Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 2899/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2899
Ședința publică din data de 05 decembrie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTOR 2: Rodica Filip
JUDECĂTOR 3: Andrei
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul - PRIN SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL MIRA-BIROUL TERITORIAL DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B împotriva sentinței civile nr. 405 pronunțată în data de 06 iunie 2008, în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N în contradictoriu cu intimații MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL DE POLIȚIA AL JUDEȚULUI B N, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, spor 30 %,40%.
La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 09.10.2008, intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a înregistrat întâmpinare.
De asemenea, la data de 27.11.2008 și intimatul Inspectoratul de Poliție al județului BNa înregistrat întâmpinare.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.405/CA din 06 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune ridicată de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și în consecință, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată și ulterior precizată, intentată de reclamantul - reprezentat de SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - BIROUL TERITORIAL DIN B-N, în privința sporului prevăzut de OUG nr. 43/2002 pentru perioada 1.02.2003 - 07.12.2004, ca fiind prescrisă.
A fost respinsă, ca fiind neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ formulată și ulterior precizată, intentată de reclamantul - reprezentat de SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN CADRUL - BIROUL TERITORIAL DIN B-N, împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B-N, precum și cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII în ce privește acordarea sporului prevăzut de art. 28 din OUG nr. 43/2002, începând cu data de 11.12.2004 până la zi și în continuare până la eliminarea discriminării, precum și celelalte capete de cerere din acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că eclamantul este ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului B-N și nu a fost detașat la Direcția Națională Anticorupție, și astfel, salarizarea sa se face potrivit nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în care nu se prevede acordarea sporului de 30%, respectiv 40% pretins prin acțiunea introductivă.
Este real că ofițerii de judiciar detașați la DNA au beneficiat de sporul în discuție, motiv pentru care reclamantul a invocat că este discriminat față de aceștia.
Având în vedere caracterul dirimant al excepției ridicate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin întâmpinare, văzând punctele de vedere ale părților cu privire la această excepție, tribunalul stabilește că dreptul la acțiune al reclamantului, pentru perioada de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, s-a prescris, după cum rezultă din dispozițiile art. 3 raportat la art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Susținerile reclamantului privind nașterea dreptului la acțiune în data de 4.04.2002, ca argument al cererii de respingere a excepției, sunt irelevante, deoarece data de la care se solicită despăgubiri este ulterioară intrării în vigoare a OUG43/2002, astfel că, sub aspectul perioadei pentru care dreptul la acțiune s-a prescris, raportarea trebuie făcută la data introducerii acțiunii și la cei trei ani anteriori acestei date.
În ce privește fondul cauzei, tribunalul a constatat că acțiunea în contencios este neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă, în considerarea temeiurilor ce vor fi redate mai jos.
Așa cum s-a reținut anterior, reclamantul a pretins că este discriminat, sub raportul drepturilor salariale acordate față de ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA, întrucât aceștia din urmă beneficiază de un spor salarial de 30% -40%, spor care nu este prevăzut pentru ofițerii ce nu sunt detașați la DNA.
Este mai mult decât evident că problema litigioasă ce trebuie soluționată este aceia, dacă este încălcat principiul nediscriminării și al egalității de tratament prin modalitatea în care legiuitorul a stabilit salarizarea pentru ofițerii de poliție în discuție.
Tribunalul a constatat din practica judiciară și din hotărârile depuse la dosar, că atât instanțele judecătorești cât și organul de specialitate s-au pronunțat cu privire la situația dedusă judecății în prezenta cauză, dar soluțiile sunt contradictorii.
Din spiritul și litera OG137/2000, republicată, privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, ca și din practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în considerarea art. 14 din Convenție, rezultă că diferența de tratament devine discriminatorie când prin reglementări diferite "se indică distincții între situații analoge și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă" (Thilimmenos contra, 6 aprilie 2000).
Tribunalul a constatat că ofițerii de poliție judiciară din cadrul inspectoratelor de poliție se află în situație analogă cu ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA sub aspectul pregătirii profesionale de bază și a unor atribuții concrete în cadrul urmăririi penale, dar în ce privește activitatea desfășurată, situația nu este comparabilă deoarece ultimii lucrează într-o activitate specializată de urmărire și cercetare a infracțiunilor de corupție care implică nu numai o altă subordonare ci și alte medii de exercitare a profesiei, cu pericol mai ridicat, cu atribuții la nivelul întregului teritoriu al României, așa cum se menționează în dispozițiile art. 1 alin. 2 și art. 10 din nr.OUG 43/2002.
