Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 277/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.277
Ședința publică din 03 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui
JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
-
GREFIER: -
-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de către pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI împotriva Sentinței civile nr. 1966 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat SINDICATUL DIN ADMINISTRAȚIE B-M - M, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999) - drepturi bănești.
La data de 02.02.2010 se înregistrează din partea recurentului Primarul Orașului - concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 ianuarie 2010, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.966 din data de 15 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșs -a admis acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL DIN ADMINISTRAȚIE B M - M, în numele funcționarilor publici din cadrul Primăriei orașului împotriva pârâtului Primăria orașului, și în consecință a fost obligat pârâtul la executarea obligațiilor asumate prin Acord/contract colectiv de muncă nr. 801/18.01.2008, înregistrat la Direcția de Muncă, și Protecție Socială M sub nr. 40073/30.06.2008, în sensul asigurării fondurilor necesare în bugetul de venituri și cheltuieli pentru plata a 330 lei lunar pentru fiecare funcționar public și plata efectivă a acestor drepturi în limitele art. 32 din contractul colectiv.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între reprezentanții Primăriei, în calitate de angajatori, și funcționarii publici, respectiv personalul contractual din cadrul Primăriei, în calitate de angajați reprezentați prin Sindicatul din Administrație - BMMa intervenit un Acord/contract colectiv de muncă, înregistrat la Primăria Comunei sub nr. 801/18.01.2008, iar la art. 32 din acest contact s-au prevăzut pentru angajați drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă în sumă de 330 lei lunar. Au fost prevăzute situațiile când aceste drepturi se acordă - art. 32 (2), respectiv acele situații când ele nu pot fi acordate - art. 32 (3).
A mai reținut prima instanță că drepturile menționate mai sus nu sunt drepturi salariale, ele fiind finanțate din titlul "cheltuieli materiale și servicii" prevedere expresă menționată în art. 32(4) din contractul la care s-a făcut referire.
De asemenea, a arătat prima instanță, convenția de mai sus a fost înregistrată la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Maramureș sub nr. 40.073/30.01.2008, devenind executorie în conformitate cu art. 25 (3) din Legea nr. 130/1996 modificată privind contractele colective de muncă.
A apreciat instanța de fond că angajații Primăriei nu au beneficiat de drepturile menționate în art. 32 din Acordul/contract de mai sus, ceea ce constituie o încălcare a obligațiilor asumate prin convenție și a prevederilor art. 969 Cod civil, potrivit cărora, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar acest articol se coroborează cu art. 30 din Legea nr. 130/1996 modificată, potrivit căruia executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
În final, a apreciat prima instanță, angajații, în calitate de creditori ai obligației menționate în art. 32 din convenție, au dreptul potrivit art. 1073 din Codul civil să dobândească îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar au dreptul la dezdăunare.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului SINDICATUL DIN ADMINISTRAȚIE B M - M conform dispozitivului mai sus menționat.
Împotriva acestei hotărâri, în temeiul dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și art. 20 din Legea nr. 554/2004, pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI a declarat recurs, solicitând dmiterea acestuia astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii introductive.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a criticat sentința instanței de fond prin prisma motivelor de modificare prevăzute de art. 304, pct. 6, 7, 8 și 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, apreciind sentința recurată ca fiind vădit nelegală.
În fapt, a arătat pârâtul, prin sentința recurată a fost admisă acțiunea promovată de către reclamantul-intimat SINDICATUL DIN ADMINISTRAȚIE B M - și s-a hotărât obligarea Primăriei orașului la executarea obligațiilor asumate prin Acordul/contractul colectiv de muncă nr. 801/18.01.2008, în sensul asigurării fondurilor necesare în bugetul de venituri și cheltuieli pentru plata a 330 lei lunar pentru fiecare funcționar public și plata efectivă a acestor drepturi, în limitele art. 32 din contractul colectiv.
În acest context, pârâtul a apreciat că sentința recurată a fost pronunțată în contradictoriu cu o entitate care nu a fost chemată în judecată și care nu are calitatea de subiect în raportul juridic generat de încheierea Acordului/contractului colectiv de muncă, respectiv faptul că deși reclamantul-intimat a chemat în judecată Primarul orașului, prima instanță a pronunțat sentința recurată în contradictoriu cu Primăria orașului.
