Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2993/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2993
Ședința publică de la 17 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
xxxxxxxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul G împotriva sentinței nr. 534 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat pentru intimatul reclamant, lipsind recurentul pârât
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal, este scutit de taxa de timbru iar recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 (2)
S-a arătat întâmpinarea depusă la dosar de intimatul reclamant.
Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimatul reclamant arată că intimatul este singurul din cei 53 de angajați ai pârâtului care nu beneficiază de cele două suplimente solicitate întrucât a fost omis de pe acțiunile formulate în acest sens. Dovada celor susținute a fost făcută cu înscrisul anexat la întâmpinarea depusă, respectiv, copia sentinței nr. 2298/2008 a Tribunalului Gorj și certificatul nr.8992/2009 eliberat de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, hotărâre ce a fost pusă în executare.
Solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât reclamantul potrivit art.31 din legea 188/99 beneficiază de suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare ce intră în compunerea salariului funcționarilor publici.
De asemenea solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat precum și cheltuieli de transport pentru care depune chitanța onorariu avocat și bon fiscal.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Prin sentința nr. 534 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune.
S-a respins, ca prescrisă, cererea pentru perioada 3.07.2000 - 18.12.2005.
S-a admis, în parte, acțiunea și a fost obligat pârâtul să acorde reclamantului suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25%, din salariul de bază, în funcție de data angajării, datorate pentru perioada 19.12.2005-16.02.2009, data pronunțării sentinței, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins cererea privind acordarea drepturilor bănești pentru viitor.
A fost obligat pârâtul să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
A fost obligă pârâta la 500 cheltuieli de judecată.
Analizând cererea dedusă judecății în raport de actele și lucrările dosarului, obiectul cererii și temeiul legal invocat, tribunalul a apreciat că acțiunea este în parte întemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamantul este funcționar public al pârâtului și drepturile solicitate au fost inițial reglementate prin Legea nr. 188/1999 în art. 29 al.1 lit. c și d, cu 1 ianuarie 2007 în temeiul art. I pct. 30 și art. XIII din Legea nr. 251/2006. art. 29 lit. d devenind "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În forma actuală, republicată a Legii nr. 188/1999, art. 29 devenit art. 31, pentru activitatea desfășurată salariații publici având dreptul la un salariu care se compune din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, fără ca cele din lit. c și d să fie cuantificate.
Conform art. 44 din OUG 92/2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188 R, cu modificările ulterioare a fost suspendată și în baza art. 48 din OG 2/2006, începând cu 23 ianuarie 2006, s-a suspendat aplicarea acelorași dispoziții până la 31 dec. 2006.
Având în vedere prevederile textului enunțat - art. 29 al. 1 lit. c și d (în prezent art. 31) din Legea nr. 188/1999 funcționarii publici au dreptul să primească prin efectul legii suplimentul postului și cel al gradului, chiar dacă prin ordonanțe de urgențe acordarea dreptului a fost suspendată temporar. Dreptul subzistă deci și după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării rezultă și din principul general constituțional prevăzut în art. 1 al. 5 din Constituție conform căruia în România respectarea Constituției, a supremației legilor este obligatorie întrucât în ipoteza contrarie drepturile bănești ar rămâne o simplă ficțiune și aceasta ar echivala înlăturării lor, ori în speță drepturile fac parte din categoria celor reglementate în privința muncii și protecției sociale, conform art. 41 din Constituție, ele fiind suspendate și nu înlăturate.
Pe de altă parte, drepturile prev. în art. 29 din Legea nr. 188/1999 trebuie să fie acordate reclamantului întrucât legea produce efecte de la data publicării ei în Monitorul Oficial și până la abrogare, printr-un act normativ cu putere identică.
Conform art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată reintră de drept în vigoare.
Reține că prin OG 6 din 24 ianuarie 2007 s-au reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al Legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare făcând parte din noțiunea de sporuri (art. 31 al.1 din Legea nr. 188/1999, )
Dispozițiile acestui act normativ (OG 6/2007) nu au abrogat Legea nr. 188/1999, făcându-se mențiune în cuprinsul art. 48 că ordonanța se completează cu Legea nr. 188/1999.
Cu motivarea expusă, tribunalul a concluzionat că drepturile solicitate de reclamant sunt componente ale salariului de bază al funcționarului public și refuzul plății acestora încalcă disp. art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, suspendarea succesivă a plății lor privându-i pe funcționarii publici de drepturile licite și legitime dobândite prin efectul legii.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și art.1 din Protocolul adițional, a fost admisă în parte acțiunea și obligat pârâtul să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, fiecare în cuantum de câte 25% la salariul de bază, datorate pentru perioada 1.12.2005, data de la care se solicită plata drepturilor - 26.01.2009 - data pronunțării sentinței, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În raport de data sesizării instanței cu cererea dedusă judecății, respectiv 19.12.2008, tribunalul a constatat că reclamantul solicită acordarea drepturilor bănești în expresia celor două suplimente începând cu 3.07.2000, ori aceste drepturi au caracter patrimonial.
