Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 275/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 12.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.275
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.02.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, G, și, împotriva sentinței civile nr.603/30.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu pârâții - intimați Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanții - recurenți, lipsă, consilier juridic, lipsă fiind pârâții - intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 18.02.2009, întâmpinare din partea pârâtului - intimat Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, un exemplar comunicându-se reprezentantei reclamanților - recurenți.
Reprezentanta reclamanților - recurenți depune la dosar mandat de reprezentare și practică judiciară, constând în hotărâri judecătorești.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamanților - recurenți solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad la data de 23 iulie 2008 reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâții să fie obligați aceștia, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B, să le plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art.31 alin.1 lit. c) - d) din Legea nr.188/1999, republicată, de câte 25% din salariul de bază fiecare spor, actualizat cu rata inflației până la data plății efective, pentru perioada 22 martie 2004 până la zi, precum și obligarea pârâtei la înscrierea în cartea de muncă a acestor sporuri.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au calitatea de funcționari public în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A și în această calitate aveau dreptul conform art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 la un salariu în care să fie cuprins suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dar prin acte normative succesive în perioada 2004 - 2006 aceste dispoziții (cuprinse anterior republicării Legii nr.188/1999 în art.29 alin.1 lit. c) și d) au fost suspendate, reintrând în vigoare potrivit art. XIII din Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 la data de 01.01.2007.
Cum pârâta nici după această data nu a intenționat să achite aceste drepturi, care reprezintă parte a salarului prevăzut de lege, reclamanții consideră că sunt îndreptățiți la plata lor, drepturi la care nu se poate renunța și nici nu pot fi limitate raportat la prevederile art.38 și 39 alin.1, lit. d) din Legea nr.53/2003, Codul Muncii.
Prin întâmpinare pârâta a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A arătat că toate sumele de bani necesare achitării drepturilor salariale, sunt primite de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B, iar instituția nu a primit fondurile necesare pentru a achita aceste suplimente.
Prin sentința civilă nr.603 din 30.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B, pentru obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% lunar, din salariul de bază precum și pentru obligarea pârâtei la înscrierea în cartea de muncă a acestor sporuri, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A și au formulat prezenta acțiune întrucât nu au beneficiat de drepturile salariale potrivit art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Conform art.29 alin.1 din Legea nr.188/1999 (după republicarea legii devenind art.31 alin.1) pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: "a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art.29 alin.1 lit. c) și d) au fost suspendate în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006 în baza art.44 din nr.OUG92/2004 și art.48 din nr.OG 2/2006 aprobat cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
Prin Legea nr.251/2006, art.13, pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999, prevederile art.29 alin.1 lit. c) și d) au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Reglementarea din art.29 a Legii nr.118/1999 reprezintă regula generală care arată componența drepturilor salariale ale funcționarilor publici, dar prin legi speciale s-a stabilit pentru fiecare categorie de funcționari publici, în concret, procentul sporurilor și suplimentelor de care beneficiază aceștia pe lângă salariul de bază.
Deși reclamanții solicită acordarea unui procent de 25% din salariul de bază ca supliment al postului și de 25% ca supliment corespunzător treptei de salarizare, nici o dispoziție legală specială privind salarizarea funcționarilor publici nu reglementează nici acest și nici vreun alt procent.
La solicitarea instanței să precizeze temeiul legal al solicitării procentului de 25%, reprezentanta reclamanților nu a indicat temeiul de drept care să justifice acordarea procentului de 25% solicitat.
Având în vedere că nici Legea nr.188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporurile solicitate de reclamanți, instanța a respins acțiunea, ca fiind lipsită de temei legal.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare sunt prevăzute la art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată.
Deși acest text de lege a fost suspendat, având în vedere faptul că pentru anii 2007 - 2008, suspendarea prevăzută de nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006 nu a mai fost menținută și faptul că potrivit art.37 alin.3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, prin analogie de la plata primelor de vacanță, care s-a acordat din anul 2001, prin nr.OUG146/19.12.2007, suplimentul postului și suplimentul gradului solicitat prin acțiune considerând că se impune a fi acordat.
Se impune această soluție în vederea înlăturării inechităților existente între persoanele care au primit drepturi salariale pe baza unor hotărâri judecătorești, elemente ce vizează interesul public și constituie o situație extraordinară.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării, deci devine actual, părțile urmând a fi repuse în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Conform art.53 din Constituția României, restrângerea exercițiului unor drepturi este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute de aceasta. Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că, tot temporar a fost amânată plata suplimentului postului și suplimentul gradului.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, astfel că autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general constituțional în art.1 (5) din Constituție, care dispune că în România respectarea Constituției, a supremației legii, este obligatorie.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "orice persană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Recursul este întemeiat.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea reține faptul că prezenta acțiune a fost formulată de reclamanți, în calitate de funcționari publici.
Potrivit dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, funcționarii publici au dreptul, pentru activitatea desfășurată la un salariu compus inclusiv din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dreptul în discuție s-a născut așadar din lege, ca drept subiectiv, ce conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anume prestație pozitivă, respectiv de a plăti o anumită sumă de bani, chiar și în situația în care această obligație a fost suspendată prin nr.OUG92/2004, până la finele anului 2006, dat fiind că suspendarea nu echivalează cu abrogarea unor dispoziții legale, în sensul dispozițiilor art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Ceea ce este esențial, relativ la acest drept, îl constituie faptul că el dispune de o susținere legală, iar omisiunea cuantificării lui nu poate fi imputată beneficiarilor, în condițiile în care acesta reprezintă un aspect subsecvent dreptului existent, cu posibilitatea complinirii lui de către organele în drept abilitate.
Și aceasta întrucât, în caz contrar ne-am afla în prezența unui drept patrimonial recunoscut doar formal, lipsit de conținut, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art.53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Or, respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică tocmai asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, de natură a-i împiedica pe titularii drepturilor recunoscute de a se bucura efectiv de acestea.
În plus, în confirmarea interpretării date textului legal, se situează și considerentele Deciziei nr.XIV/18.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, deciziei care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor publici, decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sportul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Legea nr.188/1999 precizează că suplimentul prevăzut la litera d) din art.31 se stabilește în raport de treapta de salarizare. Este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsat de legiuitor în seama administrației a cărei activitate fundamentală este acea a organizării legii sau a executării în concret a legii, singurul criteriu avut în vedere de legiuitor care obligă administrația, este criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.
Față de cele ce preced, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, să admită recursul de față, să modifice sentința atacată și să admită în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, G, și în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B cu obligarea pârâților față de reclamanți la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu data de 22 martie 2004, actualizată cu rata inflației la data plății efective, cât și înscrierea lor în cartea de muncă, respingând în rest acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, G, și împotriva sentinței civile nr.603 din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, G, și în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B și în consecință:
Obligă pârâții față de reclamanți la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu data de 22 martie 2004, actualizată cu rata inflației la data plății efective, cât și înscrierea lor în cartea de muncă.
Respinge în rest acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.02.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - - -
GREFIER,
RED:/31.03.09
TEHNORED:/31.03.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Maria Cornelia