Față de această statuare a primei instanțe, pârâtul a relevat faptul că între Primarul orașului și Primăria orașului există diferențe semnificative, respectiv primarul este persoana care îndeplinește o funcție de autoritate publică, reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție și exercită funcția de ordonator principal de credite, iar primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă a orașului, fără capacitate juridică și fără patrimoniu propriu, formată din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Astfel, a arătat pârâtul, prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat obligarea Primarului orașului la executarea îndatoririlor asumate prin semnarea Acordului/contract colectiv de muncă, respectiv la acordarea drepturilor lunare speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă. Admițând acțiunea, prima instanță a admis cererea reclamantului-intimat, dar a mai hotărât fără să se fi cerut și obligarea pârâtului la asigurarea fondurilor necesare în bugetul de venituri și cheltuieli pentru plata a 330 lei lunar pentru fiecare funcționar public și plata efectivă a acestor drepturi în limitele art. 32 din contractul colectiv.
În aceste condiții, pârâtul a apreciat că litigiul solutionat în primă instantă este un litigiu de contencios administrativ și nu un conflict de drepturi, astfel cum au susținut reclamanții, acest fapt rezultând și din interpretarea dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 (republicată) precum și din cele ale nr.HG 833/2007.
Cu toate acestea, a subliniat pârâtul, prima instanță - instanță de contencios administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. 9 și art. 30 din Legea nr. 554/2004 - a soluționat cauza dedusă judecății prin raportare la dispozițiile Legii nr. 130/1996, deci a solutionat o cauză de contencios administrativ prin raportare la dispozitiile legale care reglementează conflictul de drepturi.
A mai susținut pârâtul că din punct de vedere al obiectului și al calității părților, Acordul/contract colectiv de muncă nr. 801/2008 este atât un acord colectiv cât și un contract colectiv de muncă. Având în vedere că reclamantul-intimat a acționat "în numele membrilor săi, functionari publici din cadrul Primăriei orașului " și s-a adresat unei instanțe de contencios administrativ, în prezenta cauză interesează componenta de acord colectiv, iar acesta este reglementat prin dispozițiile art. 72 din Legea nr. 188/1999 (republicată) și prin cele ale nr.HG 833/2007 fiind un contract administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c teza finală din Legea nr. 554/2004 deoarece:
- este încheiat între o autoritate publică și o serie de persoane fizice care au calitatea de funcționar public;
- are ca obiect realizarea unui interes public - buna funcționare a aparatului propriu al Primarului orașului;
- este supus unui regim de drept public conform dispozițiilor Legii nr. 188/1999 (republicată) și nr.HG 833/2007.
În aceste condiții, soluționarea litigiilor generate de neexecutarea unui contract administrativ sunt de competența instanței de contencios administrativ și, în lipsă de prevederi exprese contrare, pârâtul a apreciat că trebuia să se urmeze procedura instituită prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, procedură ce nu a fost însă respectată în prezenta cauză, nefiind îndeplinită procedura administrativă prealabilă, fapt ce constituie fine de neprimire a acțiunii în contencios administrativ.
Având în vedere motivele ce preced, pârâtul a solicitat admiterea cererii sale de recurs conform petitelor sale.
Totodată, pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI a depus și concluzii scrise prin care a solicitat anularea în parte a sentintei primei instante având în vedere renuntarea la drept exprimată conform art. 247 Cod proc. civ. prin declaratia autentică nr. 4.027 din data de 2.11.2009, formulată de către 33 din cei 38 de membri ai Sindicatului din Administratie BMc are au calitatea de functionari publici în cadrul Primăriei. Astfel, conform art. 247 Cod proc. civ. raportat la prevederile art. 2821Cod proc. civ. "când renunțarea este făcută în instanță de apel, hotărârea primei instante va fi anulată în tot sau în parte, în măsura renunțării".
În speță, a apreciat pârâtul, avem de-a face cu o sentință nesusceptibila a fi atacată cu apel, dar în literatura de specialitate s-a opinat în sensul că renunțarea la dreptul dedus judecății poate avea loc chiar și fața instanței de recurs, respectiv și situațiile când apelul a fost disponibil ca și cale de atac, acest aspect fiind o consecință a principiului disponibilității.
În acest context, pârâtul a menționat faptul că la data de 2.11.2009, prin declarația autentică nr. 4027, majoritatea membrilor Sindicatului din Administratia B-M, și-au exprimat intenția de a renunța la dreptul pretins care face obiectul dosarului nr-, această renunțare îndeplinind condițiile de formă instituite prin alin. 3 al art. 247.pr.civ. deoarece este făcută prin "înscris autentic".
