Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 299/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 299/CA/2009
Ședința publică de la 10 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 3: Ștefan
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâta Direcția de Muncă și Socială și reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 1371/CA/6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat în instanță mandatara recurentei reclamantă, avocat, lipsind părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: mandatara recurentei reclamantă depune la dosar împuternicirea avocațială, întâmpinare și un set de acte, reprezentând practică judiciară, fiecare în câte două exemplare.
Învederează că nu se opune acordării unui nou termen de judecată, în situația în care instanța apreciază oportun comunicarea întâmpinării și actelor anexate pârâtei.
Având în vedere că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, față de actele dosarului, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Mandatara recurentei reclamantă solicită admiterea recursului declarat de aceasta așa cum a fost formulat în scris, în sensul de a se dispune acordarea drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului, respectiv suplimentul treptei de salarizare și pentru viitor.
Învederează instanței că textul de lege care prevede acordarea acestor drepturi nu s-a abrogat, ci doar suspendat, este firesc ca acestea să se acorde și pentru viitor, fiind drepturi bănești ce derivă dintr-un raport cu executare succesivă, aflat în curs de derulare.
Arată că în acest sens este și practica în art. 1 din protocolul Adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale statuându-se că " orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului."
Mandatara recurentei reclamantă solicită respingerea recursului declarat de pârâta Direcția de Muncă și Socială, ca nefondat. Arată că se impune acordarea drepturilor solicitate, chiar dacă legiuitorul nu a cuantificat acest spor.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ A JUDEȚULUI A solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtei la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în cuantum de 25% din salariul de bază și suplimentul gradului în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 1 01 2004 și până la data pronunțării hotărârii și în continuare, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului material și până la data plății.
În motivare se arată că reclamanta este funcționar public în cadrul instituției pârâte și în această calitate are dreptul conform art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, pe lângă salariul de bază și la suplimentul postului și suplimentul gradului.
Deși ar fi trebuit să beneficieze de aceste suplimente, acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât aplicarea textului legal respectiv a fost suspendată în mod continuu printr-o serie de acte normative.
În drept se invocă dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, Legea nr.188/1999, Legea nr.53/2003, Legea nr.554/2004 și Constituția României.
Prin Sentința administrativă nr.1371/CAF/06 11.2008 Tribunalul Alba a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 101 2004-31 12 2004 și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ A JUDEȚULUI A la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în cuantum de 25% din salariul de bază și suplimentul gradului în cuantum de 25% din salariul de bază începând pentru perioada 1 01 2005-06.11.2008, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului material și până la data plății, respingând în rest celelalte pretenții.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut că începând cu perioada 2004 - 2006 în art.31 alin.1 al Legii nr.188/1999 drepturile solicitate sunt prevăzute ca drepturi salariale, iar ca urmare a încetării suspendării, aceste reglementări au fost repuse în vigoare, însă dreptul la acțiune în sens material s-a prescris pentru perioada anterioară celor trei ani de la data înregistrării acțiunii conform art. 3 și 7 din Decretul 167/1958.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ A JUDEȚULUI A solicitând a se dispune modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului se susține că instanța a interpretat greșit prevederile legale, drepturile solicitate nu pot fi acordate fără ca în prealabil să se reglementeze diferențiat, în funcție de natura lor, cuantumul și criteriile de acordare și fără a fi prevăzute în bugetul instituției sume cu această destinație. Instanța nu poate crea drepturi, acest atribut aparținând puterii legislative.
În drept se invocă prevederile art. 304 Cod procedură civilă.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.
Împotriva hotărârii a declarat recurs și reclamanta solicitând a se dispune modificarea în parte a acesteia în sensul de a i se acorda sporurile solicitate și pentru viitor,apreciind că nu există nici un impediment în aplicarea legii care nu este abrogată.
În drept se invocă prevederile art.299 și următoarele pr. civ.
În calitate de intimați în recursul celeilalte părți ambele părți au solicitat respingerea recursului părții adverse.
Instanța apreciază recursul pârâtei ca fondat,iar al reclamantei ca nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând cadrul legislativ în materia salarizării funcționarilor publici se constată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile legale atunci când a apreciat că drepturile pot fi acordate reclamantei. Astfel,ispozițiile legale invocate și incidente în cauză sunt următoarele:
Prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în 2004, în art.29 alin.(1) lit.c) și d), devenit art.31 în forma republicată a legii în anul 2007,se prevede:"Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul gradului".
Conform art.31 alin.(3) din aceeași lege"Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Articolul 29 din Legea nr.188/1999 a fost introdus prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
În perioada 2004-2006 așa cum a reținut instanța de fond, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a prevăzut în art. XIII. - Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 581și ale art. 601alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.
Prin rt.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 s-a stabilit:"Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii"
În aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, text introdus prin Legea nr.161/2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici.
Proiectul reglementa mod unic de stabilire a salariilor funcționarilor publici, instituind, conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri. Astfel, conform proiectului, atât salariul de baza cât și suplimentul postului se calculau în puncte.
Însă acest proiect de act normativ elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999. În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii așa cum solicită reclamanta când face trimitere la sporul acordat altor funcționari publici care exercită controlul preventiv sau auditul intern de 25% potrivit Legii nr.84/2003 și Legii nr.672/2002, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expresis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În cauză nu s-ar încălca, prin neacordarea drepturilor solicitate, prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, chiar dacă prin jurisprudența Curții de Justiție de la Strasbourg se recunoaște caracterul de bun și unui drept de creanță pentru că în speță reclamanta nu a dovedit cuantumul creanței.Cum nu s-a stabilit prin lege un procent fix de acordare și nici criterii de cuantificare a acestor sporuri pentru ca această creanță să fie determinată sau cel puțin determinabilă, reclamanta nu are o creanță lichidă în sensul art.379 pr. civ. și nu se poate reține că s-ar nesocoti dreptul de proprietate al reclamantei astfel cum e reglementat prin Constituția României și Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale prin neacordarea acestor sporuri.
Instanța, față de cele de mai sus, consideră că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu greșita interpretare și aplicare a legii și a probelor dosarului, astfel că sunt incidente prevederile art.304 pct.9,art.304 /1 pr. civ. și recursul pârâtei va fi admis, în temeiul art.312 al 2. pr. civ., în sensul că se va modifica în parte hotărârea atacată și se va respinge acțiunea reclamantei ca nefondată pentru perioada 1 01 2005 - 06.11.2008.
Hotărârea atacată se va păstra în ce privește soluționarea excepției prescripției și a respingerii pretențiilor pentru viitor.Acestea din urmă nu ar putea fi acordate prin prisma modului în care instanța de recurs a soluționat recursul pârâtei și a apreciat că pretențiile sunt nefondate și drepturile solicitate nu pot fi acordate nici pentru anii 2005-2008,nici pentru viitor în temeiul legii în vigoare.Pentru aceste considerente recursul reclamantei va fi respins ca nefondat,conform art.312 alineat 1.pr. civ.nefiind incidente criticile reclamantei care vizează motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 și 304 /1 pr. civ.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Socială, împotriva sentinței civile nr. 1371/CA/6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosar nr- și în consecință:
( continuare decizia nr. 299/CA/2009 dată în dosar nr- ).
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei împotriva pârâtei Direcția de Muncă și Socială. Menține hotărârea în ce privește excepția prescripției și pretențiile pentru viitor.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /2 ex./ 13.03.2009
Jud. fond
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Ștefan