Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 3053/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 3053

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

GREFIER - - -

XXX

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta -ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ TG-J împotriva sentinței nr.864 din data de 20 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj.

La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru recurenta pârâta -ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ TG-J, lipsind intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen.

Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.

Consilier juridic, pentru recurenta pârâta -ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ TG-J,solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației conform motivelor. Arată că decizia îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.268 alin.2 din Codul Muncii și nu este lovită de nulitate absolută.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 16.08.2007, reclamantul a solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Silvică Tg-J să se dispună anularea deciziei nr. 190 din 4.07.2007 ca netemeinică și nelegală.

Reclamantul a susținut că prin decizie pârâta a reținut în sarcina sa că se face vinovat pentru neurmărirea depunerii și înregistrarea în termen a actelor de inspecții de fond conform art. 23 din Regulamentul pentru paza fondului forestier, a fondurilor de vânătoare și a fondurilor de pescuit din apele de M, aprobat prin OM 15/1998 și anume o parte din acele inspecții de fond nu au fost înregistrate la ocolul silvic în termen de 5 zile de la încheiere.

A apreciat că decizia este netemeinică și nelegală întrucât s-au întocmit de către alți colegi inspecțiile de fond nr. 1142, 1738 și 3877, în sarcina sa de serviciu fiind executarea controalelor în termen și nu înregistrarea în 5 zile a acestora.

În susținerea contestației reclamantul a depus decizia contestată și actele de control.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestației susținând că reclamantul avea acele obligații conform regulamentului, neînregistrarea în termen a actelor de control nr. 1142, 1738 și 3877 fiind constatate de Rm. V conform raportului 5454 din 11.06.2007.

Pârâta a depus și actele ce fac dovada temeiniciei deciziei contestate.

Recursul declarat de reclamant împotriva 3865/2008 a Tribunalului Gorj a fost admis de Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia nr. 65/13 ian. 2009, fiind casată sentința și cauza trimisă spre soluționare Tribunalului Gorj - Secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentinta nr. 864 din 20.03.2009, Tribunalul Gorj - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică Tg-J si a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 190 din 4.07.2007 emisă de pârâtă.

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca in capitolul VIII al Legii nr. 188/1999 sunt prevăzute sancțiunile disciplinare și răspunderea funcționarilor publici, procedura de aplicare a sancțiunilor și termenul în care funcționarul public poate fi sancționat.

În speța dedusă judecății, așa cum s-a reținut prin decizia cu curții de apel, cauza trebuie soluționată prin raportare la art. 80 din Legea nr. 188/1999 ce vizează întocmai sancționarea disciplinară.

Conform art. 117 din Legea nr. 188/1999 dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice, ca în prezenta cauză.

Legea nr. 53/2003 prevede în art. 268 al. 2, sub sancțiunea nulității absolute că aceasta trebuie să cuprindă "descrierea faptei care constituie abatere disciplinară".

În concret, formularea din preambulul deciziei "neurmărirea depunerii și înregistrarea în termen a actelor de inspecții de fond conform art. 23 din Regulamentul pentru paza fondului forestier, a fondurilor de vânătoare și a fondurilor de pescuit din apele de M, aprobat prin OM 15/1998 și anume o parte din acele inspecții de fond nu au fost înregistrate la ocolul silvic în termen de 5 zile de la încheiere" nu este de natură a preciza ce acte de inspecție era obligat reclamantul să urmărească a se depune și înregistra, la ce termen acestea trebuiau întocmite, cu atât mai mult cu cât se susține că "o parte din acele inspecții de fond nu au fost înregistrate la ocolul silvic în termen de 5 zile de la încheiere".

Descrierea faptei, adică indicarea situației de fapt în materialitatea ei trebuie să conducă la posibilitatea de a cenzura termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare prin trimiterea și la data săvârșirii faptei și implicit la momentul luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, ori așa cum s-a expus, fapta pretins săvârșită este descrisă în termeni generali, fiind evident că există o distincție clară între indicarea motivelor de fapt și de drept care au condus la emiterea deciziei și precizarea dispozițiilor în baza cărora se aplică sancțiunea dar și a prevederilor încărcate de salariat.

