Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2996/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2996
Ședința publică de la 17 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
xxxxxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA COMUNEI și - PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței nr.627 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți,.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții pârâți PRIMĂRIA COMUNEI și - PRIMARUL COMUNEI și intimații reclamanți,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal, este scutit de taxa de timbru iar intimații reclamanți au depus întâmpinare prin care au solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art.242 (2)
Curtea a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, pentru perioada 01.01.2004-09.12.2005, după care a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 627 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- a fost admisă acțiunea intentată de reclamantele, și, în contradictoriu cu pârâții - Primarul Comunei, Primăria Comunei.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, de la 01.01.2004 până la pronunțarea hotărârii, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
În considerentele sentinței, prima instanță a reținut cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune că nu este întemeiată prescripția extinctivă reprezentând o sancțiune specifică prin care legea sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului iar în cauză, starea de pasivitate a reclamantului nu s-a datorat atitudinii acestuia, ci a fost generată de acte, fapte, împrejurări mai presus de voința lui, respectiv, de apariția legilor bugetare anuale, prin care s-a suspendat, succesiv, plata drepturilor cuvenite, care au afectat exercițiul liber al drepturilor procesuale ale reclamantului și au suspendat cursul prescripției dreptului la acțiune, potrivit art.13 din Decretul nr.167/1958.
Astfel, nu se poate reține că, acțiunea privind plata sporurilor solicitate nu a fost exercitată în termenul legal de prescripție prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, fiind prescrisă.
Cu privire la excepția privind prematuritatea s-a reținut că, plata drepturilor cuvenite fiind un domeniu reglementat prin Legea nr.188/1999.
Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, act normativ care reglementează și salarizarea funcționarilor publici, a fost modificată și completată prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, introducând elemente noi în ceea ce privește salariul funcționarilor publici.
Astfel, art.29 din Legea nr.188/1999 inițială, devenit ulterior art.31, a fost modificat și completat în sensul că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul gradului.
Până în prezent, aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005, prin art.44 din nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006, prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
A apreciat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.
Pentru anii 2007 și 2008, această suspendare nu a mai fost menținută, însă nu au fost achitate cele două sporuri ale salariului funcționarului public, așa cum stipulează prevederile legale invocate.
Până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din lege.
S-a apreciat relevant faptul că, potrivit art.XIII din Legea nr.251/2006, prevederile art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007.
În acest sens se menționându-se: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58^1 și ale art. 60^1 alin.1, lit. b) din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007."
Mai mult decât atât, prin dispozițiile art.37 alin.3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținută în vigoare și pentru anul 2008 prin nr.OG9/2008, se menționează expres: " funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariul efectuate în conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută."
În temeiul dispozițiilor art.117 din Legea nr.188/1999, prevederile acestui act normativ se completează cu prevederile Codului Muncii.
Suspendarea contravine și dispozițiilor art.18, art.38 și art.39 alin.1 lit.d din Legea nr.53/2003, care prevăd în mod imperativ faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, iar dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de a efectua plata.
Normele de suspendare contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție.
Astfel, dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echitații impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
Art.53 alin.1 din Constituția României stipulează expres care sunt cazurile în care pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale ale omului - valori esențiale ocrotite prin legea fundamentală, și anume:
"Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav", situații care sunt aplicabile în cazul dedus judecății.
Potrivit art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Astfel, s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legale menționate, întrucât suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță cert, lichid și exigibil și, prin urmare, constituie un bun în sensul art.1 din Convenție.
Cu privire la cererea reclamantelor prin care au solicitat și actualizarea sumelor de primit în raport de inflație, tribunalul a apreciat-o întemeiată pentru următoarele considerente:
Codul Civil, adoptat într-o perioadă de stabilitate economică, a instituit principiul nominalismului monetar, care însă nu mai este actual pentru o economie în care rata inflației continuă să aibă un nivel ridicat.
Aplicarea principiul nominalismului monetar, consacrat de Codul Civil, ar face inaplicabile cel puțin alte două principii de drept, respectiv, cel al echității și îmbogățirii fără justa cauză.
În fond, prin aplicarea ratei inflației, se acordă aceeași valoare exprimată într-un număr mai mare de unități monetare, iar reclamantul poate pierde doar beneficiul nerealizat reprezentat de o dobândă real pozitivă care nu a fost solicitată prin acțiune, iar instanța nu poate acorda mai mult decât s-a cerut.
