Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2997/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2997
Ședința publică de la 17 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
xxxxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței nr- pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA PRIN PRIMAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat recurenții reclamanți, personal și asistați de avocat, lipsind intimata pârâtă PRIMĂRIA PRIN PRIMAR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătata că prin Serviciul registratură intimata pârâtă Primăria prin primar, a depus concluzii scrise prin care a arătat că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce se va pronunța.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, apărătorul recurenților, depune 2 sentințe în copii xerox, pronunțate în cauze similare, cu titlu de practică judiciară.
Arată că recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9, instanța de fond pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii și a normelor legale aplicabile în cauză cu referire la dispozițiile art.31 alin.1 din legea 188/99 care stabilesc faptul că funcționarii publici, calitate pe care o au recurenții, au dreptul la sporurile solicitate prin acțiune.
Susține că drepturile cuvenite au fost solicitate începând cu data de 01.01.2007, data încetării suspendării iar cererea este întemeiată întrucât cele două suplimente solicitate constituie un drept de creanță cert, lichid și exigibil ce constituie un bun în sensul art.1 din Convenție.
Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat depunând în acest sens chitanțele de achitare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 729/04.03.2009 Tribunalul Mehedinția respins acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâtei PRIMĂRIA PRIN PRIMAR.
În considerentele sentinței s-a reținut că cele două drepturi, suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare sunt prevăzute de Legea nr.188/1999 - lege-cadru care reglementează statutul funcționarilor publici și care la art.31 prevede că, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii salarizării. Același act normativ, prin art. 62 al.(4), stabilește că, actul de numire în funcție al funcționarului public trebuie să conțină și drepturile salariale ale acestuia.
Începând cu data de 01 ianuarie 2007 și în prezent, drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt reglementate de G nr.6/2007, care prin dispozițiile art.14 - 16 stabilește în mod expres și limitativ sporurile ce sunt componente ale salariilor funcționarilor publici, în care nu sunt incluse și cele două suplimente: suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare.
Prin art.3 al acestui act normativ ce reglementează salarizarea funcționarilor publici, se prevede în mod expres că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii. Din dispozițiile acestui articol rezultă clar că, atribuția de stabilire ale drepturilor salariale și ale altor drepturi ale funcționarilor publici o are numai ordonatorul principal de credite nu și ordonatorul secundar sau terțiar, care are calitate de angajator.
In motivarea Deciziei nr.78/11 noiembrie 2007 pronunțată în recursul în interesul legii privind acordarea unor sporuri consilierilor juridici care au calitate de funcționari publici Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în privința drepturilor salariale ale funcționarilor publici este exclusă stabilirea acestora prin negociere, întrucât ele nu pot fi determinate decât în conformitate cu dispozițiile legii privind sistemul unitar de salarizare pentru funcționarii publici, mai ales că sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi altele decât cele prevăzute în legislația specifică acestei categorii.
Față de normele de drept incidente în cauză, a rezultat că cele două drepturi: suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare, solicitate de funcționarii publici nefiind cuantificate în procent sau în sumă fixă, nu sunt reglementate în mod expres de lege, legiuitorul prevăzându-le doar la modul general, urmând ca în baza acestor prevederi legale, fiecare ordonator principal de credite să le stabilească cu respectarea condițiilor cerute de art.3 din nr.OG6/2007 și anume: încadrarea în recursele financiare și numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare nefiind stabilite de ordonatorul de credite printr-un act administrativ, instanța nu poate obliga angajatorul la plata acestora.
A obliga angajatorul la plata acestor drepturi fără ca în prealabil să fi fost stabilite și acordate în mod expres prin ordin administrativ pentru fiecare funcționar public în parte, instanța se substituie acestuia în evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarului public.
Evaluarea și aprecierea obiectivă a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, în vederea recompensării cu alte drepturi salariale (sporuri, premii, indemnizații) se face de către angajator, prin compararea gradului de îndeplinire a obiectivelor, a atribuțiilor stabilite prin fișa postului cu rezultatele obținute în mod efectiv de către fiecare funcționar public.
Numai respectând această procedură prevăzută de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr.1209/2003 și ale Legii nr.188/1999 se poate asigura un sistem motivațional, care să determine creșterea performanțelor profesionale.
