Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 30/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.30/

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător

JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ (AJOFM) V, cu sediul Focșani,-, împotriva sentinței nr.434/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin consilier juridic, în baza împuternicirii de reprezentare juridică pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Nemafiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei, pentru considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate.

CURT E A

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată sub nr- la ribunalul Vrancea, reclamanta a chemat în judecată pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V, pentru ca prin hotărâre judecătorească aceasta să fie obligată să-i achite drepturile bănești cuvenite cu titlu de primă de vacanță pentru perioada 2000-2005.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în calitate de funcționar public avea dreptul pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Acest drept a fost suspendat prin acte normative succesive: OUG 33/2001, Legea 743/2001, Legea 631/2002, Legea 507/2003, Legea 511/2004 și Legea 379/2005 și suspendarea s-a menținut și în anul 2005.

Cum astfel s-au încălcat dispozițiile art.41 și 53 din Constituție și dispozițiile Codului Muncii iar dreptul la acțiune nu s-a prescris, a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât dreptul reclamantului a fost suspendat în anul 2005.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta a fost funcționar public la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V și, în mod voluntar, aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti prima de vacanță pentru anii 2000-2005.

Potrivit art.1 al.3 și art.53 al.1 din Constituție, drepturile cetățenilor sunt garantate, iar restrângerea exercițiului acestor drepturi poate fi dispusă numai în cazuri speciale și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instanței penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori a unui sinistru deosebit de grav.

Aceste condiții nu au existat, astfel că restrângerea drepturilor nu se justifică, iar împrejurarea de a suspenda prin acte normative succesive pe o durată de mai mulți ani o normă care recunoaște existența unui drept patrimonial, nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.

Pe de altă parte, respectarea principiului încrederii în statul de drept implică atât asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor cât și eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive.

Având în vedere aceste considerente precum și dispozițiile art.34 pct.2 din Legea nr.188/1999, art.38, 139 și 269 din Codul muncii, tribunalul a constatat că acțiunea este întemeiată, și a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de concediu cuvenită acesteia pentru anii 2000-2005, actualizată în raport cu rata inflației la data efectuării plății.

Împotriva sentinței nr.434/2007 a Tribunalului Vrancea, în termen legal, a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și neteminicie.

În motivare recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind lipsită de temei legal.

Acordarea dreptului solicitat de reclamantă a fost suspendată prin acte normative succesive de către legiuitor, respectiv nr.OUG33/2001, legile bugetului de stat nr.743/2001, 631/2002, 507/2003, 511/2004 și 379/2005.

În concluzie legiuitorul a avut în vedere neacordarea acestui drept până la sfârșitul perioadei de suspendare, pârâta respectând dispozițiile legale invocate.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, cărei reformare nu se impune.

Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.

Până la data de 31 decembrie 2003, a fost suspendat în fiecare an dreptul privitor la prima de vacanță așa cum s-a precizat mai sus.

Legea nr.507/2003 privind bugetul pe anul 2004 suspendat prin art.9 alin.7 de asemenea aplicarea art.33(2) din Legea nr.188/1999 cu începere de la 1 ianuarie 2004 și până la 31 decembrie 2004 pentru că Legea nr.511/2004 pentru că Legea nr.511/2004 să repete aceeași operațiune până la 31 decembrie 2005. Prin aceste două acte normative a fost suspendată anual dispozițiunea din art.32(2) din Legea nr.188/1999. Or, aceste acte normative, respectiv legile bugetare, fiind anuale, potrivit art.11 din Legea nr.500/2002 și art.138(2) din Constituția României, efectele suspendării dispuse de fiecare dintre ele au încetat odată cu încetarea efectelor lor, respectiv la 31 decembrie 2003 la 31 decembrie 2004 și la 31 decembrie 2005. Prin intrarea în vigoare a Legii nr.379/2005 a bugetului de stat pentru anul 2006 aceasta își produce efectele numai pentru anul 2006 și nu prelungește efectele suspendării din anii anteriori.

Dreptul la prima de vacanță este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuală a acordării acestui drept nu înseamnă desființarea lui, dreptul existând și în prezent, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 487/2006, privind bugetul pe anul 2007 nu a dispus o nouă suspendare și nici nu a desființat dreptul.

Față de cele expuse, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ (AJOFM) V, cu sediul Focșani,-, împotriva sentinței nr.434/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 17 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G r fier,

Red.DV/17.02.2008

Tehno ZE/17.02.2008

ex.2

Fond:

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 30/2008. Curtea de Apel Galati