Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 302/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 302/

Ședința publică de la 08 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător

JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul PENITENCIARUL B, cu sediul în B, str. -, bloc 4A, împotriva sentinței nr.253/ pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata, personal, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurentul Penitenciarul Brăila.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este la primul termen, motivat, netimbrat, și recurentul Penitenciarul Brăilaa depus o cerere la dosar prin care solicită strigarea dosarului după ora 1030, după care;

La apelul nominal făcut la ora 1050a răspuns intimata prin avocat, lipsă fiind recurentul Penitenciarul Galați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Apărătorul intimatei depune întâmpinare la dosar.

Curtea, pune în discuție excepția netimbrării recursului.

Apărătorul intimatei, precizează că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția netimbrării recursului. Pe fond consideră că hotărârea instanței de fond este una corectă, dată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că netemeinicia deciziei de sancționare, corect reținută de instanța de fond decurge tocmai din modalitatea în care a fost dispusă sancțiunea, cu încălcarea normelor procedurale, astfel cum au făcut probatorii la instanța de fond. Față de motivele în fapt și în drept invocate pe larg și prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Depune chitanța reprezentând onorariu apărător.

După terminarea ședinței de judecată, s-a prezentat recurentul Penitenciarul Brăila prin consilier juridic, care depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei și delegație la dosar. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

CURTEA

Asupra recursului în Contencios Administrativ de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată;

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Brăila - Secția Comercială și Contencios-Administrativ Fiscal contestatoarea în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul d e Maximă Siguranță Bas olicitat anularea deciziei nr. G 10138/13 iulie 2007 emisă de directorul Penitenciarului ca netemeinică și nelegală.

În fapt, petenta a fost sancționată cu mustrare scrisă, potrivit prevederilor art.62 lit."a" din Legea nr.293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor pentru încălcarea prevederilor Ordinului MJ nr.910/2006, care interzice personalului din dispecerat să realizeze legături cu posturile instalate în sectorul de deținere sau în alte locuri în care au acces deținuții. Pentru stabilirea și aplicarea sancțiunii disciplinare contestatoarea susține că nu au fost urmărite și respectate prevederile Ordinului nr.2856/C/28.10.2004, pentru aprobarea Regulamentului privind modul de constituire, organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate.

În acest sens susține că în data de 20.06.2007 cu ocazia întrunirii comisiei de disciplină în vederea cercetării a unei abateri disciplinare în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce-i revin care au fost citați pentru audiere martorii:, și.

Audierea acestora s-a făcut în lipsa sa încălcându-se în acest mod prevederile legale ale art.24 alin.1 și 2 din 2856/C/25.11.2004 privind modul de constituire, organizare și funcționare a comisiilor de disciplină din cadrul ANP și a unităților subordonate, respectiv cele referitoare la procedura de citare care este obligatorie pentru fiecare termen stabilit de către președintele comisiei de disciplină și care se aduce la cunoștința persoanei cercetate în termen de cel puțin 3 zile înainte de audiere și se realizează prin scrisoare recomandată sau prin înștiințare scrisă de luare la cunoștință sub semnătură.

Mai menționează că nu a fost citată în data de 20.06.2007 când s-au audiat martorii fiind lipsită în acest mod de posibilitatea de a le adresa întrebări și de a-i organiza apărarea, încălcându-se în acest fel principiul dreptului la apărare prevăzute de art.17 lit."b" din ordinul 2856/C din 25.11.2004 ce garantează funcționarului public dreptul de a prezenta dovezi în apărarea sa și de a fi asistat ori reprezentat dacă dorește de un avocat, cât și prevederile art.17 lit."d" ale aceluiași ordin privitor la punerea în discuția contradictorie a oricărui act sau fapt care are legătură cu abaterea disciplinară pentru care a fost sesizată comisia de disciplină între părțile aflate pe poziții divergente.

A mai precizat de asemenea că odată cu aducerea la cunoștința sa a referatului comisiei de disciplină în data de 29.06.2007 nu i-au fost pune la dispoziție pentru formularea următoarelor obiecțiuni declarațiile martorilor date în data de 20.06.2007.

Mai mult decât atât acest referat conține în încheierea lui mențiunea că i-a fost înmânat în conformitate cu art.27 pct.2 din nr.2856/C/25.11.2004 ce face referire la întocmirea unui proces - verbal de către comisia de disciplină în situația în care funcționarul public nu se prezintă la audieri sau refuză să semneze o declarație, ceea ce nu este cazul, deoarece a semnat declarația, iar la audieri nu a fost prezentă și nici măcar la cunoștință nu i s-a adus în nici un fel de către președintele comisiei de disciplină.

Și în fine susține contestatoarea că nu poate fi de acord cu aplicarea unei sancțiuni în baza acestui referat deoarece a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la încălcarea dreptului și a principiului contradictorialității dezbaterilor.

Intimatul legal citat a solicitat prin întâmpinarea formulată respingerea contestației ca nefondată, întrucât prin cercetarea abaterii disciplinare, Comisia disciplinară a parcurs toate etapele prevăzute de art.23 - 29 din Regulament.

Pe cale de excepție intimatul a invocat lipsa procedurii prealabile față de dispozițiile art.7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

Prin încheierea pronunțata la 21 noiembrie 2007, excepția a fost respinsă ca nefondata.

Prin sentința nr.253//12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila Secția Comercială și Contencios-Administrativ, s-a admis contestația formulată pe calea contenciosului administrativ de reclamanta, domiciliată în B,-, -.7,.2 în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul d e Maximă Siguranță B,- A, județul B și în consecință s-a desființat decizia emisă de Penitenciarul Brăila având nr.G-10138/13.07.2007 și a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință s-a avut în vedere următoarele:

Atribuțiile de serviciu specificate de nr.910/C/2006 erau cunoscute de contestatoare.

La insistențele Inspectorului de Siguranță și Pază -, contestatoarea agent a dat curs solicitării formând numărul de telefon mobil pe care l-a consemnat în carnetul de la dispecerat, necunoscând însă că de fapt a realizat o legătură telefonică cu familia unui deținut.

S-a mai reținut că atitudinea de conformare a fost determinată pe de o parte la insistențele, iar pe de altă parte de calitatea acestuia.

Împotriva sentința 253//12.12.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila - Secția Comercială și Contencios Administratriv-Fiscal, în termen legal a declarat recurs pârâtul Penitenciarul Brăila, criticând sentința instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulată de contestatoarea.

Prin motivele de recurs, recurentul - pârât a învederat instanței următoarele:

Agenta a fost conștientă că solicitarea este ilegală, deoarece abia la insistențele acestuia a realizat legătura telefonică pe spațiu de deținere contrar prevederilor legale în vigoare.

Potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, ar fi trebuit să refuze în scris executarea ordinului primit de la însă nu a făcut acest lucru.

Instanța de fond nu a avut în vedere cauzele și gravitatea abaterii disciplinare săvârșită de contestatoare.

Recursul este nefondat.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu, se constată că prima instanță a efectuat o justă cercetare a probelor dosarului, pronunțând o sentință temeinică și legală.

Prin Decizia Directorului Penitenciarului Brăila nr.G-10138/13.07.2007 agenta a fost sancționată cu "mustrare scrisă" pentru încălcarea Ordinului nr.910/2006, care interzice personalului din dispecerat să realizeze legături cu posturile instalate în sectorul de deținere sau în alte locuri în care au acces deținuții.

Verificând decizia de sancționare a instanței contestatoare sub aspectul legalității sancțiunii aplicate precum și a procedurii de aplicare a acesteia se constată că sancțiunea aplicată este nedovedită.

Atribuțiunile de serviciu specificate de nr.910/C/2006 erau cunoscute de intimata contestatoare, însă dat fiind insistențele pentru realizarea unei legături telefonice cu exteriorul unității, aceasta a dat curs solicitării formând numărul de telefon mobil pe care l-a consemnat în carnetul de la dispecerat, necunoscând însă că de fapt a realizat o legătură telefonică cu familia unui deținut.

Atitudinea contestatoarei intimate a fost determinată pe de o parte de insistențele, iar pe de altă parte de calitatea acestuia, situație de fapt reținută de instanța de fond.

Curtea constată că analizată atitudinea contestatoarei prin prisma tuturor împrejurărilor obiective și subiective care au determinat o sancțiune este prea gravă.

De reținut că, contestatoarea recurentă tocmai pentru că își cunoaște sarcinile de serviciu care interzic dispeceratului să realizeze legături telefonice pe spațiul de deținere a refuzat să dea curs solicitării superiorului său, ca apoi să cedeze la insistențele acestuia.

Față de cele de mai sus, văzând că în cauză nu sunt întrunite disp.art.304 Cod proc.civilă - potrivit art.312 Cod proc.civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.

Văzând disp.art.274 Cod proc.civilă, urmează a obliga recurentul la cheltuielile de judecată către intimată constând în contravaloarea onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul PENITENCIARUL B, cu sediul în B, str. -, bloc 4A, împotriva sentinței nr.253/ pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Obligă recurentul Penitenciarul Brăila la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

- -

Red.AC/14.05.2008

Tehno ZE/16.05.2008

ex.2 Fond:

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 302/2008. Curtea de Apel Galati