Din oficiu, instanța în conformitate cu art.137 pr.civ a pus în discuția părților în ședință publică din 16.02.2009 excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la dispozițiile imperative ale art.3 și art.7 din Decretul nr.167/1958.
Potrivit art. 1 ce se coroborează cu textele de lege enunțate, dreptul la acțiune având un caracter patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege de trei ani, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum creanța reclamantului a devenit exigibilă în fiecare lună în momentul efectuării plății, iar reclamantul a investit instanța cu soluționarea prezentei cereri la data de 19.12.2008, s-a constatat din oficiu că a intervenit prescripția cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 3.07.2000 - 18.12.2005, acestea fiind solicitate, așadar, după împlinirea termenului de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În ceea ce privește stabilirea procentului, instanța a avut în vedere faptul că legiuitorul a stabilit aceste două suplimente ca fiind cuvenite conform dispozițiilor Legii nr. 161/2003 care a modificat art. 31 din Legea nr. 188/1999, astfel că în favoarea reclamantului s-a născut legitimă privind dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporuri pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Nu se pune în discuție încălcarea sau crearea unor norme cu putere de lege, ci recunoașterea drepturilor reglementate în forma expusă, în condițiile în care până în prezent, legiuitorul nu a făcut posibilă cuantificarea acestor două suplimente ca părți componente ale salariului reclamantei. S-a apreciat că a nu determina și implicit a nu soluționa cererea în condițiile în care a fost formulată, echivalează cu încălcarea dreptului de acces la justiție și la un proces echitabil, raportat la faptul că orice persoană are dreptul de accede la o instanță, drept care include și obținerea unei hotărâri judecătorești ce poate fi pusă în executare întrucât ultima etapă și cea mai importantă a unui proces îl reprezintă executarea hotărârii judecătorești.
Faptul că reclamantul nu a putut beneficia de drepturile prevăzute de legiuitor, acest aspect relevă că unica bază de reținut este acordarea acestor suplimente în procentul solicitat prin cererea de chemare în judecată, pentru acordarea unei satisfacții echitabile.
De altfel, drepturile prevăzute prin art.31 din Legea nr.118/1999 sunt drepturi patrimoniale, reclamantul având o speranță legitimă, întărită și de dispozițiile art.31 alin.4 din aceeași lege în care este menționat că salariul funcționarilor publice se face conform dispozițiilor legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare al acestora, iar după cinci ani nu a fost elaborată o astfel de lege (rămânând doar la nivel de proiect ce nu a fost promovat), care ar fi determinat punerea în aplicare cu o claritate și o coerență rezonabile, pentru a se evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea subiectelor de drept, în cazul de față al funcționarilor publici.
Prevederile art.3 din codul civil arată că judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevedea sau că este neîndestulătore este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară, respectiv cuantificarea acestora în procent sau sumă fixă.
Neprevederea în continuare a modalității de calcul a acestor drepturi recunoscute și garantate nu poate înlătura existența lui pentru că s-ar contraveni disp.art.53 din Constituție privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu există, pentru care exercițiului lui fie a fost suspendat, fie nu a fost cuantificat, iar nu înlăturat.
a contrario, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularul drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculat de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege, conform principiului securității juridice.
Referitor la cererea pentru acordarea drepturilor pentru viitor, s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, întrucât creanța nu este certă lichidă și exigibilă, acordarea sumelor depinzând de păstrarea calității de funcționar public de către reclamant și de evoluția cadrului legislativ în materia salarizării acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
În motivarea recursului pârâta a arătat că suplimentul postului și suplimentul gradului nu sunt datorate de către angajator, deoarece prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 au fost suspendate în mod expres prin art.44 din OUG 92/2004 și art.48 din OG 2/2006.
S-a mai arătat de asemenea că sumele respective nu au fost prevăzute în bugetul instituției, context în care nu sunt datorate de către angajator.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Curtea precizează că prin modificarea adusă Legii 188/199 prin Legea 251/2006, lit"d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern,ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia. aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din Legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil,în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
Dacă s-ar admite teza îmbrățișată de prima instanță, conform căreia neadoptarea unei reglementări subsidiare ulterioare, pentru concretizarea dreptului, ar conduce la imposibilitatea acordării acestuia de către autoritățile angajatoare sau de către instanțele judecătorești sesizate, ar însemna ca reglementarea privind cele două categorii de drepturi salariale să fie în întregime iluzorii și teoretice.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, nici una dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
În speța de față, reclamantul a avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, aceștia fiind titularii unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamantului s-a întemeiat pe prevederile art.31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamantului, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312. va respinge recursul formulat de pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
În baza art.274 va fi obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1108,59 lei reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de declarat de pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ G împotriva sentinței nr. 534 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Obligă recurentul pârât G la cheltuieli de judecată în sumă de 1108,59 lei către reclamantul intimat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red -
Tehnored SI 2 ex./26.06.2009
Jud fond
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