Faptul că prin întâmpinare pârâta a susținut că cele trei acte de control cu nr. 1142, 1738, 3877 nu au fost înregistrate în termen, nu poate duce la complinirea omisiunilor din decizia nr. 190/2007 în care aceste inspecții de fond nu sunt individualizate, cu atât mai mult cu cât angajatorul a susținut că s-a efectuat și o cercetare disciplinară, în care însă nu s-au solicitat relații angajatului strict cu privire la neînregistrarea în termen a celor trei inspecții de fond, ci doar în legătură cu deficiențele constatate prin raportul nr. 5454 din 11.06.2007 - controlul executat la Ocolul Silvic, din analiza căruia rezultă că au fost într-adevăr depistate mai multe încălcări ale legii, însă nu toate îi erau imputabile reclamantului.

Cu motivarea expusă, în temeiul Legii nr. 188/1999 și ale OUG nr.59/2000 - art. 58, art. 268 al. 2 Codul Muncii, acțiunea a fost admisă, constatându-se nulitatea absolută a deciziei de sancționare nr. 190/2007 emisă de pârâtă.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata Regia Nationala a Padurilor - Romsilva - Directia Tg.J, care a criticat-o pentru nelegalitate, in temeiul art. 304 pct. 9 si 312.civ.

Cod Penal

A sustinut, in dezvoltarea motivelor de recurs, ca decizia nr. 190/2007 cuprinde toate elementele cerute de art. 268 alin.2 din Codul Muncii, contrar celor retinute de tribunal.

Pe fondul cauzei, intimatul reclamant se face vinovat de faptul ca nu a urmarit depunerea si inregistrarea in termen a actelor de inspectii de fond, in termen de 5 zile de la incheiere, conform prevederilor art. 23 din Regulamentul pentru paza fondului forestier, a fondurilor de vanatoare si a fondurilor de pescuit din apele de M, aprobat prin nr, 15/1998.

Fapta fiind constatata de organele de control ale, conform raportului existent la dosarul cauzei si fiind confirmata de persoana imputernicita a efectua cercetarea disciplinara prealabila, reclamantul a fost sanctionat, in baza art. 264 litera d din Codul Muncii coroborat cu art. 100 lit.c din Contractul Colectiv de Munca, cu diminuarea salariului pe o durata de o luna cu 10%.

Legal citat, intimatul reclamant nu s-a prezentat in fata instantei si nu a formulat intampinare.

Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea retine caracterul fondat al recursului, pentru considerentele care se vor arata in continuare.

In fapt, prin decizia care face obiectul prezentei contestatii - nr. 190 din 04.07.2007, recurenta parata Regia Nationala Padurilor - Romsilva -Directia Tg.J a dispus sanctionarea disciplinara a reclamantului cu diminuarea salariului pe o durata de o luna cu 10%, in baza art. 264 lit.d din Codul Muncii coroborat cu art. 100 lit.c din contractul colectiv de Munca.

S-a retinut ca reclamantul, in calitate de angajat al Ocolului Silvic ca tehnician principal, se face vinovat de faptul ca nu a urmarit depunerea si inregistrarea in termen a acelor de inspectii de fond, conform prevederilor art. 23 din regulamentul pentru paza fondului forestier, a fondurilor de vanatoare si a fondurilor de pescuit din apele de M aprobat prin nr. 15/1998 si anume o parte din acele inspectii de fond nu au fost inregistrate la ocolul silvic in termen de 5 zile de la incheiere.