De altfel, după cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000, aprecierile asupra încălcării/neîncălcării principiului egalității între cetățeni trebuie să se circumscrie sferei de analiză privind respectarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la salariul egal pentru muncă egală.
În sensul celor de mai sus, tribunalul a constatat că nici unul din drepturile (principiile) menționate mai sus nu sunt încălcate în cazul reclamantului prin salarizarea diferită față de ofițerii detașați la DNA, deoarece există o justificare obiectivă a diferențierii rezultată din situația detașării în cadrul DNA, așa încât nu se încalcă principiul egalității. Este firesc ca pentru situații diferite legiuitorul să adopte soluții diferite în cazul unor categorii de salariați. Că ofițerii detașați la DNA constituie o categorie aparte față de situația reclamantului, rezultă cu claritate din dispozițiile art. 10 din OUG43/2002, care prevăd expres că primii constituie poliția judiciară a Direcției Naționale Anticorupție, că își desfășoară activitatea sub autoritatea exclusivă a procurorului șef DNA, că efectuează numai actele de cercetare penală dispuse de procurorii DNA și în numele procurorului DNA, că nu primesc de la organele ierarhic superioare nici o însărcinare, iar salarizarea se face conform art. 28 alin. 8 "din fondurile acestui departament".
Spre deosebire de situația ofițerilor detașați la DNA, reclamantul și ceilalți polițiști sunt salarizați din fondurile Ministerului Internelor și Reformei Administrative, potrivit OG38/2003, act normativ care prevede coeficienți de ierarhizare în raport cu atribuțiile funcțiilor ce le dețin, complexitatea muncii, gradul, răspunderea, solicitările la efort și cu eșalonul în care își desfășoară activitatea (art. 2 și 3), precum și sporurile de care aceștia pot beneficia printre care nu figurează și sporul în litigiu (art. 20-22).
Așa fiind, rezultă că nu este vorba de un tratament diferit care să nu aibă la bază justificări obiective și rezonabile chiar dacă, în anumite privințe, cele două categorii de salariați se află în situații oarecum analoge. Existând o justificare obiectivă și rezonabilă (detașare, subordonarea directă, specializarea) nu se poate susține că există discriminare.
În raport de cele de mai sus, acțiunea formulată este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs NS. Cartel în reprezentarea Sindicatului național al polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Biroul Teritorial IPJ B-N pentru solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în conformitate cu prevederile art.312 pct.2 pr.civ.
În motivare se arată că prin sentința pronunțată în cauză s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamant pentru acordarea sporului anticorupție.
Acesta mai artă că drepturile salariale sunt prevăzute de OUG nr.43/2002; OUG nr.27/2006, dreptul la sporul anticorupție este un drept prevăzut de lege și având în vedere și practica judiciară în materie consideră că acesta este temeinic și legal.
Atâta timp cât ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA au beneficiat de sporul anticorupție spre deosebire de ceilalți ofițeri de poliție judiciară din cadrul IPJ B-N, care nu au beneficiat de acel spor, deși îndeplinesc în virtutea funcției pe care o aveau o muncă egală, însemnă că și reclamantul are dreptul la acel spor anticorupție, în caz contrar având loc o discriminare prin încălcarea principiului egalității între salariați și anume un salariu egal pentru o muncă egală.
Instituirea unor asemenea sporuri doar în favoarea unei categorii de ofițeri de poliție judiciară, în realitate a creat o inegalitate, tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale și deci o discriminare nefiind de fapt o stare de fapt diferită.
Ministerul Internelor și Reformei administrative are calitatea de ordonator principal de credite și poate fi obligat să aloce fondurile necesare angajatorului respectiv Inspectoratul Județean de Poliție B-N în vederea acordării acestor drepturi salariale.
Prin întâmpinarea formulată Ministerul Internelor și Reformei Administrative (10-11) a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele motive:
Reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL din cadrul MIRA-BIROUL TERITORIAL din IPJ B-N în numele membrului de sindicat - prin ererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții MIRA și IPJ B-N a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale neacordate constând în sporul de 30 % din salarul de bază lunar pentru perioada 1 februarie 2003-26 aprilie 2004 respectiv a unui spor de 40 % din aceeași indemnizație începând cu perioada 27.04.2004 și până în prezent și în continuare până la eliminarea discriminării actualizată cu coeficientul de inflație până la plata efectivă, să se dispună anularea situației creată prin discriminare și să fie obligat pârâtul IPJ B-N să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea acestora.
Acțiunea promovată a fost motivată prin invocarea dispozițiilor art. 28 din OUG nr. 43/2002 astfel cum a fost aceasta modificată.
Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 2 alin 2 din OG nr. 137/2000 precum și prevederile art. 21 din actul normativ arătând că nu înțeleg care ar fi modalitatea în care ar putea fi justificată printr-un scop legitim dezavantajarea prin neacordarea sporului în perioada de referință.
Reclamantul a mai invocat dispozițiile din art. 218 alin 1 Cod procedură penală și ale art. 8 alin 1 din Legea nr. 364/2004 precum și spre comparare prevederile art. 10 alin 4 din OUG nr. 43/2002 în raport de cele ale dispozițiilor art. 219 alin 2 Cod procedură penală arătând că singura diferență între atribuțiile reclamantului și cele ale celor detașați la DNA este aceea că primii au răspundere decizională în efectuarea urmăririi penale.
Prima instanță a reținut în mod corect că salarizarea polițiștilor din structurile poliției inclusiv a ofițerului de poliție judiciară în numele căruia s-a făcut acțiunea, se face în baza art. OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare iar pentru ofițerii de poliție judiciară detașati la DNA în baza prevederilor OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, s-a prevăzut prin art.28 acordarea unui spor de 30 % din salariul de bază lunar (art.28 din acest act normativ a fost abrogat expres de art. 4l lit.e din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției).
Drepturile stabilite în favoarea ofițerilor de poliție judiciară care efectuează actele de cercetare sub directa conducere supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din cadrul DNA a fost reglementat prin dispozițiile art. 28 din OUG nr. 43/2002 iar apărările pârâților referitoare la justificarea diferenței de tratament dintre cele două categorii de polițiști de poliție judiciară în baza puterii obiectiv al detașării este una pertinentă.
Curtea Europeană relevă că pe baza articolului 14 din Convenție o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată poate fi realizată doar în raport de dispozițiile legale speciale.
În cadrul relațiilor de munca funcționează principiul egalității de tratament fata de toți salariații și angajatorii și orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasa, culoare, etnie, religie, opțiune politica, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitate sindicala, este interzisă.
Constituie discriminare directa actele și faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile enunțate anterior, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Constituie discriminare indirecta actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Orice salariat care prestează o munca beneficiază de condiții de munca adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în munca, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.
Interpretarea dispozițiilor art 6 din Codul muncii, invocat în justificarea demersului judiciar de către reclamanți în sensul că în baza acestui text legal trebuie asigurată o retribuție egală pentru muncă și pregătire egală nu se poate realiza fără coroborarea cu dispozițiile legilor speciale.
Nu se poate susține cu temei că nu există nici o justificare în baza căreia prin dispozițiile legale enunțate s-au stabilit criterii distincte pentru salarizare întrucât în chiar cuprinsul titlului este menționat un prim criteriu, respectiv cel al structurii teritoriale ori centrale, în cadrul căreia își desfășoară activitatea ofițerul de poliție judiciară respectiv sub îndrumarea procurorului ori sub îndrumarea și controlul nemijlocit al procurorilor din cadrul DNA.
O altă distincție, care nu se bazează pe criterii subiective ci pe unele obiective este cea invocată de pârâți și apreciată ca fiind justificată cea a detașării.
Este de necontestat că respectarea actelor și pactelor internaționale ratificate constituie un deziderat prioritar însă aplicarea și interpretarea acestora trebuie realizată în sensul pentru care au fost edictate și pentru asigurarea egalității și echității în limitele acestora.
Curtea Constituțională prin deciziile nr. 818, 819 și 821/3 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin 1, 3 și 11 și ale art. 27 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare a reținut că: art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Susținerile reclamantului vizând existența unui tratament discriminatoriu nu pot fi primite în acest context, neputându-se reține că drepturile salariale prevăzute în OUG nr. 43/2002 și OUG nr.27/2006 sunt drepturi salariale prevăzute de lege și în favoarea sa întrucât nu există o dispoziție legală expresă, alegațiile referitoare la tratamentul discriminatoriu au fost înlăturate pentru considerentele evidențiate mai sus și pentru aceleași argumente s-a reținut că nu a fost încălcat principiul egalității între salariați respectiv acela al unui salariu egal pentru o muncă egală.
Considerentele enunțate au relevat că prima instanță a realizat o corectă determinare a stării de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale incidente astfel că nu se poate reține că ar fi prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 9 Cod procedură civilă și de asemenea Curtea nu a identificat alte motive de recurs de ordine publică astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Confederația Națională Sindicală "Cartel " în numele membrului de sindicat, reclamantul - de la Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Biroul Teritorial IPJ B-N împotriva Sentinței civile nr. 405/CA din 06 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - - --
GREFIER
red.//2 ex./02.12.2008
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip, Andrei