În consecință, a învederat pârâtul, rezultă în mod neechivoc că renunțarea la drept prezentată la acest stadiu procesual îndeplinește atât condițiile de fond cât și cele de formă statuate în textele de lege incidente, context, în care se impune anularea sentinței instanței de fond cu privire la persoanele semnatare ale declarației autentice nr. 4.027/2009, deoarece renunțarea la dreptul dedus judecății are ca efect stingerea definitivă a litigiului precum și imposibilitatea promovării unei noi cereri cu același obiect, aceeași cauză și între aceleași persoane.
În continuarea concluziilor scrise, pârâtul a învederat și a susținut aceleași motivele de nelegalitate expuse în cuprinsul cererii de recurs, concluzionând că oluționarea litigiilor generate de neexecutarea unui contract administrativ sunt de competența instanței de contencios administrativ și, în lipsă de prevederi exprese contrare, trebuie să urmeze procedura instituită prin dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Analizand recursul formulat de către recurent, curtea îl va admite potrivit art 312 raportat la art 304 pct 6, 8 și 9 cod pr civ și art 247 cod pr civ pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 1.966 din data de 15 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșs -a admis acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL DIN ADMINISTRAȚIE B M - M, în numele funcționarilor publici din cadrul Primăriei orașului împotriva pârâtului Primăria orașului, și în consecință a fost obligat pârâtul la executarea obligațiilor asumate prin Acord/contract colectiv de muncă nr. 801/18.01.2008, înregistrat la Direcția de Muncă, și Protecție Socială M sub nr. 40073/30.06.2008, în sensul asigurării fondurilor necesare în bugetul de venituri și cheltuieli pentru plata a 330 lei lunar pentru fiecare funcționar public și plata efectivă a acestor drepturi în limitele art. 32 din contractul colectiv.
Instanța de fond a reținut că între reprezentanții Primăriei, în calitate de angajatori, și funcționarii publici, respectiv personalul contractual din cadrul Primăriei, în calitate de angajați reprezentați prin Sindicatul din Administrație - BMMa intervenit un Acord/contract colectiv de muncă, înregistrat la Primăria Comunei sub nr. 801/18.01.2008, iar la art. 32 din acest contact s-au prevăzut pentru angajați drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă în sumă de 330 lei lunar. Au fost prevăzute situațiile când aceste drepturi se acordă - art. 32 (2), respectiv acele situații când ele nu pot fi acordate - art. 32 (3).
A mai reținut prima instanță că drepturile menționate mai sus nu sunt drepturi salariale, ele fiind finanțate din titlul "cheltuieli materiale și servicii" prevedere expresă menționată în art. 32(4) din contractul la care s-a făcut referire. De asemenea, a arătat prima instanță, convenția de mai sus a fost înregistrată la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Maramureș sub nr. 40.073/30.01.2008, devenind executorie în conformitate cu art. 25 (3) din Legea nr. 130/1996 modificată privind contractele colective de muncă.
Urmare a adreselor efectuate de către curte, reclamantul a depus tabelul cu membrii Sindicatului din Administratie BMc are au calitatea de functionari publici în cadrul Primăriei. Acest tabel cuprinde un număr de 38 de persoane - fila 31.
Recurentul pârât PRIMARUL ORAȘULUI a depus declaratia autentică nr. 4.027 din data de 2.11.2009, formulată de către 33 din cei 38 de membrii ai Sindicatului din Administratie BMc are au calitatea de functionari publici în cadrul Primăriei care au formulat cerere de renuntare la drept exprimată conform art. 247 Cod proc. Civ - fila 14-20.
Astfel, conform art. 247 Cod proc. civ. raportat la prevederile art. 2821Cod proc. civ. "când renunțarea este făcută în instanță de apel, hotărârea primei instante va fi anulată în tot sau în parte, în măsura renunțării", curtea va admite recursul declarat de pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr. 1.966 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- și în consecință:
Va anula în parte sentința civilă nr. 1.966 din 15 iunie 2009 și respinge acțiunea formulată de membrii de sindicat:, -, --, -, -, --, -, -A-, --G, -, G, -, T, T, T, T -, T -, T, T, T și -, împotriva pârâtului PRIMARUL ORAȘULUI.
În speță, suntem în prezența unei hotărâri nesusceptibila a fi atacată cu apel, dar în literatura de specialitate s-a opinat în sensul că renunțarea la dreptul dedus judecății poate avea loc chiar și fața instanței de recurs, respectiv și în situațiile când apelul nu a fost prevăzut ca și cale de atac, acest aspect fiind o consecință a principiului disponibilității procesului civil.