Instanta de fond a constatat nulitatea deciziei de sanctionare disciplinara, intrucat nu cuprinde una din mentiunile obligatorii prevazute de art. 268 din Codul Muncii, anume "descrierea faptei, adica indicarea situatiei de fapt in materialitatea ei trebuie sa conduca la posibilitatea de a cenzura termenul de aplicare a sanctiunii disciplinare prin trimiterea si la data savarsirii faptei si implicit la momentul luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare", "fapta pretins savarsita este descrisa in termeni generali, fiind evident ca exista o distinctie intre indicarea motivelor de fapt si de drept care au condus la emiterea deciziei si precizarea dispozitiilor in baza carora se aplica sanctiunea, dar si a prevederilor incalcate de salariat".

In raport de solutia pronuntata in cauza, Curtea urmeaza sa analizeze legalitatea deciziei de sanctionare doar din perspectiva criticilor vizand aplicarea gresita a sanctiunii nulitatii deciziei de sanctionare, potrivit art. 268 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii.

Textul legal mentionat stabileste, intr-adevar, care sunt elementele obligatorii pe care trebuie sa le contina decizia de sanctionare, sub sanctiunea nulitatii absolute, printre altele, descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, element care intereseaza in cazul de fata (art. 268 alin.2 lit.a).

Din lecturarea considerentelor solutiei, se pare ca, in opinia judecatorului fondului, descrierea faptei trebuie sa includa si data savarsirii, precum si momentul depistarii acesteia, pentru ca in final sa concluzioneze ca exista o distinctie intre indicarea motivelor de fapt si de drept care au condus la emiterea deciziei si precizarea dispozitiilor in baza carora se aplica sanctiunea, dar si a prevederilor incalcate de salariat, ceea ce presupune ca, desi sumara, descrierea faptei a fost suficienta pentru tribunal in verificarea si a temeiului de drept aplicabil.

Sub aspectul descrierii faptei, aceeasta cerinta este indeplinita - "Nu a urmarit depunerea si inregistrarea in termen a actelor de inspectii de fond - si anume o parte din actele de inspectii de fond nu au fost inregistrate la ocolul silvic in termen de 5 zile de la incheiere".

Descrierea faptei, chiar daca generic redata, este suficienta, decizia de sanctionare disciplinara fiind valabila cata vreme face trimitere la Raportul Biroului fond forestier nr. 5987/2007 (filele 35-41 din dosarul nr- al Tribunalului Gorj )

In cuprinsul acestui raport, la punctul 3.2 - si protectia padurilor sunt indicate actele de inspectii de fond care nu au fost inregistrate in termen, anume cele cu nr. 1142, 1738 si 3877, aspect cunoscut reclamantului care, in cuprinsul contestatiei adresata instantei, a formulat critici in legatura cu cele trei acte.

Conchizand asupra celor expuse, solutia tribunalului fiind data cu aplicarea gresita a legii, Curtea urmeaza sa retina caracterul fondat al recursului declarat parata Regia Nationala Padurilor - Romsilva - Directia Tg.J, sub aspectul criticilor referitoare la gresita solutionare a cauzei in baza exceptiei de nulitate a deciziei de sanctionare disciplinara, aspect care este de natura sa atraga admiterea recursului si casarea hotararii pentru necercetarea in fond a cauzei.

In aplicarea art. 312 alin. 5.civ.Cod Penal, Curtea va trimite cauza spre rejudecare in vederea solutionarii pe fond a contestatiei formulate de reclamantul impotriva deciziei nr. 190 din 04.07.2007 emisa de recurenta parata Regia Nationala Padurilor - Romsilva -Directia Tg.J, in concretizarea rolului activ si a celui de garant al respectarii prevederilor legale si a principiilor procesului civil, inclusiv al principiului aflarii adevarului.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâta -ROMSILVA-DIRECȚIA SILVICĂ TG-J împotriva sentinței nr.864 din data de 20 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj, in contradictoriu cu intimatul reclamant.

Caseaza sentinta si trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.

Decizie irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.Jud.

Ex.2/14.07.2009

Jud.fond

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti, Daniela Vijloi, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 3053/2009. Curtea de Apel Craiova