A/I/I începând cu 30 08 2007 și să-i acorde drepturile salariale actualizate la data plății efective.

A fost obligată pârâta să facă mențiunile cuvenite în carnetul de muncă al reclamantei. S-a respins în rest acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamanta îndeplinea condițiile pentru a fi încadrată în funcția de consilier juridic grad superior treapta I încă din 2003, însă acțiunea fiind promovată după 3 ani de la data emiterii deciziei de reîncadrare nr. 250/15 07 2003 este prescrisă, astfel că reclamanta poate fi încadrată în funcția respectivă doar începând cu data introducerii acțiunii.

Împotriva hotărârii au declarat recurs ambele părți.

Reclamanta a solicitat modificarea în parte în sensul admiterii acțiunii începând cu 15 07 2003 susținând că de la această dată îndeplinea condițiile pentru a fi încadrată în funcția de consilier juridic superior A/I/I, iar acțiunea nu este tardivă întrucât pârâta nu i-a comunicat nici un act administrativ individual ci doar decizia 250/2003 care este o decizie colectivă.

Pârâta H solicită a se dispune modificarea în parte a hotărârii în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei. Pârâta susține că instanța nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra excepției prescripției acțiunii, deși în considerente se reține că acțiunea este formulată cu depășirea termenului de 3 ani. Mai mult există contrarietate între aceste considerente și soluția de admitere chiar în parte a hotărârii-dacă excepția este întemeiată acțiunea trebuia respinsă ca prescrisă.

Pe fond susține pârâta că a organizat concurs de promovare în funcție în anul 2006, dar reclamanta nu a participat la acesta.

Prin întâmpinări fiecare parte solicită respingerea recursului celeilalte, reiterând apărările susținute în fața instanței de fond.

Recursul pârâtei este fondat, iar al reclamantei nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a fost reîncadrată în funcție ca urmare a aplicării Legii 161/2003 fiind emisă Decizia 250/15 07 2003.

Prin adresa 1299/ 15 07 2003 (fila 26 dosar fond) reclamantei i se aduce la cunoștință că prin această decizie a fost reîncadrată în funcția publică de execuție consilier juridic asistent I cu un salariu de încadrare de 3.419.000 lei, salariu de merit de 15% și spor vechime de 5%.

Această comunicare este semnată de reclamantă, aspect necontestat de părți.

Reclamanta pretinde că termenul de prescripție nu curge întrucât Decizia 250/15 07 2003 este un act colectiv, iar pârâta nu a emis un act administrativ individual.

Dar Decizia 250/2003 (filele 43-44) are în anexă reîncadrarea fiecărui funcționar, printre care și reclamanta la poziția 228, aceasta constituind act administrativ individual, astfel încât întrucât din comunicarea menționată rezultă care este conținutul actului instanța apreciază că termenul de sesizare instanței de contencios administrativ a început să curgă fiind cel de 1 an prevăzut de art.5 al. ultim din Legea 29/1990, pentru anularea unui act administrativ.

Pentru aceste considerente instanța de fond ar fi trebuit să admită excepția prescripției extinctive și să respingă acțiunea în anularea deciziei 250/2003.

Acțiunea reclamantei are ca obiect principal anularea actului administrativ, din care decurg celelalte cereri-de plată a drepturilor salariale și de rectificare a carnetului de muncă.

Aceste cereri fiind accesorii principalului, nu pot primi o altă soluție decât în concordanță cu cea a menținerii sau desființării actului administrativ.

Cum excepția prescripției conduce la respingerea ca tardivă a acțiunii în anularea actului administrativ se constată că nu pot fi admise nici cererile accesorii.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei începând cu data introducerii cererii acțiunii schimbând cauza juridică a acesteia, ceea ce nu este permis întrucât potrivit art. 129 al. ultim Cod procedură civilă judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Prin urmare, fiind incidente prev.art. 304 pct.9 și art. 3041Cod procedură civilă instanța va admite recursul pârâtei în temeiul art. 312 al.3 Cod procedură civilă, va modifica în parte hotărârea în sensul că va admite excepția prescripției dreptului la acțiune, va respinge ca tardivă acțiunea reclamantei în rectificarea Deciziei nr. 250/2003 și va respinge în întregime cererile formulate de reclamantă pentru plata diferenței salariale și efectuarea mențiunilor, nu numai pe perioada 2003-2007 cât a dispus instanța.

Recursul reclamantei va fi respins ca nefondat având în vedere considerentele ce au stat la baza admiterii recursului pârâtei, instanța admițând excepția prescripției astfel că nu pot fi acordate reclamantei drepturi salariale pentru perioada 15 07 2003 la zi decurgând din anularea Deciziei 250/2003 cât timp acțiunea în anularea actului administrativ a fost respinsă.

Reclamanta va avea la dispoziție eventual o altă acțiune în care să-și valorifice pretențiile plecând de la păstrarea efectelor Deciziei 250/2003 pentru o perioadă neprescrisă și în condițiile în care va demonstra că îndeplinind toate condițiile de promovare nu le-a putut valorifica deoarece pârâta nu a organizat concursuri de promovare.

Pentru aceste considerente urmează a se admite recursul pârâtei și a se respinge ca nefondat recursul reclamantei.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta H împotriva sentinței nr.1790/CA/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- și în consecință:

Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că admite excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge ca prescrisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta având ca obiect rectificarea Deciziei nr.250/15.07.2003 a pârâtei

Înlătură obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, la plata drepturilor salariale începând cu 30.08.2007 și la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă. Menține hotărârea în ce privește respingerea pretențiilor reclamantei începând cu 15.07.2003.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10.03.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact./ex.2/10.04.2008

Jud.fond.

Președinte:Elisabeta Lazăr
Judecători:Elisabeta Lazăr, Gabriela Costinaș, Marieta Florea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 275/2008. Curtea de Apel Alba Iulia