La data de 2.11.2009, prin declarația autentică nr. 4027, majoritatea membrilor Sindicatului din Administratia B-M, și-au exprimat intenția de a renunța la dreptul pretins care face obiectul dosarului nr-, această renunțare îndeplinind condițiile de formă instituite prin alin. 3 al art. 247.pr.civ. deoarece este făcută prin "înscris autentic".
Rezultă în mod neechivoc că renunțarea la drept prezentată la acest stadiu procesual îndeplinește atât condițiile de fond cât și cele de formă statuate în textele de lege incidente, context, în care se impune anularea sentinței instanței de fond cu privire la persoanele semnatare ale declarației autentice nr. 4.027/2009, deoarece renunțarea la dreptul dedus judecății are ca efect stingerea definitivă a litigiului precum și imposibilitatea promovării unei noi cereri cu același obiect, aceeași cauză și între aceleași persoane.
Referitor la membrii de sindicat care nu au renunțat la dreptul pretins,
În ce privește împrejurarea că sentința recurată a fost pronunțată în contradictoriu cu o entitate care nu a fost chemată în judecată și care nu are calitatea de subiect în raportul juridic generat de încheierea Acordului/contractului colectiv de muncă, respectiv faptul că deși reclamantul-intimat a chemat în judecată Primarul orașului, prima instanță a pronunțat sentința recurată în contradictoriu cu Primăria orașului, curtea apreciază că suntem în situația unei simple erori materiale care urmează a fi îndreptată implicit prin modificarea restului sentinței recurate.
Prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat obligarea Primarului orașului la executarea îndatoririlor asumate prin semnarea Acordului/contract colectiv de muncă, respectiv la acordarea drepturilor lunare speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă. Admițând acțiunea, prima instanță a admis cererea reclamantului-intimat, dar a mai hotărât fără să se fi cerut și obligarea pârâtului la asigurarea fondurilor necesare în bugetul de venituri și cheltuieli pentru plata a 330 lei lunar pentru fiecare funcționar public și plata efectivă a acestor drepturi în limitele art. 32 din contractul colectiv.
Potrivit art 109 din Legea nr 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
În aceste condiții, cauza dedusă judecății este un litigiu de contencios administrativ și nu un conflict de drepturi, asa cum greșit a reținut prima instanță.
Corect a susținut recurentul că din punct de vedere al obiectului și al calității părților, Acordul/contract colectiv de muncă nr. 801/2008 este un contract administrativ, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c teza finală din Legea nr. 554/2004 deoarece:
- este încheiat între o autoritate publică și o serie de persoane fizice care au calitatea de funcționar public;
- are ca obiect realizarea unui interes public - buna funcționare a aparatului propriu al Primarului orașului;
- este supus unui regim de drept public conform dispozițiilor Legii nr. 188/1999 (republicată) și nr.HG 833/2007.
În aceste condiții, soluționarea litigiilor generate de neexecutarea unui contract administrativ sunt de competența instanței de contencios administrativ și, în lipsă de prevederi exprese contrare, trebuia să se urmeze procedura instituită prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, procedură ce nu a fost însă respectată în prezenta cauză, nefiind îndeplinită procedura administrativă prealabilă, fapt ce constituie fine de neprimire a acțiunii în contencios administrativ.
oluționarea litigiilor generate de neexecutarea unui contract administrativ sunt de competența instanței de contencios administrativ și, în lipsă de prevederi exprese contrare, trebuie să urmeze procedura instituită prin dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Potrivit art 274 cod pr civ reclamanții recurenți vor fi obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată (reprezentând onorariu avocat)
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul PRIMARUL ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr. 1.966 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- și în consecință:
1. Anulează în parte sentința civilă nr. 1.966 din 15 iunie 2009 și respinge acțiunea formulată de membrii de sindicat:, -, --, -, -, --, -, -A-, --G, -, G, -, T, T, T, T -, T -, T, T, T și -, împotriva pârâtului PRIMARUL ORAȘULUI.
2. Modifică restul sentinței, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de reclamanții, -, și - împotriva aceluiași pârât.
Obligă reclamanții, în solidar, la plata sumei de 2.380 lei reprezentând cheltuielile de judecată în favoarea pârâtului.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
--- - - - -
GREFIER,
-
Red.
Dact./5 ex./
Jud.fond:.
Președinte:Gabriel Adrian NăsuiJudecători:Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea