Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 281/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 281/

Ședința publică de la 22 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Apostu Dr.- - - președinte secție

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții -, toți cu domiciliul ales la sediul primăriei, județul V, împotriva sentinței civile nr.98 din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții, prin avocat, în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este la primul termen, motivat, timbrat, după care;

Întrebat fiind apărătorul recurenților, precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurenților, pentru considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, dispozițiile legale incidente și probele administrate în cauză, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și, în rejudecare, admiterea acțiunii în totalitate, în sensul obligării pârâților la plata drepturilor bănești, reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu cu pârâții. Solicită cheltuieli de judecată depunând în acest sens chitanța reprezentând onorariu apărător.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta PRIMĂRIA comunei, reprezentată prin Primar, și Primarul comunei solicitând obligarea pârâtei Primăria la plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.01.2004 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, actualizată cu coeficienții ratei inflației.

S-a solicitat obligarea pârâtului Primarul la consemnarea în carnetele de muncă ale reclamanților a acestor drepturi.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin punctul 9 al Ordinul MAI nr.496/28.07.2003 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Potrivit punctului 31.1 din același Ordin, prin personalul civil "se înțelege funcționarii și personalul contractual din MAI."

S-a mai arătat că activitatea Ministerului Administrației și Internelor este legiferată prin OUG nr.30/2007, în domeniul acestuia de activitate fiind cuprinse și atribuțiile de îndrumare și control a activității prefectului pentru îndeplinirea programului de guvernare, îndrumarea și sprijinirea autorităților publice locale și a paratului propriu al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale.

Prin Întâmpinarea depusă la dosar la 07.01.2008 pârâta Primăria comunei a solicitat, reluând toate textele legale invocate de reclamanți, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Examinând pe fond acțiunea Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanții au toți calitatea de funcționari publici în cadrul Primăriei, cu mențiunea că reclamanta a dobândit această calitate la data de 17.11.2004, restul reclamanților având calitatea de funcționari publici la data de 01.01.2004 indicată în acțiune.

Potrivit art.13 din Legea nr.138/1999 " Cadrele militare in activitate, militarii angajați pe baza de contract si salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunara de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comanda si gradații, respectiv din salariul de baza."

Ordinul MAI nr.496/28.07.2003 vine și lămurește înțelesul noțiunii de personal civil prin art.31.1 în sensul că prin acest personal civil se înțeleg funcționarii și personalul contractual din cadrul Ministerului.

Cum Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, prin art.29 aliniat 2 nu exclude posibilitatea ca funcționarii publici să beneficieze și de alte drepturi sau sporuri și cum în subordinea acestui Minister se află potrivit art.10-11 din OUG nr.63/2003 și funcționarii publici din cadrul Primăriilor, Tribunalul admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile cuvenite cu titlu de indemnizație de dispozitiv începând cu data de01.01.2004, iar numitei începând cu data dobândirii calității de funcționar public, respectiv 17.11.2004, la zi.

În ceea ce privește acordarea în continuare a acestor drepturi instanța a reținut că nu se poate pronunța asupra unor drepturi viitoare, deoarece ar însemna să se subroge în locul Parlamentului, încălcând astfel principiul separației puterilor în stat.

Pe cale de consecință a obligat pârâtul Primarul comunei să consemneze aceste drepturi în carnetele de muncă ale reclamanților.

Împotriva sentinței nr.98/2008 a Tribunalului Vrancea în termen legal au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurenții au arătat că în mod greșit s-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea drepturilor solicitate și pe viitor, nefiind vorba de dreptului viitoare ci de drepturi actuale, prevăzute într-o norma legală ( art.13 din Legea nr.138/1999, art.9 din Ordinul MAI nr.496/2003) în beneficiul funcționarilor publici.

Prin pronunțarea unei soluții în sensul obligării pârâților la plata în continuare a drepturilor, judecătorul nu depășește atribuții puterii judecătorești și nu se legiuitorului deoarece nu edictează o normă ci o aplică pe cea în vigoare.

În acest sens este și practica instanțelor în domeniu.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspecte conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.

Din moment ce dispozițiile legale invocate de părți recunosc reclamanților dreptul la indemnizația de dispozitiv, în mod corect s-a admis acțiunea și a fost obligată Primăria comunei la plata reactualizată și la zi acestor sume, reclamanții având deschisă calea acțiunii în justiție în capul neexecutării viitoare acestei obligație de către pârâtă.

Față de cele expuse constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanții -, toți cu domiciliul ales la sediul Primăriei, județul V, împotriva sentinței civile nr.98 din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2008.

PREȘEDINTE, Pt.JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Dr.

aflat în cf.disp.art.261(2)

PREȘEDINTE,

Grefier,

- -

Red.VD/08.07.2008

Tehno ZE/08.07.2008

ex.2

Fond:

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 281/2008. Curtea de Apel Galati