Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2887/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 2887
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
GREFIER - - -
XXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J și reclamantul A împotriva sentinței nr.582 din data de 20 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj.
La apelul nominal s-au prezentat avocat, pentru recurentul reclamant A și consilier juridic, pentru intimata pârâtă DGFP G, lipsind recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J a depus întâmpinare.
Avocat, pentru recurentul reclamant A, depune întâmpinare, factura de cumpărare și cartea de identitate aautoturismului.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților.
Avocat, pentru recurentul reclamant A, solicită admiterea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată. Față de recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J, pune concluzii de respingere.
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă DGFP G, solicită admiterea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J și respingerea recursului declarat de reclamantul
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr.582 din 20.02.2009 Tribunalul Dolja admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta DGFPG și a respins acțiunea față de această pârâtă în temeiul excepției.
A admis acțiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Mun. Tg.
A obligat pârâta Tg. J să restituie suma de 5.296 lei reprezentând taxa specială pentru autoturism achitată de reclamant la 11.04.2007 cu chitanța seria - nr.-, sumă ce va fi actualizată la data plății.
În considerentele sentinței s-a reținut că potrivit disp.art.148 al.2 din Constituția României, "prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. "
Alineatul 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat.
Analizând dispoz. art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene instanța constată că se stipulează in mod clar că" nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare".
De asemenea, potrivit art. 3 lit. din Tratatul de instituire Comunității Europene, este prevăzută "eliminarea dintre statele membre taxelor vamale si a restricțiilor cantitative la intrarea și ieșirea mărfurilor, precum și a oricăror alte măsuri cu efect echivalent".
În acest sens, Tratatul acordă importanță deosebită reglementării liberei circulații a mărfurilor, stipulând in art. 12- 37 că această libertate presupune realizarea unei Uniuni vamale care să se refere la toate categoriile de mărfuri.
În baza Tratatului, Uniunea vamală ar trebui să implice interzicerea intre statele membre a taxelor vamale a supra importurilor si exporturilor, ori a altor taxe cu efect echivalent.
Mai mult, in jurisprudența comunitară s- subliniat că," orice sarcină fiscală oricât de mică si indiferent de destinația și modul său de aplicare care este impusă in mod unilateral asupra mărfurilor, ca urmare a trecerii frontierei, ce nu reprezintă o taxă vamală in sens strict, constituie o taxă cu efect echivalent ". ( CJCE, cauza C - 517/04 & Zn./ ).
În consecință, prevederile menționate in Tratat, limitează libertatea statelor in materie fiscală de restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste.
Astfel, art. 90 al.1 interzice discriminarea fiscală între produsele importate si cele provenind d e pe piața internă care sunt de natură similară.
Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr- țară comunitară in România.
În privința reglementării interne, se remarcă faptul că taxa specială pentru autoturisme si autovehicule fost introdusă in Codul fiscal prin 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 01 ian. 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea legii 343 prin OUG 110/2006, fost restrânsă la toate autoturismele si autovehiculele, inclusiv cele comerciale,prevăzându-se categorii de persoane exceptate cele cu handicap, misiuni diplomatice etc. ), cât și situații de scutire de la plata taxei, in cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării in vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autovehicul se datorează cu ocazia primei înmatriculări in România unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214/1 din fiscal.
Cuantumul taxei speciale datorate bugetului statului se calculează după formula prev. la art. 214 /1 al.3 in funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului si unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți in anexele speciale ale legii.
Esențial rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate in România,stat comunitar din 1 ian. 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare și reînmatriculată în România, după aducerea acestora in țară.
Diferența de aplicare taxei demonstrată in modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România, din comunitatea europeană, în scopul reînmatriculării lor in România, in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referiri la art. 148 al.2 și 4 din Constituție, de o deosebită importanță este cel supremației dreptului comunitar, in speță art. 90 al.1 din Tratat, situație in care modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule a încălcat in mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
În caz de conflict intre dreptul național și legea comunitară, aceasta din urmă trebuie aplicată cu prioritate. Curtea de Justiție a Comunității Europene a dezvoltat principul supremației sau preeminenței dreptului comunitar in raport cu dreptul intern ca urmare firească a recunoașterii principiului efectului direct. Astfel s- stabilit că până și legislația secundară comunitară se aplică cu prioritate față de cea mai importantă de dispoziție de drept național, fie ea chiar o prevedere constituțională.
În consecință, in cazul in care există un asemenea conflict, judecătorul național este obligat să aplice dispozițiile de drept comunitar, fără a mai aștepta ca acele dispoziții de drept intern să fie declarate neconstituționale de către instanțele competente sau să fie abrogate de legiuitorul național.
Pe de altă parte, trebuie avut in vedere că dreptul comunitar are aplicabilitate directă in România potrivit principiului efectului direct al dreptului comunitar care este consacrat si de Constituția României, care la art. 148 al.2 prevede că in urma aderării "prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne". Ca urmare a efectului direct art. 90 al.1 din Tratat, pentru ordinea juridică internă României, instanța constată că art. 214/1 - 214/3 fiscal sunt reglementări contrare si nu pot fi menținute in continuare ca aplicabile in cazul de față.
Neputând fi aplicabile in dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant, in cuantum de 5.296 lei a fost încasată in contul bugetului statului cu încălcarea art. 90 al.1 al Tratatului, inclusiv al Tratatului de aderare României si Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică in condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare.
Art. 90 al.1 din Tratat face parte de la data de 01 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, cetățean român, se poate adresa autorităților a administrative si instanțelor judecătorești in scopul restabilirii drepturilor conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării in România a autoturismului cumpărat din Uniunea Europeană, autoturism second - hand.
Prin urmare, actul administrativ fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism.
S-a reținut astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 01.07.2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectare principiilor care guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( a se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 și paragraful 61-70).
În această privință, nu s-a putut reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
S-a mai reținut de asemenea și că noua taxă instituită de OUG nr.50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, având alt mod de calcul și altă destinație.
Nu în ultimul rând se reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 01.07.2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul noului act normativ, pune problema aplicării acestuia din urmă și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată nelegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituția României.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr.50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate neconforme cu prevederile Tratatului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J și reclamantul A, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP G și că nu s-au avut în vedere prevederile art.2 din nr.1899/2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, potrivit căreia organul fiscal competent în soluționarea cererilor este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare potrivit art.33 din OG nr.92/2003
S-a mai arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, invocându-se inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în urma formulării unei asemenea cereri de restituire s-a născut un raport juridic fiscal și, în consecință toate drepturile și obligațiile părților referitoare la sumele datorate de la bugetul de stat vor fi reglementate de actele normative specifice dreptului procedural fiscal, în speță este vorba de Codul d e procedură fiscală, ce reglementează în mod clar procedura de restituire, fiind instituite în acest sens norme exprese și imperative în această materie, norme eludate de către instanța de fond, inclusiv posibilitatea de acordare a dobânzilor reglementate de art.124 din același cod.
S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art.88 alin.1 lit. a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 205 Cod pr.fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În sensul inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că reclamanta nu a urmat întreaga procedură specială de restituire prin contestarea răspunsului Administrația Finanțelor Publice Tg. asociat măsurilor de impunere, potrivit prevederilor art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.
S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.
A precizat recurenta că era necesară instituirea unei astfel de taxe pentru evitarea importării în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
În motivarea recursului reclamantul a susținut că instanța de fond în mod corect a obligat intimata pârâtă la restituirea taxei de primă înmatriculare, însă nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a chetuielilor de judecată, deși fuseseră solicitate și dovedite, conform art. 274 Cod pr. civilă.
Recurenta pârâtă având dublă calitate și de intimat în cauză a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat.
Motivându-și întâmpinarea a Mun. Tg. J susține că a încasat taxa de primă înmatriculare conform nr. 418/8.06.2007, astfel încât nu se consideră în culpă față de cererea recurentului reclamnt, privind cheltuielile de judecată.
A fost formulată întâmpinare și de către intimatul reclamant, având calitatea și de recurent în cauză, prin care s-a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Tg. J ca nefondat.
Examinând motivele recursurilor, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 5296 lei, cu chitanța seria - nr.- din data de 11.04.2007.
Reclamantul s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Tg. solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamant a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a DGFP D, de asemenea s-a reținut în mod legal că, pentru administrarea impozitelor, taxelor și altor contribuții, competența revine, atât organelor fiscale județene, cât și celor locale, pe raza cărora se află domiciliul contribuabilului.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
În ceea ce privește recursul reclamantului se apreciază ca fiind întemeiat deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra cererii privind cheltuielile de judecată solicitate de apărătorul reclamantului, deși în preambulul sentinței s-a luat act că acestea au fost solicitate în temeiul art. 274 Cod pr. civilă, fiind și dovedite cu chitanțele depuse, privind onorariul de avocat.
Procedând astfel, instanța de fond a încălcat dispoz. art. 304 pct. 6 Cod pr. civilă.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul pârâtei se va respinge, se va admite recursul reclamantului A, se va modifică în parte sentința în sensul că va fi obligată pârâta Tg. J la plata către reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond.
Va obliga recurenta pârâtă la plata către reclamnt a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TG.J împotriva sentinței nr.582 din data de 20 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj.
Admite recursul declarat de reclamantul A împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta Tg. J la plata către reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond.
Obligă recurenta pârâtă la plata către reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. Jud. D
Ex.2//30.06.2009
Jud. fond R
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu
