Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3052/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 3052

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

GREFIER - - -

XXX

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta M împotriva sentinței nr.290 din data de 12.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.

La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru intimata reclamantă reprezentată de SINDICATUL M, lipsind recurenta pârâtă

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat tardiv.

S-a arătat că intimata reclamantă a depus întâmpinare.

Curtea a invocat excepția tardivității recursului și a acordat cuvântul părții prezente.

Consilier juridic, pentru intimata reclamantă reprezentată de SINDICATUL M, solicită admiterea excepției. Depune concluzii scrise

CURTEA

Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 290 din 12.02.2009 Tribunalul Mehedinția admis acțiunea intentată de reclamanta reprezentat prin sindicatul M, împotriva pârâtei Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

A obligat pârâta să plătească reclamantei suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare începând de la 01.04.2005 până la pronunțare în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data efectuării plății.

În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală M și nu a primit sporurile solicitate prin acțiune.

Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, act normativ care reglementează și salarizarea funcționarilor publici, a fost modificată și completată prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, introducând elemente noi în ceea ce privește salariul funcționarilor publici.

Astfel, art.29 din Legea nr.188/1999 inițială, devenit ulterior art.31, a fost modificat și completat în sensul că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul gradului.

Până în prezent, aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005, prin art.44 din nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006, prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.

S-a apreciat că nu s-a impus sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.

Pentru anii 2007 și 2008, această suspendare nu a mai fost menținută, însă nu au fost achitate cele două sporuri ale salariului funcționarului public, așa cum stipulează prevederile legale invocate.

Până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din lege.

Relevant este faptul că, potrivit art.XIII din Legea nr.251/2006, prevederile art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007.

În acest sens se menționează: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58^1 și ale art. 60^1 alin.1, lit.b) din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007."

Mai mult decât atât, prin dispozițiile art.37 alin.3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținută în vigoare și pentru anul 2008 prin nr.OG9/2008, se menționează expres: " funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariul efectuate în conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută."

În temeiul dispozițiilor art.117 din Legea nr.188/1999, prevederile acestui act normativ se completează cu prevederile Codului Muncii.

Suspendarea contravine și dispozițiilor art.18, art.38 și art.39 alin.1 lit.d din Legea nr.53/2003, care prevăd în mod imperativ faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, iar dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de a efectua plata.

Normele de suspendare contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție.

Astfel, dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echitații impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.

Art.53 alin.1 din Constituția României stipulează expres care sunt cazurile în care pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale ale omului - valori esențiale ocrotite prin legea fundamentală, și anume:

"Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav", situații care nu sunt aplicabile în cazul dedus judecății.

Potrivit art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."

Ca urmare a ratificării de către România prin Legea nr.30/1994, Convenția Europeană de Drepturilor Omului, se aplică ca și dreptul intern.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a creat în jurisprudența sa, o noțiune autonomă specifică sistemului convenției pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului, conform căruia " orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".

În hotărârea Gasus Dosier contra Olandei, pronunțată la 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 din Protocolul adițional, are o semnificație autonomă și în mod evident, nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale și alte drepturi și interese care constituie active, putând fi considerate proprietate și în consecință bunuri.

Astfel, jurisprudența CEDO, include în noțiunea de bun, orice valoare patrimonială văzută ca un ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut licit și efectiv să le dobândească.

Cum salariul funcționarilor publici cuprinde alături de alte elemente și suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, elemente cu conținut economic în sensul dispozițiilor menționate, acestea pot fi considerate bunuri de care au fost privat reclamantul, pe perioada suspendării aplicării legilor.

A avut loc astfel, o încălcare a art.1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin lipsirea reclamanților de un drept legitim pe care ar fi trebuit să îl dobândească efectiv.

Reclamantul au solicitat și actualizarea sumelor de primit în raport de inflație.

Codul Civil, adoptat într-o perioadă de stabilitate economică, a instituit principiul nominalismului monetar, care însă nu mai este actual pentru o economie în care rata inflației continuă să aibă un nivel ridicat.

Aplicarea principiul nominalismului monetar, consacrat de Codul Civil, ar face inaplicabile cel puțin alte două principii de drept, respectiv, cel al echității și îmbogățirii fără justa cauză.

În fond, prin aplicarea ratei inflației, se acordă aceeași valoare exprimată într-un număr mai mare de unități monetare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DADR criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recursul este tardiv.

Cererea de recurs a fost depusă la instanța a cărei hotărâre s-a atacat la data 25.03.2009, așa cum reiese din dovada existentă la fila 2 dosar.

Dovada de comunicare și procesul verbal de predare sunt întocmite de agentul procedural, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de art.100 Cod pr.civilă.

Potrivit dispozițiilor art.301 Cod pr.civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă prin lege nu se dispune altfel.

În speță, acest termen a fost nesocotit, recursul fiind depus la oficiul poștal, peste termenul de 15 zile de la comunicarea sentinței Tribunalului Mehedinți.

Având în vedere aceste considerente, urmează a se respinge ca tardiv declarat recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul ca tardiv formulat de pârâta M împotriva sentinței nr.290 din data de 12.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2009

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red. Jud. G

Ex.2//29.06.2009

Jud. fond A

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3052/2009. Curtea de Apel Craiova