Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2758/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2758
Ședința publică de la 02 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică O, împotriva sentinței nr. 151 din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă O și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Curtea din oficiu invocă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 23.11.2005.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 151 din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul.
A fost obligată pârâta O să plătească reclamantului suplimentul postului și cel al treptei de salarizare de 25% fiecare din salariul de bază, pe perioada 23.11.2004-31.03.2006, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004-22.11.2005.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 care precizează că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
S-a constatat că ultimele două elemente, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art.44 din OUG92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art.48 din nr.
OGS-a mai reținut că suspendarea prevăzută de actele normative anterior menționate nu operează și pentru anii 2007 și 2008m astfel că dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în drepturi cu caracter retroactiv, adică începând cu 1 ianuarie 2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta O, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că suplimentul postului și suplimentul gradului nu sunt datorate de către angajator, deoarece prevederile art.29 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999 au fost suspendate în mod expres prin art.44 din OUG 92/2004 și art.48 din OG 2/2006.
S-a mai arătat de asemenea că sumele respective nu au fost prevăzute în bugetul instituției, context în care nu sunt datorate de către angajator.
La acest termen din oficiu Curtea a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 23.11.2005.
Examinând motivele de recurs, legislația aplicabilă în speță și situația de fapt, se rețin următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, cu motivarea că aceste drepturi sunt prevăzute de art.29 alin.1 lit.c și d din legea 188/1999.
precizat reclamantul că aceste drepturi au fost suspendate în anii 2005 și 2006, dar că ulterior, pentru anii 2007 și 2008, nu s-a mai dispus suspendarea textelor legale privind acordarea suplimentelor solicitate prin acțiune.
Curtea va examina în continuare legalitatea cererii reclamantului privind acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.
În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantului, devenind actual.
În ceea ce privește motivul de recurs conform căruia în bugetul instituției nu au fost alocate sumele necesare plății suplimentelor, Curtea arată că:
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt element component al salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Textul menționat prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamantei a fost privată de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că a avut loc o încălcare și a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va da prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Însă, recursul pârâtei urmează să fie admis, având în vedere că în raport de dispozițiile Decretului nr. 167/1958 dreptul la acțiune al reclamantului pentru perioada 1 ianuarie 2004 -23 noiembrie 2005 este prescris.
Astfel, în condițiile în care acțiunea a fost promovată la instanță la 24 noiembrie 2008, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de actul normativ mai sus arătat a fost depășit pentru perioada anterioară datei de 24 noiembrie 2005.
Față de cele expuse în temeiul art. 312 Cod pr. civilă se va admite recursul, va fi modificată în parte sentința atacată, în sensul că cele două suplimente se acordă pentru perioada 24.11.2005-31.03.2006. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică O, împotriva sentinței nr. 151 din 20 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că cele două suplimente se acordă pentru perioada 24.11.2005-31.03.2006.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.CM
CB/2 ex./18.06.2009
Jud.fond
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi, Costinel Moțîrlichie