Referitor la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, s-a apreciat ca fiind neântemeiată, întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Împotriva sentinței Tribunalului Mehedinți au declarat recurs pârâții PRIMĂRIA COMUNEI și - PRIMARUL COMUNEI criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a arătat că cele două suplimente solicitate de reclamanți, funcționari publici, nefiind cuantificate în procent sau sumă fixă, nu sunt reglementate expres de lege, legiuitorul prevăzându-le doar la modul general urmând ca fiecare ordonator principal de credite să le stabilească cu respectarea condițiilor prevăzute de art.3 din OG 6/2007, respectiv, cu încadrarea în resursele financiare și numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
A mai susținut că atâta timp cât reclamanții nu justifică nici un temei de drept pentru acordarea suplimentelor instanța nu se poate substitui legiuitorului ori executivului în privința stabilirii și adoptării acestora.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Mehedinți și pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9
La acest termen din oficiu Curtea a invocat prescripția dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.01.2004 - 09.12.2005
Examinând motivele de recurs, legislația aplicabilă în speță și situația de fapt, se rețin următoarele:
Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru fiecare supliment de la data nașterii dreptului, respectiv 01.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii în sume actualizate la data plății efective, cu motivarea că aceste drepturi sunt prevăzute de art.29 alin.1 lit. c și d din legea 188/1999.
Au precizat reclamanții că aceste drepturi au fost suspendate în anii 2005 și 2006, dar că ulterior, pentru anii 2007 și 2008, nu s-a mai dispus suspendarea textelor legale privind acordarea suplimentelor solicitate prin acțiune.
Curtea va examina în continuare legalitatea cererii reclamanților privind acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.
În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantului, devenind actual.
În ceea ce privește motivul de recurs conform căruia în bugetul instituției nu au fost alocate sumele necesare plății suplimentelor, Curtea arată că:
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt element component al salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Textul menționat prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamantul ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că a avut loc o încălcare și a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va da prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Recursul pârâtei va fi însă admis întrucât, instanța de fond în mod greșit a admis cererea reclamanților de la data de 01.01.2004 și până la pronunțarea hotărârii, având în vedere că, în ceea ce privește perioada 01.01.2004 - 09.12.2005, a operat prescripția extinctivă, fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, art.3.
Potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, în speță la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Curtea constată că față de data introducerii acțiunii, dreptul la acțiune pentru plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.04.2004- 09.12.2005 s-a prescris.
Cum, în materia prescripției nu există dispoziții specifice, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, Decretul nr. 167/1958.
Decretul nr. 167/1958, în art. 13, 14 stabilește expres cazurile în care cursul prescripției se suspendă, reclamantul nefiind în nici unul din aceste cazuri.
În acest sens se constată și că argumentele întemeiate pe suspendarea cursului prescripției extinctive nu pot fi reținute ca întemeiate deoarece potrivit art. 13 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, cursul prescripției se suspendă:
a) cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere;
b) pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din Forțele Armate ale României, iar acestea sunt puse pe picior de război;
c) până la rezolvarea reclamației administrative făcută de cel îndreptățit, cu privire la despăgubiri sau restituiri, în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poștă și telecomunicații, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la înregistrarea reclamației.
Situațiile enunțate în textul de lege mai sus citat constituie excepții de la regula potrivit căreia cursul prescripției curge în mod continuu și prin urmare sunt de strictă interpretare și aplicare.
Or, în speță, situația privind suspendarea succesivă a drepturilor salariale prin acte normative nu poate fi asimilată forței majore în sensul acesteia de împrejurare de fapt, imprevizibilă și de neînlăturat care ar fi împiedicat reclamanții să exercite dreptul la acțiune.
În situația în care, deși prin legea care reglementează Statutul funcționarului public s-a instituit dreptul acestuia de a primi în cadrul componentelor drepturilor salariale și suplimentul postului și pe cel al treptei de salarizare, judecătorul investit cu soluționarea cauzei, în lipsa unei reglementări expres privind cuantumul dreptului, va face aplicarea principiilor generale de drept, în sensul analogiei dreptului.
Astfel, se va aplica sporul cel mai mare, ca fiind reglementarea cea mai favorabilă funcționarului, în acest fel fiind înlăturat orice criteriu arbitrar.
Aceasta se institui într-o măsură de protecție a angajatului, în raport cu angajatorul care poate fi în situația de a aplica abuziv și arbitrar prevederile legale.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamanților, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312. va admite recursul formulat de pârâți, va modifica sentința în sensul că va obliga pârâții să plătească reclamanților suplimentul treptei de salarizare și suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază începând cu data de 10.12.2005.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții de pârâții PRIMĂRIA COMUNEI și - PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței nr.627 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți,.
Modifica sentința în sensul că obligă pârâții să plătească reclamanților suplimentul treptei de salarizare și suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază începând cu data de 10.12.2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehnored SI 2 ex./29.06.2009
Jud fond
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