Or, a evalua, instanța de judecată, performanțele profesionale ale funcționarului public reclamant în baza cărora să poată stabili și acorda un anumit procent pentru suplimentul de post și suplimentul de treaptă de salarizare neprevăzute în mod expres de actele normative ce reglementează salarizarea funcționarilor publici, însemnă ca instanța să se substituie angajatorului și să stabilească în mod arbitrar cele două suplimente, cu consecința încălcării normelor de drept ce reglementează procedura de evaluare și criteriile de performanță pe baza cărora se face evaluarea funcționarilor publici.
Prin Decizia nr.1325 din 04 decembrie 2008, pronunțată de Curtea Constituțională, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, s-a reținut că, Parlamentul și prin delegare legislativă în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală; instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția potrivit art.126 alin.(1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor subiective.
In art.31 alin.(1) din legea nr.188/1999 sunt prevăzute elementele componente ale salariului la care au dreptul funcționarii publici.
In mod expres, drepturile salariale sunt prevăzute în legea specială a salarizării aplicabile în domeniul în care funcționarii publici își desfășoară activitatea, la care face trimitere și art.31 alin.(3) din legea nr.188/1999.
Cum cele două adaosuri salariale, suplimentul de post și suplimentul de grad profesional nu sunt prevăzute în legea specială de salarizare a reclamantei și nici nu a fost adoptat un alt act normativ în aplicarea și punerea în executare art.31 alin.(1) din Legea nr.188/1999, instanța de judecată nu se poate substituie legiuitorului ori executivului în privința stabilirii și a acordării efective a acestora.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, reclamanții au susținut că sunt funcționar public, iar potrivit art. 31 din Legea 188/1999 republicată, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Mai arată că suplimentul postului și suplimentul treptei au fost suspendate succesiv pentru anii 2005-2006, iar pentru anii 2007-2008 suspendarea prev. de OUG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006 nu a mai fost menționată.
Examinând motivele de recurs, legislația aplicabilă în speță și situația de fapt, se rețin următoarele:
Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, cu motivarea că aceste drepturi sunt prevăzute de art.29 alin.1 lit. c și d din legea 188/1999.
Au precizat reclamanții că aceste drepturi au fost suspendate în anii 2005 și 2006, dar că ulterior, pentru anii 2007 și 2008, nu s-a mai dispus suspendarea textelor legale privind acordarea suplimentelor solicitate prin acțiune.
Curtea va examina în continuare legalitatea cererii reclamanților privind acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.
În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin OG 2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel fiind, Curtea reține că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt element component al salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG 6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, Curtea arată că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
Textul menționat prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului:" orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului, are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanții ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
Curtea constată că a avut loc o încălcare și a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va da prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, acesta fiind titularul unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din protocolul 1, dreptul lor la a primi sporurile având o bază legală.
legitimă a reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea 188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea arată că în conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
În situația în care, deși prin legea care reglementează Statutul funcționarului public s-a instituit dreptul acestuia de a primi în cadrul componentelor drepturilor salariale și suplimentul postului și pe cel al treptei de salarizare, judecătorul investit cu soluționarea cauzei, în lipsa unei reglementări expres privind cuantumul dreptului, va face aplicarea principiilor generale de drept, în sensul analogiei dreptului.
Astfel, se va aplica sporul cel mai mare, ca fiind reglementarea cea mai favorabilă funcționarului, în acest fel fiind înlăturat orice criteriu arbitrar.
Aceasta se institui într-o măsură de protecție a angajatului, în raport cu angajatorul care poate fi în situația de a aplica abuziv și arbitrar prevederile legale.
Prin soluția de admitere în totalitate a acțiunii reclamanților, Curtea nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea în baza art. 312. va admite recursul formulat de reclamanți, va modifica sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea și va fi obligată pârâta să plătească reclamanților suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de câte 25% din salariul de bază pentru fiecare spor, în cuantum actualizat la data plății efective, începând cu data de 01.01.2007 pentru reclamanții, și iar pentru reclamanta începând cu 22.01.2007 și până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a obligației, în raport cu timpul efectiv lucrat în funcția publică, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților.
În baza art.274 va obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamant a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței nr- pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta să plătească reclamanților suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de câte 25% din salariul de bază pentru fiecare spor, în cuantum actualizat la data plății efective, începând cu data de 01.01.2007 pentru reclamanții, și iar pentru reclamanta începând cu 22.01.2007 și până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a obligației, în raport cu timpul efectiv lucrat în funcția publică, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților.
Obligă pârâtul către fiecare dintre reclamant la câte 400 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. -
Tehnored SI 2 ex./29.06.2009
Jud fond
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
